Blog Noua Dreaptă

Sursa: George Bara-Napocanews

Statul german s-a declarat recent în favoarea formării unei armate europene sub control parlamentar, prin vocea Ministrului Externe, Guido Westerwelle. Scopul principal al acestei armate ar fi cel de a plasa Uniunea Europeană în postura de “actor mondial”. Cu alte cuvinte, de a se substitui, cel puţin parţial, “jandarmului lumii”, adică Statelor Unite ale Americii. Aceste idei au început să fie vehiculate încă din anul 2006, în pragul summit-ului de la Riga, când organizaţia “Agenda pentru Securitate si Aparare” a organizat la Bruxelles o conferinta internationala pe teme esentiale pentru Alianta NATO. S-a discutat atunci dacă este oportună creearea unei structuri militare a UE, în condiţiile în care majoritatea ţărilor membre fac deja parte din NATO. S-a vorbit chiar şi despre dublarea costurilor pentru fiecare ţară, dacă acestea ar fi nevoite să pună la dispoziţie trupe atât pentru NATO, cât şi pentru viitoarea armată a Uniunii. Concluzia a fost simplă: este nevoie de o singură structură militară, în speţă NATO.

Acum, după 4 ani de zile de la această conferinţă, Franţa şi Germania înclină considerabil balanţa în favoarea unei armate a Uniunii Europene, sub controlul PE. Fără a se afirma clar acest lucru, se urmăreşte slăbirea influenţei militarea a SUA şi NATO în Europa, prin cooptarea ţărilor europene într-o nouă structură “de-a casei”, care să îndeplinească acelaşi rol ca şi NATO. Este, probabil, primul semnal puternic dat de UE în privinţa transformării uniunii economice într-un suprastat cu puteri specifice şi cu pretenţii de putere mondială.

Şi tocmai în acest context, preşedintele Traian Băsescu a anunţat posibilitatea amplasării scutului anti-rachetă american pe teritoriul României. Motivul acestei acţiuni încă nu a fost clarificat. Cert este că în 2008, potrivit unui sondaj publicat de International Herald Tribune, doar 20% din europeni se declarau “pentru” amplasarea scutului american antirachetă pe teritoriul Europei. Şi mai important, amplasarea acestui “scut” nu este o iniţiativă din partea NATO, ci este urmarea a unei negocieri directe cu SUA. Deci România, ţară membră UE şi NATO, a decis prin conducătorul suprem al Armatei, preşedintele Traian Băsescu, amplasarea unui sistem antirachetă al unei alte ţări în România. Un sistem care aparent va ajuta la protejarea Europei de pericolul terorismului internaţional. Terorism care a acţionat până acum în multe feluri, însă rachete balistice nu a lansat.

La televizor ni s-au servit, pe post de explicaţii, elucubraţiile fantastice ale “experţilor geostrategici” de serviciu. Un cerc mare, al cărui centru era amplasat aleator în Iran, ajungea cu raza sa până la Mangalia. Pericolul terorist al rachetelor Sahab 6 îşi arunca umbra asupra României, stat care nu a fost pomenit vreodată ca fiind un inamic de către conducerea de la Teheran. Nici măcar NATO, organizaţie militară a cărei membră este România, nu a fost pomenită de prea multe ori de către Ahmadinejad. Cu toate acestea, România va deveni bază pentru un “scut” antirachetă (”scut” în ghilimele, deoarece este o bază de lansare a rachetelor balistice oriunde în raza de acţiune, nu doar de a intercepta rachetele iraniene). Aparent totul pare fără sens. NATO a ieşit din peisaj. UE la fel. Discuţia despre o armată a UE nu pare să aibă rezonanţe la Bucureşti. Au rămăs pe harta acestei afaceri încurcate doar SUA, România, Rusia şi Iranul. O Rusie care luptă de asemenea împotriva terorismului şi care poate a făcut mai multe în zona Orientului Mijlociu decât a făcut SUA. Să nu uităm că Rusia încă se confruntă cu atentatele teroriştilor islamici din Afganistan şi Cecenia. Cu toate acestea Rusia pare mai degrabă deranjată de acest scut de apărare, şi pare nemulţumită de această destabilizare a situaţiei din vecinătatea graniţelor sale.

Elementul cheie în această afacere este, fie că vă place, fie că nu, este statul Israel. Un stat care nici acum nu a recunoscut oficial că deţine arme nucleare, cu toate că dovezile sunt zdrobitoare. Un stat care este ameninţat constant de către regimul de la Iran, din cauza faptului că reprezintă un factor de instabilitate în zonă. Şi cu fiecare declaraţie războinică a Iranului, vine o replică politică de la Washington, via Tel Aviv şi Ierusalim. În fapt, toate pistele duc către aceeaşi rezoluţie: SUA doreşte instalarea unui scut antirachetă în Europa de Est pentru protejarea Israelului şi posibilitatea unui contratac în cazul unei ofensive iraniene. Lipsa de implicare în această problemă a NATO şi UE şi reticenţa Rusiei vin însă dintr-o diferenţă de idei: un eventula atac iranian nu este deocamdată o posibilitate reală. Rusia ştie cel mai bine acest lucru, arătându-se deranjată de înverşunarea lui Obama, “nobelistul” pentru pace, prea preocupat de a servi cu orice preţ interesele zonale ale statului-prieten Israel.

Să crezi că România va beneficia în vreun fel de acest scut antirachetă sau că este vizată de rachetele balistice ale Iranului (sau Rusiei, după alte voci) este pueril şi de-a dreptul stupid. Mai mult, este o manipulare mârşavă pentru care cineva trebuie să răspundă cu funcţia. Nu avem de-a face cu un război rece şi nici cu un nou război mondial, de care trebuie să ne apărăm. Să sacrificăm un precar echilibru geopolitic de dragul protejării unei puteri nucleare – Israelul – via SUA, nu este o opţiune. Nu este vorba de o apropiere de Rusia sau de un calcul economic de tipul “cât câştigăm, cât pierdem”. Este vorba de a ne hotărî o dată dacă ne plasăm politic alături de Europa sau alături de SUA, dacă ne gândim la beneficiile României sau pur şi simplu ne gugurăm patetic pe lângă “jandarmul mondial”. Şi într-un final, să decidem dacă vrem cu adevărat să devenim un subiect pentru terorismul islamic sau preferăm să păstrăm o poziţie oarecum neutră, la nivel doar declarativ, faţă de o forţă culturală şi religioasă căreia rachetele balistice nu îi pot face nimic.