Blog Noua Dreaptă

Congresul de la Berlin, din 1878, a fost organizat la iniţiativa lui Bismarck, cancelarul noului imperiu german, deoarece puterile occidentale erau nemulţumite că prin prevederile tratatului de la San Stefano, Rusia căpătase o influenţă prea mare în Europa de Est. Prin tratatul ruso-turc se prevedea crearea unei Bulgarii autonome, ce era de fapt un avampost al interese ruseşti în zona strâmtorilor precum şi dreptul ruşilor de a interveni în toate treburile creştinilor din Imperiul Otoman.

Puterile europene participante: Germania, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Franţa, Imperiul Otoman, Italia şi Rusia. România a fost invitată şi ea, însă reprezentanţii ei au avut dreptul doar să facă doar o declaraţie în timpul lucrărilor. Principatul autonom Bulgaria era micşorat faţă de varianta prevazută în pacea de la San Stefano, prin înfiinţarea provinciei autonome Rumelia, condusă de un guvernator creştin, numit de Poartă. Austro-Ungaria primea spre administrare Bosnia şi Herţegovina, iar Anglia lua Insula Cipru, ca urmare a unei înţelegeri cu Turcia.

În ceea ce priveşte România au fost păstrate prevederile tratatului de la San Stefano: recunoaşterea independenţei României, acordarea Rusiei sudului Basarabiei şi retrocedarea Dobrogei, Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor pentru România.

Totuşi la Berlin au fost făcute şi presiuni asupra reprezentanţilor români, Ion Brătianu şi Mihail Kogălniceanu, ajungându-se să se condiţioneze recunoaşterea independenţei României de acordarea cetăţeniei române tuturor evreilor din ţară, la grămadă. Aceste presiuni au fost făcute în special de cancelarul Otto von Bismarck, care era în relaţii strânse cu un mare bancher evreu din Germania. Reprezentanţii români nu au cedat presiunilor argumentând că marea masă a evreilor recent sosiţi în ţară nu erau integrabili în societatea românească şi că naturalizarea se va face în mod individual. Read more

Prin traditii, ne-am obisnuit sa-l consideram pe Stefan cel Mare un sot vesnic infidel, cu amante si copii din flori in toate targurile si colturile Moldovei.Trebuie sa spunem din capul locului ca documentele istorice nu confirma aceasta imagine.Spre deosebire chiar de bunicul sau Alexandru cel Bun, care a avut 16 copii, dintre care doar doi fii legitimi, lui Stefan nu i se cunoaste cu certitudine decat un copil din flori – si acela a fost cel mai vrednic dintre succesorii sai: Petru Rares. Ceilalti sunt scoboratori din cele trei casatorii legitime ale voievodului.Sa vedem insa, mai intai, care era viata doamnelor la curtea Moldovei in secolele 15 – 16.

La curtea de la Suceava, doamna tarii, trecuta in documente sub numele de “gospodja”, avea o viata retrasa, neamestecandu-se in treburile de stat decat in cazuri exceptionale.O facea doar atunci cand trebuia sa asigure succesiunea fiului sau la tron, dupa moartea tatalui.De obicei, doamna tarii era inconjurata de o mica curte a ei, alcatuita din dregatori speciali. Veniturile si le tragea din mosiile si din targurile care ii apartineau.In Moldova, apanajul doamnei era targul Botosanilor. Viata personala a sotiilor domnitorilor nu era neaparat foarte fericita. Ele erau obligate sa suporte existenta la curte a “tiitoarelor”, care ii dadeau voievodului copii, potentiali mostenitori ai coroanei.

Stefan cel Mare a avut trei casatorii : cu Evdochia de Kiev, cu Maria de Mangop si cu Maria Voichita, fiica lui Radu cel Frumos, domnul Tarii Romanesti, fratele lui Vlad Tepes.Toate erau de rand princiar, descendente din mari familii domnitoare, intre care cea de-a doua, Maria de Mangop, chiar urmasa familiei imperiale bizantine a Asan-Paleologilor.Stefan a contactat casatorii, conform uzantelor epocii, in intreaga Europa, care-i aduceau si aliante politice profitabile. Read more