200 de ani de la ocuparea Basarabiei de către Rusia țaristă comemorați la Chișinău printr-un marș (Galerie Foto)
Circa o mie de naţionalişti, membrii şi simpatizanţii Partidului Naţional Român şi al Mişcării Naţional Creştine-Noua Dreaptă din Chișinău, Orhei, Bălți, Ungheni, Fălești, Edineț, Briceni, Ștefan Vodă, Cantemir, Hâncești, Soroca, Ialovani, Anenii Noi și Tighina au participat la marşul comemorativ „200 de ani de la ocuparea Basarabiei” care a avut loc la Chișinău în data de 13 mai și a adunat peste 7000 de români din toate colţurile Ţării.
Manifestarea a fost organizată de Partidul Național Român,Asociaţia Veteranilor Războiului-1992 ,,Tiras-Tighina”, Forumul Democrat din Moldova, Mișcarea Națíonal-Creștină Noua Dreaptă şi alte organizaţii membre al Consiliului Unirii. De asemenea marşul a fost susţinut şi de galeriile FC Zimbru, FC Dacia, FC Steua-București din Basarabia, de reprezentanţii organizaţiilor de peste Prut: Noua Dreaptă -Bucureşti, Vatra Românească ect dar şi de Camarazii din Noua Dreaptă -Italia.
Coloana a pornit din PMAN spre ambasada Rusiei unde manifestanţii şi-au exprimat poziţia sa faţă de evenimentul din 1812 cât şi de politica promovată de Federaţia Rusă care încă îşi menţine armata pe teritoriul R. Moldova. Apoi coloana s-a îndreptat spre ambasada Turciei care la fel ca şi Imperiul Ţarist poartă responsabilitatea pentru ruperea Basarabiei din trupul Ţării Moldovei. Marşul a fost încheiat la Teatrul de Vară unde a avut loc un concert de muzică patriotică. Continuarea
2 comentariiTabără de muncă și educație creștină la Mănăstirea Petru Vodă
Membrii mișcării naționaliste Noua Dreaptă au organizat pentru al doilea an consecutiv o tabără de muncă și educație la Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț. O acțiune similară a avut loc și în urmă cu un an.
La tabăra regională a filialelor din nordul Moldovei au participat și membrii ai ND din Ardeal. Aceasta a avut loc între 11 și 13 mai.
Naționaliștii au ales această perioadă pentru a organiza tabăra cu scopul de a aminti de faptul că în luna mai 1991 Părintele Iustin Pârvu, starețul Mănăstirii Petru Vodă, a pus piatra de temelie a locașului. Continuarea
Nu exista comentariiA început circul!… sau campania electorală, de fapt tot una
De câteva zile a început campania electorală, un circ ce are loc odată la patru ani. Deja au apărut afișe cu fețele tuturor politicienilor corupți care pozează ca niște vedete de carton și care ne cerșesc voturile, dar în spatele zâmbetelor false sau a privirilor ”sincere” se ascunde ipocrizia clasei politice parazitare. Acum, când decizia noastră contează cu adevărat, și-au amintit și ei că existăm. Acum doar, când au nevoie de voturile noastre. După aceea vor uita de cadouri electorale și de promisiuni.
Nu pot ieși pe stradă fără să privesc afișele și bannerele partidelor și politicienilor care au furat România atâția ani, care au făcut afaceri pe spatele nostru și care acum sunt ”cinstiți”. Îmi e scârbă să văd fețele acestor derbedei politici zi de zi. Sunt sătul de promisiuni false care nu mai sunt bune de păcălit decât pe cei naivi. Iar a recurge la cadouri electorale sau chiar la bani pentru a cumpăra voturile alegătorilor este caracteristic oamenilor fără scrupule. Partidele nu mai au nici un principiu, nici o urmă de moralitate, sunt lipsite de onoare iar membrii lor vor face orice pentru a obține funcții. Această sete de bani și putere este totală și nu lasă loc nici celui mai mic interes pentru comunitate. Dacă vă imaginați că candidaților la alegerile locale chiar le pasă de noi, atunci gândiți-vă mai bine.
Dar care sunt alternativele? Au rămas tot aceleași partide infecte, rămășițe ale PCR-ului, aceiași oameni cu aceaiași mentalitate coruptă. PDL-ul a furat, USL-ul e cealaltă față a monedei, UDMR-ul nu dă doi bani pe români, PNG și PRM sunt niște caricaturi, UNPR e tot urmaș al FSN iar PP-DD e un partid care a adunat toate scursurile societății, candidații lor find niște nimeni care trebuie să apară cu Dan Diaconescu lângă ei pe un banner pentru a capta atenția. Asta e doar o privire generală asupra scenei politice, dar oare câte și câte afaceri murdare și porcării au făcut cei care candidează acum din partea acestor partide…
Anul acesta va fi și prima campanie electorală în care nu va mai avea loc turul doi pentru fotoliul de primar. Foarte probabil vom avea orașe în Ardeal, cu o majoritate românească, care vor avea primari UDMR. Cred că nu mai are rost să spun cât de ”bine” o duc românii din orașe cu primari UDMR-iști. Nici ungurii nu o duc foarte bine, pentru că lui Kelemen Hunor îi pasă de ei la fel de mult cum îi pasă lui Băsescu de români: odată la patru ani când trebuie să-i votăm.
