CREZUL SOCIALISMULUI NAŢIONAL-CREŞTIN
Cred într-unul şi nedespărţit Stat Român de la Nistru la Tisa, cuprinzătorul tuturor Românilor şi numai al Românilor, iubitor de muncă, cinste şi în frica lui Dumnezeu, cu durere de ţară şi neam. Dătătorul de drepturi egale, civile şi politice la bărbaţi şi femei. Protector al familiei, salariind funcţionarii şi muncitorii pe baza numărului de copii şi pe baza muncii depuse, întelegând cantitatea şi calitatea, şi într-unul Stat sprijinitor al armoniei sociale prin restrângerea numărului de grade; iar pe deasupra salariului socializând fabricile, proprietatea tuturor muncitorilor, şi pământul distribuit tuturor plugarilor. Repartizarea beneficiilor între patron (stat sau particular) şi muncitori. Patronul (particular) pe lângă salarierea muncii sale va primi un procent descrescând proporţional cu mărimea capitalului.
Şi într-unul Stat asigurator al muncitorilor prin “fondul riscurilor”. Întemeietor de depozite de hrană şi îmbrăcăminte pentru muncitori şi funcţionari care organizaţi în sindicate naţionale vor avea reprezentanţi în comitetele administrative de pe lângă diferite instituţii industriale, agricole şi comerciale.
Şi într-unul mare şi puternic “părinte al muncitorilor” şi Rege al ţăranilor, “Ferdinand I-iu”, care pentru fericirea României totul a jertfit şi care pentru mântuirea noastră una cu poporul s-a facut. Care în fruntea oştilor de la Mărăşti şi Mărăşeşti a biruit, şi care din nou cu dragoste şi încredere se uită către ostaşii ce-i datorează credinţă, şi care vor găsi în cazărmi o adevărată şcoală a naţiunii, pe care să o treacă în termenul de un an.
Într-un tricolor înconjurat cu razele Socialismului Naţional-Creştin, simbol de armonie între fraţii şi surorile României Mari.
Într-una Sfânta Biserică Creştină cu Preoţi trăind din Evanghelie şi care să se jertfească apostoleşte pentru luminarea celor mulţi. Mărturisesc alegerea miniştrilor de către Cameră, suprimarea Senatului, organizarea poliţiei rurale, impozitul progresiv pe venit, şcoli de agricultură şi meserii la sate, “cercuşoare” pentru gospodine şi adulţi, azile pentru invalizi şi bătrâni, case naţionale, cercetarea paternităţii, aducerea legilor efectiv la cunoştinţa tuturor, încurajarea iniţiativei particulare în interesul Neamului şi dezvoltarea industriei casnice ţărăneşti.
Aştept învierea conştiinţei naţionale la cel din urmă păstor şi coborârea celor luminaţi în mijlocul celor trudiţi spre a-i întări şi ajuta în adevărată frăţie, temelia României de mâine. Amin!
“Garda Conştiinţei Naţionale”
Ziarul “Conştiinţa”, Luni, 9 februarie 1920.
17 Comentarii
Lasati un comentariu
![muncitorulyk3[1]](http://blog.nouadreapta.org/wp-content/uploads/2010/02/muncitorulyk31.jpg)

Ziua Drapelului
Ziua Imnului
Ziua Naţională
Ion Negoiaş
Mihai Ţuburlui
Tudor Ionescu
Mişcarea Naţional-Creştină Noua Dreaptă
Noua Dreaptă Alba
Noua Dreaptă Bacău
Noua Dreaptă Braşov
Noua Dreaptă Buzău
Noua Dreaptă Covasna
Noua Dreaptă Germania
Noua Dreaptă Harghita
Noua Dreaptă Iaşi
Noua Dreaptă Italia
Noua Dreaptă Neamţ
Noua Dreaptă Sibiu
Magazin Naţionalist
Noua Dreaptă
Oina.ro
ProVita
BraşovPress
Eurosceptic
Napocanews
Timoc Press
Avram Iancu
Corneliu Zelea Codreanu
Horia Sima
Mihai Eminescu
Petre Ţuţea
Radu Gyr
Eternul Maramureş
Valea Timocului
EXTRAORDINAR!!!!
DE LA NIPRU PAN` LA TISA!
Magnific articol!Traiasca Regele!Traiasca Legiunea si Capitanul!Traiasca Romania Mare!
ps:cu adevarat corect este “De dupa Nistru pana dupa Tisa”,altfel facem si noi greseala impardonabila de a ii ignora pe transnistreni si pe maramuresenii nordici!
