Marea dezamagire Cartarescu
 |
“Ti-aduci aminte cand te plimbam pe acolo, cum am intrat in darapanatura tiganului care facea cercei si inele, si fata lui dormea cu purcelul in pat, si maica-sa avea-n cozi numai cocosei de aur. d-aia de li-i consfisca militia daca-i prindea cu ei? Am avut si noi, Vasilica si cu mine, un ban de aur din salba lui mamica, da mi-am zis eu: ce sa fac cu jumatate de ban? Si i-am dat ei si jumatatea mea, cand s-a maritat cu unchiu Stefan, sa-si faca vereghete. Dupa aia mi-a parut rau, ca, uite4 eu si taica-tau nici acum n-avem, mi-e si rusine.” |
Orbitor, volumul 3 - Mircea Cartarescu
Editura Humanitas, ed. 2006, pag.22
L-am descoperit pe Mircea Cartarescu in urma cu 10 ani, pe cand eram la liceu. Recunosc ca m-am indragostit imediat de proza lui. Volumul “Nostalgia” mi s-a parut genial si l-am citit in cateva ore. Eram absolut fascinat in acea perioada de literatura realist- fantastica a lui Garcia Marquez, Ernesto Sabato si Jose Saramago si eram convins ca aceste romane, care te duc fara iti dai seama in lumi imaginare dinlauntrul lumii reale prin fraze halucinante de cate doua pagini uneori fara semne de punctuatie, sunt apanajul scriitorilor latini, mai ales din lumea sud- americana. Era absolut extraordinar ca un roman aproape ca reusise sa faca acelasi lucru, purtandu-si personajele prin lumile paralele ale Bucurestiului.
Profesorul de romana mi-a zambit oarecum ciudat cand i-am spus cu mandrie ca citesc Cartarescu (abia tarziu mi-am dat seama ce insemna zambetul lui). Doi ani mai tarziu am participat la o conferinta tinuta de Mircea Cartarescu la Timisoara. Aula Magna a Universitatii de Vest era, dupa cum m-am asteptat, plina si il asteptam pe scriitor oarecum emotionat: urma sa il vad pe cel care scrisese unele din cartile cele mai dragi mie.
18 comentarii
