Blog Noua Dreaptă

C.B. – www.frontpress.ro

Monseniorul Jozef Tiso (13 octombrie 1887 – 18 aprilie 1947) a fost unul dintre marii politicieni slovaci, servindu-şi poporul şi pe Dumnezeu ca preot catolic (doctor în teologie), parlamentar, ministru şi în final preşedinte al Republicii Slovace din timpul celui de al doilea război mondial, când pentru prima dată în istoria modernă poporul său obţinuse independenţa completă. După încheierea conflagraţiei mondiale, Tiso a fost spânzurat de autorităţile cehoslovace, sfârşindu-şi activitatea în slujba naţiunii sale într-un mod asemănător mareşalului Ion Antonescu: asasinat cu forme legale de comuniştii veniţi la putere pe tancurile sovietice.

S-a născut în localitatea Veľka Bytca într-o familie slovacă, în Imperiul Austro-Ungar. Episcopul din Nyitra i-a oferit oportunitatea de a studia teologia şi astfel, în 1909, Tiso devine proaspăt absolvent al „Pasmaneum” în Viena. Ulterior, a lucrat ca secretar al episcopului şi a predat religie la şcoala secundară de fete din Nytra. În urma promovărilor constante, a devenit capelan în Banovce nad Bebravou unde a avut şi o scurtă perioadă ca şi jurnalist, publicând în ziarul Nyitrai Szemle.

La izbucnirea primului război mondial, la fel ca şi ceilalţi membri ai minorităţilor naţionale de pe cuprinsul Imperiului, a fost încorporat în armata regală ungară unde şi-a îndeplinit cu o constantă conştiinciozitate îndatoririle militare, conform jurământului depus. În 1915 a devenit Director Spiritual al Seminarului Teologic din Nytra şi învăţător la Liceul Călugăresc din acelaşi oraş iar momentul disoluţiei austro-ungare l-a găsit pe Tiso în rândurile Partidului Slovac al Poporului. În această calitate a fost ales în parlamentul cehoslovac în anul 1925.

Tiso a devenit unul dintre liderii partidului său încă din 1913, pe când ungurii încă ocupau Slovacia. Pe agenda partidului figura la loc de cinste obţinerea autonomiei slovace, mai întâi în cadrul Imperiului, apoi în cadrul Cehoslovaciei. În 1923 formaţiunea politică a devenit a doua ca mărime din ţară, constituind unul dintre cele două partide pur slovace, toate celălalte fiind fie reprezentante ale unor minorităţi etnice, fie funcţionând ca filiale ale unor partide cehoslovace. În 1938, când Hlinka, liderul partidului, a murit, Tiso a devenit de facto conducătorul acestuia.

Deşi implicat în politică, Tiso nu a uitat niciodata poporul şi a continuat îndeplinirea conştiincioasă a sarcinilor ce îi reveneau în calitate de preot al parohiei sale (din 1924 până în 1945). Din 1925 şi până în 1939 a fost deputat în parlamentul cehoslovac de la Praga, iar din 1927 până în 1929 a servit ţara în calitate de Ministru al Sănătăţii şi al Sporturilor. A devenit Ministru pentru Afacerile Slovace în noiembreie 1938.

Odată cu unirea regiunii sudete cu Germania, construcţia artificială a Cehoslovaciei a început să se destrame. În cadrul haosului ce a urmat, slovacii şi-au declarat autonomia iar Tiso, fiind liderul Partidului Slovac al Poporului, a devenit premier al regiunii Slovace. Ungaria, profitând de slăbiciunea noii entităţi statale, a ocupat o treime din teritoriul slovac în 1938, cu acceptul tacit al Germaniei şi Italiei. Având în vedere conjunctura periculoasă a factorilor externi, toate partidele politice din Slovacia (cu exceptia bineînţeles a comuniştilor) s-au unit voluntar sub numele de „Partidul Slovac al Poporuluilui (Hlinka) – Partidul Unităţii Naţionale Slovace”, formând astfel premisele regimului autoritar. În ianuarie 1939, guvernul slovac a scos în afara legii toate partidele, cu excepţia Partidului Unităţii Naţionale Slovace, a Partidului Germanilor din Slovacia şi a Partidului Unit Maghiar.

Acţiunile independente ale poporului slovac au determinat ocuparea regiunii autonome de către trupele cehilor. Urmarea directă pentru Jozef Tiso a fost înlăturarea sa din poziţia de Prim Ministru. Neobosit însă în lupta sa pentru independenţa naţiunii sale, Tiso a cerut ajutorul Germaniei pentru redobândirea libertăţii pierdute. Pe 13 martie 1939, în cadrul unei întrevederi cu cancelarul Adolf Hitler la Berlin Tiso a obţinut sprijinul acestuia pentru declararea independenţei. Ca urmare, independenţa a fost proclamată de către Parlamentul Slovac în unanimitate, pe data de 14 martie 1939, iar noul stat s-a bucurat încă de la început de sprijinul şi protecţia unei Germanii în ascensiune.

Însă Tiso a fost Prim Ministru al noului stat doar pentru scurt timp. Pe 26 octombrie 1939 el a devenit primul Preşedinte al Slovaciei independente, la câteva zile după ce fusese ales şi lider incontestabil al Partidului Slovac al Poporului. Conform obiceiurilor din Europa acelor vremuri, în 1942 el a fost supra-numit Vodca, care înseamnă „Lider” – o imitaţie a denumirii germane de Fuhrer.

Perioada din timpul războiului mondial a fost una de reală independenţă. În ciuda unor surse care sugerează ca Slovacia nu ar fi fost mai mult decât un stat-marionetă al germanilor, trebuie observat că a îndeplinit toate criteriile unei entităţi naţionale suverane şi independente. Sigur, trebuie admisă o strânsă legătură economică inevitabilă cu Germania, care reprezenta unul dintre cei doi vecini ai Slovaciei, însă niciodată aceasta nu a fost transformată într-o dependenţă politică.

Desi şi-a adus propria contribuţie la cruciada anti-bolşevică, Slovacia era prea mică pentru a putea influenţa mersul războiului. Ca urmare, Tiso a pierdut puterea politică atunci când Armata Roşie a ocupat ultimele părţi din vestul Slovaciei, în aprilie 1945. El a fost arestat şi a fost acuzat de „trădare internă, trădare a Răscoalei Naţionale Slovace şi colaborare cu Nazismul”. Pe 15 aprilie 1947, Curtea „naţională” l-a condamnat la moarte. Preşedintele Eduard Benes a refuzat graţierea, în ciuda popularităţii incontestabile de care se bucura Tiso în rândul slovacilor. Jozef Tiso a fost spânzurat în Bratislava pe 18 aprilie, purtând haina preoţească. Guvernul ceh l-a îngropat în secret pentru a evita transformarea mormântului său într-un loc de pelerinaj. Ceea ce guvernul ceh nu a putut însă să îngroape a fost amintirea acestui mare om, naţionalist slovac în acţiune şi simţiri, astfel încât în ziua de astăzi Jozef Tiso este unul dintre cei mai cunoscuţi slovaci la nivel mondial.