Naţionaliştii români din Basarabia au lăsat pe postament doar picioarele lui Lenin
Organele de drept din oraşul Reni din regiunea Odesa investighează cazul nimicirii monumentului lui Vladimir Lenin din centrul localităţii. Monumentul liderului mondial al proletariatului a fost distrus în noaptea de 28 spre 29 iunie.
Portalul ucrainean „Timer” scrie că autorităţile au iniţiat o investigaţie pe faptul unui act de huliganism. Organele de drept presupun, în baza investigaţiilor prealabile, că monumentul lui Lenin a fost distrus cu ajutorul unei maşini care a tras un otgon prins de statuie. În rezultat, monumentul a fost sfărâmat în bucăţi, pe piedestal rămânând doar picioarele lui Vladimir Lenin.
Primul secretar al Partidului Comunist din Odesa, deputatul în Rada Supremă de la Kiev, Evgheny Ţarikov, a declarat că este aproape sigur de faptul că „monumentul a fost vandalizat de naţionaliştii moldoveni-români”. Read more
10 comentariiIeromonahul Savatie Baştovoi a fost reţinut de către forţele separatiste transnistrene
Scriitorul, ieromonahul Savatie Baştovoi, un fotograf moldovean şi un cetăţean român, au fost reţinuţi de către forţele separatiste transnistrene.
Acesta era împreună cu un fotograf din Republica Moldova şi cu un cetăţean român, se deplasau cu maşina la mănăstirea „Noul Neamţ”, de la Chiţcani. Deocamdată nu se cunoaşte identitatea însoţitorilor lui Savatie Baştovoi.
Scriitorul a fost reţinut pentru unele diafilme şi un aparat de fotografiat care au fost depistate la ei în maşină. La faţa locului s-au deplasat ofiţerii MGB-ului transnistrean. Read more
3 comentariiDupă ce mentorul său a scuipat peste osemintele unui erou anticomunist, Emil Boc limitează plafonul despăgubirilor pentru deţinuţii politici
Sursa: Napocanews
Dragoş Ciupercescu, un fost angajat al MApN care a rănit în urmă cu 8 ani trei elevi cu bombă artizanală aruncată în curtea liceului bucureştean Jean Monet a primit 18.000 de euro despăgubiri, în urma unei decizii a CEDO, pentru relele tratamente la care a fost supus în timpul detenţiei. Interlopul Nutu Camataru, potrivit propriilor declaraţii, ar fi obtinut daune morale in valoare de 3.200 de euro, tot în urma unei decizii a CEDO. Şi nu îl ultimul rând, Stelian Ogică, vedeta OTV, a fost despăgubit de aceeaşi instituţie cu 8000 de euro, din cauza condiţiilor de detenţie. Iar în anul 2010, când Teofil Purcel, profesorul de generală şi mentorul prim-ministrului Emil Boc scuipă fără neruşinare pe osemintele eroului anticomunist Teodor Şuşman, Guvernul României, condus de acelaşi pupil al lui Teofil “Răchiţeanu” Purcel, intenţionează să limiteze, prin ordonanţă de urgenţă, la 10.000 de euro despăgubirile pe care instanţele judecătoreşti le pot acorda unui deţinut politic din perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Potrivit unui proiect de OUG publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), prejudiciul moral suferit prin condamnare va fi în cuantum de până la “10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I şi 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea”, transmite Mediafax. Read more
4 comentariiLiber la actiuni impotriva statului roman. Parchetul refuza sa ia vreo masura impotriva europarlamentarului extremist ungur Szegedi Csanad!
Se pare ca protestul celor 1.000 de persoane, in majoritate intelectuali maghiari din Ardeal, impotriva gestului europarlamentarului ungur Szegedi Csanad de a-si deschide un birou la Targu Mures pentru a lupta “cu orice mijloace” pentru autonomia teritoriala a maghiarilor din Ardeal, protest publicat de catre Jurnalul National, impreuna cu petitia mea adresata Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu au fost suficiente pentru ca organele statului sa demareze o ancheta in acest caz.
