Monthly Archives: December 2010
Nationalism si reforma
Autor: Paul Santa-ND Baltimore
Motto: “Existenta nu este o vale a plangerii ci o lupta prin care omul se poate afirma.”
Regimurile politice care s-au succedat in Romania dupa ’90 s-au preocupat permanent doar de alterarea (deteriorarea) mostenirii culturale si materiale a romanilor. Campania de deznationalizare dusa de administratiile trecute si prezenta este parte a programului de prelungire artificiala a unui regim politic lipsit de moralitate.
Dorind o depreciere totala a societatii romanesti, politicienii de ieri si de azi contesta valorile nationale in numele economiei de piata. In cultura moderna se recurge frecvent la acest concept atat de daunator. Sa mentionam doar ca Adam Smith si David Ricardo sunt doar niste sarlatani abili. Ideile lor nu au imbogatit pe nimeni, cu exceptia locuitorilor tarilor occidentale. In present, intreaga planeta zace in ruina economica, rezultat evident al economiei de piata. Observatia “sarlatani abili” poate fi extinsa si la cei mai multi dintre guvernantii si politicienii din tara noastra, care urmaresc doar manipularea grosolana a opiniei publice. Pentru ei, minciuna ofera cel mai promitator vehicul prin care isi promoveaza lupta politica. Simtind ca le va bate ceasul in curand, varfurile cele mai reactionare ale lumii occidentale incearca sa-si prelungeasca dominatia stimuland o recrudescenta fara precedent a abolirii tuturor valorilor culturale traditionale.
NATIONALISM
Nationalism inseamna apararea intereselor propriei natiuni. Departe de a fi o simpla cugetare, nationalismul urmeaza legi identificabile, cu efecte previzibile. Putem sa nu recunoastem valabilitatea acestor legi dar trebuie sa retinem ca progresul societatii omenesti este motivat in sens dialectic. Nationalismul nu este doar o alta opinie politica. Este un mijloc superior de organizare a societatii. Nationalistii doresc o Romanie pentru romani.Romanii sunt cei care trebuie sa beneficieze de bogatiile si frumusetile patriei. In procesul de reformare continua a societatii noastre, doar valorile romanesti sunt cerute si doar romanii poseda aceste valori. Noi nu cerem altor natiuni sa renunte la valorile lor etnice si culturale. Cerem doar sa fim respectati.
Mirajul capitalismului: românii care îşi vând sufletele pe nişte euro
Autor: Lia Romanov-ND Constanţa
Am desluşit într-un final mirajul şi calităţile popoarele din Europa la care românii visează atât de mult să ajungă şi cu care îşi doresc atât de mult să se confunde: aceste popoare pur şi simplu nu sunt din România! Atât de mulţi dintre noi fugim de patria mamă, fie din motive conştiente, fie siliţi de sistemul din ce în ce mai ineficient. În realitatea practică socială şi economică, popoarele europene mai „civilizate” au, de exemplu, mijloacele de a-şi face asigurări de sănătate fără a se îmbolnăvi când le vine factura. Şi ei, europenii „emancipaţi”, sunt oameni ca noi. Nişte oameni pe care destinul i-a plantat dincolo de graniţele României, oameni pe care providenţa i-a scăpat de un regim comunist. Nişte oameni care se bucură de un sistem aparent eficient şi au devenit, din acest motiv, auto-suficienţi.
Comoditatea sistemului a semănat în sufletele lor o lene otrăvitoare şi ei nu mai au alte ambiţii decât să aibă o casă şi copii sănătoşi, să aibă mereu burta plină. Imaginea lor despre o viaţă fericită se confundă de câteva decade cu pozele din muzee şi atlase ale regilor din epocile mai vechi, supraponderali, proptiţi ostentativ cu cotul de un fotoliu aurit şi decoraţi ca un pom de Crăciun, regi care prin avariţia şi lipsa lor de spirit competitiv au pus bazele a ceea ce este astăzi sistemul capitalist. Oamenii fac de multă vreme, intenţionat, această greşeală: fuzionează etica individuală cu dogmele politice. Atunci când posesiile unui individ însumează valoarea X, atunci el se poate numi un om “realizat”. Propaganda pentru conceptul de “om realizat” se face, conştient sau nu, şi în familie: să strângi bani, să cumperi obiecte valoroase, „să fii în rândul lumii”, „să nu te faci de ruşine”. Însă aceste concepte nu mai sunt de mult sinonime cu omenia şi valoarea individului, ci sunt definite strict de echivalentul material al totalului posesiilor. Ca familie trebuie să ajungi la o valoare X, care este ţelul suprem, şi dacă mai faci şi ceva în plus peste norma general valabilă, deja eşti un „semizeu” şi poţi sta nestingherit cu interlopii la masă.
