Noua Dreaptă Cluj a rememorat la Cetăţuie “victimele dictatului ticăloşit”
Sursa: Napocanews
Ieri, începând cu ora 21:00, 15 membrii şi simpatizanţi ai Noii Drepte Filiala Cluj au rememorat la Cetăţuie “victimele Dictatului ticăloşit”. Aceştia au depus o coroană de flori la monumentul dedicat Eroilor Neamului şi au aprins torţe în cinstea românilor ucişi de către armata regală ungară în urma semnării Dictatului de la Viena, din anul 1940.
În cadrul discursului rostit de către C.G, unul dintre membrii ND Cluj, acesta a precizat că “în ciuda faptului că s-a adunat puţină lume la rememorarea clipelor de teroare trăite în acele vremuri de inaintasii noştri, important este să nu se uite ceea ce s-a întâmplat în Transilvania anilor 40′. Zecile de mii de români maltrataţi de către unguri prin tortură cumplită, batjocură, expulzări, recrutări forţate în armata ungară, deportări în Ungaria la muncă grea şi cele mai grave crime, toate acestea doar pentru vina de a se fi născut români, nu le vom uita în veci”.
Anterior discursului a fost ţinut un moment de reculegere.
1 comentariuDictatul de la Viena

Autor: Morosanu’-ND Maramurs
Anul 1940 reprezintă unul dintre anii cei mai sumbri din istoria modernă a României. Evenimentele politico militare din acea vreme creau un context cu totul nefavorabil păstrării intergrităţii teritoriale a României. Sacrificiile enorme săvârşite de către poporul român pentru înfăpturirea Unirii (un vis de generaţii al poporului român) păreau sa fie anulate de către intenţiile revizioniste pe care Ungaria, URSS-ul şi Bulgaria le aveau în raport cu statul Român.
Odata cu venirea lui Hitler la putere in Germania, se deschidea drumul unor revizuiri tertoriale ce vor marca profund harta Europei. Ocupatrea Poloniei si a Cehoslovaciei care va fi dizolvata, dădeau speranţe Ungariei că prin alianţă cu Germania nazistă şi Italia îşi va putea recăpăta teritoriile pierdute în urma deznodământului primului război mondial.
Dictatul de la Viena (30 august 1940) a fost o consecinţă directă a Pactului de neagresiune semnat între între Germania si URSS la data de 23 august 1939. Acest pact de neagresiune care este cunoscut în istoriografie sub denumirea de „Pactul Ribbentrop Molotov”(după numele miniştrilor de externe ale celor două tabere) a fost cel care a format cadrul international din vara anului 1940. În acest context, România era extrem de vulnerabilă şi în urma presiunilor venite din partea vecinilor săi va pierde cea mai mare parte a teritoriilor unite în anul 1918. La 28 iunie 1940 suntem nevoiţi să pierdem Basarabia, Bucovina şi Ţara Herţei, la 30 august cedăm Transilvania, iar pe 7 septembrie Cadrilaterul revine Bulgariei. În două luni România Mare a pierdut 1/3 din teritoriu, ajungând de la 295.049 kmp, în perioada interbelică, la 194.136 kmp în septembrie 1940, populaţia diminuându-se de la 19.933.802 locuitori, în iunie 1940, la aproximativ 13.500.000 in iunie 1941. Read more
2 comentariiAutonomia secuilor, în dezbatere pe 5 septembrie
O serie de documente care vizează obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc urmează să fie supuse aprobării Marii Adunări a Consiliilor Locale din Ţinutul Secuiesc, care va avea loc în data de 5 septembrie, la Odorheiul Secuiesc, a anunţat, astăzi, preşedintele CNS, Izsak Balazs.
“Am discutat în cadrul Comisiei Permanente a CNS propunerile referitoare la documente şi modalitatea elaborării lor. Ideile principale sunt cunoscute: asocierea consiliilor locale în scaune secuieşti, un proces de instituţionalizare a auto-organizării consiliilor locale din Ţinutul Secuiesc”, a declarat Balazs, potrivit Mediafax.
Acesta a mai apreciat că este nevoie ca regiunile să fie conduse de parlamente regionale.
Fostul preşedinte al CNS Fodor Imre a spus, la rândul său, că până în data de 5 septembrie vor fi iniţiate discuţii “cu toată lumea”, iar la Marea Adunare a Consiliilor Locale din Ţinutul Secuiesc vor fi invitaţi reprezentanţi ai partidelor din România şi Ungaria, ai societăţii civile, aleşi locali, demnitari şi preoţi. Read more
4 comentarii


Ziua Drapelului
Ziua Imnului
Ziua Naţională
Ion Negoiaş
Mihai Ţuburlui
Tudor Ionescu
Mişcarea Naţional-Creştină Noua Dreaptă
Noua Dreaptă Alba
Noua Dreaptă Bacău
Noua Dreaptă Braşov
Noua Dreaptă Buzău
Noua Dreaptă Covasna
Noua Dreaptă Germania
Noua Dreaptă Harghita
Noua Dreaptă Iaşi
Noua Dreaptă Italia
Noua Dreaptă Neamţ
Noua Dreaptă Sibiu
Magazin Naţionalist
Noua Dreaptă
Oina.ro
ProVita
BraşovPress
Eurosceptic
Napocanews
Avram Iancu
Corneliu Zelea Codreanu
Horia Sima
Mihai Eminescu
Petre Ţuţea
Radu Gyr
Eternul Maramureş
Valea Timocului