Iar cel mai trist mi se pare faptul că n-am pe cine pune ștampila. Pe cine să votez ca primar al orașului meu, al Clujului? Pe Boc? Pe Nicoară? Sunt singurii care au șanse reale. Pe Eckstein-Kovacs? Pe ecologistul Elemer Antal? Pe unul de la PP-DD pe care nici nu știu cum îl cheamă și nici nu mă interesează? Cea mai bună alternativă pare Mircea Giurgiu, că e independent și nu știu să fi făcut ceva rău. Dar a fost și el prin mai multe partide iar traseismul politic nu-mi inspiră încredere. Nu vreau să mă ghidez nici după mentalitatea prostească de ”a vota răul cel mai mic”. Vreau un om sănătos să conducă orașul, nu unul cu un handicap cât mai mic.
Așadar nu pot decât să–mi anulez votul, cum am făcut și până acum. Nu încurajez pe alții să facă la fel, e doar opțiunea mea personală. Nu doresc să-i acord votul unui candidat sau partid de care să fiu dezamăgit mai încolo. Voi vota în 2016, atunci când poate vom avea un candidat care să nu urmărească intersul lui, ci al clujenilor.
2 comentariiNoua Dreaptă susține candidați independenți
Datorită contestației depuse de procurorul general la ultimul termen de la Tribunalul Bucureşti pentru înregistrarea Partidului Naţionalist, naționaliștii de la Noua Dreaptă se văd nevoiți să susțină candidați independenți la alegerile locale ce vor avea loc în 10 iunie.
ND susține patru candidați la nivel național: doi la consiliul local, unul la consiliul local și altul la primărie, informează Bistrița24.
Tiberius Cămăraș (foto centru) este susținut de Noua Dreaptă Bistrița, acesta candidează pentru consiliul local. 800 de bistrițeni au semnat pentru a susține candidatura sa. Tiberius Cămăraş îşi propune să îndrepte ce au făcut marile partide până acum şi să pună bistriţenii pe primul loc nu pe ultimul cum consideră că s-a întâmplat până acum. Continuarea
Nu exista comentariiCăpitanul și Italia
de Claudio Mutti
În cursul întâlnirii noastre din 26 si 27 septembrie 1992, Elena Ilinoiu, vãduva lui Corneliu Zelea Codreanu, pentru a arãta cã sotul ei avea adeseori presentimente si intuitii surprinzãtoare, îmi povesti un inedit episod din viata Cãpitanului.
Era în 1927, când Cãpitanul, aflat în apropiere de Grenoble, unde intentiona sã-si dea doctoratul în Drept, a primit de veste cã în România urmau sã aibã loc alegeri partiale; s’a hotãrât atunci sã rãspundã invitatiei de a se reîntoarce în tarã pentru a participa la alegeri, si a plecat imediat. Pentru a lua trenul care avea sã-l ducã în România, trebuia sã se opreascã în Italia, la Milano. Aici, având înainte întreaga zi, si-a lãsat valiza la oficiul de bagaje al gãrii centrale si s’a plimbat în împrejurimile gãrii, în cãutarea unei frizerii; însã acolo, când a trebuit sã plãteascã, a constatat cã nu mai are portofelul, în care se aflau atât banii, cât si biletul de Bucuresti. S’a dus la consulatul român (pe vremea aceea era unul si la Milano), dar i s’a refuzat orice ajutor. Întors la garã, s’a asezat sã-si tragã sufletul, urmãrind o vreme lucrul hamalilor. Deodatã s’a ridicat si a pus mâna pe umãrul unuia dintre acestia, întrebându-l dacã nu cumva gãsise un portofel. Tocmai omul acela, cu putin timp înainte, gãsise într’adevãr un portofel si-l depusese la politia feroviarã! Era chiar cel al lui Codreanu, astfel cã si l-a putut recupera îndatã.