Şi sistemul capitalist te ajută să ajungi la acea valoare: poţi cumpăra lucruri în rate sau în leasing fără să ajungi cu adevărat să devii proprietar al acestora, poţi amaneta un bun pentru o urgenţă şi aproape niciodată nu mai reuşeşti să strângi bani să îţi recuperezi bunul, poţi cumpăra afecţiunea şi popularitatea cu bani, poţi face împrumut la bancă şi cu un ştat de plată fals dacă ai norocul să cunoşti „pe cine trebuie”. Poţi să nici nu plăteşti împrumutul înapoi, dacă este vorba de o sumă relativ mică, nu eşti pasibil de puşcărie. Te vor suna de la bancă o perioadă şi apoi, dacă nu ai girat cu casa, te vor lăsa in pace. Băncile estimează că scapă mai ieftin lăsându-te în pace decât dându-te în judecată pentru că nu ai plătit rata la timp. Ele se prefac a fi atât de tolerante uneori, întocmai pentru ca şi mai mulţi oameni să îşi facă împrumuturi, să fie astfel legaţi pe viaţă prin plata unui lucru pe care l-au folosit sau epuizat de mult. “Calitatea unui om” astăzi este măsurată în cât de mult circulă banii lui şi cât de mult profit neimpozabil are. Iată la ce aspiră românii! Străbunii noştri, care şi-au dat viaţa ca să apere patria-mamă, s-ar răsuci în mormânt văzând pentru ce generaţii ingrate şi superficiale au pierit.
Originea sportului nostru national – Oina
Ca si celelalte creatii folclorice, jocurile de copii, numite odata si “jocuri de petrecere”, reflecta viata sociala care le-a generat, redand aspecte de munca sau scene de lupta.
Jocul de oina aminteste de o foarte veche indeletnicire a daco-romanilor, pastoritul. A “oina” oile inseamna a le cobori toamna de la munte la sesul verde, intr-o zona sau localitate din apropierea unui rau, fenomen numit transhumanta.
Exista si ipoteza ca ar fi un joc razboinic, cu momente de atac si de aparare, insa multe dintre denumirile si expresiile folosite in joc sunt specifice pastorilor: capitanul echipei se numeste si baci (mai marele peste ciobani), bastonul se mai numeste inca bata, intrarea in teren se numea intrare la strunga, jucatorul prins la mijloc – jucator la strunga, jucatorii de la prindere – pascari (de la pascut) sau echipa la pascare.
In ceea ce priveste zona de practicare a oinei, ea acopera aproape toate comunitatile romanesti si se intinde cu mult in afara granitelor tarii. In schimb, oina lipseste cu desavarsire din ansamblul jocurilor practicate in Imperiul Bizantin, din manifestarile traditional populare si din vocabularul slavilor, bulgarilor si al maghiarilor. Enigma originii oinei este adesea exploatata de jurnalistii superficiali in cautare de senzational sau de istoricii inregimentati politic, care au ajuns sa extrapoleze diverse coincidente de nume sau simple bizarerii pana la nivelul de ipoteze istorice. Cuvantul oina sau variante apropiate ale acestuia au fost folosite (unele inca mai sunt) pentru a identifica localitati sau rauri aflate pe tot cuprinsul tarii, insa nu se cunoaste cu precizie originea acestor toponime. Nu este exclus ca si o zona a tarii sa se fi numit odata oina. De asemeni, el se aseamana cu arhaisme din alte limbi, si il regasim, cu intelesuri incerte, la Ion Neculce si la Dimitrie Cantemir.
Utopiile şi nevoile: cum să le mai distingem?
Autor: Lia Romanov-ND Constanţa
„Dealtminteri, nimic nu poate potoli dorinţele insaţiabile ale omului: natura l-a înzestrat cu facultatea de a voi şi de a putea dori totul; dar soarta nu îi permite să cuprindă decât un număr mic de obiecte. Din acest fapt rezultă în inima omului o nemulţumire continuă şi un dezgust de lucrurile ce le posedă, care îl face să defăimeze şi să dezaprobe timpul prezent. Să laude trecutul şi să dorească viitorul, chiar dacă aceste dorinţe nu sunt îmboldite de nici un motiv rezonabil.” (Nicollo Machiavelli – Discursuri. 1, 56)
În mintea mea persistă, de ani de zile, un gând înfiorător şi totuşi adevărat, un gând care îmi taie aripile tinereţii şi îmi mutilează potenţialul de a fi o fiinţă mai bună. Un gând despre care la început am crezut că este un defect al meu, o slăbiciune de caracter, un gând a cărui existenţă şi escaladare treptată mă ruşinau, dar care s-a dovedit a fi o realitate crudă, pe care a trebuit să o accept ca mod de viaţă. Acest gând trebuie transmis şi celor care ne formează mentalitatea socială şi ne decid soarta: utopiile cu care suntem hrăniţi nu ne ţin de foame!
