Monthly Archives: October 2010

Românul şi…protestul , vaca şi baletul

Autor: Răzvan B.

Am asistat zilele trecute la marşuri de protest , aşa cum au anunţat liderii de sindicat şi la alte acţiuni ale bugetarilor. În urma discuţiilor purtate între liderii de sindicat ( trădători) şi Guvernul României ( trădători de neam şi ţară) nu s-a ajuns la nici un punct comun privind grila de salarizare pe 2011.Aşadar sindicatele au decis reluarea protestelor.

Aşadar in 27.10.2010 a avut loc un protest de amplaore menit să atragă atenţia că în această ţară se moare de foame. Cu o seară înainte de sosirea “protestatarilor” ( turiştilor) la Bucureşti mai multe firme care asigurau transportul erau informate că îşi vor pierde licenţa dacă aduc “ protestatarii” la Bucureşti.

Ajunsi la Bucureşti “ nemulţumiţii” se adună în Piaţa Victoriei şi încep scandările anti-Boc şi Băsescu. Cu pancarde , fluiere şi alte steaguri pe două beţe ei se gândesc că este modul cel mai efficient de a atrage atenţia. În timpul manifestaţiilor paşnice , între jandarmi şi un grup de personae porneşte un mic scandal. Se trage de gardurile jandarmeriei , se împart pumni, picioare, tot acest dans sfârşindu-se cu arestarea “instigatorilor”. Tot în acest timp LIDERII DE SINDICAT se leapăda de acei oameni care şi-au pierdut cumpătul spunând că ei nu au legătură cu mitingul şi că sunt doar instigatori. Arestarea “huliganilor” aduce calmul iar turiştii veniţi din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării îşi continuă în linişte suflatul în fluiere.

In memoria Pr. Teofil Paraianu

In data de 28 octombrie zeci de crestini s-au adunat la Biblioteca ” Alba Iulia” pentru a pomeni pe Pr. TEOFIL PĂRĂIANU. Conferinta a fost deschisa cu o rugaciune, dupa care Pr. Cojocaru, care a cunoscut personal pe Pr. TEOFIL PĂRĂIANU, a povestit despre sfaturile duhovnicesti pe care le-a primit de la parinte. Apoi, cei adunati au vizionat filmul “De vorba cu Pr. TEOFIL PĂRĂIANU cel orb”, realizat de TVR1 si vizionat in premiera in Basarabia. Dupa vizionarea filmului a urmat analiza lui, care s-a transferat intr-o discutie calda.

Mai multe poze de la eveniment pe site-ul Miscarii National-Crestine Noua Dreapta

18 ani de la moartea lui Ion si Doina Aldea-Teorodovici

 

 

Ion si Doina Aldea-Teorodovici

Ion Aldea Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, de Buna-Vestire, în orașul Leova. Dragostea pentru muzică, manifestată timpuriu, i-a fost cultivată de părinți. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot, dar, în perioada de ocupație sovietică, a trebuit să se retragă din biserică, să-și ascundă în sine credința în Dumnezeu care, precum zicea Ion într-un interviu, îi dă omului putere să supraviețuiască.

Împreună cu soția sa Doina, a militat pentru unirea Basarabiei cu România. A optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea Teodorovici sunt primii care în anii 90′ au cântat despre limba română si despre Eminescu (pe care l-au reintrodus astfel în cultura din Republica Moldova).

La 27 august 1991, Ion și Doina Aldea Teodorovici au cântat pentru Suveranitate și Independență la Marea Adunare Națională, apoi au plecat, imediat, la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună: “Vin aici direct din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, să vă aduc salutul libertății noastre”.

În mai 1992, împreună cu poeții Grigore Vieru și Adrian Păunescu, au cântat în fața luptătorilor din războiul de pe Nistru, pentru a le ridica moralul. S-au aflat la o distanță de circa 300 de metri de tancurile și lunetele inamicilor.

