Blog Noua Dreaptă

Blog naţionalist şi incorect politic

Strategie comună europeană antiţigani?

Secretarul de stat Valentin Fătuloiu, şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul MAI, se află zilele acestea la Paris, împreună cu reprezentanţi ai MAE şi ai Ministerului Muncii, pentru a discuta despre situaţia ţiganilor repatriaţi. În schimb, România şi Bulgaria, dar şi Comisia Europeană, nu au fost invitate la reuniunea miniştrilor de Interne dedicată imigraţiei, ce va avea loc la Paris, la 6 septembrie, scrie „EUobserver”.

Cu toate acestea, secretarul de stat Pierre Lellouche a cerut Bucureştiului şi Sofiei „să-şi asume responsabilităţile” faţă de cetăţenii lor. Întâlnirea este dedicată imigraţiei în general, dar miniştrii de Interne din Franţa, Italia, Germania, Grecia, Marea Britanie şi Spania, la care se adaugă şi Canada – ţară ce a primit în ultimii ani numeroşi rromi (tigani), în special din Cehia -, se vor apleca mai ales asupra chestiunii rromilor (tiganilor), în contextul în care Roberto Maroni a spus că va repune pe tapet ideea expulzării automate a cetăţenilor UE care nu dispun de resurse financiare pentru a sta într-o altă ţară.

Expulzarea ţiganilor din Franţa generează discuţii aprinse în Italia, între clerici şi politicieni.

În timp ce Bruxellesul nu a reuşit până în prezent să adopte o poziţie cu privire la expulzarea romilor (tiganilor), francezii îşi văd de treabă şi „au mai expediat”, ieri, 40 de ţigani din Marsilia şi au demontat o tabără ilegală din Villeneuve d’Ascq, nordul ţării.

Totodată, respectând „modelul italian”, ministrul de Interne, Brice Hortefeux, a justificat politica de expulzare, făcând public un raport potrivit căruia infracţionalitatea în rândul tiganilor aflaţi la Paris a crescut cu 138% în 2009 faţă de 2008.

Supărat de criticile Vaticanului, ministrul Imigraţiei, Eric Besson, a replicat că Franţa şi-a făcut datoria în materie de „fraternitate universală”, devenind a doua ţară după SUA în ceea ce priveşte acordarea permiselor de şedere îndelungată.

De partea cealaltă, fostul premier Dominique de Villepin, un duşman „de moarte” al preşedintelui Nicolas Sarkozy, a denunţat „pata de ruşine de pe drapelul” francez, calificând drept „ineficace, nedemnă şi periculoasă” politica de expulzare.

Nu exista comentarii

Inca nu exista comentarii. Comenteaza primul!

Lasati un comentariu