Blog Noua Dreaptă

Sursa: Geroge Bara-Napocanews

Germanii au sărbătorit ieri cu mare fast încheierea unei ere: 20 de ani de la căderea zidului care împărţea Berlinul şi Germania în două state create artificial, RFG şi RDG. Cancelarul Angela Merkel, primul şef de guvern care provine din partea de est a Germaniei, a fost gazda ceremoniilor de ieri la care au participat şefi de stat, personalităţii politice şi revoluţionare. Printre ei i-am zărit pe Hilary Clinton, Dmitri Medvedev, Gordon Brown, Nicolas Sarkoy, Traian Băsescu, dar şi Lech Walesa şi Mihail Gorbaciov, cum au trecut pe sub poarta Brandenburg şi au asistat la dărâmarea simbolică a 1000 de piese de domino.

Privind la aceste ceremonii care marcau cu adevărat sfârşitul erei comuniste din Germania, nu am putut să nu mă întreb: cum vom sărbători luna viitoare noi, românii, 20 de ani de la Revoluţie? Am sentimentul că nu va fi nimic deosebit faţă de anul trecut, când manifestările au trecut aproape neobservate. În Cluj-Napoca, de exemplu, cel mai vizibil moment a fost marşul a aproximativ 100 de persoane, majoritatea tineri care aveau doar un an sau doi în 1989, către cimitirul central, unde s-au depus coroane de flori, s-a ţinut o slujbă de pomenire şi s-a ţinut un moment de reculegere. Aseară, în Berlin, peste 100.000 de oameni au participat la emoţionantele momente şi la concertele de după. La noi încă nu se anunţă nimic deosebit. Mai mult, probabil că atenţia publicului se va aţinti mai mult asupra rezultatelor alegerilor prezidenţiale şi a declarţiilor belicoase de după, decât asupra comemorării eroilor revoluţiei.

Dar poate că în România anul 2009, Revoluţia încă nu este în stare să producă emoţiile şi energiile pe care le-a trezit în 1989. Săptămâna trecută Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989 a anunţat că susţine la prezidenţiale candidatul PSD. Torţionarii de securitate şi poliţie încă trăiesc bine-merci cu pensii grase de la stat, în loc să fie la puşcărie. Comunismul, ca ideologie criminală şi totalitară, nu a fost nici măcar muştrulit printr-o lege, în condiţiile în care “extremismul naţionalist” beneficiază de o ordonanţă de urgenţă neconstituţională pentru a-i condamna susţinătorii. Foştii PCR-işti s-au reinventat în PSD-işti, PD-işti, PC-işti, PRM-işti şi PNL-işti, blocând legea lustraţiei în Parlament de 20 de ani. S-au împărţit, mai ales în Cluj-Napoca, certificate de revoluţionari în stânga şi în dreapta; la ora actuală adevăraţii revoluţionari nici nu mai sunt reprezentaţi în zecile de asociaţii de profil. Libertatea de expresie suferă în fiecare zi în statul “democratic” România şi doar printr-o minune s-au scos din nou Cod Penal paragrafele care băgau pumnul în gura presei, chiar înainte de votarea codului în Parlament.

Privind la rece, oare avem ce sărbători? Germania de Vest a pompat nu mai puţin de 1300 de miliarde de euro în partea estică, după reunificare, pentru a ajuta la armonizarea socială a Germaniei. Cu toate acestea, potrivit Institutului de cercetari economice de la Halle, mai este nevoie de încă zece ani pentru ca estul “să ajungă” vestul. Între timp, în România postdecembristă liberă şi capitalistă, baronii locali au transformat judeţele ţării în nişte feude dependente de bani guvernamentali. Un judeţ cu pile la guvern îşi permite să făcă şosele şi proiecte de infrastructură, pe când judeţul vecin, de altă culoare politică, îşi chinuie cetăţenii cu gropi şi drumuri proaste. Ce să mai vorbim de politici de unificare socială şi economică la nivel naţional, când acestea nu există nici măcar în regiunile istorice ale României!

Însă dacă există un motiv pentru care în România încă nu putem serba cu adevărat eliberarea de sub comunism, acesta este Basarabia. “Ein volk”, “un popor”, scria pe a treia piesă de domino căzută ieri la Berlin, simbolizând unificarea într-un stat a tuturor germanilor, după un război dezastruos şi o perioadă de ocupaţie americană şi sovietică. Românii încă nici nu îşi permit să spere că România va reveni la graniţele iniţiale, cu Basarabia, Maramureşul istoric şi Bucovina de Nord, atâta vreme cât statul român nu a încercat măcar relaxarea relaţiilor diplomatice cu republica Moldova, condusă de comunişti. Este mai uşor în România să angajezi un chinez, decât un român din Basarabia. Statul român a acordat în ultimii ani mai multe cetăţenii românilor emigraţi în Israel, decât românilor din Basarabia, considerabil mai mulţi şi mai îndreptăţiţi. Deci cum putem spera la o unire, după model german, dintre România şi Basarabia, cât timp politicienilor noştri nu le pasă nici cât negru sub unghie de asta, iar ziarelor le place să facă calcule “cât ne-ar costa unirea”, fără să pună în balans “ce am câştiga”. Nemţii au dat 1300 de miliarde pentru unirea lor şi aseară, în faţa porţii Brandemburg, au arătat lumii întregi că a meritat fiecare bănuţ.