Ziua Armatei la Iasi

Filialele Noii Drepte din nordul Moldovei au aniversat duminicã 24 octombrie a.c. Ziua Armatei Române, printr-un mars aniversar organizat la Iasi.

Participantii s-au adunat la Biserica Trei Ierarhi unde s-au recules la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza – cel care întemeia în urmã cu 150 de ani Statul Major General -, dupã care au pornit în pasi de mars pe Bulevardul Stefan cel Mare – Piata Unirii – Bulevarul Carol I pânã în dealul Copoului unde se aflã sediul Corpului 10 Armatã “Podul Inalt”.

Odatã ajunsi acolo militantii Noii Drepte au depus o coroanã de flori, prin aceastã actiune Noua Dreaptã tinând sã-si exprime atasamentul fatã de toti ostasii români care s-au jertfit pentru Dumnezeu, Neam si Tarã!

Biroul de presa al Noii Drepte

Campania de infiintare a Partidului Nationalist in desfasurare la Iasi

 

 

NapocaNews organizează ultima ediţie a taberei EMI, în colaborare cu comunitatea tokelau din Cluj

Sursa: Napocanews

Urmând modelul Partidului Civic Maghiar, care organizează la Cluj evenimentul “Zilele Japoneze la Cluj”, NapocaNews a decis organizarea evenimentului “Ultima Tabără EMI”, dedicată comunităţii EMO maghiare din Cluj-Napoca, în colaborare cu cei doi reprezentanţi ai comunităţii tokelau din Cluj (în imagine, un războinic tokelau vopsit pentru luptă).

Cei doi tokelauănezieni, aflaţi în oraşul nostru după ce atolul Fakaofo unde locuiau aceştia a fost inundat de oceanul Pacific, ca urmare a creşterii nivelului apei din cauza încălzirii globale, au declarat că se simt foarte bine la Cluj-Napoca. Aceştia au reluat vechile îndeletniciri tekelauăleliene ale statului în fund toată ziua la soare şi invită clujenii să asiste la o prezentare de o săptămână a acestui obicei străvechi, în ceainăria din Pata Rât.

La eveniment se aşteaptă să participe şi câţiva reprezentanţi ai culturii iredentist-EMI, adică tineri care luptă pentru refacerea Ungariei Mari ascultând muzică depresivă şi încercând să se sinucidă. Nu se ştie dacă aceştia vor supravieţui ultimei tabere EMO-EMI, aşa că am decretat această tabără ca fiind ultima, just in case.

Tokelau Laszlo

Doi membri ai comunităţii deloc exclusiviste “Emi-Gay-Emo”, în drum spre tabără

 

 

Gabor Gabor, şeful comunităţii tokelau de la Pata Rât                                            

Ieromonahul Savatie Bastovoi considera ca este necesara reinnoirea anatemei asupra masoneriei si comunismului

Astazi am putut citi pe blogul ieromonahului Savatie Bastovoi de la Manastirea Noul Neamt din Rep. Moldova, marturisirea de credinta a sfintiei sale, necesara pentru a lamuri polemica iscata de protodiaconul Andrei Kuraev, agent misionar al ss Kiril, patriarhul Moscovei. Pe scurt, diaconul Kuraev il acuza pe parintele Savatie ca antiecumenismul sau contravine orientarii actuale a Bisericii si aceasta il transforma in schismatic.

Drept uneltire impotriva Patriarhului Moscovei diaconul moscovit percepe antiecumenismul meu afisat, iar prin ”instigare la ura nationala intre popoarele ortodoxe” sfintia sa are in vedere dragostea mea fata de poporul meu.

