Dictatura minoritatilor: Un partid britanic obligat sa accepte membrii de culoare
Sursa: Frontpress
Partidul Naţional Britanic (BNP), care are doi europarlamentari în urma alegerilor din vară, a fost constrâns să considere acceptarea în rândurile sale si a membrilor de culoare, după ce Comisia pentru Egalitate şi Drepturile Omului a obţinut o decizie judecătorească în acest sens.
Liderul BNP, Nick Griffin, a afirmat într-o înregistrare video făcută publică pe internet că prin această campanie s-a dorit “secarea de sânge” a partidului naţionalist şi falimentul acestuia prin costurile impuse de procesele în care este târât. Statutul BNP-ului va trebui schimbat iar în curând membrii de partid vor vota dacă doresc acest lucru, a declarat purtătorul de cuvânt John Walker pentru CNN.
Deşi teoretic militanţii BNP ar putea respinge ideea acceptării membrilor de culoare, John Walker a declarat că “noi ne vom supune legii”. “Este clar că ne vom da toată silinţa să rămânem o entitate legal constituită”, a continuat acesta.
Conform site-ului oficial, BNP-ul există “pentru a asigura viitorul popoarelor indigene din aceste insule”. Printre altele, naţionaliştii britanici se mai opun “imigraţiei în masă” şi “creării unui super stat federal în Europa”.
John Walker susţine că politicile partidului nu se vor schimba şi că se îndoieşte de faptul ca “non-albii se vor înghesui să se înscrie în BNP”. “Eu cred că noi suntem singurul partid naţionalist din Europa care menţionează în statut o barieră pentru membrii non-caucazieni şi cu toate acestea acele formaţiuni (nationaliste) nu au devenit multiculturale.”
Nu exista comentariiInca nu exista comentarii. Comenteaza primul!
Lasati un comentariu

Ziua Drapelului
Ziua Imnului
Ziua Naţională
Ion Negoiaş
Mihai Ţuburlui
Tudor Ionescu
Mişcarea Naţional-Creştină Noua Dreaptă
Noua Dreaptă Alba
Noua Dreaptă Bacău
Noua Dreaptă Braşov
Noua Dreaptă Buzău
Noua Dreaptă Covasna
Noua Dreaptă Germania
Noua Dreaptă Harghita
Noua Dreaptă Iaşi
Noua Dreaptă Italia
Noua Dreaptă Neamţ
Noua Dreaptă Sibiu
Magazin Naţionalist
Noua Dreaptă
Oina.ro
ProVita
BraşovPress
Eurosceptic
Napocanews
Timoc Press
Avram Iancu
Corneliu Zelea Codreanu
Horia Sima
Mihai Eminescu
Petre Ţuţea
Radu Gyr
Eternul Maramureş
Valea Timocului