Blog Noua Dreaptă

Blog naţionalist şi incorect politic

Noua Dreaptă: de la politică la metapolitică

Cristian Hainic

În numărul 4 al revistei Noua Dreaptă apărea un text care propunea distributismul ca alternativă „naţionalistă” în principal la sistemele economice capitaliste şi socialiste[1]. Aceasta se întâmpla în anul 2002. De atunci nu a mai existat din partea Noii Drepte nici o luare de poziţie în ceea ce priveşte structuri şi sisteme ce ar caracteriza mai degrabă puncte de program ale unui partid politic; organizaţia s-a axat mai mult pe o reprezentare a vocii societăţii civile prin diverse acţiuni de reacţie, comemorative, etc. organizate pe domeniul public. Această „renunţare” poate fi privită ca primul pas dinspre un demers politic spre unul metapolitic. Dar ea nu este de ajuns pentru a justifica de ce Noua Dreaptă ar fi o organizaţie metapolitică, ci este doar un punct de plecare.

Punctul forte al metapoliticii este realizarea că orice aparat politic este întreţinut de un consens civil care se exprimă sub forma culturii, viziunii asupra lumii şi a ethos-ului unei comunităţi[2]. Aceasta implică în mod evident că numai atunci când oamenii vor simţi nevoia de schimbare ca pe o necesitate de la sine înţeleasă puterea politică va suferi modificări. Spre deosebire de lupta acerbă pentru putere întâlnită la partidele politice, „lupta” metapolitică este una a viziunilor asupra lumii. Refuzând să ducă o luptă a „electoratului”, Noua Dreaptă s-a axat mai degrabă pe a fi una cu electoratul şi a nu-l silui precum un mesaj publicitar, ci a se identifica cu viziunea sa asupra lumii. Cu toate acestea, metapolitica are şi o componentă activă prin excelenţă: prin cooptarea atitudinilor faţă de viaţă, se are în vedere cooptarea puterii culturale. Un demers metapolitic ca atare presupune neconcordanţa cu activităţile unui partid politic şi adoptarea unui proiect cultural. Două exemple majore de astfel de proiecte culturale, cu toate că sunt caracterizate de perspective total diferite de cele ale Noii Drepte, sunt Societatea Thule a lui Sebottendorf şi GRECE a lui Alain de Benoist. Noua Dreaptă parcurge un demers metapolitic care se delimitează de acestea două dar care este cel puţin la fel de important.

Demersul se exprimă cel mai bine cu privire la distincţia pe care o face Evola între naţionalismul regresiv şi cel superior din punct de vedere valoric. Dacă primul „topeşte” orice personalitate într-o realitate condiţionată etnic şi nu tolerează nici o manifestare a unei activităţi intelectuale care ar putea nega această condiţionare a realităţii, al doilea presupune aristocraţia ca o dezvoltare pe baza trunchiului etnic dinspre colectiv spre individual, ceea ce pentru Evola este „sensul adevăratului progres”[3]. Altfel spus, naţionalismul regresiv propune mai mult un „spirit de mafie” care nu este decât o variaţiune pe tema intoleranţei democratice faţă de orice lider considerat a nu fi organul „voinţei populare”, în timp ce în aristocraţia naţionalismului „reconstruit” este operată o recuperare esenţială: Evola dă aici exemplul războiului, în care oamenii nu luptau constrânşi de lege, nu existau soldaţi, ci războinici, nu luptau pentru o instituţie, ci pentru rege, nu se supuneau legii sociale, ci erau credincioşi liderului lor, luptau cu mândrie pentru el. Mai important, „responsabilitatea era direct asumată de către conducători sau monarhi, şi nu pasată către entităţi false şi fetişuri ideologice. Autoritatea deriva din măreţia personalităţii”[4]. Acesta este un exemplu de viziune asupra lumii. Nu este esenţialul unui regim politic, ci o perspectivă asupra vieţii. Este un exemplu de o abordare metapolitică rezumată într-un simplu element, şi anume construcţia corpului de luptători într-o ierarhie cetăţeneascMetapolitica se construieşte pe credinţe şi fapte care nu pot fi măsurate în termenii utilului, nu pot fi cumpărate sau vândute. Cum ar spune şi un gânditor care nu poate fi catalogat ca fiind „de dreapta” sau „de stânga”, diferenţa calitativă dintre om şi animal constă în „darul blestemat pe care-l are uneori [omul] de a gândi şi a plăsmui în chip gratuit”, nesilit de nimeni, nici măcar de instinctul de conservare[5]. Din punct de vedere intelectual, D. D. Roşca militează fervent încă din anii ’30 pentru primatul „inutilului” asupra „utilului” şi astfel se constituie cel puţin parţial ca un precursor al metapoliticii, dinainte ca aceasta să fie formulată de noua dreaptă franceză sau europeană.