Astfel, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie mi-a respins petitia prin care i-am sesizat in legatura cu declaratiile dusmanoase Romaniei si care incita la ura nationala si rasiala ale europarlamentarului ungur Szegedi Csanad, ca fiind neintemeiata. Read more
10 comentariiSe reînfiinţează Partidul Comunist Român!
Partidul Comunist Roman isi va face aparitia din nou pe scena politica romaneasca duminica, 3 iulie, cand Partidul Alianta Socialista va prelua aceasta titulatura in urma unui Congres Extraordinar.
“Comitetul Director al Partidului Alianta Socialista a hotarat convocarea Congresului Extraordinar la care se va supune la vot schimbarea denumirii in Partidul Comunist Roman”, se arata intr-un comunicat al PAS.
Anuntul oficial va fi facut joi, intr-o conferinta de presa sustinuta de presedintele PAS, Constantin Rotaru (foto).
“Au trebuit sa treaca 21 de ani, sa vedem tara prabusita, cu economia devastata, cu bogatiile ei in mina a tot felul de aventurieri straini, cu valorile noastre spirituale defaimate, cu invatamintul, cultura, sanatatea si chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca sa ne dam seama ca tot ceea ce a inceput in acel decembrie nefericit pentru poporul roman n-a fost nimic altceva decit o agresiune de mari proportii, care continua si in prezent si care nu are alt scop decit sa ne piarda ca neam, pentru ca aceste teritorii si cine or mai ramine pe ele sa ajunga pentru totdeauna sub stapinire straina. Read more
12 comentariiZeci de tigani au protestat la sediul UDMR Bucuresti
Aproximativ 80 de tigani s-au strans, joi, in fata unui sediu UDMR din Bucuresti, ca sa protesteze fata de un protocol dintre maghari si tigani semnat in teritoriu, despre care tiganii spun ca este discriminatoriu, dar si pentru a atrage atentia asupra incidentelor violente dintre cele doua comunitati.
Mai multe segmente de gard ale Jandarmeriei delimitau perimetrul destinat protestantilor joi dimineata pe trotuarul din fata sediului UDMR din strada Avram Iancu, unde jandarmii si organizatorii – mai multe organizatii nonguvernamentale tiganesti – asteptau in jur de 80 de persoane.
La ora 10.00 erau deja stranse aproximativ 40 de persoane, ulterior aparand cativa tineri energici, trei masini de lux pline cu protestatari, dar si doi tineri din Africa. Tiganii au adus cu ei mai multe fotografii din teritoriu cu gospodarii distruse, spun ei, de etnicii maghiar, pe care le-au asezat in jurul zonei in care au protestat. Protestul s-a desfasurat in liniste, fara ca tiganii sa scandeze ceva. Read more
1 comentariuTiganii din Sanmartin au fost amprentati
Organizatiile tiganilor semnaleaza o noua actiune “abuziva si nelegala” in ce-i priveste pe conationalii lor din judetul Harghita, aratand ca mai multi cetateni de etnie tiganeasca au fost “amprentati si fotografiati” in comuna Sanmarin, joi, chiar in timp ce la Bucuresti se desfasura protestul la sediul UDMR.
Potrivit unui comunicat de presa, remis joi seara de catre organizatiile neguvernamentale ale tiganlor, in timp ce in Bucuresti avea loc un protest legal, cu privire la modul in care sunt gestionate conflictele interetnice si situatiile post-conflict din judetul Harghita, in comuna Sanmartin se proceda la amprentarea si fotografierea “abuziva si nelegala” a unor persoane de etnie tiganeasca.