După adolescenţă, când am realizat că ceea ce ne spun părinţii despre viaţă începe să intre în conflict cu realitatea existentă, am încercat să găsesc o cale de mijloc, astfel încât să pot ţine cont şi de educaţie dar să mă pot integra şi în mediul în care trăiesc. Când am început să citesc despre oameni cu idealuri puternice, martiri, eroi naţionali şi cum au pierit ei pentru crezurile lor, m-am cutremurat la gândul că mulţi dintre aceştia nu au schimbat situaţia cu nimic. Sânge nevinovat a fost vărsat şi principii corecte şi înalte au fost îngropate odată cu trupurile acestor oameni, şi e păcat că, mai mereu, groparii sunt şi călăii. Câte suflete care au vrut să facă bine au fost îngenuncheate de condiţiile de trai, de tendinţele politice, de obligativităţile sociale, de pedepsele interminabile ale sistemului legal, asta nu se ştie cu adevărat. Căci să fii un idealist în România înseamnă să ai deja o cruce făcută pe ascuns de către nişte duşmani invizibili, care au scris anul naşterii pe ea şi acum aşteaptă să scrie şi anul decesului.
Imposibilitatea de a-mi clădi o familie a fost la un moment dat atât de frustrantă încât am renunţat la dorinţa de a mai avea un copil, lucru care nu ar trebui să fie un ideal ci o realitate pentru toţi tinerii din România. A face copii este o necesitate individuală, socială şi evoluţionistă, copilul este liantul unei familii şi nu ar trebui programat şi calculat pentru că oricum, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg niciodată. Însă bunul simţ şi situaţia financiară a ţării ne dictează să fim prevăzători şi să luăm decizii raţionale. Dacă mă mai gândesc mult la realitate şi la societate, aproape că îmi trece şi dorinţa de a avea copii, atât de descurajat este poporul pe de-a întregul. Şi chiar dacă aş face vreodată, îmi e greu să mă gândesc că va trebui să îi ofer otrăvurile capitaliste pentru a-l face fericit, pentru ca el să se simtă „în rând cu lumea”! Aici nu este vorba de dorinţele şi gândurile mele, sunt convinsă că mulţi oameni sunt de acord cu mine.
Primăria din Lyon grăbeşte evacuarea unor tigani care au ocupat ilegal un imobil în oraş
Primăria centrală din Lyon a evacuat marţi, o clădire în care locuiau ilegal 50 de romi (tigani), în timp ce reprezentanţii autorităţii locale din arondismentul respectiv regretă decizia, susţinând că a fost luată fără consultare şi în grabă, potrivit Mediafax.
“Regret că astfel se anulează toată munca depusă pentru a le veni în ajutor”, a declarat reprezentantul Primăriei din arondismentul 9, care se ocupă de problemele sociale, Martine Desfours, la anunţul evacuării romilor (tiganilor) de către Primăria centrală.
De două luni, romii (tiganii) din România ocupau această clădire de trei etaje, aflată în apropiere de gara din Vaise. La o lună de la venirea lor, autorităţile din arondismentul 9 au aflat de acest imobil unde trăiau fără apă şi fără electricitate 50 de romi (tigani), dintre care jumătate sunt copii.
Martine Desfours şi alţi doi aleşi locali au pus în mişcare nu numai un mecanism social – respectiv asigurarea locuinţelor în centrul comunal de acţiuni sociale, şcolarizarea copiilor şi furnizarea de carduri sociale pentru restaurante sociale, dar au cotizat pentru a le aduce paturi şi produse de curăţenie.
Aleşii locali şi serviciile sociale din oraş au intervenit ca un “colectiv de tineri” şi ca nişte asociaţii reunite în colectivele de romi (tigani) care intervin în mod tradiţional în astfel de situaţii. O reuniune a tuturor acestor persoane a avut loc la sfârşitul lunii noiembrie, la primărie. Scopul era de a deosebi informaţiile despre situaţia romilor (tiganilor) şi de a găsi soluţii pentru ca aceştia să poată ocupa în condiţii decente imobilul, până în luna martie.