Pe fondul acestui context al depăşirii politicii în favoarea metapoliticii întreprinsă tocmai prin recuperarea unui sens premergător celei dintâi, Noua Dreaptă a trebuit să se orienteze de la formarea sa în anul 2000 şi până acum spre una din cele două căi. Prin autofinanţare, delimitare de interesele oricărui partid politic[6], răspunsul prompt la orice problemă a societăţii civile şi a ceea ce Noua Dreaptă consideră a fi valori tradiţionale, printr-un bloc intelectual care în ultimii ani a început să se contureze în sânul său, asociaţia poate fi considerată mai degrabă metapolitică. Rolul Noii Drepte nu este de a acapara capital politic, ci de a remedia situaţii, a propaga un mesaj sau o trăire întotdeauna având ca şi criteriu o viziune asupra lumii. Ea se propagă dincolo de ea, lucru dovedit printr-o situaţie ipotetică: dacă Noua Dreaptă ca şi asociaţie va înceta să existe, mesajul ei va fi propagat tocmai prin sacrificiul politicii în favoarea formării unor indivizi. O organizaţie metapolitică este una care se propagă dincolo de ea, în antiteză cu situaţia deplorabilă a unor partide politice care se identifică cu o persoană şi dispar odată cu ea.

Prin ceea ce am spus mai sus şi prin exemplul istoric al naţionalismului românesc, care numără zeci de personalităţi, putem să încadrăm Noua Dreaptă în cel de-al doilea tip de naţionalism descris de Evola. Resursa de idei propagată de Noua Dreaptă nu va dispare odată cu volatizarea acesteia din urmă, după cum nu a dispărut nici după supresiunea Legiunii Arhanghelului Mihail. De altfel, Codreanu are un mesaj metapolitic evident:

La voi mă gândesc când scriu. La voi, acei cari veti trebui să muriti, primind cu seninătatea strămosilor Thraci botezul mortii. Şi la voi, acei ce veti trebui să păsiti peste morti si mor­mintele lor, ducând în mânile voastre steagurile triumfătoare ale Românilor. [7]

Adică un mesaj pe care un partid politic nu îl va putea pune în aplicare niciodată, pentru că el ţine de o trebuinţă a întregii comunităţi de români, care abia ea dă naştere diferitelor partide. În fine, nu este decât ceea ce Iisus a lăsat ca „lege eternă” în spusele lui Roşca:

Îngrijiţi-vă mai întâi de cele sufleteşti, căci celelalte vi se vor adăuga vouă [8][9]

Note:

[1] http://nouadreapta.org/revista_articol.php?art=7&nr=4&rev=nd

[2] KREBS, Pierre, Die europäische Wiedergeburt (Renaşterea europeană), Grabert, Tübingen, 1982, pp. 82-86; p. 89.

[3]

Îi datorez următoarea clarificare ulterioară redactării articolului amicului meu H.: un exemplu mult mai bun decât Thule-ul lui Sebottendorf este Thule-ul lui Krebs. Deşi după citarea lui Krebs enumăr ca exemplu de încercare metapolitică Thule-ul lui Sebottendorf, pesemne că articolul este scris în spiritul lui Krebs, lucru dovedit de citarea acestuia din urmă şi nu a lui Sottendorf; pentru o listă a detrimentelor Societăţii Thule a lui Sebottendorf, cf. PHELPS, Reginald H., “Before Hitler Came”: Thule Society and Germanen Orden, în The journal of Modern History, vol. 35, nr. 3, septembrie 1963, pp. 245-261

[4] EVOLA, Julius, „Două feţe ale naţionalismului”, original în La vita Italiana, martie, 1931, disponibil în limba engleză la http://www.hardylloyd.com/Misc-Essays/Two-Faces-Of-Nationalism.html

[5] Ibidem.

[6] ROŞCA, Dumitru D., Mitul utilului, Apostrof, Cluj-Napoca, 1999, p. 120.

[7] „Experimentul” PNDC nu poate fi considerat „fuziune”, cu atât mai mult nu poate fi considerat punerea Noii Drepte în slujba unui partid politic.

