Blog Noua Dreaptă

Sursa: Ionuţ Ţene-Napocanews

În ultimii ani a început să se vorbească tot mai mult despre simbolurile şi legendele Clujului şi chiar există o implicare a autorităţilor locale în evidenţierea şi promovarea acestora ca şi repere turistice cognoscibile pentru Cluj-Napoca. Aceste redescoperiri ale miturilor istorice ale Clujului pot face trecerea municipiului nostru de la metropolă de tranzit universitară şi economică la cea de destinaţie turistică pentru români şi străini, un adevărat brand de capitală a Transilvaniei.

Clujenii cunosc pădurea Hoia cu o suprafață de 295 de hectare. Marginea sudică începe de la o creastă deluroasă orientată E-V. Nu acoperă și panta sudică abruptă a dealului, dinspre Râul Someșul Mic. Spre nord, pădurea coboară pe panta mai lină, până în apropiere de valea Râului Nadăș. La est este mărginită de Tăietura Turcului, o vale artificială care taie dealul de la sud la nord, prin care trece și un drum carosabil. La vest pădurea se termină pe panta de nord-est a Dealului Melcilor, în apropiere de Pădurea Mujai care se întinde spre vest. La sud de capătul de sud al pădurii curge valea Bongar, în care se află un pâlc relict de stejar pufos specific stepei sudice. Partea de nord-est a pădurii este mărginită de Valea Lungă, ce trece prin calcare eocene și formează Cheile Baciului, o vale cu versanți asimetrici.

După cucerirea Ungariei de către otomani și transformarea acesteia în pașalâc, Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitate otomană. Trupele lui Gheorghe Rákóczi II, principele Transilvaniei, care luptau pentru autonomia Ardealului, și ale lui Constantin Basarab, au fost învinse la Florești de către trupele otomane. După bătălia de la Florești, Mohamed Pașa din Buda, va elibera o proclamație de supunere a poporului, proclamație citită și în limba română la Cluj, pe 6 iunie 1660. Lupta cu trupele lui Rákóczi va duce la mobilizarea unei armate otomane care va asedia Clujul între 10-14 septembrie 1660. După plata unor despăguburi în sumă de 60.000 de taleri către otomani, aceștia au oprit asediul. În timpul acestor asedii repetate ale Clujului din anii 1660 s-a născut legenda păstorului Donath a cărui nume poartă o stradă din cartierul clujean Grigorescu.

Din noroc, un cioban, Donath, care păstorea turma în apropiere, lângă Pădurea Hoia a observat manevrele turcilor care au început să taie dealul argilos şi roşiatic ce lega pădurea de dealurile Cetăţuiei şi şi-a dat seama că oraşul era în pericol. Asemeni eroului de la Marathon, a fugit într-un suflet să ducă vestea clujenilor, după care din cauza emoţiei şi a efortului a murit subit. Clujenii, însă, au atacat oastea turcească şi au reuşit să salveze oraşul. Drept recunoştiinţă pentru sacrificiul făcut de Donath, clujenii i-au ridicat o statuie pe la 1735, conform cercetătorului Nicolae Sabău, pe coasta cu vii a dealului Cetăţuii, acolo unde acesta obişnuia să-şi ducă oile la păscut. Statuia care este o superbă operă de artă în stil baroc se află în paragină pe o proprietate privată din zonă.

Legenda mai spune că de atunci, în fiecare noapte omul de piatră Donath coboară pentru a se convinge că oraşul este în siguranţă. Îşi umple ulciorul cu apă din Someş şi se reîntoarce la locul lui de veghe. Dispariţia acestui erou al rezistenţei antiotomane a fost urmată de noi cuceriri ale turcilor care au ocupat şi Gilăul şi Rákóczi alungat de către turci de pe tronul Transilvaniei.

Se ştie că la mijlocul secolului XVII cetatea Clujului era, prin legile medievale impuse de Unio Trium Nationum şi Tripartitului lui Werboczy, un oraş locuit de naţiunile privilegiate cu religii recepte: unguri, saşi şi secui. E mai mult decât probabil că Donath a fost un cioban român care păştea turmele de oi pe dealurile pădurii Hoia, şi ca toţi conaţionalii săi de religie schismatică aveau dreptul să locuiască numai extra muros, în afara zidurilor cetăţii feudale. E interesant cum s-a impus în mentalitatea colectivă a vremii salvarea Clujului de către un cioban din zona periferică a extra muros.

Prin legendă şi ridicarea unei statui se recunoştea (ca recunoaştere/recunoştinţă) de fapt sâmburele de adevăr a mitului că un cioban a salvat locuitorii oraşului de la asediul turcilor. Legenda nu ne spune ce etnia avea păstorul Donath, dar e mai mult ca sigur că el era un cioban român, dacă ar fi fost de etnie maghiară sau săsească ar fi rămas întipărit acest fapt în mentalul colectiv nobiliar şi burghez din oraş. Se ştie că păstoritul de transhumanţă era practicat milenar de valahi în Translvania. Însăşi numele de Donath provine din latină, conform unor istorici, de la Sf. Donatus, un martir creştin sacrificat pe vremea împăratului roman Iulian. Dar acest nume mai poate veni şi din numele german al Dunării – Donau, prin traducere liberă populară de Donath – Dunăreanul, poreclă ce poate evidenţia etnia valahă a salvatorului Clujului evului mediu târziu.

Ar fi extraordinar ca această statuie a ipoteticului cioban valah Donath să fie recuperată şi restaurată de către autorităţile locale şi judeţene şi reamplasată în zona Tăieturii Turcului, chiar în faţa secţiei în aer liber a Muzeului Etnografic, acolo de unde probabil a văzut păstorul acţiunile turcilor de tăiere a dealului spre asedierea cetăţii Clujului. Această statuie a ciobanului Donath ar putea fi un reper turistic smbolic de reconciliere istorică a locuitorilor municipiului nostru.