Cantecul
de Ernest Bernea
Cantecul este expresia celor mai adanci si mai tainice simtaminte ale sufletului omenesc. Ceea ce gandul abstract si cuvantul nu pot cuprinde, cantecul povesteste desavarsit. Marile bucurii ca si marile dureri ale omului sunt exprimate mai usor si mai deplin prin cantec. Tot ceea ce depaseste „normalul”, ce trece limita obisnuintei, are mai multa putere de impartasire prin cantec.
Doua mari simtaminte izvorate din doua legaturi de destin, sunt substratul cantecului si prin cantec se intaresc. Sentimentul metafizic si sentimentul social. Legatura cu lumea de dincolo, cu Dumnezeu si legatura cu semenii, cu neamul din care faci parte.
Prin cantec omul se integreaza ritmului cosmic, se patrunde de tainele lumii si se impartaseste din necunoscut. Umbrele ideilor pure sunt inlaturate, si sufletul se topeste in lumina celui care ne indreptateste fiinta si fapta noastra. Marile intrebari si nelinisti metafizice ne poarta pe calea cantecului, dragostea marilor culmi de inteles si taine se exprima prin cantec. Prin cantec omul merge pana in samburele adevarului, prin cantec omul atinge esentialul. Cine poate canta si canta dintr-o nevoie launtrica, acela dovedeste o preocupare si o sete de daruri divine. Acela ce canta isi indreapta pasii catre zari ce nu inseala. Ogoarele cerului devin bogate, ca si sufletul asezat in ritmul puterilor noastre.
A canta mai inseamna insa si traire laolalta. El este expresia lirica a singuratatii dar poate fi si expresia epica a integrarii omului intr-o colectivitate. Cantand omul simte in comun, se apleaca asupra sufletului altuia, se topeste intr-o unitate de simtire. Prin cantec omul isi iubeste mai mult aproapele, se simte mai legat de el. Se simte facut din aceeasi plamada cu semenele sau. Prin cantec se dezvolta simpatia, dragostea pentru altul, in care te regasesti. Cantecul are o mare putere de unificare a sufletelor. In vreme ce ideile, obisnuit, despart spiritele, cantecul le uneste si le pune in acelasi sens si ritm. Comunitatea de viata se hraneste din plin prin cantec. Este atata armonie si atata frumusete intr-o multime care canta, incat nu mai poate fi vorba de diversitate ci de o unitate organica si de o forta atotcuprinzatoare.
Se teme BOR să îi canonizeze pe legionarii morți în temnițele comuniste?
Ignorarea de către conducerea Bisericii Ortodoxe Române a „Dosarului Sfinților Închisorilor” trebuie să aibă o explicație logică. În ultimii ani, spre lauda ei, BOR a canonizat multe nume cinstite de evlavia populară, îmbogățind cu sfinți români calendarul ortodox.
Cu atât mai stranie este ignorarea totală a mucenicilor din pușcăriile comuniste.
A celor care au preferat moartea în locul trădării credinței strămoșești. Care să fie explicația? Unde e logica? Să mă ierte Dumnezeu pentru vorba proastă, dar de ce Valeriu Gafencu, bunăoară, nu își are locul alături de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului?
Este o explicație politică?
Se teme BOR de o reacție a Uniunii Europene, dacă vor fi canonizați martirii anticomuniști, dintre care mulți legionari?
Sau se teme să nu își strice bunele relații cu actuala conducere a țării, în capul căreia s-ar sparge oalele europene?
Dobrogea: un „du-te, vino” fără sfârşit
Autor: Lia Romanov-ND Constanţa
- 102 – bătălia de la Adamclisi: romanii îi înving pe daci şi sarmaţi.
- 395 – Dobrogea (Scythia Minor) intră în componenţa Imperiului Roman de Răsărit, treptat creştinat şi numit Imperiul Bizantin.
- 534 – începe o perioadă tulbure marcată de invazii ale hunilor, avarilor şi bulgarilor. Apogeul acestor cotropiri este marea pustiire avară din 587.
- 679 – 971 – Dobrogea este sub stăpânire bulgară.
- 1185 – răscoala fraţilor valahi Asan şi Petru: Dobrogea intră sub dominaţia Imperiului Vlaho-Bulgar (Regnum Valachorum). Se eliberează în 1320, căpătând numele de Principatul de Cărvuna (Despotatul Dobrogei).
- 1347 – emirul Bahud din Umur porneşte o expediţie împotriva fiilor lui Balică. Dintre cei trei fii, Dobrotici supravieţuieşte luptei şi devine conducător.
- 1352 – 1359 – decăderea Hoardei de Aur.
- 1359 – Dobrotici cucereşte gurile Dunării cu cetăţile Vicina şi Chilia, porturile Mangalia şi Constanţa. Regiunea este numită Dobrogea.
