Pe 18 februarie s-au implinit 57 de ani de cand eroul din temnitele comuniste Valeriu Gafencu a trecut la Domnul. Cel numit “sfantul inchisorilor” a fost praznuit astazi la cimitirul inchisorii din Targu-Ocna.

Multumita celor ce l-au cunoscut stim astazi destul de multe lucruri despre Valeriu Gafencu, despre viata sa curata pusa in slujba neamului romanesc si despre exemplara sa traire crestina. Din pacate el si alti mucenici ai acelei splendide generatii care a sfidat teroarea comunista prin marturisirea credintei nu sunt apreciati asa cum se cuvine de poporul lor. Factori de decizie importanti: politici, culturali si ecleziastici, de sorginte neocomunista, s-au aratat deranjati de amploarea pe care tinde sa o capete cultul acestor martiri.

Iata cum prigoana anticrestina continua, la aproape 20 de ani de la caderea regimului comunist! Sa ignori jertfa acestor oameni este un lucru condamnabil, care va apasa greu asupra poprului nostru pana cand aceasta nedreptate va fi reparata si Sfintii Inchisorilor: Valeriu Gafencu, Ion Ianolide, Virgil Maxim, Danil Sandu Tudor, Arsenie Boca, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Arsenie Papacioc si ceilalti vor fi asezati acolo unde se cuvine, in sinaxarele si in icoanele bisericii noastre.

As vrea insa sa ma refer putin in acest articol, la valoarea de model spritual a lui Valeriu Gafencu pentru tinerii romani de azi. In epoca individualismului extrem, a patimilor stimulate si a fetisizarii decadentei, sa ne amintim putin de un tanar care le-a infruntat si le-a biruit pe toate acestea. Cumva patimile noastre de astazi sunt o continuare a celor indurate de Valeriu Gafencu si de camarazii sai. Cum lor le-au fost fara mila schingiuite trupurile in temnite, tot asa in lumea de astazi noi primim lovituri inca si mai perfide, pentru ca ele au drept tinta chiar sufletele noastre.

Azi, in 2009, cand pe ecranele televizoarelor si in paginile ziarelor vedem atatea figuri de politicieni sau afaceristi ambitiosi, care “au calcat pe cadavre” pentru “a reusi in viata” sa ne aducem aminte ca nu cu mult timp in urma, la noi in tara, au existat oameni care si-au riscat cu buna stiinta viata pentru a o salva pe a altora. Astfel a facut Valeriu Gafencu cu pastorul protestant de origine evreiasca Richard Wurmbrand de pilda, caruia i-a daruit medicamentul ce-i putea salva lui insusi viata.

Acum, cand imaginea Romaniei este murdarita si foarte multi sunt tentati sa spuna ca le este rusine ca sunt romani, sa le amintim ca nu demult au trait printre noi oameni care prin cinstea lor au innobilat neamul acesta. Totul depinde asadar de reperele la care ne raportam. Daca avem in vedere numai vedetele de doi bani si pseudo-elitele societatii postdecembriste este evident ca imaginea e mai mult decat dezolanta, dar nici o clipa nu trebuie sa credem ca asta e Romania adevarata. Martirii inchisorilor sunt prezente mult mai vii pentru poporul roman decat numerosii netrebnici pe care ii vedem zi de zi pe scena publica prezentati ca “modele”.

In anii care vin poporul nostru are nevoie de certitudini, de adevaruri care sa il calauzeasca si de marturisitori care sa il inspire. Din fericire ii avem pe acestia! Valeriu Gafencu si ceilalti sfinti din temnitele comuniste sunt exemplelele de tarie a caracterului si seninatate sufleteasca de care trebuie sa dam dovada in aceasta lume agitata.

Alexandru Nastase