Un alt episod neobisnuit li s-a întâmplat câtorva italieni care veniserã la Bucureçti anume ca sã-l întâlneascã pe Cãpitanul Gãrzii de Fier. “Ziaristi, probabil” – spunea vãduva Cãpitanului, cea care îsi amintea cã faptul se petrecuse prin primele luni ale anului 1938. Pe vremea aceea, Codreanu i-a primit pe Virgilio Lilli (care a scris apoi un lung articol pentru “La lettura”), pe Virginio Gayda de la “Giornale d’Italia”, pe Francesco Maratea de la “Messaggero” si pe Julius Evola, care a relatat convorbirea sa cu Cãpitanul în mai multe cotidiene si periodice. (Nu si pe Indro Montanelli, care, în ciuda portretului detaliat fãcut Cãpitanului în “Corriere della Sera”, a ajuns la Bucuresti numai dupã asasinarea lui Codreanu). S-a întâmplat ca vizitatorii veniti din Italia sã ajungã la Casa Verde într’o miercuri sau într’o vineri, adicã într’una din cele douã zile ale sãptãmânii în care legionarii tineau “post negru”: se abtineau complet de la mâncare, bãuturã si fumat, pânã la apusul soarelui. Sau poate sã fi fost într’o marti – altã zi în care Cãpitanul obisnuia sã posteascã. Continuarea
1 comentariuVeșnică pomenire ostașilor români căzuți pentru eliberarea Basarabiei (Galerie Foto)
În data de 5 mai, membrii Mişcării Naţional-Creştine Noua Dreaptă din Chişinău au curăţit locul şi monumentul unde cândva a fost un cimitir ostaşesc al armatei române, care se afla pe strada Decebal din mun. Chişinău. Cimitirul Eroilor a fost distrus de barbarii comunişti. Iar în prezent se află într-o stare dezastruoasă. Deja al şaptelea an membrii Mişcării bat alarma încercând să atragă atenția celor de la guvernare la problema cimitirului. Însă până în prezent problema cimitirului ramâne deschisă. Continuarea
1 comentariuConferință de presă a consiliului unirii (Video)
Luni, 7 mai, la Info-Prim Neo, a avut loc conferinţa de presă al Consiliului Unirii cu tema „200 de ani de la ocuparea Basarabiei de către Imperiul Rus şi Acţiunile forţelor naţionale pe 13 şi 16 mai 2012”.
La conferinţă au participat copreşedinţii Consiliului Unirii Anatol Caraman, preşedintele Asociaţiei Veteranilor Războiului-1992 „Tiras-Tighina”, Nicolae Dabija, preşedintele Forului Democrat al Românilor, scriitor, membru de onoare al Academiei Române, Stefan Maimescu, ex-deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, membru al Consiliului Naţional al Unirii-1991, reprezentant al CU în Diaspora, Ion Codreanu, preşedintele Partidului Naţional Român filiala Orhei, Gheorghe Viţă, preşedintele Uniunii românilor din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa.
Participanţii la conferinţa de presă au vorbit despre acţiunile preconizate pentru 13 mai, ora 13.00, începînd din Piaţa Marii Adunări Naţionale, şi pentru 16 mai, în ziua cînd se împlinesc 200 de ani de la raptul teritoriului românesc dintre Prut şi Nistru. Continuarea
Nu exista comentariiNaționalismul în creștere în Europa. Cum rămâne situația în România?
Autor: Codrin Goia
Naționaliștii greci de la Hrisi Avgi (Răsăritul Auriu) au intrat în Parlament. Acum 3 ani nu au obținut decât 0,29% din voturi iar acum au peste 6%. Într-o țară afectată puternic de criza financiară și ajunsă să fie condusă de un guvern marionetă al UE și FMI, o parte din cetățeni au realizat că singura salvare este naționalismul.
În Franța Marine le Pen a obținut 17,9% din voturi la alegerile prezidențiale. În Germania, Bulgaria, Belgia, Olanda, Marea Britanie naționalismul este în creștere. Nici nu mai are rost să vorbesc de Jobbik care în câțiva ani a devenit unul dintre cele mai puternice partide din Ungaria și e foarte influent.
Încet dar sigur popoarele europene se trezesc din visul utopic al democrației-liberalo-capitaliste și al neo-marxismului, al tuturor doctrinelor pro-globaliste care au umplut Europa de imigranți, nu au știut să vină cu soluții reale la criza financiară și ne-au băgat în ”raiul” multicultural. Trista realitate cere o alternativă sigură, iar singura speranță a neamurilor de pe continent rămâne naționalismul. Nu pot decât să mă bucur de această schimbare de mentalitate care a prins rădăcini la unele popoare. Este evident că dacă nu vom avea în viitor o Europă a națiunilor, atunci nu va mai exista nici o Europă. Continuarea
7 comentariiVeșnicia s-a născut la sat
Autor: Cătălina Cornea
În fiecare an de Paşti mă duc la ţară, la bunica. Şi de fiecare sunt dezamăgită de ceea ce văd. A dispărut tradiţia de a coace cozonacul, pe masă sunt şi bucate cumpărate iar cei prezenţi se ceartă între ei pe teme politice. Pentru mine nu e asta imaginea ce reprezintă satul.
Oamenii de la ţară prea s-au modernizat şi prea au uitat de tradiţii. Pe cei tineri nu îi vezi pe câmpuri, ci îi vezi online pe site-uri de socializare, iar cei mai în vârstă îşi pierd timpul prin cârciumi sau privind emisiunile de la televizor. Tehnologiile ar trebuie să uşureze viaţa oamenilor, dar din păcate îi face mai leneşi.
