Blog Noua Dreaptă

Sursa: Ionuţ Ţene-Napocanews

Acum vreo nouă ani am scris o recenzie despre cartea istoricului clujean Vali Orga – „Moţa – pagini de viaţă, file de istorie”, lucrare scrisă cu girul profesorului Doru Radosav. Azi, pe 13 ianuarie, la 73 de ani de la martiriul lui Ionel Moţa pe frontul spaniol în luptă pentru o Europă unită în credinţa creştină, cred că merită să citiţi această cronică de carte despre un Om şi o familie, care a făcut istorie în Transilvania:

După 1989 au apărut numeroase cărţi de istorie care au adus un nou suflu de adevăr şi inedit în peisajul istoriografic românesc, dar puţine au avut darul să ne convingă şi să arunce o lumină nouă asupra faptului istoric. Una dintre cele mai deosebite cărţi ce au apărut în ultimii ani este cea a tânărului istoric clujean Valentin Orga – „Moţa – pagini de viaţă, file de istorie”, Editura Argonaut, Cluj Napoca, 1999. Este o carte de excepţie, tipărită sub girul academic al profesorilor Gheorghe Iancu, Nicolae Bocşan şi Doru Radosov, cărora autorul, de altfel, le şi mulţumeşte. Lucrarea lui Valentin Orga este încununarea unui asiduu efort ştiinţific, care se va materializa într o strălucită teză de doctorat. Cel mai interesant este faptul că autorul a reuşit în pagini memorabile să surprindă lupta naţională a celebrului ziarist şi preot Ioan Moţa (n. 1868). Din carte aflăm că Ioan Moţa, pe lângă un preot cu duh dumnezeiesc, a fost un bun ziarist şi un excepţional organizator al vieţii româneşti din Orăştie şi împrejurimi în perioada asupririi dualismului austro ungar. A fost redactor şi întemeietor de ziare, peregrinând româneşte la „Revista Orăştiei”, „Foaia Poporului”, „Reuniunea economică”, „Activitatea” şi, nu în ultimul rând, din 1902 a fost mentorul cotidianului „Libertatea”. De asemenea, s a afirmat în cadrul organizaţiilor naţionale ca: „Societatea de lectură a inteligenţei române din Orăştie şi jur”, „Societatea pentru fond de teatru român”, „Reuniunea proprietarilor de minte”. Preotul Ioan Moţa a fost şi un sprijinitor al băncii româneşti „Ardeleana”, un mijloc puternic de românizare a capitalului în Ardeal. Valentin Orga surprinde excepţional toată această lume românească din Transilvania, care se zbătea prin toate mijloacele posibile să şi apere şi să şi afirme identitatea. Preotul Ioan Moţa, după apariţia „Tribunei Poporului” de la Arad, în ultimii ani ai secolului trecut, basculează spre grupul activist, în frunte cu I. Maniu, Al. Vaida, Aurel Vlad, împotriva pasivismului depăşit a lui I. Raţiu, impus P.N.R. ului. Lupta pentru propăşirea naţiunii l a pus de nenumărate ori în conflict cu autorităţile maghiare.

După izbucnirea primului război mondial, I. Moţa pleacă la Bucureşti, editând aici ziarul „Libertatea din Ardeal” (octombrie 1915 august 1916). După intrarea României în război şi înaintarea trupelor germane, se refugiază la Iaşi, de unde este trimis, apoi, în S.U.A. să organizeze înrolarea românilor exilaţi în trupele regulate americane, pentru a lupta împotriva nemţilor. După Marea Unire, se reîntoarce la Orăştie, unde retipăreşte „Libertatea”. De aici încolo, destinul său se împleteşte cu cel al fiului său – Ionel Moţa. Îl sprijină pe acesta în cadrul manifestărilor studenţeşti din 1922, apoi se înscrie în L.A.N.C. ul condus de prof. Cuza.După 1927, este trup şi suflet alături de Legiunea „Arhanghelul Mihail”, pe listele căreia candidează de mai multe ori împreună cu fiul său. Ziarul „Libertatea” este oprit să apară de către autorităţi, iar el este închis fără judecată. În tipografia sa tipăreşte ziarul legionar „Pământul strămoşesc”.

După moartea legendară, în luptă, a fiului său, Ionel Moţa, pe 13 ianuarie 1937, la Majadohonda, în Spania, pentru realizarea unei Europe creştine, părintele Moţa este venerat ca un patriarh. Moare în 1940, în culmea gloriei şi veneraţiei. Recomand tuturor iubitorilor de istorie citirea acestei cărţi scrise cu un înalt profesionalism, care a reuşit să răstoarne mentalităţile şi sechelele istoriografiei comuniste privind o epocă naţional creştină a istoriei noastre. Consider că este cea mai bună carte de istorie de acest gen scrisă la Cluj Napoca (până în 1999, n.red.), după decembrie 1989, deoarece a lăsat la o parte orice idiosincrazie mentală impusă de anumite cercuri universitare interesate şi neştiinţifice.