In urma acestor acuze, parintele Savatie Bastovoi afirma ca:

… vederile mele antiecumeniste, antiglobaliste si anticomuniste (fenomene pe care le consider expresii ale aceluiasi fond ideologic) sint publice si constituie subiectul a zeci de articole si al unor carti semnate de mine. … Consider convingerile mele corecte si in deplin acord cu invatatura si traditia Bisericii Ortodoxe Sobornicesti si Apostolice si nu doresc sa ma lepad de ele. Condamn amestecul bisericii in politica si consider necesara reinnoirea anatemei asupra comunismului si masoneriei printr-un act sinodal. Atita vreme cit biserica nu va interzice oficial colaborarea slujitorilor sai cu serviciile secrete ale statului, precum si prezenta acestora in diferitele loji masonice, consider ca acest subiect va constitui o tema de dezbatere publica.

Problema apartenentei unor slujitori ai Bisericii la organizatii obscure si ilegale, precum este cazul masoneriei, trebuie readusa in discutie si vazut care este pozitia oficiala a Bisericii. Stim ca in 1937 BOR a condamnat masoneria, desi capii statului si Bisericii din acel timp, regele Carol al II-lea si patriarhul Miron Cristea aveau mari afinitati cu “institutia” in cauza. Dar de atunci pana in zilele noastre, acea hotarare nu a fost deloc respectata, prin faptul ca slujitori ortodocsi au facut si fac in continuare parte din loji masonice si nu a fost refuzata inmormantarea niciunui mason de catre preoti ortodocsi, conform acelei hotarari. In plus, asistam la ceremonii masonice, chiar in incinta bisericilor, iar preotii nostri merg sa sfinteasca edificii si constructii masonice. Va reamintim condamnarile BOR la adresa masoneriei, pentru a constientiza motivele pentru care un preot, un ortodox nu poate face parte dintr-o astfel de organizatie antihristica:

O noua moda politica

Autor: Remus Tanasa-ND Italia

Nu mai este un secret faptul ca realitatea politica romaneasca este deficitara la capitolele eficienta si credibilitate. Calitatea mai mult decat indoielnica a clasei politice post-decembriste a cauzat randamentul extrem de scazut al democratiei in Romania, astfel incat politicienii nostri lasa impresia ca peste tara s-a instaurat un nou regim fanariot. Poate ca singura mare diferenta este ca “vechii fanarioti” dupa ce isi “construiau” averea paraseau principatele, “fanariotii contemporani” parand a nu-si mai termina de “construit” averile, dorind parca a include toata Romania in avutia lor. Datorita acestei atitudini retrograde, poporul si-a pierdut increderea in clasele noastre conducatoare, dandu-si seama ca au trecut 21 ani de democratie alla Balcani, fara ca bunastarea si progresul social promis in decembrie 1989 sa devina realitate. Mai mult, unii dintre romani au ajuns sa il planga pe Ceausescu cu al sau regim, astfel ca in iulie 2010 pe scena politica autohtona si-a refacut intrarea Partidul Comunist Roman. E drept ca aceasta grupare politica nu are o greutate insemnata, comunismul dovedindu-se a fi incoerent si deci depasit.

Inconsecventa si imprezentabilitatea politicienilor a cauzat si proasta functionare a sistemului electoral, tot mai putini romani mergand la vot, tendinta ce poate fi observata si la nivel european. Neincrederea poporului in “jocul” electoral democratic transforma cu adevarat alegerile libere intr-o joaca: partidele si membrii lor potenti financiar atrag voturi cu “mici si bere”; maselor infometate li se ofera “resturi” o data la 4-5 ani pentru ca apoi partidele sa nu se mai intereseze de respectivii indivizi, bineinteles, pana la alegerile urmatoare. Exagerand, se poate ajunge la concluzia ca bunastarea propusa in 1989 consta intr-o masa calda o data la 4-5 ani, asta cel putin pentru segmentul de populatie cel mai sarac.

