Cea mai proastă meserie este la Jandarmerie: Articolul 1 din Constituţie, “xenofob” la meciul Dinamo- U Cluj
Sursa: Napocanews
Jandarmii nu au permis introducerea pe stadionul din Ştefan cel Mare a unui banner pe care era inscripţionat articolul 1 din Constituţia României: ” România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Mesajul a fost confecţionat de către membri galeriilor dinamoviste şi clujene şi se dorea a fi afişat în cele două peluze din “groapă” în timpul meciului Dinamo – Universitate Cluj care are loc vineri de la ora 20.30.
Lideri ai celor două galerii au stabilit să confecţioneze în comun un mesaj cu textul primului articol din Constituţia României, pentru a-l afişa în timpul meciului de vineri. Comisia formată din jandarmi, care aprobă toate mesajele galeriilor înainte de meciuri, a decis că mesajul respectiv este “xenofob” şi a interzis introducerea acestuia pe stadionul Ştefan cel Mare.
Jandarmeria Română a dovedit încă o dată faptul că este o instituţie învechită şi este parazitată de cadre fără educaţie, obtuze şi predispuse la violenţă. Înfiinţată iniţial pentru a asigura paza la sate, după modelul Jandarmeriei franceze, instituţia a devenit în perioada interbelică principala forţă paramilitară folosită de guverne împotriva oponenţilor politici, fiind înregistrate nu puţine cazuri de asasinate politice ale ofiţerilor Jandarmeriei Române, sub comanda politică. După Revoluţie, Jandarmeria a trecut printr-un aşa zis proces de reformare, limitându-se la paza stadioanelor şi a diferitelor obiective, dar şi prin acţiuni de supraveghere “în civil” prin agenţi înarmaţi cu burţi şi borsete, a diferitelor mitinguri şi proteste autorizate.
3 comentarii3 Comentarii
Lasati un comentariu
![vizita-jandarmi-napocanews[1]](http://blog.nouadreapta.org/wp-content/uploads/2010/08/vizita-jandarmi-napocanews1.jpg)

Ziua Drapelului
Ziua Imnului
Ziua Naţională
Ion Negoiaş
Mihai Ţuburlui
Tudor Ionescu
Mişcarea Naţional-Creştină Noua Dreaptă
Noua Dreaptă Alba
Noua Dreaptă Bacău
Noua Dreaptă Braşov
Noua Dreaptă Buzău
Noua Dreaptă Covasna
Noua Dreaptă Germania
Noua Dreaptă Harghita
Noua Dreaptă Iaşi
Noua Dreaptă Italia
Noua Dreaptă Neamţ
Noua Dreaptă Sibiu
Magazin Naţionalist
Noua Dreaptă
Oina.ro
ProVita
BraşovPress
Eurosceptic
Napocanews
Timoc Press
Avram Iancu
Corneliu Zelea Codreanu
Horia Sima
Mihai Eminescu
Petre Ţuţea
Radu Gyr
Eternul Maramureş
Valea Timocului
Cea mai proasta meserie este la jandarmerie pui o casca pui bulan pui C***T si faci jandarm!
ACAB !
DACA ART. NR.1 POATE FI CLASIFICAT DE XENOFOB.CE FEL DE PERSOANA POATE FII AIA CE A INTERZIS SA SE INTRODUCA BENERU PE STADION….INAMICUL NR. 1. PURTATI UNIFORMA ,DAR ADUCETI RUSINE SI VA PRELUNGITI PROPRIA SUFERINTA,PENTRU 30 DE ARGINTI. IUDA