Blog Noua Dreaptă

Blog naţionalist şi incorect politic
Archive for March 1st, 2010

Sindromul Ungaria Mare

Autor: Gheorghe Haiduc-ND Cluj

Ungaria Mare, scopul suprem al nationalismului unguresc, refacerea statului medieval de la inceputul secolului 16, o Ungarie in care sa intre Voivodina, Slovacia, Ardealul, o mare parte din Croatia, nord-vestul Sloveniei, Transcarpatia si vestul Austriei.

Marea problema cu acest stat ar fi insa (pe langa faptul ca ar fi compus din teritorii furate, care nu au fost si nu sunt unguresti) ca nu ar putea fi unul unguresc. Dupa rezultatele recensamantului din 1910 (si alea falsificate), ungurii erau 48% din populatia Ungariei Mari (tiganii si evreii erau trecuti tot ca unguri). Astazi in teritorile care au apartinut in secolul 19 Ungariei, numarul ungurilor a mai scazut (pe deasupra, Ungaria e tara cu cea mai mare rata a sinuciderilor din Europa), deci Ungaria Mare astazi ar insemna un stat in care ungurii ar fi sub 30%, o minoritate in „propia tara”. Insa, stiu si ei acest lucru. Asa ca, ce ar urma daca ar realiza ei Ungaria Mare? Epurare etnica desigur, xenofobie cum nu a mai vazut lumea civilizata.

Un alt lucru care nu il inteleg este obsesia pentru tragedia legata de Trianon a ungurilor. Ungaria ca stat independent nu a mai existat din 1526 (dupa batalia de la Mohacs). Abia dupa Trianon Ungaria si-a castigat independenta iar pe teritoriul sau ungurii au ajuns majoritari. Pana in 1918 Ungaria era condusa de la Viena, nu de la Budapesta. Doar intre 1867 si 1918, a existat „Ungaria Mare” ca teritoriu autonom. Asadar incercarea de refacere a Ungariei Mari, Read more

13 comentarii

Conferință cu participarea Mișcării Național Creștine și Noii Drepte

In data de 28 februarie, la sediul Mișcării Național Creștine, a avut loc o conferință cu participarea delegației din România în frunte cu șeful organizației Noua Dreaptă, Tudor Ionescu. La conferință s-au discutat diverse teme legate de activitatea naționalistă din România și Republica Moldova, dar și din întreg spațiul European. Totodată au mai fost discutate și planurile organizatorice în privința acțiunilor din luna martie. Tudor Ionescu a menționat că este foarte important ca mișcarea naționalistă să fie unită, dar pentru aceasta este nevoie, în primul rând de unitate între naționaliști. Reieșind din acestea, a fost luată decizia ca filiala Noii Drepte – Basarabia să se unească cu Mișcarea Național Creștină, formând o singură forță naționalistă în Basarabia!

Sursa: Basarabia 91

 

5 comentarii

Misteria carpatica – Dacia Ripensis

Nu exista comentarii

Nicolae Bălcescu-călugăr şi soldat

Dacă prezenţa lui Kogălniceanu în istoria literaturii române nu se explică prin intermitenta sa activitate de prozator ori dramaturg, ci prin modul în care el a influenţat literatura română, prezenţa lui Bălcescu în acelaşi context ascultă de altă dinamică: fără să fi scris literatură propriu-zisă, fără a fi meditat la sensul actului creator, fără să fi fost participant la mişcarea literară a epocii, Bălcescu intră în literatura română ca personaj, ca prezenţă literară; întruchipînd, prin propria sa existenţă, idealurile paşoptismului la modul eroic, Bălcescu a devenit referinţă naţională. Nu a fost literar, ci mai degrabă subiect de literatură, cu destin exemplar, construit pe modelul sacrificiului individual.

Atunci cînd un tînăr strălucit şi fascinant, cum a fost Bălcescu, se sacrifică fără şovăială sub ochii celorlalţi, el se transformă aproape obligatoriu în punct de plecare al unui mit. “Mitul Bălcescu” a luat naştere de îndată ce autorul s-a sfîrşit departe de ţară, la vîrsta cristică de 33 de ani. Iar literatura provocată de insolita sa trecere prin cultura noastră avea să se materializeze mai întîi printr-o pletoră de poezii scrise de prieteni (Bolintineanu, Bolliac, Alecsandri etc.), apoi în opere compuse de autori romantici care nu-l cunoscuseră personal (Eminescu), în fine – în scrieri tardive, pînă spre a doua jumătate a secolului XX. Read more

2 comentarii

Liderul militar al ETA a fost arestat în Franţa

“Liderul militar” al organizaţiei separatiste armate ETA, Ibon Gogeascoechea Arronategui, a fost arestat duminică dimineaţa în Basse-Normandie (nord-vestul Franţei), a anunţat Ministerul spaniol al Afacerilor Interne, într-un comunicat.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, acesta este “liderul cu cel mai înalt grad” din ETA.

