Blog Noua Dreaptă

Sursa: Ionuţ Ţene-Napocanews

Pe lângă grupul Şusman, care a acţionat în zona Răchiţele – Padiş, s-a mai constituit în toamna lui 1948 o nouă organizaţie paramilitară anticomunistă, autointitulată: Echipa Cruce şi Spadă. Această organizare de partizani anticomunişti a fost constituită aproape în exclusivitate de către foşti membrii ai Mişcării Legionare. Obiectivul lor era clar: constituirea unui nucleu de rezistenţă armat, care să controleze linia ferată Cluj – Oradea, în zona Bologa, în eventualitatea unui război între americani şi sovietici. Structura de rezistenţă a grupului s-a format din foşti membrii legionari şi din frăţiile de cruce din întreaga ţară şi aflată în contact şi în coordonarea Comandamentului Legionar din exil, condus de Horia Sima. Planurile de acţiune şi titulatura Echipa Cruce şi Spadă s-au realizat în Bucureşti. Iniţial grupul trebuia să acţioneze în zona Moeciu de Jos, unde au construit o cabană, deoarece locaţia era cunoscută de membrii datorită faptului că participaseră la taberele legionare conduse de C.Z. Codreanu de la Predeal din anii 30. Din păcate, anumite defecţiuni şi înfiltrări ale Securităţii au făcut ca grupul să acţioneze în zona Săcuieu, de unde erau câţiva membrii ai organizaţiei şi unde localnicii erau nemulţumiţi de autorităţi că graniţa din perioada horthyistă care trecea pe lângă sat a fost înlocuită cu cadrele comuniste de origine maghiară şi evreiască. Liderul grupului a fost Gheorghe Gheorghiu Mărăşeşti care a activat din 1937 în cadrul Frãţiilor de Cruce din Constanta şi a luat parte la celebrele tabere de la Carmen Sylva şi Predeal, precum şi la campania electoralã din judetul Dâmboviţa, la „rebeliunea legionară” din 21 ianuarie 1941, suferind condamnãri de 2 si 5 ani închisoare din partea lui Ion Antonescu. În luna mai 1948 organizează la Bucureşti, împreunã cu Gavrilã Forţu, Echipa Cruce şi Spadã, din care mai fac parte Alexandru Covaci, Traian Mereut, Nicolae Negoită, Mircea Oprescu, Nicu Boiangiu, Nicolae Pituru, Aurel Ciurcel, Ionel Iordan, Traian Pasca, Ion Torcea, pe care o doteazã cu armament usor, articole de sport, şapirograf. Tipăreşte manifeste pe care le distribuie în Bucuresti şi ţine o şedintã festivã de constituire în 13 septembrie 1948. Ei în manifeste nu s-au numit legionari de teamă ca localnicii să nu se sperie de represaliile comuniştilor, ci „pur şi simplu români”. Beneficiind de cunoştinţele topografice ale zonei Sãcuieu, jud. Cluj, de unde erau originari Forţu şi Mereu, face o recunoastere a regiunii, cu care ocazie îl cunoaste şi îl convinge să li se alăture pe Aurel Potra, fost ofiţer în Regimentul de gardă regală. Aici are loc si prima actiune în fortă, la depozitul de cereale Zam-Sâncrai, pe 10 octombrie 1948, si distribuirea de manifeste în comuna Bologa. Aurel Potra a fost ofiţer de cavalerie şi a luptat pe frontul de est. Era un anticomunist notoriu. După război s-a retras la Săcuieu ca profesor de matematică.

