Blog Noua Dreaptă

Blog naţionalist şi incorect politic

Cum a furat regina ţiganilor din banii Regatului Unit

Una dintre reprezentantantele elitei comunităţii tiganesti în plan internaţional a fost arestată, în Anglia, pentru fraude comise în complicitate cu mai mulţi membri ai etniei. Lavinia Olmazu, angajată a Primăriei din Londra, a fost arestată, săptămâna trecută, pentru că a ajutat 172 de tigani să încaseze ilegal ajutoare sociale de 2,9 milioane de euro.

Procurorii britanici susţin că Lavinia Olmazu (30 de ani) îşi coordona afacerile prin intermediul unei organizaţii de caritate, „Roma Concern” (Grija pentru tigani). Concret, tiganca şi concubinul său, Alin Enachi (29 de ani), sunt acuzaţi că au furnizat românilor de etnie tiganeasca documente false pentru ca aceştia să figureze ca având loc de muncă.

Ecscrocheria a fost facilitată de Alin Enachi, care participa, ca translator, la interviurile românilor de la Agenţia de Ajutoare din Londra. Lavinia Olmazu era cea care îi sfătuia pe tigani, cum să aplice pentru obţinerea numărului de la Asigurări Naţionale şi ajutoare sociale”, a declarat, pentru „Daily Mail”, procurorul Matthew McCabe.

A lucrat pentru autorităţile londoneze

Timp de câteva luni, Lavinia Olmazu a avut salariul plătit din bani de la bugetul local al Londrei. Femeia a lucrat până în urmă cu şase luni ca agent în domeniul incluziunii sociale la Traveller Gipsy Rroma Team, un fel de serviciu social aflat în subordinea consiliului zonei Haringey din Londra şi dedicat problemelor tiganilor.

„Din octombrie nu mai ştiu nimic de această persoană. A lucrat la noi ca agent şi avea rolul de a vizita familiile şi de a ajuta copiii tigani să meargă la şcoală”, a declarat pentru „Adevărul” Nick Bradley, managerul Traveller Gipsy Rroma Team. Acesta susţine că Lavinia Olmazu nu avea o imagine de militantă înverşunată pentru drepturile tiganilor şi că a lucrat pentru serviciul public londonez ca „self-employed” – un fel de „persoană fizică autorizată”, statut care te ajută să obţii dreptul de muncă mai ales dacă ai probleme cu viza.

În aceste condiţii, Lavinia Olmazu a colaborat cu serviciul public al consiliului Haringey până în momentul în care, potrivit lui Nick Bradley, nu au mai existat fonduri pentru plata acesteia. Din acest moment, nimeni din cadrul autorităţilor locale nu a mai ştiut nimic de Olmazu.

„Nu vreau să fim implicaţi în această poveste. Datele Laviniei Olmazu sunt date cu caracter privat. Noi nu ştim ce a făcut şi nici dacă avea legături în zona autorităţilor. Nu ştim cum a comis aceste infracţiuni”, a mai declarat Nick Bradley.

La fel, Cristina Danacica, o altă angajată a serviciului Traveller Gipsy Rroma Team din Londra, nu a dorit să dea relaţii despre fosta sa colegă arestată pentru fraude. „Eu am fost în concediu de maternitate şi când m-am întors nu mai era aici. Ştiu doar că lucra pe teren”, spune Cristina Danacica.

Acuzaţii

La sfârşitul săptămânii trecute, Lavinia Olmazu şi Alin Enachi au apărut în faţa unui tribunal din Westminster alături de alţi şase şomeri tigani, fiecare acuzat de încasarea ilegală a mii de lire sterline sub formă de ajutpare sociale, cum ar fi alocaţiile pentru copii. Potrivit regulilor introduse la data aderării României la UE, imigranţii români pot primi un număr de la Asigurările Naţionale, în baza căruia se obţin ajutoare sociale doar dacă fac dovada că au un loc de muncă garantat.

Fostul soţ: „Nu este o femeie bogată”

Lavinia era dintre cele mai vehemente activiste antirasism

Lavinia Olmazu a fost soţia unui alt lider al comunităţii tiganilor, Vasile Ionescu, preşedintele Centrului Tiganilor pentru Politici Publice, fost consilier pentru problemele tiganilor din cadrul Ministerului Culturii.

„Din 1996 nu am mai ţinut legătura cu ea. Este o femeie onestă, cu un intelect dezvoltat. Nu este o femeie bogată. Nu înseamnă că banii vehiculaţi în presă drept prejudiciu au ajuns la ea”, a declarat Vasile Ionescu pentru „Adevărul”. Acesta crede că e posibil ca Lavinia Olmazu să fi încercat „o integrare a tiganilor în sistemul englez, un sistem care este închis”.

O carieră de succes

A absolvit Facultatea de Filologie în 2002. A fost căsătorită cu un alt lider al tiganilor, Vasile Ionescu, de care a divorţat în 1996. După 2002 a devenit din ce în ce mai cunoscută ca militant pro-tigani. S-a afirmat prin discursuri în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), participarea la diferite congrese şi seminarii internaţionale şi coordonarea unor proiecte de studiere a situaţiei tiganilor din Europa de Est.

În 2002 a avut un rol secundar în filmul „Furia”, regizat de Radu Muntean. Din 2007 s-a stabilit cu întreaga familie în Anglia, unde a înfiinţat o organizaţie neguvernamentală- „Grija pentru tigani”. Are un băieţel de 10 ani, Perhan.

Statistici negre

În prima jumătate a anului trecut, numărul tiganilor condamnaţi în Marea Britanie era de aproximativ 2.000. Mai mult de o mie de persoane au fost condamnate pentru furturi din magazine, alte 300 pentru furturi din buzunare şi restul de până la 2000 pentru alte infracţiuni de drept comun.

Însă, pentru englezi, cazurile cele mai deranjante sunt cele în care copiii, cei mai mulţi tigani, sunt folosiţi pentru comiterea de infracţiuni deoarece nu pot fi condamnaţi.

Sursa: Adevarul

1 comentariu

1 Comentariu

  1. TheRNWC 10 March 2010, 7:06 am

    Stau si ma intreb asa…tiganii astea fura si omoara, si tot au tupeul sa strige ca sunt discriminati ?!

Lasati un comentariu