[8] CODREANU, Corneliu Z., Pentru legionari, Scrisoarea de la 6 Decembrie 1935, Carmen Sylva, în loc de prefaţă.

[9] ROŞCA, op. cit., p. 122.

[10] Relaţia dintre creştinism şi metapolitică va fi studiată într-un viitor articol de publicat pe Proiectul Arche)

20 Comentarii

  1. [...] Noua Dreaptă: de la politică la metapolitică Articolul se găseşte aici. [...]

  2. Mădălina Möwis 29 Iulie 2008, 11:55 pm

    Nu te supara (sau poti sa te superi, problema ta), dar ce legatura are Noua Dreapta cu metapolitica?
    Tu spui acolo ca ND a renuntat, inca din 2002, la ideea de a-si crea un partid politic. MARE MINCIUNA! Pai atunci pentru ce listele de semnaturi pentru infiintarea “vocii politice”? Sa fim seriosi! Pe ce lume traiesti? Unde-i logica? Sau voi cre(s)tinii v-ati obisnuit sa traiti numai cu si din minciuni?

    Pornind de la aceasta premisa mincinoasa, tot ceea ce urmeaza e in mod evident abureala ieftina, privind “dimensiunea metapolitica” a Noii Drepte.

    In al doilea rand, de unde atata spiritualitate in Noua Dreapta? Ce scrie pe site, “reclama”, e una, iar ceea ce se petrece concret, “realitatea”, e alta. Iar asta o poate observa oricine are interesul de a observa. In plus, comparatia cu Societatea Thule este absolut deplasata! Apropo, tu ce stii, concret, despre Societatea Thule, de ai ajuns sa afirmi asa ceva?

    Pe de alta parte, ce legatura are ND cu Miscarea Legionara a lui Corneliu Zelea Codreanu? (in afara de unele legaturi aparente, de “ambalaj”)
    Si mai spui de altii ca au “gandire de cea mai proasta calitate”!

  3. G.B. 30 Iulie 2008, 12:07 am

    Draga Madalina (daca asta e numele tau real),

    Miscarea Legionara a avut deasemenea expresii politice, depinzand de situatie. Fie ca s-au numit “Totul pentru Tara” sau “Gruparea Corneliu Codreanu”, aceste partide au fost doar unelte politice ale Miscarii si nu au luat locul ei. De aceea vorbim si despre Miscarea Legionara acum si nu despre partidul “Totul pentru Tara”…

    Cat despre restul acuzelor, daca nu ar veni din partea unui neonazist pagan, prieten cu (bolnavul psihic) Andrei Molnar, daco-francezo-arianul pierdul pe plaiurile mioritice, le-as lua in seama…

  4. Mădălina Möwis 30 Iulie 2008, 3:14 am

    Bine, bine, draga “G.B.”, dar premisa falsa de la care porneste ce scuze are?
    Miscarea Legionara a fost cu totul alta treaba, nici nu se compara cu Noua Dreapta, eu personal m-am lamurit si s-au lamurit si multi altii cu privire la acest aspect.

    Cat despre a doua parte, prefer sa nu raspund unor asemenea “atacuri la persoana”. Daca ai vreo nelamurire cu privire la persoana mea, poti foarte bine sa ma intrebi sau sa-mi spui personal ce obiectii ai.

    Cred ca eu nu mai am nimic de spus, ajunge atat. Noroc!

  5. G.B. 30 Iulie 2008, 5:15 am

    Nu cred ca ma intereseaza in detaliu persoana ta, mai ales cand vad pe blogul tau articole despre paganism si legaturi la minunata “Societate Gebeleizis”. Cred ca intelegi totusi pozitia mea, fara sentimentalisme si vaicareli, nu?

    Nu ma intelege gresit, ti-am citit blogul si unele articole mi se par chiar reusite, dar nu o sa ma impac niciodata cu paganismul sau “curentul muzical” NSBM … Mi se par niste prostii copilaresti si fara vreun suport, mai ales in Romania. Dar sper sa iti treaca …

  6. Cristi 31 Iulie 2008, 7:39 am

    salut, abia acum intru pe net, scuze

    madalina “moewis”, imi pare rau ca ai fost exclusa din Noua Dreapta dar asta e, nu trebuie sa porti ranchiuna, pur si simplu unii apartin de ceva, altii de altceva.

    faptul ca o grupare cu o orientare metapolitica da nastere unui partid sau isi faureste o parte de activism politic nu inseamna ca cele doua contopesc.

    stiu foarte multe lucruri concrete despre thule si despre tot ce am scris in articol, sa nu crezi ca tin exclusiv de preocuparile tale.

