Daily Archives: 20/03/2010

România pe cale de dispariţie?!

Autor: Cristian Grigoraşi-ND Braşov

România nu este condusă, aşa după cum se sugerează, ci este împinsă către dezastru! Noi toţi suntem umiliţi şi folosiţi doar ca masă de manevră pentru îndeplinirea programelor de ocupare economică, geo-strategică şi în consecinţă, vom deveni sclavi pe pământul strămoşesc! Dacă chiar ne-am smintit, ori ne-am pierdut simţirile, să ne remintim ultimele două versuri ale Imnului României: „Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ.” Poate că măcar aşa ne vom redeştepta.

În condiţiile actuale, credeţi că mai puteţi suporta mult circul pe care ni-l oferă vânzătorii de Neam, deghizaţi în politicieni ? Către ce ne îndreptăm şi până când vom tolera minciuna şi corupţia? Care va fi viitorul copiilor şi al părinţilor noştri, dacă nu facem nimic pentru ca să schimbăm ceva în Ţara aceasta? Nu credeţi că prin pasivitatea pe care o practicăm, suntem complicii acestor neisprăviţi? Ne devastează „paraziţii”! Trebuie să purcedem grabnic la „dezinsecţie”! Pentru aceasta, se impune să luăm atitudine:

Misteria Carpatica-Trandafir de la Moldova

Mesaje afisate de dinamovisti la meciul Dinamo-Steaua


Dan Tănasă l-a învins pe şovinul Antal Arpad!

Un român plecat în Spania, Dan Tănasă, l-a învins pe primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care a pus la punct un sistem de ştampile oficiale, cu înscrisuri în limba română, maghiară sau bilingve, în funcţie de „adrisant”.

Ştampilele Primăriei Sfantu Gheorghe, pe care primarul Antal Arpad le-a anuntat cu mare fast in februarie, sunt ilegale. Prefectura Covasna mi-a comunicat faptul ca utilizarea celor trei tipuri de stampile este nelegala si ca aprobarea oricarui text in limba maghiara pe aceste stampile este nelegala.
taguri

Vremea adevărului şi un demers necesar: recuperarea Arhivelor Istorice ale Transilvaniei de la Budapesta

Sursa: George Bara-Napocanews

Anul 2009 şi începutul acestui an a fost un an al dezvăluirilor. Multe din misterele revoluţiei, abia intuite de unii şi teorii considerate “conspiraţioniste” până acum, s-au adeverit. Acum, după 20 de ani, putem spune cu siguranţă generalul Militaru a fost un scelerat însetat de sânge care s-a răzbunat pe foştii colegi care l-au demascat ca fiind agent al KGB. Toate masacrele regizate de acesta erau până acum puse pe seama unor necoordonări ale unităţior militare. Azi ştim că ele au fost făcute intenţionat. Masacrarea trupelor USLA sau masacrul de la Otopeni au stat exclusiv în cârca unui om promovat de la Iliescu, un alt agent al KGB dovedit.

De altfel, nu cred că a mai rămas un mister pentru cineva că ultima Revoluţie sângeroasă din blocul comunist a fost controlată de “dizidenţii” din PCR, Iliescu, Brucan şi Măgureanu, în fapt doar nişte agenţi ruşi care erau supravegheaţi şi trecuţi la index de Securitatea lui Ceauşescu. Chiar această semi-persecutare a agenţilor KGB i-a făcut apoi să se justifice şi să se bată cu cărămida anticeauşim în piept . Apoi au preluat puterea, şi au trecut încet la devalizarea avuţiilor naţionale.

Aromânii si atitudinea prigonitoare a grecilor la 1905

In anul 1905, un act emis de sultanul Abdul Hamid al II-lea in favoarea aromanilor din Grecia, a adus statul roman intr-un grav conflict diplomatic cu statul elen. Grecia nu dorea sa recunoasca respectivul act, iar reactiile firesti ale Bucurestiului de a-i sprijini pe aromani au fost – cel putin intr-o prima faza – cat se poate de energice si hotarate. La acea vreme functionau in Balcani, in Imperiul otoman, peste 100 de scoli si zeci de biserici finantate de statul roman. In fapt, prin aceasta iradea se legifera o stare de fapt, existenta invatamantului romanesc la aromanii din Balcani, existand precedentul de la 5 septembrie 1878, ordinul viziral al lui Savfel Pasa prin care se prevedea libera exercitare a invatamantului si a cultului in limba romana.

Inca din 1897, ministrul roman la Istanbul, Trandafir Giuvara, impreuna cu ministrul Justitiei, G. Giuvara, fiind primiti in audienta de sultan, cautind sa stabileasca relatii de colaborare cu Turcia, dupa ofertele facute acesteia de catre Romania, au solicitat Portii discutarea a patru chestiuni, din care prima era ,,Problema Mitropoliei Romane pentru vlahii balcanici”; dar aceasta cerere nu s-a putut realiza, din cauza intrigilor grecesti si ale Patriarhiei de la Constantinopol.