Tot în octombrie 1948, echipa din Bucuresti continuã pregătirile pentru campania de primãvarã 1949, iar prin Torcea încearcã organizarea de echipe similare în Paşcani si Ruginoasa; scoate noi manifeste; stabileste un curier: Traian Paşca; recruteazã noi membri: Mureşan si Barbu. Totodatã obtine sprijinul unui cãpitan din Marele Stat Major din Ministerul Apãrãrii Nationale si al lui Nicolae Florea, pentru contact cu Ambasada SUA, ambele legãturi nefructificate însã. Reuşesc să procure arme şi muniţie şi să atragă un ofiţer de la batalionul din Stâna de Vale pentru a lua cu asalt unitatea şi a o redirecţiona în lupta împotriva comuniştilor. O parte din moldoveni ajung la tabăra de antrenament de la Săcuieu. Pe 26 februarie 1949, grupul tine o consfãtuire la Bucuresti, pentru constituirea unui stat-major si a unei echipe de actiune pentru zona Huedin – Săcuieu, jud. Cluj, pe data de 14 martie.

De aici, lucrurile se precipitã, cu o desfãsurare alertã şi tragicã. Pe 14 martie grupul de luptãtori Gheorghiu, Torcea, Ciurcel, Piţuru, Forţu pleacã la Huedin. Apoi spre dealul Runcuri, prin comuna Bologa, unde cu ajutorul lui Dumitru Panican şi moş Costan, noi membri, găsesc un adăpost provizoriu. Pe 25 martie, în zona Călata construiesc o cabana în munţi cu un sistem complicat de eliminare a fumului de foc printr-un şanţ săpat în lungime de 100 metri. Cabana a fost denumită simbolic Casa Partizanului. Pe 29 martie Piţuru, în calitate de curier special, pleacã la Bucuresti pentru a aduce restul grupului, rãmas în grija lui Mircea Oprescu. Deplasarea nu a avut loc din cauza lipsei de mijloace financiare. Grupul înarmat până în dinţi şi cu uniforme militare atacă depozite de cereale şi armament şi bagă spaima în miliţia zonei. Reuşesc să jefuiască fabrica de cherestea de la Poieni şi să-şi însuşească o sumă de bani.