Cei care au murit in decembrie 1989, au murit pentru libertate, sentiment care de nenumarate ori a miscat masele populare si care tot de nenumarate ori a fost folosit de o minoritate inteligenta cu scopul de a acaparara privilegii. In cazul nostru, acea minoritate este clasa politica post-decembrista. Foarte multi dintre guvernantii nostri din ultimile doua decenii erau obisnuiti cu unele privilegii fiind membri ai partidului comunist; alti indivizi au intrat in mod inspirat in politica fiind constienti ca exista atatea privilegii de impartit. Pe masura trecerii anilor, ambele categorii, de vechi si noi politicieni, si-au largit consistent privilegiile. Astazi putem usor observa ca principiul democratic al egalitatii in fata legii functioneaza doar in teorie, in plaiurile mioritice aplicandu-se justitia feudala bazata pe privilegii si favoruri. “Nimeni si nimic nu este mai presus de lege” este doar pura demagogie. Justitie si libertate, iata doua cauze pentru care s-a murit in 1989 si aparent s-a murit degeaba!

Ingerul Digital 2

Cei care nu ati vazut prima parte a acestui documentar, o puteti vedea AICI

Ion şi Doina Aldea-Teodorovici au devenit cetăţeni de onoare ai oraşului Chişinău

Anastasia Lazariuc, Nicolae Botgros, Mihai Munteanu, Valentina Rusu-Ciobanu, Gheorghe Vrabie, Glebus Sainciuc şi soţii Ion şi Doina Aldea-Teodorovici au devenit cetăţeni de onoare ai municipiului Chişinău. O decizie în acest sens a fost luată astăzi, 28 octombrie, de către consilierii locali în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului municipal Chişinău.

“Am decis să oferim titlul onorific soţilor Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, post-mortem, pentru că aceştia merită a fi comemoraţi, pentru că sunt remarcabile personalităţi ale culturii naţionale, promotori ai conştiinţei unităţii spaţiului cultural românesc”, a subliniat viceprimarul Nistor Grozavu.

Amintim că toţi cetăţenii de onoare ai municipiului Chişinău sunt scutiţi în proporţie de 50% de la plata serviciilor comunale, precum şi beneficiază de o stimulare morală şi materială.

Comuniştii vor să schimbe „tricolorul fascist”

Comuniştii propun un nou drapel de stat al R. Moldova care ar înlocui „tricolorul fascist”, cum l-a numit Vladimir Voronin, până a ajunge la guvernare. În actuala campanie electorală, PCRM promovează masiv „steagul lui Ştefan ce Mare”, o nouă invenţie propagandistică.

La lansarea oficială în campanie, Voronin a promovat steagul roşu-albastru cu un cap de bour (galben) cu o stea între coarne imprimată pe mijloc. „În Moldova trebuie să guverneze poporul şi, după secole, trebuie să se ridice deasupra ţării steagul eroic al lui Ştefan cel Mare”, a declarat atunci ex-preşedintele Voronin. Iniţiativa liderului comunist a fost salutată de doi dintre „analiştii politici” înregimentaţi în tabăra foştilor guvernanţi – Bogdan Ţârdea şi Vitalie Andrievschi. Ultimul chiar a cerut iniţierea unui referendum pentru a se reveni la „vechiul steag al lui Ştefan cel Mare”.

Pagini de istorie naţională: Telegrama secretă nr. 1326 de la 1 august 1940. Cum vedea Germania naţional-socialistă situaţia din Transilvania

Hitler a cerut în 1940 o amplă anchetă pe teren în privinţa revendicărilor teritoriale ale Ungariei, din punctul de vedere al intereselor germane. Derulată în vara lui 1940, aceasta, s-a concretizat în raportul sinteză al ministrului Germaniei la Bucureşti, Wilhelm Fabricius (foto stânga, alături de Horia Sima), transmis prin telegrama secretă nr. 1326 de la 1 august 1940, care preciza:

1. Istoric. Transilvania (provincia revendicată de Ungaria — n.n.) a fost, de la colonizarea germană, cu 800 de ani în urmă, independentă din punct de vedere statal, sub supremaţie schimbătoare… Abia în 1868 sub presiunea constrângerii (Habsburgilor – n.n.) Transilvania a fost încorporată monarhiei statului maghiar şi maghiarizată sistematic. Deci Ungaria a stăpânit Transilvania în mod trecător, timp de 50 de ani.