    Puncte in comun ale Noii Drepte si ale Miscarii Legionare sunt foarte multe si nu stau sa le enumar, daca nu-ti dai seama la orbi nu se arata.

    sper sa-ti treaca nervii ca nu ai fost pe masura Noii Drepte si sa te acomodezi in noul tau lacas psihotic “rasial” si “arianistic” traco-dac, unde toti cei non-bastinasi sunt TIGANI :) sau tigano-jidani parca, nu? ;)

    PS: ti-am zis ca dai exemplu de gandire de cea mai proasta calitate atunci cand asociezi paganismul unui anticrestinism, ceea ce este perfect adevarat.

  7. G.B. 31 Iulie 2008, 12:10 pm

    ah, deci eu vorbeam cu o frustrata, de fapt? :)

  8. Mădălina Möwis 1 August 2008, 2:33 am

    “Draga” Cristi,

    Eu nu te-am atacat la modul personal. Iar daca tu faci asta inseamna ca esti un dobitoc…

    Fiindca nu sunt cre(s)tin, iti intorc serviciul… Oricum tu ar fi trebuit sa fii “bun crestin”, dar nu ma mai astept la asa ceva din partea ta…

    In primul rand, nu am fost “exclusa” din Noua Dreapta, asa cum iti place tie s-o afirmi cu “aere” de superioritate! Cred ca ai o parere mult prea buna despre tine daca iti permiti sa iti imaginezi asemenea afabulatii. Informeaza-te inainte sa arunci cu vorbe aiurea, mai ales ca a trecut destul timp de cand m-am lamurit pe deplin cum stau lucrurile si am actionat ca atare, astfel incat nu aveam nevoie de nimeni “sa ma excluda”. Prin vorbele tale nu ai reusit decat sa dovedesti unele caracteristici proprii persoanei tale, printre care nesimtire, fanatism (si spui de altii ca-s fanatici), un complex de superioritate (de care iti doresc sa scapi cat mai curand), iar lista poate continua la nesfarsit.

    Poate stii tu multe lucruri despre ce spui ca stii, dar ori esti prost informat, ori ti-a spalat careva creierul si nu ti-ai dat seama. In orice caz, sunt foarte clare aberatiile tale pe banda rulanta cu privire la subiect. Ai citit ce ai citit, dar degeaba ai facut-o, caci n-ai inteles nimic, din cate se observa.

    “Vorbele de duh” pastreaza-le pentru tine, iar daca te saturi prea curand de ele elibereaza-te prin atingerea unor noi culmi intr-ale black-metal-ului cre(s)tin. Eu prefer sa nu ma cobor la “masura Noii Drepte”, daca este nevoie de asa ceva pentru a comunica in acelasi limbaj. Iti urez succes in intreprinderile tale “de cea mai proasta calitate”! (si nu am nevoie sa ma justific, asa cum ai facut-o tu, am perfecta dreptate si oricum te depaseste subiectul)

    @G.B. Masoara-ti cuvintele cand te referi la persoane pe care nu le cunosti, iar daca ai vreo problema pe care nu poti s-o rezolvi singur, mai bine mergi si te spovedeste!

    P.S. Puncte comune ale ND si ML bineinteles ca se pot gasi. Problema se pune insa altfel: cate dintre ele chiar sunt reale si nu fictive, cate dintre ele sunt pozitive si cate negative? Unul negativ iti dau chiar eu: asa cum ML s-a dus de rapa fiindca au devenit membri tot felul de “scursuri”, la fel s-a intamplat si cu ND. Iar tu esti poate cel mai bun exemplu in cazul de fata, eu am preferat sa plec pentru a nu avea de-a face cu de-al de tine! Imi pare rau pentru Tudor, sincer, fiindca mi-a creat o impresie buna…

    P.P.S. Daca mai ai ceva de obiectat, Cristi, cu privire la persoana mea sau preocuparile mele, te rog frumos s-o faci printr-un mail care sa-mi fie adresat, asa cum am facut si eu cand a fost cazul. Macar in ultimul moment sa dovedesti ca ai cat de cat onoare si demnitate, fara sa apelezi la “spalatul rufelor in public”!

  9. Cristi 1 August 2008, 5:58 am

    G.B., Dumnezeu sa judece :D

    M.M., te simti atacata? eu ti-am raspuns la primul comment, DIN NOU ti-am zis ca cine crede ca “a fi pagan” inseamna a fi anticrestin e prost. Si cam asa esti si tu, pentru ca habar n-ai ceva constructiv despre paganism.

