Blog Noua Dreaptă

“Agenţii Siguranţei mişunau peste tot. Bunã oară, într-o dimineaţă din Februarie 1938, imediat ce am deschis doi civili au sosit şi au stat peste 3 ore cu câte o ţuică în faţă la o masă urmărind orice mişcare, cine intra sau ieşea.

Pe la 11 Căpitanul a intrat şi a căutat cu privirea pe şeful unităţii. La intrarea lui cei doi „clienţi” au părăsit precipitaţi localul. Ne-am aliniat în faţa tejghelii. Eram 5 chelneri şi şase copii. Nu-l văzusem de o săptămână pe Căpitan. Era tras la faţă şi trist. Foarte trist. A venit spre noi. Unuia i-a îndreptat băscuţa de pe cap, altuia gulerul hainei, iar pe mine m-a prins de bărbie şi mi-a zâmbit:

- Curaj, iedule!

N-am mai putut să-i răspund: „Să trăieşti Căpitane!” că un nod mi s-a urcat în gât şi ochii mi s-au umplut de lacrimi. Pe uşa din spate, comandantul Livezeanu a intrat şi s-a îndreptat spre Căpitan. Acesta, după ce ne-a învăluit cu o privire caldă, plină de părere de rău că rămânem pe drumuri, s-a îndreptat spre ieşire împreună cu Livezeanu. Au stat de vorbă vreo 5 minute. Probabil că ni se hotărâse soarta căci, din când în când, comandantul Livezeanu dădea aprobator din cap – îl vedeam prin vitrină – în timp ce Căpitanul, cu mâna pe mânerul uşii, ne-a mai privit pentru ultima oară fără să ne vadă – de parcă s-ar fi uitat prin noi – şi a ieşit repede.

Aşa ne-am despărţit de cel care aproape un an ne-a fost părinte, ocrotitor, învăţător. Mă ispitise gândul de a-i sări în braţe când mi-a spus: „Curaj, iedule!”, dar ceva m-a oprit. Poate ochii săi umezi, poate grimasa din colţul gurii, poate fruntea, de data asta foarte încreţită. La plecare, din stradă de unde nu ne putea vedea după geamuri, a ridicat tăcut braţul în semn de salut. N-am mai apucat să-i răspundem. S-a urcat în maşina cu nr. 6095-B după ce Ilarie i-a deschis uşa. De atunci nu l-am mai văzut.”

Ilie Tudor-Un an langa Capitan