Minunat crez…partea interesanta e ca nu e doar un crez emotional si idealist, este si pragmatic si realizabil!
Socialismul nu e de stanga?
@ D,aci :
Socialismul e de stanga, nationalismul -crestin e caracteristic dreptei(politice). In perioada interbelica majoritatea miscarilor nationaliste europene se situau la dreapta din punct de vedere politic si la centru-stanga din p.d.v. economic.
http://blogcatalin.wordpress.com/2010/02/10/gay-pride-hungary-aka-magyar-garda/
http://blogcatalin.wordpress.com/2010/02/10/budapesta-pamant-romanesc-wowwwwww-ce-v-am-facut/
Camarazi sa-i multumim romanului ION pentru acest frumos gest!!!Ai dracu’ romanii astai:))))))HAHAHAHAHAHAHAHA
Frumos foarte frumos. Dar din punct de vedere economic nu putem fi socialisti propriu zis. A daca luam din socialism ceea ce a fost bun si combinan cu ceea ce a fost bun din capitalism si inbinam o politica sociala su una liberala, o sa fie foarte bine. din toatea cate ceva bun. Cam asa am inteles eu acest Socialism National Crestin. Dar cred ca din punct de vedere economic sa ne refacem ceea ce spunea preotul Don Luigi Sturzo (www.sturzo.it).
Dar oricum TRAIASCA LEGIUNEA SI CAPITANUL
!!!!!
Bravo!!! Ma bucur ca in sfarsit (re)descoperiti acest text al lui Codreanu si Pancu. Precursori ai National-Socialismului romanesc. Ideile de baza sunt probabil preluate de la national-socialistii din Boemia (1895…)
Se aseamana cu ideile lor pana la suprapunere, doar exprimarea este diferita.
Pacat ca pana acum putini au avut bunul simt de a recunoaste ca legionarismul este o forma romaneasca de national-socialism.
@Autonom: Codreanu mentioneaza clar in Pentru Legionari ca la vremea respectiva nu stia de Hitler si de national-socialism. Legionarismul a fost o credinta romaneasca, nu o docrina politica si spre deosebire de nazism, avea in centru crestinismul.
@Administrator. Pai am pomenit eu ceva de Hitler??? National-Socialismul a aparut in Boemia in 1895. Exact cu principile enuntate in Crezul lui Pancu, la care a colaborat si Codreanu.
Hitler cand a aparut a canalizat acele idei NS aparute in Boemia printre cehi si germani. Amintesc aici pe Franz Stein, Georg Schoenerer (1893…) , apoi in 1898 apare scindarea nationalsocialistilor cehi de cei germani si apar doua grupari mai mari si mai omogene: “Nationalsocialistii Cehi” si “Muncitorii Nationalisti si Socialisti Germani”. Dupa 20 de ani a aparut Hitler si a canalizat ideile promovate de NS si a creat marele NSDAP etc.
Fiti mai profunzi in documentare. Deci BOEMIA este locul de bastina al NS, nu Iasi, nu Munchen.
TRAIASCA ROMANIA
Ft frumos, ma ajuta ft mult! Ms acestui site”
Intrebare pusa tuturor (care mi-am pus-o si eu mai inainte: Exista vreun partid sau vreun lider in Romania care sa nu-l fi sustinut/votat macar odata pe tov. Iliescu din cele trei dati ??????
Cred ca incep sa inteleg national socialismul promovat de Noua Dreapta (desi am avut unele contradictii cu ei). Mai trebuie insa clarificate teoriile despre natiune (nemuritoare) pe care le gasim la Hitler (sunt hitlerist convins) si cum aceasta entitate nemuritoare trebuie purificata. Ne miram ca de ce avem atatia tradatori pe mp. Pai e normal odata ce natiunea se impurifica in mod fatal de la caderea Constantinopolului. A lasa o natiune sanatoasa in urma inseamna a iti imbunatati rasa prin procreerea cu parteneri superiori.
@Gica Contra: Tu nu cunosti Noua Dreapta. Noua Dreapta se inspira de la legionarism nu de la national-socialism. ND nu promoveaza nazismul, daca vrei nazism cauta-l altundeva nu la ND.
[...] manifest a fost putin modificat de la forma sa originala care a parut in Ziarul ”Constiinta” pentru a se aplica situatiei de astazi dar probleme sunt [...]