Daily Archives: 08/10/2010
Românie în colţ de sărăcie
Autor: Ciprian Bojan
La o conferinţă oarecare, un elev de liceu, lungan şi cu coşuri, a reuşit să mă surprindă scurt şi simplu printr-o replică care l-a pus serios pe gânduri pe haiducul din mine. „Diferenţa dintre comunism şi capitalism e că în capitalism săracii sunt tot mai săraci, iar bogaţii sunt invizibili”, a bâlbâit timid junele. Păi zău că lucrul acesta îl ştiam de mult, doar că nu m-am aplecat suficient asupra lui. Pe vremurile comunismului ateu, mai toţi plugarii aveau ceva bani la CEC. În vremurile capitalismului satanist, iobagii sunt toţi datori vânduţi bancherilor cămătari. Şi taman în capitalismul acesta care propovăduia îmbogăţirea tuturor, şi dregătoria, şi iobagii sunt deopotrivă săraci şi datori. Păi şi dacă sistemul capitalist e putred şi defect, de ce nu-l schimbăm? Vom vedea mai încolo de ce.
Datori şi săraci
Proaspăt scăpaţi din teroarea comunistă şi sătui să frece inutil la şaibă, pălmaşii români au dat buzna peste cămătari şi au luat de-a valma bani pe datorie ca să trăiască un strop din amăgirea bogăţiei. Şi s-au tot adunat cam 10 milioane de datornici, care ar avea de dat îndărăt cam 200 de miliarde de lei. Când împăraţii de prin străinătăţi au dat tonul la criză, pălmaşii s-a trezit că n-au pe unde să mai scoată cămaşa în faţa cămătarilor. Iacă aşa, prin 2005, 2% dintre datornici nu-şi permiteau să-şi plătească camăta. Sărăcia a muşcat tot mai mult din grumazul săracului, iar acum, în 2010, 21% nu mai au cum să plătească şi riscă să le bată în poartă cămătarul şi executorul. Cică numai din ratele restante cămătarii ar ave de adunat cam 11 miliarde de lei. Băncile cămătarilor îşi scot repede pârleala, că s-au pus pe jupuiala celor care mai au un ban la pungă şi cer dobânzi din ce în ce mai mari.
Aceeaşi schemă s-a aplicat şi în cazul statului. De parcă la noi dregătoria ar fi făcută după asemănarea iobagului. An de an, ne-au îndatorat ţara. Că dacă ne-am pune serios pe socoteală am vedea că dregătorii şi boierii de pe la noi au dat serios de belea. Şi de-ar fi să vindem toate domeniile domneşti, străzile de prin oraşe şi toate acareturile statului tot n-am ieşi din datorie.
Tiganii din Agnita au primit case de 200.000 de euro, din banii romanilor desigur
Opt familii au primit astăzi cheile noilor lor locuinţe, construite în cadrul proiectului “Îmbunătăţirea calităţii vieţii romilor (tiganilor) din Agnita, prin construirea de locuinţe”.
Persoanele care vor locui gratuit în noile imobile au fost selectate în urma anchetelor sociale efectuate de reprezentanţii administraţiei locale. Potrivit primarului Oraşului Agnita, Radu Curcean, proiectul a fost gândit să intergeze comuntiatea de rromi (tigani) în societate. „Un număr de 41 de persoane din rândul comunităţii rome (tiganesti) din Agnita, Coves şi Ruja, vor beneficia de condiţii normale de locuire. Au fost create locuinţe pentru 27 de copii, iar 12 dintre beneficiari au urmat cursuri de pregătire profesionala plătite din acest proiect”, a explicat primarul Agnitei. Proiectul a avut un cost final de apriximativ 220.000 de euro.
Initiatorul legii anti-etnobotanice, luat cu asalt de drogati
Semneaza si tu pentru infiintarea Partidului Nationalist!
