Daily Archives: 27/02/2010
(Dez)informarea maselor
Autor: Remus Tanasa-ND Italia
Intr-un regim democratic presa si media in general, trebuie sa fie in serviciul guvernatilor, nu al guvernantilor. Puterea guvernului de a cenzura presa a fost abolita pentru ca presa sa fie libera sa cenzureze guvernul. Doar o presa cu adevarat libera poate sa denunte in mod eficient un abuz al guvernului. Printre responsabilitatile unei prese libere cea mai importanta este de a impiedica guvernul sa minta cetatenii! Astazi prin intermediul presei scrise (care este in criza), a televiziunilor, a radioului si in ultimii ani a internetului, opinia publica este tinuta la curent cu ceea ce se intampla pe plan intern si pe plan international. Dar tot prin intermediul mass-mediei opinia publica este dezorientata, manipulata si indusa in eroare. Si bineinteles toate acestea nu in folosul omului de rand!
Un exemplu de cum in interiorul sistemelor democratice realitatea oferita opiniei publice de catre mass-media este fructul unor deliberate si putin transparente strategii de comunicare este oferit de un episod verificat in timpul razboiului contra Irakului lui Saddam Hussein din 2003. Este vorba de cum reusesc anumite agentii specializate in elaborarea, construirea si difuzarea de mesaje si informatii false dar destul de verosimile, sa determine mass-media sa prezinte evenimentele astfel incat sa influenteze in sensul dorit reactiile opiniei publice.
Un procedeu de pe urma caruia au profitat atat regimurile totalitare cat si azi cele democratice, este cel prin care in concubinaj cu mass-media, personaje comune sunt transformate in eroi. Un caz ce a provocat scandal este aventura “soldatului Jessica Lynch”. Lupta sa eroica, evidentiata de media americana si preluata de cea internationala, capturarea si eliberarea sa de catre puscasii marini, aminteste de un western american. Dar rolul principal nu ii apartine lui John Wayne, ci unei tinere de doar 19 ani. Daca la scenariul de sus mai adaugam si fantasmagoriile sexuale, femeia fiind prizonera unor barbati musulmani, va dati seama ca stirea “a prins” la public. Inventare de posibile violente si abuzuri sexuale asupra tinerei face parte din metoda numita propaganda atrocitatii (atrocity propaganda). Aceasta are ca obietiv demonizarea adversarului, transformarea acestuia in “rau absolut”, deseori chiar gratuit, cu scopul de a indigna opinia publica facand-o sa accepte reactii drastice in numele salvarii drepturilor omului, a civilizatiei, a conceptului de umanitate. Tematicele acestei propagande au fost intotdeauna aceleasi, indiferent de timp si spatiu: victimile sunt mereu persoanele slabe, de obicei femei si copii, care sunt persecutate de inamic intr-un mod excesiv, iar daca pe de o parte sunt evidentiate barbariile inamicului, pe de alta parte astfel de imagini genereaza un sentiment de ura si dorinta de razbunare. Regia a fost pusa in scena de catre Rendon Group, societate americana de relatii publice care s-a distins in elaborarea de stiri false in timpul primului razboi din Golf.
Istorie şi destin la românii de peste Tisa
Sursa: Eternul Maramures
Alba Iulia, 1 decembrie 1918. Alături de românii din întreaga Transilvanie, din Banat, din Crişana şi din Sătmar, s-au dus pe Cîmpia Libertăţii, ca să se bucure de Marea Unire, şi delegaţii Comitatului Maramureş şi alţi maramureşeni, printre care şi cei de dincolo de Tisa. Însă, atunci cînd s-a dat citire Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale, în care se făcea vorbire despre întinderea României Mari „de la Nistru pîn’ la Tisa”, aceştia s-au simţit părăsiţi şi au protestat, cerînd ca noua Românie să fie „pînă peste Tisa”. Deşi s-au făcut promisiuni că nu vor fi părăsiţi, jocurile de interese ale marilor puteri din cadrul Conferinţei de pace de la Paris, dar şi indecizia conducătorilor României de atunci au făcut posibilă pierderea pămînturilor româneşti din dreapta Tisei (din cei 10.500 km2 ai comitatului Maramureş, i-au rămas României numai 3.381 km2!), pămînturi pe care trăiau încă destui români.
