C.B. - www.frontpress.ro

Dimitrije Ljotici, născut în data de 12 august 1891, a fost un vizionar al naţionalismului sârbesc şi un ortodox practicant. Multă lume îi atribuie răspândirea pe scară largă a salutului cu braţul drept întins şi cu trei degete ridicate, specific patrioţilor sârbi. La popularizarea acestui salut identitar a participat şi Milan Nedici, cel care a condus guvernul filo-german după atacarea Serbiei de către cel de al Treilea Reich.

Ljotici s-a născut în Belgrad, dar o mare parte a vieţii şi-a petrecut-o în Smederevo. Strămoşii săi erau din satul Blace, astăzi parte a provinciei Macedonia din Grecia. Tatăl, Vladimir Ljotici, a avut o activitate politică notabilă şi o carieră de diplomat, ocupând posturile de consul în Thessaloniki, primar în Smederevo şi membru în parlementul sârbesc. Dimitrije a făcut studiile primare în Smederevo, liceul în Thesaloniki şi în final a absolvit Facultatea de drept din Belgrad.

În timpul Războaielor Balcanice, Dimitrije Ljotici a fost voluntar în cadrul serviciului medical militar. A stat o perioadă scurtă la Paris, până la începerea Primului Război Mondial. S-a reîntors în ţară şi s-a înrolat în armată. După terminarea conflagraţiei, a fost şef de gară în Bakar. În această perioadă a realizat că viaţa de funcţionar nu este pentru el şi că lupta politică este mai apropiată de destinul său. După ce s-a căsătorit, s-a reîntors în anul 1920 în Smederevo pentru a practica avocatura. S-a înscris în Partidul Radical şi a devenit în scurt timp liderul aripii de tineret. În 1931, regele Alexandru I l-a numit ministru de justiţie în guvernul lui Petar Zivkovici, realizând un nou proiect constituţional. Regele a refuzat acest proiect şi Liotici a demisionat.

După acest gest şi-a canalizat eforturile spre strângerea în jurul său a cât mai multor militanţi care să îi împărtăşească idealurile. Astfel, în data de 6 ianuarie 1935, Dimitrije Ljotici a fost ales preşedintele unui partid nou format, Mişcarea Naţională Yugoslavă -ZBOR, care se asemăna în formă şi în fond cu celălalte mişcări naţional-revoluţionare din Europa acelor vremuri, dar care avea şi o latură religioasă dezvoltată. Doctrina partidului punea accentul pe conservarea valorilor naţionale perene şi considera ateismul, materialismul şi liberalismul drept principalele cauze ale nenorocirilor pe care le-a cunoscut poporul sârb. Comunismul era privit ca un blestem satanic care avea ca scop distrugerea lumii creştine. Ljotici şi-a făcut repede mulţi duşmani în urma discursurilor sale radicale împotriva partidelor politice, masoneriei şi corupţiei, fiind atacat din toate părţile. Şicanele au mers de la intimidarea membrilor până la sabotarea întâlnirilor ZBOR şi cenzurarea unor publicaţii ale partidului, care nu a reuşit să intre în parlament.

Când Yugoslavia a fost atacată de forţele Axei, s-a pus din nou în slujba armatei dar nu a apucat să ia parte la lupte, Belgradul capitulând la scurt timp în faţa forţelor net superioare.

Ljotici s-a întors în Smederevo şi s-a alăturat negocierilor cu germanii pentru formarea unui guvern civil în Serbia. A refuzat însă să ocupe o funcţie în acest guvern care nu a rezistat multă vreme, negocierile fiind reluate. Un nou guvern a fost creat, avându-l în frunte pe generalul Milan Nedici, persoană propusă direct de Ljotici pentru această funcţie. Nici din acest guvern Ljotici nu a dorit să facă parte, fiind numiţi alţi doi membri ai ZBOR. Unul dintre aceştia, Mihailo Olcan, a propus crearea unei unităţi de voluntari sârbi care să lupte împotriva partizanilor comunişti, avându-l ca lider ideologic pe Dimitrije Ljotici.

În vara anului 1941 a avut loc şi primul contact direct al lui Ljotici cu generalul Draza Mihailovici, liderul Mişcării Cetnicilor, o grupare paramilitară patriotică regalistă. Ljotici i-a promis acestuia alimente şi armament pentru luptătorii cetnici.

Dar cum soarta războiului începea să se întoarcă împotriva forţelor naţionaliste europene, Ljotici, împreună cu majoritatea grupărilor anti-comuniste, au căutat refugiu în Slovenia, punând la cale reinstaurarea monarhiei.

În data de 22 aprilie 1945, în timp ce se deplasa pentru o întâlnire cu patriarhul Gavril şi cu episcopul Nicolae, a avut un accident de maşină, Dimitrije Ljotici, împreună cu şoferul său, pierzându-şi viaţa pe loc, autoturismul în care se aflau cei doi căzând de pe un pod bombardat de Aliaţi. Dimitrije Ljotici a fost îngropat în Gorica, Slovenia. Nu a fost foarte popular în afara cercului său de militanţi şi simpatizanţi, având puţini aliaţi politici, acest fapt datorându-se parţial şi inflexibilităţii sale caracteristice. Cu toate acestea a rămas un personaj respectat al naţionalismului sârbesc şi a lăsat în urma lui drept moştenire o ideologie politică coerentă, care a identificat corect în marxism şi liberalism pericolele de moarte ale naţiunilor europene.