2. Etnic. Revendicarea maximală maghiară cunoscută până acum se întinde supra Satului Mare si a celei mai mari părţi a Transilvaniei, cu 54.600 km … După raportul populaţiei (3/5 români faţă de 2/5 unguri, secui maghiarizaţi si alţii -n.n.) li s-ar cuveni ungurilor abia 2/5 din spaţiul pretins. Banatul propriu-zis în măsura în care a revenit României în 1919 nu este revendicat de unguri, fiindcă are un procent mic de tot de unguri…

3. Economic. Transilvania formează din timpuri străvechi un spaţiu economic… care, în cazul satisfacerii pretenţiilor maximale maghiare ar fi tăiat. În special ar fi separate una de alta regiunea industrială de cea agrară si acestea ar pierde reciproc teritoriile de desfacere.

Chişinău: comuniştii riscă excluderea din cursa electorală

Cu o lună înaintea alegerilor legislative, programate pe 28 noiembrie, presa de la Chişinău pune la îndoială veridicitatea raportului financiar al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), care riscă excluderea din cursa electorală.

Un tânăr de 23 de ani, Anton Leviţchi, figurează pe lista donatorilor Partidului Comuniştilor deşi nu are un loc de muncă. Potrivit PCRM, acesta ar fi donat 250.000 lei (15.500 euro) pentru campania electorală, scrie Agerpres.

Contactat de jurnaliştii de la Unimedia, tatăl tânărului s-a declarat şocat de cele auzite. „Imposibil! Nu avem atâţia bani în casă”, a precizat acesta, spunând că membrii PCRM ar fi utilizat fraudulos o copie a buletinului de identitate al fiului său.

Fără venituri, dar cu donaţii

Anton Leviţchi, din Anenii Noi, care conform PCRM a donat 250.000 lei pentru campania electorală a partidului, nu a înregistrat niciun venit în ultimii trei ani, potrivit informaţiei prezentate de către Serviciul Fiscal de stat, care susţine că acesta ar fi şomer.

Autoguvernări româneşti din Ungaria conduse de ţigani

Etnobusiness-ul din Szalonna a suscitat interesul presei ungare. În localitatea Szalonna din judeţul Borsod există o autoguvernare românească, deşi nu există români. Ea e condusă de ţigani.

După alegerile de la începutul lui octombrie pentru autoguvernările minorităţilor din Ungaria, a apărut din nou fenomul cunoscut sub denumirea de “etnobusiness”.

Este vorba de prezenţa la conducerea acestor organisme ale minorităţilor a unor persoane care nu aparţin de respective minoritate. Lacunele legislatiei ungare în acest domeniu permit recunoaşterea apartenenţei la o minoritate pe baza unei simple declaraţii pe proprie răspundere. În judeţul Borsod-Abauj-Zemplen au fost făcute denunţuri, iar poliţia cercetează cazurile sub acuzaţia de fals în documente.

Într-un amplu reportaj, cotidianul budapestan “Népszabadság” descrie cele întâmplate în localitatea Szalonna din judeţul Borsod. Aici, la alegerile din toamnă s-au format patru autoguvernări ale minorităţilor – a romilor (tiganilor), polonezilor, rutenilor şi românilor. În acestea două din urmă se află persoane care în 2002 s-au declarat croaţi, iar în 2006 – romi (tigani). Întrebaţi de reporter, locuitori din comună au spus că acolo nu au trăit niciodată ruteni.