    Acum sa trecem la mine: spui ca am aere de superioritate. Poate asa consideri tu, pentru ca nici prin subconstient nu-ti trece ce e aia metapolitica si cu ce se mananca. E aiurea de tot ca in mein kampf nu scrie nimic de asta, nu? :(

    eu fac referire la niste autori pe care i-am citit si de care tu probabil auzi acum, te enervezi din motive personale (poate G.B. are dreptate, stiu si eu…) si apoi imi zici mie (discutia tu ai inceput-o) ca nu am inteles nimic din autorii pe care i-am abordat. Dar sa vedem obiectiile tale: imi zici ca aberez ca pe banda rulanta, dar nu-mi zici care ar fi aberatiile mai exact. Ai amintit de un proiect politic marginal al Noii Drepte care nu schimba cu nimic situatia. Imi zici ca n-am inteles nimic, explica-mi tu “totul”; in primul rand DIN CE ar trebuie sa inteleg ceva? Articolul eu zic ca mi l-am sustinut pe un suport textual acceptabil.

    Dar daca zici ca nu am inteles nimic din ce ai “facut” tu in pelerinajul tau prin ND, atunci iti dau dreptate! Faptele sunt ca ai aderat la ND spunandu-mi CITEZ: “nu se misca nimic la Gebeleizis” si eu te-am indemnat de la inceput la o deschidere de perspectiva daca vrei sa faci ceva in ND. Deschiderea nu a mai venit si recent mi-ai zis CITEZ din nou: “mmm parca se mai misca lucrurile putin la Gebeleizis, o sa intru acolo”. O sa-ti dau pe mail circumstantele exacte in care mi-ai zis chestiile astea in cazul in care “ai uitat”. Asta stabileste clar ca nu esti exact omul cu care s-ar putea face treaba intr-o organizatie, o faci pe albina (adica sari din floare in floare, in caz de nu te-ai prins), si ai pretentia sa gasesti in ND oameni de calitate pe cand tu insati nu prezinti aceasta calitate. De aceea nu iti vei gasi locul in nici o grupare care este pusa pe treaba, si aparteneta ta actuala la o gasca care se considera “pagana” spune destule despre asta. Spui despre mine ca sunt o scursura, asociindu-ma cu o persoana care, daca ar fi trait in perioada interbelica, ar fi facut ca Miscarea Legionara sa se fi dus de rapa :) deja esti penibila si asta nici nu merita comentat. Doar pentru ca tu nu ti-ai gasit locul in ND nu inseamna ca ND-ul e o adunatura de “scursuri”. Eu unul sunt bucuros ca ne lepadam de indivizi nehotarati si oportunisti dornici de a fi bagati in seama precum esti tu.

    Apoi imi ceri sa polemizam pe mail, pe cand discutia tu ai inceput-o pe acest blog. daca ai ridicat aici niste probleme ce izvoresc din refularile tale, tot aici li se va replica.

  10. Mădălina Möwis 2 August 2008, 2:51 pm

    Raspunsul meu va veni pe blogul meu in curand, ca sa clarific toata treaba, inclusiv “epitetele” care mi-au fost atribuite mie si nu numai! ;)

    Da, nu am uitat, chiar asa ti-am zis cu privire la “motivele” mele de aderare la ND, cu privire la SG (nu exact cu aceleasi vorbe, caci se pot interpreta in mod eronat si nu doresc acest lucru). Dar eu am spus acele lucruri unui prieten si consider ca este dezonorant sa tradezi prietenia cuiva facand publice anumite lucruri personale pe care persoana respectiva ti le-a zis, chiar daca intre timp relatia s-a mai racit. Oricum, daca tu ai facut lucrul acesta si ai dovedit ca nu ai onoare si demnitate, din partea mea nu mai este nici o retinere de a-ti intoarce “serviciul”. In primul rand eu raspund asa cum este just sa raspund, contrar moralei crestine de a intoarce celalalt obraz, morala in care eu nu cred, deci nu mai este vorba de acelasi lucru. Oricum, poti sa spui ce vrei despre mine, eu chiar nu am nimic de ascuns si imi asum raspunderea (plus explicatiile care se cer, acolo unde este cazul) pentru tot ce am afirmat… nu cred ca acelasi lucru este valabil si din partea ta, asta “intre noi fie vorba” ;)
    Apropo, nu am zis ca “o sa intru acolo”, ca nu depinde numai de vointa mea, in Societatea Gebeleizis nu intra oricine, nu este oricine numit membru, asa cum se intampla in cazul ND-ului! (iar lucrul acesta l-am verificat practic, n-ai cum sa ma contrazici)