Pe 9 aprilie 1949, la Călata pe un munte, are loc o adunare generalã la care participã Gheorghiu, Potra, Forţu, Torcea, Piţuru, Paşca, Panican, Cordan, Vuscan, Paşcalău, Matiaş şi alţii localnici. Au fost circa 40 de membrii care au depus jurământul de credinţă pe steagul tricolor cu însemnele Cruce şi Spadă. Unii dintre participanţi au primit şi insigne cu însemnele grupului. Un sătean a afirmat speriat că adunarea este legionară şi se teme de represalii. Ciudat steagul a fost cusut de profesoara Râpeanu de limba franceză soţia procurorului de caz de la Huedin. Ea a fost introdusă de către securitate şi soţul ei procurorul militar de caz Râpeanu în casa lui Aurel Potra ca informatoare pentru a afla amănunte despre partizani. Pretextul ei a fost că stă la Săcuieu unde preda franceza pentru că este bolnavă de TBC. Profesoara vrăjită de personalitatea puternică a partizanului Aurel Potra se îndrăgosteşte nebuneşte de acesta. Cu toate că-l iubea pe partizan profesoara oferă în continuare informaţii soţului şi securităţii cu speranţa că amantul ei nu va păţi nimic. Între timp partizanii controlează cu focuri de armă întreaga zonă băgând spaima în comunişti şi informatorii securităţii. Între timp cu informaţii posibile de la profesoara Râpeanu, Securitatea arestează în Gara de Nord grupul partizanilor bucureşteni şi îi substituie cu agenţii propri. Aceştia ajung cu trenul în gara Huedin. Pe 10 aprilie 1949 echipa Valer Panican si Ion Torcea este arestatã în gara Huedin, într-o ambuscadã sângeroasă. În schimbul de focuri cad rãniţi Torcea si un membru al trupelor de securitate. În noaptea de 11/12 aprilie echipa Forţu-Piţuru este surprinsã de forţele de securitate şi capturatã. Folosindu-se de cei prinşi drept scuturi umane, forţele atacatoare captureazã grupul din sălaşul principal, care nu riscã viaţa ostaticilor printr-o rezistentã armatã. Securiştii ajung noaptea cu un prizonier Hosu care le-a strigat luptătorilor din Casa Partizanilor: „Băi, Gheorghiu suntem arestaţi, predaţi-vă şi voi!” Din prostie partizanii deschid uşa căzând Gheorghe Gheorghiu Mărăşeşti, Piţuru şi Forţu în mâna securiştilor. În sat e arestat şi ofiţerul Aurel Potra. Traian Paşca şi Traian Paşcalău fug în munţi trăind câţiva ani pe la stâne şi prin păduri fiind prinşi până la urmă şi închişi 20 de ani. Profesoara Râpeanu dă soţului său procurorul militar, numele tuturor membrilor grupului şi al localnicilor care au sprijint Echipa Cruce şi Spadă. În sinea ei a sperat că amantul Aurel Potra va scăpa. Ancheta şi procesul s-au finalizat la Tribunalul Militar Cluj, Sectia a V-a (Dosar 1139/1949) cu grele pedepse de închisoare pentru membrii grupului. Comandantul actiunii de anihilare, colonelul Patriciu (Stein), care era si seful Securităţii din Cluj, dispune efectuarea unui supliment de anchetã, în care, sub acuzatia – pretext? – al fugii de sub escortã patru membri ai grupului sunt împuşcaţi mortal pe marginea drumului de la Zam Sâncrai de către securişti: Gheorghe Gheorghiu Mãrãşeşti, Aurel Potra, Nicolae Piţuru si Gavrilã Forţu. Profesoara Râpeanu înnebunită de durere şi remuşcări pentru asasinarea amantului de către soţ şi dându-şi seama că a fost o victimă a iubirii şi trădării moare de supărare la câteva zile: posibil să se fi sinucis. Partizanii au fost lăsaţi câteva zile pe marginea drumului să le vadă sătenii cadavrele şi să le bage frica în sân şi apoi au fost aruncaţi într-o groapă comună. La asasinarea partizanilor au contribuit şeful de post din Vigoniuc, fraţii Ghiuţă din Huedin şi locotenentul Chioreanu de la Securitatea din Cluj, care se pare că trăieşte liniştit într-un cartier clujean şi-şi mănâncă de la Guvern pensia nesimţită.

În urma cercetãrilor personale întreprinse între anii 1990-1991, doamna Lidia Teodorescu nu descoperã cadavrele la punctul presupus al înhumării celor patru. A beneficiat atunci si de mãrturia unui presupus martor ocular, Dorian Viereu, culegător de fructe de pădure la Ocolul silvic Huedin, care avea 17 ani în momentul tragediei. Principalul martor ocular, localnic din Sâncrai, rudã cu unul dintre cei împuscati, a decedat la 10 zile dupã îngropare; el lãsase ca semn de identificare al locului respectiv un colt de manta al rudei sale deasupra gropii. Cercetãrile ulterioare, sprijinite de AFDP Cluj, Flaviu Brezeanu de la AFDP Brăila si de Arpad von Bereczky nu au dus la nimic nou, conform publicaţiei Permanenţe.

Urmaşii partizanilor au încercat să identifice groapa comună, dar au fost sfătuiţi de ofiţerii SRI şi informatorii lui Virgil Măgureanu, ca şi continuatori fideli ai Securităţii comuniste, care încă controlau zona Huedin prin 1992 să „o lase mai moale şi să nu dezgroape morţii”. Eroii anticomunişti din Echipa Cruce şi Spadă, încă nu au mormânt pentru că săpăturile au fost blocate de către autorităţile regimului Iliescu pentru a nu se descoperi groapa comună şi cadavrele. Abia pe vremea guvernării CDR, ministrul de Interne de atunci, Gavril Dejeu, rudă cu renumitul partizan dr. Dejeu din Huedin a ridicat o cruce pe care stă scris: „Ţara nu vă va uita!