Alte două persoane au fost arestate în localitatea Cahan (un mic sat din Orne), în cadrul acestei operaţiuni, efectuate de poliţia franceză în cooperare cu Garda Civilă spaniolă, se precizează în comunicat.

Unul dintre cei doi este autorul presupus a două asasinate revendicate de ETA, cel al lui Isaias Carrasco, fost ales socialist împuşcat mortal cu câteva zile înaintea alegerilor legislative din martie 2008, şi cel al lui Ignacio Uria Mendizabal, un om de afaceri basc asasinat prin împuşcare, în decembrie 2008. Read more

2 comentarii

Manelele, interzise în mijloacele de transport din Galaţi

4 comentarii

Mărţişorul–origine şi semnificaţie

In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: “Ia-mi negretele si da-mi albetele”.

Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui. Martisorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui. Read more

1 comentariu

Statuia filosofului Petre Ţuţea va fi plantată printre zarzavaturile unui revoluţionar

Revoluţionarul Ioan Chiş, primul om care a urcat pe balconul Operei, în data de 20 decembrie 1989, a comandat o statuie al filosofului Petre Ţuţea. Acesta va fi dezvelită în grădina lui.

Ioan Chiş, primul revoluţionar din balconul Operei

Ioan Chiş, unul din artizanii revoluţiei de la Timişoara, fost vice-preşedinte al Frontului Democrat, fondat în ilegalitate în foaierul Teatrului Naţional, deţine o grădină la intrarea în oraş, pe Calea Aradului. Chiş se ocupă de grădinărit încă din primii ani de după Revoluţie, după ce a renunţat să se mai lupte cu morile de vânt ale politicii post-decembriste.

Printre morcovi, pătrunjel şi leuştean va răsări şi bustul filosofului Petre Ţuţea, despre care revoluţionarul spune că îi este mentor. „Cum se împacă cultura cu grădinăritul? Nu se poate una fără alta. Din lipsa culturii mulţi ţărani nu mai lucrează pământul. Aici, Ţuţea o să fie în mediu natural”, a declarat Ioan Chiş.

Artiştii renumiţi au strâmbat din nas

Statuia va fi inaugurată la începutul acestei primăverii, cel mai probabil în ziua în care se sărbătoresc sfinţii Petru şi Pavel. „Îmi place cum a ieşit. A fost realizat de doi studenţi. Am fost la numeroşi artişti celebri, care au tratat problema cu aroganţă, de parcă noua generaţie nu ar fi în stare. Spuneau că nu poate face oricine. Iată că se poate”, a mai declarat revoluţionarul. Read more

2 comentarii

Urmaşul lui Hitler trăieşte în Austria

Urmaşul lui Hitler trăieşte în AustriaUltimul descendent în viaţă al lui Adolf Hitler a fost găsit în Austria, fiind vorba despre un fermier în vârstă de 46 de ani.

Jurnalistul belgian Jean-Paul Mulders a fost cel care a început să caute descendenţii lui Adolf Hitler. Prima dată el a descoperit un văr de 61 de ani care locuia în SUA.

Ziaristul a făcut rost de un şerveţel cu saliva bărbatului şi astfel a putut identifica ADN-ul familiei Hitler. Apoi Mulders şi-a continuat cercetările în Austria de unde bunica lui Hitler, Anna Schicklgruber, tatăl, Alois, şi mama lui, Klara, proveneau.

Problema a fost că după cel de-al doilea Război Mondial numele de Hitler a dispărut. Iar dacă cineva avea acest nume, el era schimbat. Read more

4 comentarii

4 ofiţeri din Cluj pe lista securiştilor lui Laszlo Tokes

Europarlamentarul Laszlo Tokes a publicat astazi inca o lista pe care se regasesc 37 de ofiteri si subofiteri ai fostei securitati si ai militiei care, spune acesta au urmarit angajati si enoriasi ai Bisericii reformate. Pe lista se regasesc si ofiteri clujeni.

Laszlo Tokes a mai publicat si in februarie o lista cu peste 100 de astfel de nume, iar acum a revenit cu o completare. Pe prima lista se gaseau si 14 ofiteri clujeni, iar pe cea de-a doua au mai aparut 4 ofiteri din Cluj. Read more

Nu exista comentarii