Asociatia Sanse Egale, Asociatia “Roma Acces Tomis” Constanta, Centrul Cultural al Rromilor O Del Amenca, Agentia pentru Dezvoltare Comunitare Impreuna, Centrul Rromilor Amare Rromentza si Romani Cris semnaleaza in comunicat ca la postul de politie din Sanmartin s-a inceput amprentarea si fotografierea a 25 de tigani, incluzand 3 minori cu varste intre 14 si 18 ani. Read more
1 comentariuBritanicii pun frână imigraţiei
Guvernul britanic a impus o limită provizorie a numărului de imigranţi din afara Uniunii Europene. Ministrul de Interne, Theresa May, a anunţat ieri că numărul de permise de imigraţie ce vor fi eliberate până în aprilie 2011 va fi de cel mult 24.100, cu 5% mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Ea a precizat că limita provizorie este un pas către o limită permanentă, ce va fi introdusă în aprilie 2011, după consultări cu angajatorii din sectorul public şi privat. Reducerea imigraţiei a fost o promisiune electorală care a adus multe voturi conservatorilor, veniţi la putere în mai.
Comunitatea de afaceri a avertizat că această măsură i-ar putea împiedica pe angajatori să-şi completeze nevoia de forţă de muncă. Alţi critici avertizează că ea ar putea efecte negative asupra universităţilor, care se bazează pe veniturile obţinute prin şcolarizarea studenţilor străini. Read more
1 comentariuO româncă din Italia a ajutat carabinierii să prindă trei infractori chinezi
Carabinierii au arestat trei cetăţeni chinezi care abia jefuiseră o conaţională. Reţinerea infractorilor a fost posibilă datorită intervenţiei unei românce care i-a urmărit pe cei trei chinezi şi le-a împiedicat fuga.
Zgomotele şi ţipetele din casa vecinei chinezoiace i-au atras atenţia româncei, care se afla ieri pe terasa casei sale din oraşul Morrovalle, situate la 30 de kilometri sud de Ancona, informează “La Gazzetta del Mezzogiorno”.
Românca şi-a dat seama că vecina ei este victima unui jaf, a sunat carabinierii, dar între timp a observat că persoanele care intraseră în casa vecinei se depărtau. Read more
Nu exista comentariiO meşă din părul lui Napoleon I a fost vândută cu 13.000 de dolari la o licitaţie în Noua Zeelandă
O meşă din părul lui Napoleon I a fost adjudecată pentru 13.000 de dolari, marţi, în cadrul unei licitaţii ce a avut loc în Noua Zeelandă. Meşa fusese tăiată în ziua morţii împăratului, informează AFP.
Meşa a fost cumpărată de un colecţionar anonim din Londra, a declarat Hamish Coney, directorul casei de licitaţii Art+Object din oraşul Auckland.
Meşa a fost tăiată în dimineaţa zilei morţii împăratului Napoleon I, încarcerat pe insula Sfânta Elena, în 1821, relatează Mediafax.
La această licitaţie au participat colecţionari din Noua Zeelandă, Lituania, Marea Britanie, Hong Kong, Statele Unite ale Americii şi Franţa. Read more
Nu exista comentarii
![3325-12778-78960-35[1]](http://blog.nouadreapta.org/wp-content/uploads/2010/06/3325-12778-78960-351.jpg)
![emil_jong-il[1]](http://blog.nouadreapta.org/wp-content/uploads/2010/06/emil_jong-il11.jpg)
![4[2]](http://blog.nouadreapta.org/wp-content/uploads/2010/06/429.jpg)

Ziua Drapelului
Ziua Imnului
Ziua Naţională
Ion Negoiaş
Mihai Ţuburlui
Tudor Ionescu
Mişcarea Naţional-Creştină Noua Dreaptă
Noua Dreaptă Alba
Noua Dreaptă Bacău
Noua Dreaptă Braşov
Noua Dreaptă Buzău
Noua Dreaptă Covasna
Noua Dreaptă Germania
Noua Dreaptă Harghita
Noua Dreaptă Iaşi
Noua Dreaptă Italia
Noua Dreaptă Neamţ
Noua Dreaptă Sibiu
Magazin Naţionalist
Noua Dreaptă
Oina.ro
ProVita
BraşovPress
Eurosceptic
Napocanews
Avram Iancu
Corneliu Zelea Codreanu
Horia Sima
Mihai Eminescu
Petre Ţuţea
Radu Gyr
Eternul Maramureş
Valea Timocului