Ţăranii au un rol foarte important în orice societate. Ei sunt cei ce au grijă de pământ şi de roadele sale, ei sunt ocrotitorii tradiţiilor şi obiceiurilor. Acum în sate vezi discoteci în loc de o horă în centrul satului, vezi prea mulţi oameni beţi, prea mulţi oameni plecaţi peste hotare, prea mulţi tineri ce nu au nici o cultură sau nici o educaţie. Aici e vina statului. Statul trebuie să susţină ţăranii, să facă din agricultură o ramură competitivă. Din păcate în ziua de azi mai mult se pune accentul pe industrie decât pe agricultură. Continuarea
Nu exista comentariiInvitaţie publică: 1812-2012. Fraţii rămân fraţi!
ND-Italia, membră a Consiliului Unirii, vă invită miercuri 16 mai a.c. să participaţi la o demonstraţie publică prilejuită de împlinirea a 200 de ani de la prima anexare a Basarabiei de către Imperiul Rus. Demonstraţia este articulată în doua întâlniri publice la Roma, respectiv la Bologna, în proximitatea ambasadelor\consulatelor României şi Republicii Moldova.
La Bologna întâlnirea va avea loc între orele 10 şi 12 lângă consulatul României (via Guelfa no. 9), ca mai apoi să continue între orele 13 şi 15 lângă consulatul R. Moldova (via Antonio Canova no. 30/32). Mai multe informaţii pentru întâlnirea de la Bologna la numărul 3280319203. Pentru Roma mai multe informaţii vor fi disponibile zilele următoare.
Biroul de Presă al Noii Drepte Italia
1 comentariuBasarabia: Mișcarea și-a inaugurat sediul la Orhei (Galerie Foto)
Sâmbătă, 29 aprilie, la Orhei s-a mai pus o caramida necesara la constructia Unirii Basarabiei cu Patria Mama. A fost inaugurat sediul Filialei Raionale Orhei a Partidului Național Român și a Mișcării Național-Creștine Noua Dreaptă, aflat pe strada Vasile Lupu 41.
Părintele Sergiu Aga, parohul bisericii Sf. Vasile de la Poiana Marului, împreună cu Liderul Filialei Orhei a Mișcării Național-Creștine Noua Dreaptă, diaconul Ion Botnari, au sfințit sediul și au binecuvantat pe cei prezenți. Special pentru a participa la acest eveniment, la Orhei a sosit o delegație a conducerii Partidului Național Român, în frunte cu președintele acestuia dl. Valeriu Ciobotaru și Prim-vicepreședintele PNR și Președintele a MNC-ND d-nul Sergiu Lașcu.
După sfințire a avut loc prima ședință în sediul nou, în cadrul căreia Pr. Aga a vorbit celor adunați despre importanța luptei sufletești și liniei drepte în lupta pentru românism, care este strâns legată de Biserica Ortodoxă. D-nul Ciubotaru a prezentat celor adunați punctele generale ale dezvoltării partidului și obiectivele fundamentale pe care se axează toată lupta Partidului Național Român. Totodată, Președintele PNR l-a felicitat pe d-nul Ion Codreanu, Președintele Filialei Raionale Orhei a Partidului Național Român cu succesele pe care le are organizația condusă de dumnealui, menționând că Filiala Orhei este una din cele mai active filiale și se află într-o creștere permanentă. Continuarea
2 comentariiOmul nou
Autor: Alexandru Sudițoiu
În cea mai mare parte a articolelor mele am făcut referire la conceptul omului nou, eroul creştin legionar, propovăduit de către mari personalităţi istorice precum Corneliu Zelea Codreanu şi având la bază credinţa creştină alături de virtuţile cavalereşti şi ostăşeşti atât de necesare unui erou care vrea să se pună pe sine drept scut neclintit împotriva tuturor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi ai neamului. La acest concept am tot făcut referire şi eu şi alţii, dar cred că ideea de om nou din punct de vedere creştin şi naţionalist trebuie aprofundată la cum se poate forma acest om nou, la cea ce reprezintă el şi, bine-nţeles, la posibilitatea realistă de a se forma un astfel de om în zilele noastre. Această aprofundare s-a făcut într-o măsură foarte mică şi doar de către puţine persoane, cel mai notabil fiind Comandantul Mişcării Legionare, Horia Sima.
Consider că omul nou nu este altceva decât o întruchipare modernă a cavalerilor monastici, a eroilor medievali şi antici prezentaţi în lucrări precum ”Cavalerii Mesei Rotunde” sau în legendele bine cunoscute despre Cavalerii Templieri, Teutoni, etc. El este un ascet din punct de vedere spiritual, dedicat înălţării sufleteşti, dobândirii perfecţiunii şi înfrângerii poftelor trupeşti şi odată cu asta este un erou, un războinic, care luptă pentru a-şi apăra neamul, patria, semenii, valorile, familia, tradiţia şi propria sa demnitate. În termeni moderni acest om nou este un soldat sau mai bine zis ostaş ( fiindcă termenul de soldat vine de la soldă, cea ce nu prea se potriveşte în cazul omului nou naţionalist ) politic prin prisma faptului că el însuşi trăieşte ceea ce propovăduieşte din punct de vedere doctrinar şi spiritual, fiind dedicat atât înălţării sale spiritualte cât şi îndeplinirii idealurilor pentru care a ales să lupte în viaţa de zi cu zi.