Deputatul independent dr. Tudor Ciuhodaru, care este si seful Unitatii de Primire a Urgentelor (UPU) din cadrul Spitalului Clinic de Urgente Iasi a fost efectiv “asediat” in ultimele zile de tineri pacienti intoxicati cu substante etnobotanice, asa zisele droguri legale.
Dr. Ciuhodaru, care este si initiatorul legii care a interzis mai multe zeci de substante etnobotanice si a reusit – pe moment, indirect – sa inchida astfel sute de “magazine de vise” a fost nevoit sa acorde ingrijiri medicale, intr-o singura garda, la 10 pacienti intoxicati cu astfel de substante.
“S-a atins recordul de 10 pacienti tratati intr-o singura garda in singurul spital cu sectie de Toxicologie din Moldova. Pacientii prezentau tulburari cardiace, respiratorii si neuropsihice si au necesitat masuri de terapie intensiva inca de la preluarea de medicii de urgenta. Au ramas internati in Clinica de Toxicologie si acum eu, care am initiat si am reusit sa impun Guvernului sa lanseze prima lege ce prevedea interzicerea comercializarii acestor produse, ma vad depasit de situatie”, a declarat dr. Ciuhodaru.
In Ungaria, dupa alegerile locale, sunt cinci primari români
În trei localitati cu însemnata populatie româneasca au fost alesi primari români. La Micherechi a obtinut majoritatea voturilor Margit Tat, o tânara de origine româna, care a reusit sa-si alcatuiasca în jurul ei si un consiliu local compus din multi tineri, toti, fara exceptie, fiind de origine româna.
La Chitighaz a fost realeasa în functia de primar Maria Gyuricska Kalcsó, care si de aceasta data l-a învins pe contracandidatul Gheorghe Gulyás. Diferenta de voturi a fost aproape de o mie. La fel ca Micherechi, si la Chitighaz toti cei sase consilieri locali sunt de origine româna.
La Otlaca-Pusta au fost doi candidati de primari, Gheorghe Simonca, actualul primar si deputat in Parlamentul de la Budapesta câstigând detasat în fata lui Mihai Vidican. Si la Otlaca, majoritatea consilierilor locali sunt de origine româna.
Parintele Arsenie Papacioc- Interviu la 95 de ani
…pe 15 august, parintele Arsenie Papacioc a implinit 96 de ani. Interviul de mai jos a fost luat anul trecut, la implinirea varstei de 95 de ani.
Parintele Arsenie nu imbatraneste. Secretul? Ni‑l spune tot dansul: sa ai la tinerete putina batranete, ca atunci sigur vei avea la batranete multa tinerete. Un sfat pe care nu ai cum sa nu il urmezi daca cel care ti‑l da e nonagenar, dupa o experienta de decenii in puscariile comuniste.
Ce le recomandati in primul rand crestinilor care doresc sa sporeasca in viata duhovniceasca?
Eu recomand o stare de veselie interioara, launtrica, din inima, o stare ce inseamna rugaciune neincetata. O stare de veselie adevarata, degajata de problemele vietii, de problemele cararilor vietii, ale unuia si ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Daca‑i intristare, se clocesc ouale diavolului. E o stare de absenta, de intunecare. Daca un om nu moare de pe pozitia de traire, de inaltare, de steag, toata creatia sufera. Noi traim intr‑o mare unitate, toata creatia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despartim de marea unitate, suntem pe pozitie de anulare, de autoanulare. Deci, recomand o pozitie de traire. Pentru ca tragedia intregii lumi trebuie plansa ca propriile noastre pacate. Si starea de rugaciune inseamna o stare de prezenta. Eu ca duhovnic ce toata ziua stau de vorba cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevointe. Recomand o stare de prezenta permanenta, care inseamna recunoasterea fortelor de bine din tine.
Ministrul maghiar din Guvernul Romaniei incerca sa acopere Budapesta in problema dezastrului ecologic
In timp ce Laszlo Borbely dădea asigurări că dezastrul ecologic din Ungaria nu reprezintă un pericol transfrontalier, şeful Apelor Române anunţa că substanţele nocive au intrat în Dunăre, scrie Romania Libera, preluata de Romanian Global News.