Pentru a cunoaşte mai bine ceea ce a fost în trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat şi ceea ce este astăzi dincolo de Tisa, trebuie să facem un excurs istoric minim, dar necesar. Izvoarele scrise referitoare la Maramureş sînt, îndeosebi, cele elaborate de cancelaria maghiară. Este vorba de vestitele diplome adunate şi publicate de Ioan Mihalyi de Apşa în Diplome maramureşene din secolul XIV şi XV, dar şi de cele publicate de György Petrovay, sau de lucrările genealogice ale lui Joódy Pál, Ioan cavaler de Puşcariu şi Alexandru Filipaşcu; la aceste lucrări documentare se adaugă lucrările istorice de referinţă pentru cunoaşterea istoriei Maramureşului: Al. Filipaşcu, Istoria Maramureşului, Radu Popa, Ţara Maramureşului în veacul al XIV-lea, M.N. Tomi, Maramureşul istoric în date ş.a. Toate aceste lucrări vin să contureze imaginea unui loc populat din vremuri străvechi, în ciuda unor condiţii de mediu şi de climă dintre cele mai aspre. Cercetările arheologice, destul de puţine şi nesistematice, certifică, totuşi, existenţa unor comunităţi umane care datează cel puţin de la sfîrşitul neoliticului, dar cu certitudine din epoca bronzului. Făuritorii acestor vechi civilizaţii sînt, indubitabil, strămoşii noştri direcţi, traco-dacii, desigur cu influenţele inevitabile suferite de la alogenii care s-au vînturat în timp peste aceste pămînturi (celţii, germanii, mai tîrziu grecii, romanii, slavii ş.a.). Contribuţia acestor vechi popoare la formarea poporului şi a limbii române nu mai trebuie demonstrată, chiar dacă există „voci” ce vor să răstoarne concluzii istorico-lingvistice deja de notorietate şi probate ştiinţific, aşezînd în loc varii elucubraţii fără o susţinere cu adevărat ştiinţifică. Această populaţie stră-românească şi apoi românească a vieţuit necontenit în vatra sa originară, fapt care s-a petrecut şi în Maramureş (cele cca 100 de aşezări de aici sînt aceleaşi şi pe aceleaşi amplasamente de la primele atestări documentare pînă azi!). Configuraţia specifică a acestei „ţări” a determinat şi o anume structură a ceea ce s-ar putea numi „civilizaţia maramureşeană”! Pornind de la limba vorbită (şi scrisă!) şi ale cărei trăsături (rotacismul de exemplu) s-au perpetuat în vremi, de la costumul specific pînă la casa şi bisericile din lemn, de la ocupaţiile şi uneltele tradiţionale şi specifice pînă la modul de hrănire, de la obiceiurile care păstrează pînă astăzi forme de manifestare caracteristice vechilor civilizaţii antice îmbrăcînd azi haine creştine (muzica şi jocul popular, măştile etc), toate acestea alcătuiesc tocmai ceea ce am denumit mai sus „civilizaţia maramureşeană”.
Liber la avort de la vârsta de 16 ani
Parlamentul Spaniei a ratificat miercuri controversata Lege a Avortului, conform căreia minorele care au împlinit vârsta de 16 ani pot opta pentru intervenţia chirurgicală fără a cere consimţământul părinţilor.
Legea va intra în vigoare peste patru luni, după publicarea în Monitorul Oficial. Singura condiţie care s-a stabilit este ca fetele să-şi înştiinţeze părinţii. O altă modificare o constituie dreptul de avort liber până la 14 săptămâni de sarcină.
Europarlamentarul Nigel Farage l-a facut “carpa de podele” pe presedintele Consiliului European
Sursa: Eurosceptic
Presedintele Consiliului European (si nu “al Uniunii Europene” cum auzim la ziaristii “profesionisti” romani), Herman van Rompuy, a suportat, la prima sa aparitie in plenul Parlamentului European, cateva cuvinte usturatoare de la europarlamentarul britanic Nigel Farage, un personaj adesea prezent pe saitul nostru.
Neo, hackerul-erou naţional din Letonia
Nu are nume, nu i s-a văzut figura. Nu se ştie nici măcar dacă este bărbat ori femeie. Însă politicienii şi bogătanii din Letonia tremură când îi aud pseudonimul: „Neo“ (cu referire la filmul Matrix şi personajul jucat de Keanu Reeves).
Neo a reuşit, împreună cu restul grupului de hackeri din care face parte, să sustragă Fiscului de la Riga şapte milioane de documente despre taxele şi veniturile a sute de mii de letoni – printre care politicieni, directori de companii de stat şi bancheri, relatează „The Times”. Acum, Neo a început să dezvăluie zilnic câteva dintre informaţiile furate, expunându-i, rând pe rând, furiei publice pe cei care se îmbogăţesc de pe urma recesiunii din Letonia. Informaţiile sunt transmise inclusiv presei, prin intermediul Twitter.
Grupul “Cruce si Spadã” din zona Huedin – 13 septembrie 1948 – 12 aprilie 1949
În contextul anului 1948, în care opinia publicã din România era intoxicatã cu iminenta unui rãzboi între SUA si URSS, pe harta tãrii în diferite puncte si conditii au apãrut grupuri de rezistentã armatã. Istoria unui astfel de grup, rezultatã din sentinta 1545/23.09 1949 a Tribunalului Militar Cluj, dar si din mãrturiile doamnei Lidia Teodorescu din Brãila – sora liderului acestui grup, Gheorghe Gheorghiu Mãrãsesti încerc sã o creionez aici.
Gheorghe Gheorghiu Mãrãsesti s-a nãscut la 9 februarie 1918, în Chilia Veche, judetul Tulcea. Activeazã în 1937 în cadrul Frãtiilor de Cruce din Constanta, ia parte la celebrele tabere de la Carmen Sylva si Predeal, la campania electoralã din judetul Dâmbovita, la evenimentele din 21 ianuarie 1941, suferind condamnãri de 2 si 5 ani închisoare din partea dictaturilor ce bântuiau tara atunci, fiind trimis pe front pentru… reabilitare.
În luna mai 1948 organizeazã la Bucuresti, împreunã cu Gavrilã Fortu, echipa Cruce si Spadã, din care mai fac parte Alexandru Covaci, Traian Mereut, Nicolae Negoitã, Mircea Oprescu, Nicu Boiangiu, Nicolae Pituru, Aurel Ciurcel, Ionel Iordan, Traian Pasca, Ion Torcea, pe care o doteazã cu armament usor, articole de sport, sapirograf. Tipãreste manifeste pe care le distribuie în Bucuresti si tine o sedintã festivã de constituire în 13 septembrie 1948. În acelasi timp, fiind salariat al Coloniei de copii din Moeciu, jud. Brasov, împreunã cu Ionel Iordan începe construirea unei cabane în zonã, nefinalizatã, însã.