Acest soldat politic, aşa cum este denumit în zilele noastre de personalităţi ale frontului naţionalist precum Roberto Fiore, Dereck Holland, s.a.m.d. , nu este doar un vis frumos, un ideal spre care tânjesc tinerii idealişti, iar istoria a dovedit acest lucru prin existenţa unor oameni ca şi Ionel Moţa, Vasile Marin şi nu-n cele din urmă Corneliu Zelea Codreanu. Soldatul politic reprezintă un concept perfect realizabil şi raţional prin oamenii care aleg să-şi însuşească anumite idei în viaţa de zi cu zi şi care-şi găsesc modele tocmai în acei cavaleri mitici, legendari, ai basmelor din copilărie dar mai ales ai istoriei europene. El a existat şi există şi astăzi, în evul mediu ca şi ostaş pur spiritual al bisericii, în perioada interbelică prin prisma omului nou legionar, falangist, etc. şi astăzi prin prisma soldatului politic naţionalist. A mers la moarte fără regret, merge astăzi la luptă cu vitejie asumându-şi orice risc şi mai presus de toate trăieşte cea ce spune, nu face politică ci din contră, duce un război! Continuarea
2 comentarii“PDL şi USL fură prin rotaţie”: Miting şi la Arad împotriva FMI şi a clasei politice actuale
Sursa: FrontPress
Urmând exemplul camarazilor bănăţeni care au organizat sâmbătă un marş împotriva clasei politice şi a “guvernului FMI”, filiala Noii Drepte din Arad a ieşit duminică pe străzile oraşului pentru a protesta faţă de situaţia în care a ajuns România după aproape 23 de ani de la căderea comunismului.
Cei circa 50 de naţionalişti au dorit să atragă atenţia arădenilor cu privire la colonialismul financiar practicat de marele capital internaţional şi de obedienţa politicienilor români în faţa creditorilor externi. Printre scandările preferate ale manifestanţilor au fost lozincile “PDL si USL fură prin rotaţie”, “Afară, afară cu Banca Mondială” şi “Jos Guvernul FMI”.
Acţiunea de stradă a fost precedată de o conferinţă de presă desfăşurată la Casa Sindicatelor, invitatul principal fiind liderul naţional al Noii Drepte, avocatul Tudor Ionescu. Continuarea
1 comentariuTimişoara: Marş naţionalist împotriva “Guvernului FMI”
Sursa: FrontPress
Circa 150 de naţionalişti conform jandarmilor şi 200 după spusele organizatorilor au răspuns “prezent” sâmbătă după amiază la chemarea filialei din Timişoara a Noii Drepte şi au participat la marşul îndreptat împotriva întregii clase politice, considerate răspunzătoare pentru situaţia socio-economică actuală a României. Deasemenea acţiunea a fost îndreptată şi împotriva atitudinilor colonialiste manifestate de marele capital internaţional, reprezentat în special de FMI şi Banca Mondială.
Alături de camarazii lor bănăţeni au ţinut să fie şi reprezentanţi ai mai multor filiale din ţară ale Noii Drepte, precum Arad, Petroşani, Cluj, Bistriţa, Mures, Alba, Sibiu, Iaşi, Râmnicu Sărat, Braşov, Piatra Neamţ şi Bucureşti. Deasemenea pe malurile Begăi a ajuns şi o delegaţie din partea organizaţiei Acţiunea Sârbească din ţara vecină.
Coloana de manifestanţi a pornit din Parcul Regina Maria în jurul orelor 16.00 şi s-a îndreptat spre Catedrala Ortodoxă Mitropolitană din centrul oraşului. Traseul a inclus mai multe instituţii, precum Prefectura, Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Timişoara. Continuarea
2 comentariiBasarabia: Peste 750 de pomi sădiți de către membrii MNC-ND
Joi, 19 aprilie, au continuat lucrările la sădirea parcului dedicat tuturor Mitropoliţilor Moldovei, începând de la Mitropolitul Iosif Muşat, dar şi tuturor Sfinţilor şi personalităţilor Bisericii Ortodoxe din Moldova, din localitatea Cruzeşti, mun. Chişinău. În această zi militanţii Mişcării Naţional – Creştine Noua Dreaptă din mun. Chişinău au sădit peste 750 pomi. Reamintim că în acest parc vor fi amplasate şi busturile personalităţilor bisericeşti, asemenea Aleei Clasicilor din Parcul Central din Chişinău. Continuarea
Nu exista comentariiReplică pentru slugoii de la Timpolis
Autor: Alexandru Sudițoiu
Recent am avut trista ocazie să descopăr un site de ştiri din Timişoara denumit Timpolis, un website care în ciuda numelui cu pretenţii culturale pe care-l poartă nu s-a dovedit a fi altceva decât o glumă proastă. Mi s-a dat să descopăr acest website prin ceva care mi-a format de la început opinia despre tot ce voi găsi pe pagina respectivă şi anume un articol legat de marşul pe care Mişcarea Noua Dreaptă îl va organiza Sâmbăta aceasta la Timişoara atât împotriva FMI-ului cât şi a întregii clase politice care a adus ţara în situaţia dezastruasă în care se află.