Scrisoare deschisa catre Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Domnului

DANIEL FUNERIU

ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Stimate domnule ministru,

Vă supun atenţiei o serie de aspecte pe care le consider de interes în perspectiva adoptării viitoarei legi a învăţământului românesc. În conţinutul proiectului disponibil spre consultare pe site-ui ministerului (www.edu.ro) se regăsesc prevederi care, în opinia mea – dar şi a altor directori de unităţi şcolare din judeţul Mureş – creează cadrul accentuării solicitărilor cu caracter separatist, pe criteriu etnic maghiar, în învăţământul de stat de nivel gimnazial şi liceal. Fără tăgadă, legile ţării trebuie să asigure dezvoltarea armonioasă a oricărui cetăţean, indiferent de naţionalitate, religie sau sex, însă consider că acest concept al „discriminării pozitive” este prost înţeles şi, mai ales, exploatat cu nesimţire de către exponenţii comunităţii maghiare din România.

Adresându-vă rugămintea de a reflecta asupra celor expuse, iată unele dintre prevederile la care am făcut referire anterior, cu mici comentarii pe care le consider pertinente:

Art 37, alin.(1): „În cadrul învăţământului preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale, toate disciplinele se studiază în limba maternă, cu excepţia disciplinei Limba şi literatura română”.

Art 37 alin.(2): „Disciplina Limba română se predă, pe tot parcursul învăţământului preuniversitar, după programe şcolare şi manuale elaborate în mod special pentru minoritatea respectivă” şi alin.(4): „Testele la limba şi literatura română se elaborează pe baza programei speciale”.

Art. 37, alin.(8): „În învăţământul primar, gimnazial şi liceal cu predare în limbile minorităţilor naţionale, istoria şi geografia se predau în aceste limbi, după manuale şcolare şi programe identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română, cu obligaţia transcrierii şi însuşirii toponimiei şi a numelor proprii româneşti şi în limba română”.

Aceste prevederi asigură practic definitivarea segregării pe criterii etnice a învăţământului din România. Învăţarea limbii române după o programă specială şi, mai mult, testarea cunoştinţelor tot după o programă specială, vor conduce la adoptarea unui comportament lejer al elevilor şi profesorilor faţă de această limbă şi, implicit, la indiferenţă faţă de însuşirea ei. Limba română ca limbă străină se învaţă, în prezent, doar în cadrul facultăţii de limbi şi literaturi străine şi se adresează exclusiv studenţilor străini care vin în România cu burse de studiu.

Semneaza si tu!

Vatra Romaneasca sustine Partidul Nationalist, viitoarea aripa politica a Noii Drepte

Interviu in exclusivitate pentru Noua Dreapta Italia cu profesorul Claudio Mutti

Noua Dreapta – Stimate Domnule Mutti, dumnevoastra sunteti un bun cunoscator al istoriei romane, in special al istoriei Romaniei interbelice si a fenomenului legionar. De cat timp studiati istoria Romaniei si carui fapt se datoreaza aceasta pasiune?

Claudio Mutti – Interesul meu pentru istoria Romaniei dateaza din anii studiilor universitare, cand invatam limba si literatura maghiara. Dincolo de relatiile lor istorice, uneori foarte tensionate, popoarele din Europa au convietuit asa de aproape unul de altul si culturile lor nationale s-au influentat reciproc in asa fel, incat nu poti cunoaste un membru al familiei europene fara sa cunosti si vecinii sai. Ocupandu-ma in special cu folclor maghiar, mi-am dat seama de existenta unei arii culturale din care nu fac parte numai Ungurii, dar si alte popoare din regiunea danubiana, in primul rand Romanii.

ND – Ce anume v-a determinat sa studiati Miscarea Legionara?

