ONU le-a zis maghiarilor NEM!
Raportul organizatiilor maghiare din Romania care se plang de discriminare a fost ignorat de Natiunile Unite. Delegatia Romaniei a prezentat luni si marti, la Geneva, al XIX –lea raport periodic privind aplicarea Conventiei internationale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala (CERD), singurul raport oficial considerat de ONU drept document de lucru. Rapoartele asociatiilor maghiare din preajma lui Laszlo Tokes care acuzau Romania de discriminare nu au fost luate in seama.
Potrivit unui comunicat al MAE,membrii Comitetului pentru eliminarea formelor de discriminare rasiala au apreciat eforturile depuse de Romania in scopul solutionarii problemelor cu care se confrunta minoritatea romilor (tiganilor), subliniindu-se ca aceasta este prezenta in toate statele europene, astfel ca este necesara o abordare europeana si combaterea politicilor discriminatorii ale “anumitor state europene”, in conditiile in care romii (tiganii) sunt cetateni europeni, cu aceleasi drepturi si obligatii. De asemenea, a fost apreciata recunoasterea de catre Romania a romilor (tiganilor) ca victime ale Holocaustului. Tara noastra a fost felicitata si pentru faptul ca delegatia sa, prezenta la lucrari, a fost condusa de un reprezentant al minoritatii maghiare, ceea ce arata ca minoritatea respectiva nu este marginalizata.
Rapoarte date deoparte
Anterior dezbaterii din cadrul CERD, au fost transmise Comitetului doua rapoarte ale ONG-urilor Romani Criss – referitor la situatia romilor (tiganilor) – si Asociatia Pro Regio Siculorum, Comitetul de Initiativa Bolyai si Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT). Ministerul Afacerilor Externe precizeaza ca rapoartele respective nu au statut de documente de lucru ale ONU, nefiind asumate de catre organizatie sau de catre Comitetul de experti al Conventiei privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala. In acelasi timp, membrii Comitetului au subliniat in cadrul dezbaterilor ca aspecte cum ar fi autonomia teritoriala nu fac obiectul Conventiei pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala si nu corespund mandatului Comitetului.
Maghiarii o tin pe-a lor
Contactat de ziuaveche.ro, Antal Arpad, primarul UDMR din Sfantu Gheorghe si membru al Asociatiei Pro Regegio Siculorum, a declarat ca desi raportul nu are statutul de document de lucru al Organizatiei, acesta a fost dezbatut in cadrul lucrarilor, fapt pozitiv, avand in vedere ca astfel o parte din problemele minoritatii maghiare din Romania au fost prezentate ONU. Antal Arpad a subliniat si faptul ca respectivul raport nu a incercat discreditarea Romaniei, ci a dorit sa atraga atentia asupra faptului ca “anumite solicitari ale comunitatii maghiare nu sunt respectate”, cum ar fi “existenta unei universitati maghiare, finantata de statul roman, nu de Ungaria”. Intrebat in legatura cu faptul ca in respectivul raport se solicita si autonomia “Tinutului Secuiesc”, Antal Arpad a precizat ca aceasta reprezinta singura garantie pe termen lung privind pastrarea identitatii minoritatii maghiare din Romania
6 comentarii6 Comentarii
Lasati un comentariu

Ziua Drapelului
Ziua Imnului
Ziua Naţională
Ion Negoiaş
Mihai Ţuburlui
Tudor Ionescu
Mişcarea Naţional-Creştină Noua Dreaptă
Noua Dreaptă Alba
Noua Dreaptă Bacău
Noua Dreaptă Braşov
Noua Dreaptă Buzău
Noua Dreaptă Covasna
Noua Dreaptă Germania
Noua Dreaptă Harghita
Noua Dreaptă Iaşi
Noua Dreaptă Italia
Noua Dreaptă Neamţ
Noua Dreaptă Sibiu
Magazin Naţionalist
Noua Dreaptă
Oina.ro
ProVita
BraşovPress
Eurosceptic
Napocanews
Timoc Press
Avram Iancu
Corneliu Zelea Codreanu
Horia Sima
Mihai Eminescu
Petre Ţuţea
Radu Gyr
Eternul Maramureş
Valea Timocului
CARE HOLOCAUST? Care probleme cu care se confrunta minoritatea tiganeasca??? CARE RASISM???
Problemele cauzate de ei sunt de 1000 mai grave si mai multe decat acelea cu care se confrunta ei.
Romania nu e Iugoslavia.
Suntem in NATO,deci nu au nici o sansa cei cu ,,secuimea,, si aberatii de astea.
Ba mai mult,as indrazni sa va dau un imbold,ca toate organizatiile legionare(Suru,ND,FGManu,PPP,A.Prezent,Nicador Zelea Codreanu),sa colaborati cu NATO,asa precum si Comandantul Horia Sima a facut-o in anii 50,parasutand spioni legionari in Munti.
Colaborarea voastra cu NATO ar fi una fireasca,si de interes national,impotriva separatismului de tip Kosovo.Si o colaborare militara,trimiterea de voluntari pentru NATO din partea organizatiilor legionare enumerate mai sus,ar duce la interesul national si la atingerea unor scopuri nationale,eventual politice,care sa va propulseze in Parlament. Astfel Vadim Tudor si creatura lui securista PRM,ar disparea in veci pururi,iar electoratul nationalist ar vedea in sfarsit realitatea in fata.
Mult succes! TLC
@http://guardadelferro.blogspot.com: Vad ca sti putina istorie dar sti si cum s-a sfarsit colaborarea lui Horia Sima cu NATO?
Din pacate stiu,dar nu are a face anii 50,cu ce puteti voi face.Sfatul meu a venit din suflet,mai ales ca ma cunoasteti!
Si apropo de articol,am uitat sa va spun ca tokes(in maghiara) inseamna dick in engleza, si p… in romana, hui in rusa,etc.
Mult succes!
Eu presimt ca maghiarii nu il iubesc pe Tokes asta(apropo de numele lui amuzant).
E la fel de ,,iubit,, precum e la noi Vadim Tudor.Astia 2 se potrivesc perfect: Tokes cu numele lui,si Vadim*(nume rusesc),cu medicamentele.
Puteti face treaba buna,daca va uniti sau aliati cu celelalte 5 organizatii,cuiburi legionare,pe langa voi.
Good luck!
tokes nu inseamna dick..probabil ca ai tradus cu google translate