În articolul, extrem de dezgustător, postat pe pagina celor de la Timpolis se poate vedea tradiţionala propagandă a totalitarismului liberalo-comunisto-”democratic” ( fiindcă vorbim de un totalitarism împotriva oricărui lucru ce ar putea fi opus acestor concepţii moderniste ) atât prin însuşirea de cuvinte seci privitoare la Noua Dreaptă ( extremişti, periculoşi, etc. ) cât şi printr-un interviu acordat unui anume ”expert/specialist” în ”extremism de dreapta”, a cărui nume nu-l voi prezenta aici, care-şi dă şi el cu părerea despre riscul ridicării curentelor de ”extremă dreaptă” în toată Europa civilizată cât şi în România. Continuarea
2 comentariiUSL la guvernare. Și ce?
Autor: Cătălina Cornea
Astăzi majoritatea postărilor de pe facebook erau despre demiterea Guvernului Ungureanu. Reacţia mea a fost şi ce? Se va schimba cumva situaţia în România? Mulţi se bucură că nu mai e un guvern PDL-ist dar oare unul din partea USL-ului va fi mai bun?
Nu văd nici un motiv de ce ar trebuie să ne bucurăm că a căzut guvernul. Nu susţin PDL-ul, doar că sunt sigură că USL-ul va face aceleaşi fapte şi acţiuni ce le-a făcut şi PDL-ul. Se vor schimba doar numele şi nimic altceva.
Mi se pare un circ ieftin tot ce se întâmplă pe scena politică din România. Jucându-se de-a opoziţia şi conducerea, politicienii uită de cetăţeni şi de interesul naţional. PDL-ul e partidul hoţilor şi trădătorilor la fel ca şi USL-ul. Nu văd nici o diferenţă între PDL şi USL. USL-ul nu ştie de ce reforme are nevoie România, nu ştie cum să conducă, tot ce ştiu e să trădeze cetăţenii şi interesul naţional, ceea ce a făcut şi PDL-ul. Continuarea
4 comentariiSfântul Mare Mucenic Gheorghe, un model pentru tineri
Autor: Alexandru Sudițoiu
Astăzi este sărbătoarea unui mare mucenic al lui Hristos, respectiv Sf. M. Mc. Gheorghe. Mare ofiţer în rândul legiunilor imperiale ale Romei care s-a jertfit pentru Hristos când împăratul Diocleţian a trecut la prigonirea creştinilor de pe întreg cuprinsul Imperiului. Acest sfânt militar a fost şi este foarte iubit de către toţi creştinii datorită jertfei sale, a minunilor sale, dar şi datorită modelului pe care Sf. Gheorghe îl reprezintă pentru tineri prin îmbinarea perfectă a virtuţilor ostăşeşti cu spiritualitatea creştină, Sf. Gheorghe fiind dealtfel şi prototipul cavalerului medieval.
Acest sfânt mucenic reprezintă bărbăţia creştină prin dărâmarea idolilor cât şi prin capacitatea uluitoare de jertfă, chiar iconografia Sf. Gheorghe care ucide balaurul având un rol simbolic privitor la uciderea idolilor satanici reprezentanţi în iconografia creştină prind intermediul unui balaur, dragon sau şarpe. Din păcate această bărbăţie creştină, a ostaşului creştin, a ajuns să fie lăsată deoparte pentru propagarea unei forme de ”creştinism” hipiotic, produs de către sectanţii americani şi adus în cele din urmă şi pe meleagurile noastre unde creştinii mai căldicei au înţeles să-şi asume astfel de învăţături deloc ortodoxe. Din acest motiv cred că este absolut necesar ca cu ocazia acestui praznic să le aduc aminte tuturor cititorilor despre acest sfânt creştin şi odată cu asta despre latura războinică, ostăşească, a Creştinismului.