C.M. – Cand am citit prima data “Pentru legionari” (traducerea italiana editata inainte de razboi), am luat cunostinta de un fenomen prodigios: in secolul XX a existat in Europa o miscare politica cu o orientare spirituala si o dimensiune ascetica. Cred ca in Europa Miscarea Legionara a reprezentat, sub aceasta privinta, ceva unic. Daca am vrea sa gasim un fenomen asemanator in istoria recenta, ar trebui sa-l cautam in alte arii de civilizatie.

ND – Din sursele noastre, dumnevoastra ati avut ocazia sa cunoasteti personal membri ai Miscarii ce s-au refugiat in Occident dupa instaurarea regimului comunist in Romania. Ne puteti spune cine este membrul cel mai proeminent pe care ati avut onoarea sa il cunoasteti si sa ne dati cateva detalii despre respectiva intalnire?

C.M. – Am cunoscut mai multi legionari emigrati din tara, dar acela cu care am avut o mai stransa relatie de prietenie si de colaborare a fost domnul Ion Marii, un om care a trait in serviciul credintei legionare. L-am cunoscut prin intermedierea unei prietene comune, la Venetia, in epoca cand incepusem sa traduc in italiana texte de literatura legionara. Am sarbatorit intalnirea noastra cantand cantecele legionare. Fapt curios este ca, dupa infrangerea din 1945, Ion Marii a fost intemnitat in aceeasi puscarie, la Reggio Emilia, in care 35 ani mai tarziu am fost inchis si eu timp de noua luni.

Lupul in mitologia romaneasca

Sursa: Altermedia

ÎN LUNA noiembrie sunt mai multe zile închinate lupului, care poarta genericul nume de Filipii de Toamna. Acestea încep cu ,,Ziua lupului” (13 noiembrie), continua cu Gadinetii (12-16 noiembrie), cu Filipul cel Schiop (21 noiembrie) si se termina cu Sf. Andrei (30 noiembrie) care este considerat si ,,stâpân al oilor”.

Lupul este implicat nu numai cu numele în viata oamenilor, ci participa mult mai angajat în diverse etape ale vietii acestora. La nastere, copiii slabi vor lua numele de lup pentru a fi tari, precum acesta. Mai mult, pe Platforma Luncanilor (jud. Hunedoara), asa cum a relevat cunoscuta cercetatoare in etnografie si etnologie dr. Lucia Apolzan, unii copii erau alaptati prin tetina uscata a unei lupoaice pentru a lua magic o parte din puterile acesteia. Apoi, tot la nastere era posibil sa fie cunoscuti copiii-lupi, “daca chita pruncului era rosie”. Lupul este prezent si în riturile de initiere alaturi de viteji. Animalul initiatic se ofera întotdeauna sa-l ajute pe eroul aflat la ananghie, dar cu o singura conditie: protagonistul nu trebuie sa se însoare niciodata.

Ultimul moment din viata omului la care mai participa lupul este trecerea sufletului din lumea aceasta în cealalta. Lupul participa si aici în calitatea sa de animal calauza, psihopomp: “Ca lupul mai stie / Seama codrilor / Si-a potecilor / Si el te va scoate / La drumul de plai / La un fecior de crai / Sa te duci în rai / C-acolo-i de trai / În dealul cu jocul / C-acolo ti-e locul”.

Soroş donează 1 milion de dolari unei campanii pentru legalizarea marijuanei

Sursa: Napocanews

Miliardarul evreu George Soroş a donat ieri 1 milion de dolari unei campanii ce luptă pentru legalizarea canabisului în California.

Organizaţia Drug Policy Alliance, care luptă pentru legalizarea drogurilor în Statele Unite ale Americii, a confirmat faptul că ungurul a donat respectiva sumă.

Soroş şi-a anunţat sprijinul pentru campanie într-un articol din Wall Street Journal, însă nu a furnizat detaliile donaţiei.

Legalizarea uzului drogurilor şi a cultivării la scară mică a marijuanei, după care să se perceapă taxe în funcţie de vânzări, “ar reprezenta un pas înainte”, a scris Soroş.