Cât de afectată va fi până la urmă România, ca urmare a propagării viiturii toxice, care a făcut deja morţi şi răniţi în Ungaria şi a poluat extrem de grav anumite regiuni din ţara vecină? Ei bine, autorităţile române nu erau capabile nici ieri, la trei zile după incident, să ofere publicului date lămuritoare. Pe de o parte, din informaţiile culese de România Liberă, rezultă că Budapesta nu a transmis Bucureştiului toate datele pe care le are la dispoziţie. Pe de altă parte, apelul la calm, făcut insistent de ministrul UDMR al Mediului,
Rada suprema de la Kiev, impreuna cu „prietenii” de la Chisinau, statueaza despartirea in romani si moldoveni
Rada Supremă de la Kiev a adoptat legea „Cu privire la ratificarea acordului dintre Ucraina şi Republica Moldova privind colaborarea în asigurarea drepturilor persoanelor, care aparţin minorităţilor naţionale”, incercand astfel sa desparta comunitatea romaneasca din Ucraina in “moldoveni ” si “romani”, transmite Romanian Global News.
În conformitate cu acest document se prevede că părţile desfăşoară o colaborare pe baza egalităţii, luării în considerare a intereselor ambelor state în asigurarea drepturilor dezvoltării libere a minorităţilor naţionale care trăiesc pe teritoriile lor. Părţile şi-au asumat angajamentul de a garanta persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale respectarea drepturilor civice, politice, sociale, culturale, transmite radio Ucraina-International.
Ucigaşul elevului model din Craiova, un cocalar cu tupeu de golan
Agresorul de la Craiova are zeci de poze pe un site de socializare pe care se autointitulează „Danezu“. Şocant este că Romel Voicu apare într-o fotografie îmbrăcat cu o geacă plină de sânge, iar explicaţia a fost scrisă chiar de el: „după accident…. am mai multe vieţi decât pisica“.
Atacatorul Romel Voicu are zeci de poze postate pe hi5. Tânărul de 19 ani a pus pe contul său, în urmă cu şase zile, întrebarea „suntem golani sau nu suntem?“, iar una dintre fotografiile sale este de-a dreptul şocantă. Tânărul apare în fotografie îmbrăcat într-o geacă albă murdară de o substanţă de culoare roşie.
Şi celelate poze ale tânărului sunt intrigante. Băiatul îşi arată calităţile de dur pozând cu ochelari de soare sau în timp ce se preface că îşi loveşte prietenii cu picioarele.
doar cîteva ore de la arestarea sa, tânărul a primit zeci de mesaje şi comentarii negative. Toate mesajele sunt injurii şi ameninţări. Mai mulţi utilizatori Hi5 care au lăsat comentarii pe profilul acestuia îl condamnă pe tânăr pentru moartea liceanului de 17 ani spunând că ar trebui să fie închis pe viaţă. “sa putrezesti in inchisoare criminaluleee…nu ai pic de suflet in tine”, scrie Dulcika pe Hi5. O altă utilizatoare de Hi5 îl condamnă pentru tragedia de astăzi. “o sa primesti inchisoare pentru toate vietile tale, NENOROCITULE”, scrie maria pe Hi5.







![saracie[1]](http://blog.nouadreapta.org/wp-content/uploads/2010/10/162x120xsaracie1-300x222.jpg.pagespeed.ic.wSBhM6i1gM.jpg)
![s2_ziare_com[1]](http://blog.nouadreapta.org/wp-content/uploads/2010/10/358x269xs2_ziare_com1.jpg.pagespeed.ic._dDz7zF5eA.jpg)
![tokes[1]](http://blog.nouadreapta.org/wp-content/uploads/2010/10/115x168xtokes1.jpg.pagespeed.ic.fZIDO_VHA7.jpg)