Sfântul Gheorghe s-a jertfit pentru Hristos asumându-şi cu demnitate credinţa creştină, el a acceptat cele mai oribile torturi dar nu a fost un molâu, cum sunt mulţi neo-”creştini”, care să accepte şi atacurile la adresa credinţei. Nu! Sfântul Gheorghe a înfruntat toate minciunile păgâne atacând de faţă cu împăratul toţi idolii la care vechii romani se închinau, nu a tăcut şi mai ales nu a tolerat răul, alegând să înfrunte orice minciună şi fiind denumit ”dărâmătorul de idoli”. El a criticat decizia împăratului de a-i prigoni pe creştini când a auzit de aceasta şi a lăsat să se ştie că dacă creştinii trebuie prigoniţi nici el nu va fi mai presus. Continuarea
1 comentariuTimișoara: Marș naționalist împotriva clasei politice și a dictaturii FMI organizat de Noua Dreaptă
Filiala Noii Drepte din Timişoara va organiza sâmbăta aceasta (28 aprilie) un marş de protest împotriva întregii clase politice şi a obedienţei acesteia în faţa dictaturii marii finanţe internaţionale, reprezentate în principal de FMI şi Banca Mondială. Acţiunea va începe la ora 16.00, punctul de întâlnire fiind Parcul Regina Maria (fostul Poporului). Traseul include mai multe instituţii, precum Prefectura, Consiliul Judeţean şi Primăria. Punctul final va fi Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din centrul oraşului. Cu ocazia acestui marş naţionaliştii bănăţeni au lansat şi un manifest pe care îl reproducem integral în rândurile următoare:
Manifest!
De câteva decenii bune, mai precis de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, atât țara noastră cât și întregul continent pe care trăim, se confruntă cu o puternică criză identitară, socială și politică. Popoarele care au rămas, multe fără voia lor, în cele două tabere despărțite de Cortina de Fier, s-au văzut exploatate fie de egalitarismul comunist dus la absurd, fie de elitismul economic de tip capitalist, ambele cu consecințe extrem de grave asupra identității, integrității și siguranței politico-economice a oamenilor de rând. Oligarhiile financiare transnaționale au reușit să subordoneze cu ajutorul băncilor și a organismelor internaționale reprezentanții clasei politice din toate țările, reușind să manipuleze prin fraudă, corupție și intervenționism la nivel înalt liderii tuturor formațiunilor obediente noului sistem. De fapt, între partidele politice actuale nu mai există aproape nici o diferență de natură doctrinară sau ideologică, totul rezumându-se la pregătirea terenului pentru grupurile de interes care le finanțează activitate, evident, în detrimentul majorității oamenilor – a muncitorilor, țăranilor, intelectualilor, funcționarilor, micilor întreprinzători. Continuarea
7 comentariiPoate ajunge Clujul capitală culturală europeană?
Autor: Codrin Goia
De o vreme febra capitalei culturale europene a cuprins Clujul. De asta vorbesc autoritățile locale, de asta vorbesc diferite ONG-uri. Iar acum că urmează campania electorală probabil toți politicienii se vor întrece în a ne prezenta proiecte fantasmagorice care să transforme Clujul într-o capitală culturală.
Dar ce șanse are orașul nostru să obțină acest titlu? Fiind clujean, îmi doresc acest lucru, dar la cum tratează aleșii locali această chestiune lucrurile par destul de triste. Trăim într-un oraș poluat, cu foarte puține spații verzi, cu un trafic de coșmar, care s-a dezvoltat haotic, cu clădiri înghesuite și al cărui centru istoric a fost ”renovat” în batjocură. În asta au transformat oamenii politici locali capitala Ardealului.
Pentru un turist Clujul poate părea un oraș frumos, dar atunci când locuiești în el îți dai seama că mai are mult până să ajungă acolo. Nu avem nici o piață pietonală (piața muzeului e prea mică s-o mai pun la socoteală). Piața Avram Iancu și Piața Unirii sunt încă departe să fie transformate în zone dedicate doar pietonilor. Doar câteva străduțe mici au fost făcute pietonale. Bulevardul Eroilor, zona de promenadă din centru, e doar semi-pietonal iar la terasele de acolo e plin de bețivi și cerșetori care îi deranjează pe cei ce doresc să savureze o cafea sau o bere. Cerșetori găsim prin tot centrul și chiar în autobuze, poliția parcă îi ignoră. O plimbare în centrul Clujului nu mai este așa de plăcută.
Monumentele românești (Statuia lui Avram Iancu, Monumentul Memorandiștilor, grupul statuar Școala Ardeleană, statuia lui Mihai Viteazul, etc) sunt murdare și ruinate, autoritățile parcă au uitat de ele. Sau cumva acestea n-au nici o legătură cu cultura Clujului? Uite așa își tratează acest oraș valorile. Continuarea
1 comentariuCluj: Studentul Horaţiu Neagoe sculptează sufletul lemnului – Expoziţie tradiţională în Piaţa Muzeului
Sâmbătă, 23 Aprilie în intervalul 10:00 – 16:00, în Piaţa Muzeului din Cluj-Napoca a fost organizată o expoziţie de sculpturi tradiţionale româneşti din lemn. Realizatorul sculpturilor, un tânăr student clujean la Arhitectură– Horaţiu Neagoe, a realizat exponatele din lemn: fluieraşe, linguri, pipe, farfurii, pahare etc.
Scopul principal al evenimentului este promovarea culturii şi tradiţiilor din Ardeal. Expozţia a fost realizată sub patronajul organizaţiei Noua Dreaptă. Continuarea
1 comentariuConstanța: Nu exploatării gazelor de șist
Filiala Noua Dreaptă Constanța a organizat în data de 21 Aprilie a.c. un miting de protest împotriva exploatării gazelor de șist din Dobrogea de către compania americană Chevron.