“Legalizarea şi taxarea marijuanei ar salva miliarde de dolari din banii publici, bani cheltuiţi pentru cheltuielile de incarcerare a infractorilor şi lupta împotriva acestora, creând în acelaşi timp venituri semnificative”, a mai adăugat miliardarul.

Mitropolitul Movila, sfantul Ucrainei

Descendent dintr-o familie domnească, Petru Movilă, mitropolitul Kievului, a creat numeroase punţi culturale între Răsărit şi Apus.

Una dintre cele mai importante personalităţi din istoria Bisericii Ortodoxe din secolul al XVII-lea a fost un român. Este vorba de mitropolitul Petru Movilă. Coborâtor din familia domnească Movilă, de unde au provenit şi adversarii lui Mihai Viteazu, Simion Movilă şi Ieremia Movilă, Petru Movilă a ales cariera ecleziastică. Iar el a ajuns să ocupe unul dintre cele mai prestigioase posturi din lumea ortodoxă, cel de mitropolit al Kievului. În această calitate, Petru Movilă a desfăşurat o activitate culturală remarcabilă, care poate fi comparată doar cu zelul noilor biserici protestante ori cu Contrareforma sau Renaşterea catolică. Întocmai ca în cazul ierarhilor occidentali, Petru Movilă nu s-a preocupat doar de păstorirea spirituală a credincioşilor săi, ci şi de ridicarea lor prin cultură. Cea mai importantă ctitorie a sa, din acest punct de vedere, este Academia Duhovnicească din Kiev, care a impus o nouă tendinţă în lumea ortodoxă. Academia oferea studii de un nivel comparabil cu cel al şcolilor create de părinţii Renaşterii catolice, iezuiţii. Aceştia au înfiinţat, de altfel, şi prima universitate din spaţiul românesc, Colegiul iezuit din Cluj, din anul 1581, azi Universitatea Babeş-Bolyai.

Tinerii psd-iști au manifestat la Cluj cu portretele lui Che Guevara!!!

Sursa: Napocanews

Azi, între orele 13 – 14, circa 50 de tineri de la filiala Cluj a PSD au manifestat împotriva lui Emil Boc în fața Prefecturii Cluj, cu steaguri roșii inscripționate cu portretele revoluționarului Che Guevara spre uimirea trecătorilor.

Aviz pentru Romania. Deutsche Welle: “Cardul de identitate german pica testele de securitate”

Noile carduri de identitate din Germania, extrem de mediatizate, nu trec testele de securitate, afirmă experţii IT. Autorităţile responsabile pentru noile carduri susţin însă în continuare tehnologia folosită.

Începând din noiembrie, cetăţenii germani care solicită reînnoirea cardului de identitate vor primi unul mult mai performant, capabil să stocheze date bancare şi informaţii biometrice. Noul act de identitate are dimensiunile unui card bancar şi posesorul poate autoriza tranzacţii financiare prin intermediul internetului.

Cardul, ce utilizează o tehnologie avansată, ar trebui să ofere o securitate sporită pentru tranzacţiile online. Cu toate acestea, Chaos Computer Club, un grup de hackeri germani, a demonstrat că numărul de identificare personală (PIN-ul) poate fi descifrat cu uşurinţă.

Afaceri riscante

Odată ce un hacker a pus mâna pe PIN, acesta poate juca foarte uşor rolul posesorului de card şi poate face achiziţii online. De asemenea, acesta poate schimba fără probleme PIN-ul cardului.

“Pentru posesorul cardului asta înseamnă că nu va mai avea acces la informaţiile de pe propriul card, întrucât nu va mai avea PIN-ul”, a declarat Constanze Kurz, membru al Chaos Computer Club.

Pentru a face tranzacţii online, posesorul cardului introduce actul de identitate într-un cititor special de carduri pentru a verifica identitatea acestuia.

Marsul impotriva infractionalitatii de la Timisoara (video)