Protest la Ambasada Israelului din Chişinău

“Noi, un grup de tineri cetăţeni ai Republicii Moldova, ne exprimăm indignarea în legătură cu profanarea principalului simbol al statului nostru – Drapelul naţional cu stema de stat. Această profanare se înfătuieşte începînd cu data de 12 martie 2010 (şi care continuă pînă azi) de către o publicaţie electronică înregistrată regulamentar de către Statul Israel – IzRus şi anume:http://izrus.co.il/diasporaIL/article/2010-03-12/8995.html

Sursa: Basarabia 91

Soldaţii homosexuali sunt de vină că nu au împiedicat masacrul de la Srebreniţa

Sursa: Napocanews

Un fost general american şi fost comandant NATO susţine că masacrul de la Srebreniţa din 1995 nu a putut să fie împiedicat de Căştile Albastre olandeze şi din cauza soldaţilor homosexualilor, relatează AFP.

Ambasadorul olandez în Statele Unite a respins ferm acuzaţiile, scrie BBC.

John Shehaan a făcut aceste declaraţii în cursul unei audieri în Congres pe tema legii “Don’t ask, don’t tell”, care le permite militarilor homosexuali americani să nu îşi dezvăluie orientarea sexuală, o reglementare pe care preşedintele Barack Obama a promis că o va pune în aplicare.

20 martie 1990 – Apogeul confictului interetnic de la Targu Mures

Violentele de la Targu Mures reprezinta inca un moment din istoria noastra despre care, nici macar acum, la 20 de ani de ani distanta, nu stim sigur cine a stat in spatele evenimentelor din martie 1990, nu cunoastem tot adevarul despre faptele petrecute atunci si inca exista semne de intrebare in legatura cu adevaratii vinovati ai confruntarilor dintre romani si maghiari.

Penduland intre numeroasele zvonuri care au contribuit la declansarea conflictului din martie 1990 de la Targu Mures si teoriile conspirationiste, existente de ambele tabere (romana si maghiara), despre “agitatorii” si “papusarii” din spatele luptelor de strada, istoria inca nu a lamurit nici pe departe adevarul acelor zile incarcate de ura dintre cele doua etnii.

Dincolo insa de “elementele provocatoare”, de orice parte s-ar fi aflat ele, in martie 1990 exista o stare de tensiune in Transilvania intre romani si maghiari. Alimentata sau nu explicit de cineva, aceasta a condus intr-un final catre violentele din Targu Mures din 19 si 20 martie 1990.

Ofensiva antiromânească a UDMR

Articolul de mai jos, publicat, în decembrie 2007 pe Altermedia, a provocat „idioţilor utili“ aceeaşi spaimă cum că exegerez pericolul hungarist – spaimă pe care o trăieşte un antiromân ca, de ex., Sabin German (căzut, totuşi, în anonimat) sau Smaranda Enache – pe numele ei integral tovarasa Smaranda Enache Szobotka, încă foarte activă în antiromânismul ei –, pretinzînd că, invers, noi, românii am fi cei care exagerăm, deşi noi suntem într-o defensivă precară, fiindcă este sabotată de guvern. Unii dintre aceşti „idioţi utili“ cu o mai mare cecitate politică s-au liniştit – comentînd acest articol pe Altermedia – chiar cu gîndul că, dacă guvernul nu a luat nici o măsură contra U.D.M.R.-iştior, atunci nu este nici un pericol. Dar, cu am relevat – nu numai eu, ci şi ceilalţi români conştienţi de pericol – precum George Bara, Lazăr Lădariu, Victor Roncea ş.a., din presa naţionalistă – în articolul despre nefasta zi de 15 martie, actualul guvern nu va lua nici o măsură punitivă contra liderilor mari şi mici ai U.D.M.R. fiindcă le sunt colegi la guvernare. Dar la fel au procedat şi guvernele anterioare, începînd cu monstuoasa C.D.R. pînă la actulaul P.D.-L.!

Recidivarea în agresiunile comise zilele trecute, cu ocazia aniversării aşa-zisei „zile mondiale a ungurilor“ de către alde Marko Bela, Gheorghe Frunda, Peter Eckstein Kovacs şi gaşca lor justifică republicarea articolul de mai jos şi, mai ales, propunerea făcută de către Gheorghe Funar, Gabriel Oprea: că U.D.M.R. trebuie scoasă de la guvernare, scoasă în afara legii, iar liderii ei trebuie arestaţi.

Marko Bela: Conflictul din martie ‘90, moment al luptei pentru libertate a maghiarilor din Ardeal

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, vineri, că evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş au reprezentat un “moment al luptei pentru libertate a maghiarilor din Ardeal”.

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a susţinut, după ce s-a întâlnit cu o parte din victimele maghiare ale evenimentelor din martie 1990 de la Târgu Mureş şi cu rudele celor morţi, că atunci a existat riscul declanşării unui război civil.

“Eu de-acum câteva zile am spus şi pot să repet că, de fapt, zilele acelea în Târgu Mureş s-a desfăşurat un moment al luptei pentru libertate a maghiarilor din Târgu Mureş, din Ardeal . Dar nu împotriva românilor cu care s-au confruntat şi care, de fapt, erau oameni induşi în eroare şi aţâţaţi împotriva unei alte comunităţi, ci împotriva acelora care, de fapt, au organizat aceste evenimente, care au instigat cele două comunităţi la un astfel de conflict”, a spus Marko Bela.