Manifestarea a avut loc în fața magazinului Tomis Mall. Au participat la eveniment doar câțiva membrii ai Noii Drepte, din păcate constănțenii nefiind interesați de poluarea mediului. Continuarea
5 comentariiScrisoare deschisă a Noii Drepte Italia către Academia Română din Roma
Noua Dreaptă filiala Italia, ca asociație cultural-politică alcătuită în marea sa parte din tineri studenți, se simte obligată să adreseze Academiei Române acestă scrisoare ca urmare a întreruperii unui serviciu public care ar trebui să garanteze accesul la cultură.
Importanța Academiei Române ca centru de spiritualitate românească și totodată de divulgare culturală în panorama capitalei italiene ne constrânge a ne exprima dezamăgirea față de felul în care este gestionată biblioteca din cadrul acestei instituții.
Apreciind activitatea Academiei Române din Roma nu putem totuși să nu remarcăm dezinteresul administrației în ceea ce privește funcționarea oportună a bibliotecii din această instituție. De mai bine de 5 luni de zile lipsește un bibliotecar iar structura este ținută practic închisă în ciuda posibilității de a angaja, cel puțin temporan, un bursier sau a stabili, prin programare, un orar redus care să continue să garanteze accesul la cărți.
Colegii noștri studenţi, atât români cât și italieni, dorind să consulte anumite cărţi pentru lucrarea de licență au găsit ușa bibliotecii închisă deși conform site-ului Academiei Române aceasta ar fi trebuit să functioneze de la 29 februarie, aducând astfel prejudicii timpului celorlalți și demostrând lipsă de profesionalism. Continuarea
Nu exista comentariiAjutor creștinesc pentru familiile nevoiașe și cu mulți copii din Bistrița-Năsăud (Foto)
La sfârşitul săptămânii trecute, în preajma Învierii, filiala Noii Drepte din Bistriţa a donat unei biserici din localitate 30 de pachete cu alimente pentru persoanele nevoiaşe în scopul distribuirii acestora. Naţionaliştii români, împreună cu protopopul Alexandru Vidican, s-au deplasat la familiile cu mulţi copii pentru a împărţi micile cadouri, fiecare conţinând un cozonac, un litru ulei, un kilogram de zahăr, un kilogram de făină, o sticlă de vin roşu şi trei ouă vopsite în culorile tricolorului. Continuarea
1 comentariuOpriți abuzurile împotriva unioniștilor!
Un grup de membri ai filialei Noua Dreaptã Bucureşti a protestat vineri 13 aprilie a.c., în fata ambasadei Republicii Moldova, faţă de intensificarea fără precedent a atacurilor impotriva liderilor şi membrilor activi ai filialelor Noii Drepte din Basarabia, atât din partea serviciilor de securitate ale statului, cât şi din partea unor partide politice.
Astfel, reprezentanţii structurilor de forţă, au efectuat, in mod ilegal, vizite la domiciliul membrilor Mişcarii Naţional-Creştine Noua Dreaptă din Basarabia, supunându-i unei adevărate strategii a terorii, prin intimidarea lor şi harţuirea familiilor acestora. Prin exercitarea unor presiuni de sorginte stalinistă asupra conducerii unor instituţii de învăţământ, au fost exmatriculaţi o serie de membri ai Mişcării, iar liderul Filialei Ungheni a MNC-ND, Mihai Goian, a fost concediat abuziv din functia de controlor-revizor a SCFR.
Folosind strategiile de dezinformare de tip KGB, in presa din Republica Moldova au fost aruncate informaţii mincinoase privind activitatea MNC-ND şi conducerea acesteia, fiind create bloguri anonime cu scopul de a defaima imaginea organizaţiei şi a liderului MNC-ND Sergiu Laşcu. Continuarea
2 comentarii
























Ziua Drapelului
Ziua Imnului
Ziua Naţională
Ion Negoiaş
Mihai Ţuburlui
Tudor Ionescu
Mişcarea Naţional-Creştină Noua Dreaptă
Noua Dreaptă Alba
Noua Dreaptă Bacău
Noua Dreaptă Braşov
Noua Dreaptă Buzău
Noua Dreaptă Covasna
Noua Dreaptă Germania
Noua Dreaptă Harghita
Noua Dreaptă Iaşi
Noua Dreaptă Italia
Noua Dreaptă Neamţ
Noua Dreaptă Sibiu
Magazin Naţionalist
Noua Dreaptă
Oina.ro
ProVita
BraşovPress
Eurosceptic
Napocanews
Avram Iancu
Corneliu Zelea Codreanu
Horia Sima
Mihai Eminescu
Petre Ţuţea
Radu Gyr
Eternul Maramureş
Valea Timocului