24 de tigani, evacuaţi din casele improvizate în spatele hipermarketului Cora Militari
Poliţiştii comunitari din sectorul 6 au intervenit în forţă pentru dezafectarea unor adăposturi improvizate, ai căror locatari perturbau liniştea publică şi reprezentau un pericol pentru trecătorii din zonă. Acţiunea a avut loc în vecinătatea hipermarketului Cora din Militari. Cetăţenii din zonă solicitaseră ajutorul autorităţilor, întrucât cei care ocupau abuziv acele adăposturi din lemn şi carton se manifestau zgomotos, iar zona devenise insalubră şi nesigură pentru locuitori.
Agenţii comunitari au identificat 24 de persoane de etnie romă (tiganeasca) care au fost fotografiate, amprentate şi cărora le-au fost aplicate sancţiuni. Cei ce nu deţineau cărţi de identitate care să ateste adresa în sectorul 6 au fost trimişi către localităţile de domiciliu.
„Rog cetăţenii să fie alături de noi în demersul de a curăţa domeniul public şi, ori de câte ori sesizează prezenţa persoanelor care perturbă ordinea publică pe străzile sectorului, în intersecţii sau în pieţe, să contacteze Poliţia Comunitară sau Primăria”, a declarat primarul sectorului 6, Cristian Poteraş.
Sursa: Cotidianul
Nu exista comentariiInca nu exista comentarii. Comenteaza primul!
Lasati un comentariu
![evacuati1[1]](http://blog.nouadreapta.org/wp-content/uploads/2010/07/evacuati11.jpg)

Ziua Drapelului
Ziua Imnului
Ziua Naţională
Ion Negoiaş
Mihai Ţuburlui
Tudor Ionescu
Mişcarea Naţional-Creştină Noua Dreaptă
Noua Dreaptă Alba
Noua Dreaptă Bacău
Noua Dreaptă Braşov
Noua Dreaptă Buzău
Noua Dreaptă Covasna
Noua Dreaptă Germania
Noua Dreaptă Harghita
Noua Dreaptă Iaşi
Noua Dreaptă Italia
Noua Dreaptă Neamţ
Noua Dreaptă Sibiu
Magazin Naţionalist
Noua Dreaptă
Oina.ro
ProVita
BraşovPress
Eurosceptic
Napocanews
Timoc Press
Avram Iancu
Corneliu Zelea Codreanu
Horia Sima
Mihai Eminescu
Petre Ţuţea
Radu Gyr
Eternul Maramureş
Valea Timocului