Părintele Iustin Pârvu a împlinit 91 de ani! La mulţi ani, Părinte!
Sursa: Napocanews
La cei 91 de ani ai săi pe care îi împlineşte astăzi, Părintele Justin Pârvu, supranumit „Duhovnicul Neamului“, este mai verde decât brazii care-l înconjoară, la poalele Ceahlăului, în Mănăstirea Petru Vodă, ctitorită chiar de către Sfinţia Sa, pe meleagurile natale. „La ora actuală, în România, Părintele Justin este în frunte“, afirma regretatul Părinte Ioanichie Bălan, mâna dreaptă a marelui duhovnic al Ortodoxiei, Părintele Ilie Cleopa. Alături de Părintele Arsenie Papacioc, de 95 de ani, condamnat la 20 de ani de temniţă, şi de Părintele Adrian Făgeţeanu, de 98 de ani, condamnat tot la 20 de ani de închisoare, Părintele Justin Pârvu, luptător anticomunist şi pilon al monahismului şi neamului românesc, se numără printre marii învingători ai regimului bolşevic de exterminare a elitelor, după 17 ani de temniţă. Uns la monahism în 1936, la schitul Durău, la doar 17 ani, ulterior Părintele Justin a slujit în timpul războiului ca preot militar pe Frontul de Est. După ocuparea ţării de către sovietici, Părintele a trecut prin cele mai cumplite temniţe şi lagăre de exterminare, cu muncă silnică la minele de plumb. Nicio suferinţă pătimită nu l-a îndoit, dimpotrivă. Biruitor al regimului antiuman comunist, Părintele întemeiază în 1991, pentru slujirea martirilor închisorilor, aşezământul monahal de la Petru Vodă, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, urmat de un altul, pentru maici, împreună cu un cămin de bătrâni şi o casă de copii. La 91 de ani, Părintele Justin arde ca o flacără vie, pentru România. Dumnezeu l-a dat înapoi mărturisitorilor Lui anii furaţi de comunişti. Întru mulţi ani, Părinte!
2 comentarii2 Comentarii
Lasati un comentariu

Ziua Drapelului
Ziua Imnului
Ziua Naţională
Ion Negoiaş
Mihai Ţuburlui
Tudor Ionescu
Mişcarea Naţional-Creştină Noua Dreaptă
Noua Dreaptă Alba
Noua Dreaptă Bacău
Noua Dreaptă Braşov
Noua Dreaptă Buzău
Noua Dreaptă Covasna
Noua Dreaptă Germania
Noua Dreaptă Harghita
Noua Dreaptă Iaşi
Noua Dreaptă Italia
Noua Dreaptă Neamţ
Noua Dreaptă Sibiu
Magazin Naţionalist
Noua Dreaptă
Oina.ro
ProVita
BraşovPress
Eurosceptic
Napocanews
Timoc Press
Avram Iancu
Corneliu Zelea Codreanu
Horia Sima
Mihai Eminescu
Petre Ţuţea
Radu Gyr
Eternul Maramureş
Valea Timocului
http://blogcatalin.wordpress.com/2010/02/10/am-cumparat-cartea/
La Multi Ani Patriarhului Romaniei.
Traiasca unul din cei mai adevarati romani din totdeauna!
Traiasca Parintele Justin Pârvu!
Sper sa fie canonizati curand si Ilie Cleopa si ceilalti sfinti care au suferit in numele credintei la mana comunistilor!
Din nou, bravo, Catalin! Ai o adevarata comoara pe maini!