Blog Noua Dreaptă

Anual, aniversarea Unirii Basarabiei la România este utilizată şi exploatată cu îndemânare de hoitarii politici, astfel avem posibilitatea să asistăm la cele mai dezgustătoare spectacole, unul mai impresionant decât altul. „Pârjoala unionistă” e poftită de mulţi, chiar şi de cei care deja nu mai au acces, din diverse motive, la ea.

În ce constau acţiunile şi manifestările unioniste, conform viziunilor actorilor de pe scena politică a societăţii basarabene? Se convoacă „mari adunări naţionale”, sunt utilizate lozinci războinice, se aud strigăte pline de entuziasm, se fac declaraţii şi apeluri. Apoi toată lumea pleacă pe la case şi se pune în aşteptarea Unirii! Aşa se întâmplă deja de 20 ani, fără efect real, deşi este frumos şi interesant.

În ce constă Unirea şi care sunt dimensiunile ei? Dorim Unire de teritorii, fără români, sau Unirea românilor, fără teritorii? Cine va câştiga de pe urma Unirei, afaceriştii sau poporul „simplu”, elita sau masele?

De cele mai dese ori mesajul unionist este adresat direct şi doar maselor, lăsându-se să se întrezărească efectele actului Unirii asupra segmentului social majoritar, însă defavorizat. Cei care utilizează asemenea mesaj fac parte din elita opozantă care, până la urmă, tot elită rămâne.

Este necesar de menţionat că elitele basarabene ar accepta modificarea statutului politico-juridic al R. Modova, cu condiţia că nu le vor fi lezate afacerile lor, curate sau murdare. Din acest punct de vedere, logică ar fi găsirea unei soluţii care ar satisface interesele elitelor din R. Moldova şi a celor din România. Starea de conflict dintre crema social-politică şi economică a celor două ţări române, manifestată în ultimul timp, este provocată de lipsa consensului, efectul principal al acestei stări fiind tergiversarea Unirii.

Deşi nu suntem parte a elitelor social-politice şi economie, îndrăznim să venim cu o sugestie. De exemplu, unul dintre cele mai puternice clanuri basarabene, clanul W., care controlează aproape integral industria zahărului, şi nu doar, din R. Moldova, ar deveni mult mai dispus pentru cedări de ordin politic dacă ar obţine monopolul şi asupra industriei şi pieţii zahărului din România. În acest caz, depinde în ce măsură elitele din România vor fi capabile să cedeze o parte din “pârjoală” elitei basarabene, iar ultima, obţinând indigenatul (deoarece are un procent mare de element alogen), va putea, fără păreri de rău, să accepte unirea politică a “arealelor de vânătoare”. Este o metodă ce poate fi utilizată şi pentru “îmblânzirea” celorlalte clanuri basarabene care fac jocul antiunionist.

Recunoaştem că e foarte uşor să dai şi să împarţi zahărul care nu-ţi aparţine. De aceia nu vom insista anume asupra acestui caz. Ideea pe care am vrut s-o reflectăm prin acest exemplu se rezumă la următoarele: pentru Unirea politică a celor două maluri ale Prutului este necesar ca elitele să recurgă la cedări reciproce, la mari cedări. Iar noi, masele populare, trebuie să lucrăm în continuare pentru Unire, chiar dacă munca noastră nu va fi sesizată şi aplaudată. Principalul e să mişcăm carul din loc. Măcar cu un centimetru.

SERGIU ANTONESCU