    Momentan e prea tarziu (00:41) pentru a ma apuca de scris clar ce am de zis, fara sa omit nimic, dar raspunsul meu va veni promt, la mine pe blog, repet, in cursul zilei de azi (caci e trecut de miezul noptii)! Pentru a nu mai exista dubii cu privire la orientarile mele in primul rand, caci deja discutia a devenit prea personala si nu isi mai are locul pe blogul ND-ului.

    Imi pare rau pentru dezordinea creata de interventia mea, vorba vine, caci tot raul e spre bine! Lucrurile trebuiesc clarificate, iar adevarul iese la iveala, corect? ;)

  11. C.H. 2 August 2008, 11:48 pm

    OK culca-te

    sictir si noapte buna

  12. ion dobrogeanu 3 August 2008, 1:48 am

    bai nene io cred ca fata asta e lezbiana

  13. [...] August 3, 2008 by Mădălina Möwis În cele ce urmează voi aduce nişte clarificări ce sunt imperativ necesare unor chestiuni recent disputate pe blogul Noii Drepte, după cum am promis în ultimul meu comentariu pornit de la acest articol. [...]

  14. Mădălina Möwis 3 August 2008, 5:38 am

    V-ati intrebat vreodata pana unde poate duce fanatismul? Se pare ca am aflat pana unde poate duce fanatismul cre(s)tin… pana la denigrarea cu propriile tale cuvinte a organizatiei din care faci parte! Cristian Hainic declara: “ND-ul e o adunatura de scursuri”
    http://madalinamoewis.wordpress.com/2008/08/03/pana-unde-poate-duce-fanatismul-crestin/

    Lectura placuta!

    P.S. “ion dobrogeanu”, dumneata sigur esti gay… oricum eu n-am nimic cu homosexualii, din partea mea cat mai multe scursuri sa aleaga aceasta cale, macar nu se procreaza! ;)

  15. G.B. 4 August 2008, 1:21 am

    Vai, ce ne-ai facut :) Ce articol la obiect si la subiect prin care ai daramat ND… Haide sa fim seriosi, singurul lucru care te tine in viata (ca “dusman” al ND) este faptul ca autorul articolului de mai sus nu a raspuns farmecelor tale feminine … Ghinion, se mai intampla, nu trebuie sa pui pe tapet chiar asa de evident frustrarile de ordin sentimental.

    P.S.: discutia asta nu prea duce nicaieri (eventual la injuratori si acuze din ambele parti), sa nu mai sperati la comentarii aprobate la acest articol

  16. Cristi 4 August 2008, 3:43 am

    G.B. nici n-ai idee cata dreptate ai :) daca as fi cu adevarat nesimtit cum zice ea as publica o discutie cu domnisoara in care tot ce spui tu isi gaseste baza, dar am zis sa nu o fac sa planga; in orice caz, discutia se muta pe blogurile personale, faca-se voia ei :)

  17. [...] se victimizează, spune că a fost obiectul unui atac la persoană atunci când a comentat la acest articol semnat de mine şi prin urmare sunt un nesimţit cum nu s-a mai văzut. Se leagă de un anume [...]

  18. G.B. 6 August 2008, 4:11 am

    Subiectul pe tema “Madalina Moevis” e inchis. Daca vreti sa scrieti la subiect aici sunteti bineveniti.

  19. Zob 16 August 2008, 1:31 pm

    Eficacitatea dialogului este redusă datorită vulgarizării lui. Văzând nivelul analizei şi criticii eu abandonez intenţia de a comenta textul principal deşi aveam ceva de scris.

  20. C.H. 27 Septembrie 2008, 3:59 pm

    Draga Zob, pus in fata primului comentariu la acest articol, numai nebun sa fii sa vrei sa dai un raspuns elevat. Nu numai ca o problema este ridicata pe un ton isteric, insa refularea principala este:

    “Sau voi cre(s)tinii v-ati obisnuit sa traiti numai cu si din minciuni?”

    ceea ce n-are nicio legatura cu problema ridicata. Cu acesti isterici ai internetului nu poti decat sa actionezi in maniera lui Paracelsus, asta e.

Lasati un comentariu