- 1388 – expediţia marelui vizir Candarli Ali Pasha: majoritatea regiunii cade sub dominaţie otomană.
- 1388 – Mircea cel Bătrân alipeşte Dobrogea la Ţara Românească.
- 1397 – 1404 – ocupaţie otomană. Dobrogea este recuperată datorită luptelor anti-otomane iniţiate de către „despotul Ţării lui Dobrotici”.
- 1420 – 1452 – ocupaţie otomană, regiunea fiind cucerită de sultanul Muhamed I.
- 1594 – Mihai Viteazul cucereşte puncte strategice la dus de Dunăre. Teritoriile rămân sub stăpânirea domnului urcat pe tronul Moldovei, până la moartea acestuia.
- 1599 – din nou sub ocupaţie otomană, Dobrogea intră în componenţa elayetului Silistra (Buceag, Edisan, Dobrogea).
- 1864 – părţile rămase din Silistra au fost integrate în vilayetul Dunării, teritoriile la nord de Dunăre fiind anexate de ruşi. În cele aproape patru secole de ocupaţie otomană, mulţi din „ghiauri” s-au „turcit” pentru a nu mai fi obligaţi să plătească „haraci” (impozitul pe necredincioşi), astfel că mulţi din turcii musulmani dobrogeni sunt de origine creştină.
- 1875 – în Bosnia şi Herţegovina au loc răscoale anti-otomane, care vor fi imboldul de care dobrogenii au nevoie pentru a se elibera şi ei la rândul lor.
Amnesty International critica Romania pentru evacuarea tiganilor din Cluj
Organizatia Amnesty International a criticat dur masurile luate de autoritatile clujene, dupa ce au evacuat, saptamana trecuta, 65 de familii din baracile construite in centrul orasului.
Organizatia pentru drepturile omului acuza, intr-o declaratie postata pe site-ul asociatiei, autoritatile din Cluj ca au folosit procedura evacuarilor fortate fara a tine seama de standardele minime in domeniu.
Asociatia reclama faptul ca unele familii au ramas pe strada, in timp ce altele au primit, de la Primarie, locuinte inadecvate.
“Aceste evacuari fortate, fara ca cei vizati sa fie, in prealabil, anuntati si fara oferirea unor alternative, violeaza obligatiile internationale ale Romaniei”, a declarat directorul adjunct pentru Europa si Asia Centrala la Amnesty, Andrea Huber.
Asociatia critica, de asemenea, faptul ca accesul rromilor (tiganilor) la serviciile publice, sansele reale de angajare sau educatie este puternic afectat de evacuarile realizate de politistii clujeni.
Pluguşorul lui Băsescu: Să trageţi la plugul ţării, pân’ la culmile răbdării
Sursa: Napocanews
Pluguşorul politic 2011 “laudă” realizările aleşilor din anul care s-a scurs. Victor Ponta nu s-a împăcat cu Geoană, pe Elena Udrea a înţepat-o bradul de Crăciun, Emil Boc face ce zice şeful, Elena Udrea e mândră de “frunzele” bradului luate din fonduri UE, iar preşedintele Traian Băsescu le urmează românilor să tragă “la plugul ţării pân la culmile răbdării”, transmite Realitatea.net.
Victor Ponta: Brăduleţ brăduţ drăguţ / Ninge peste tine / Hai cu mine la partid / Unde-i cald şi bine / Cu beteală o să te-mbrac şi-o să luminezi / Dar când pune mâna Geoană, vreau să-l curentezi.
Elena Băsescu: Ăsta nu e bradul tău/ Este a lu’ tata / Toată ţara e a lui / Nu ţi-l dau şi gata / Ce-i cu coafura ta? / Ete arăţi ca dracu / Ete-al dracului boschet / M-a-nţepat cu acul. Hai copii la săniuş, cu mănuşi şi fesuri / Să ne dăm pe derdeluş şi s-avem succesuri.
Corneliu Vadim-Tudor: Brăduleţ cu ramuri multe, ce porţi urmă de topor / Te-au tăiat din vârf de munte, mafia pădurilor. Trădători de neam şi ţară / Toţi suntem de-aceeaşi teapă / Aş ciopli cu dinţii bradul, să vă trag cu el în ţeapă. Unde-s porcii şi mojicii, să le fac o urătură? / Să le dea Domnul pe masă, ce scot eu acum pe gură!
Traian Băsescu: Dragi români, gospodari şi oameni buni / Eu v-am înhămat pe toţi, cu bunici şi cu nepoţi / Să trageţi la plugul ţării, pân’ la culmile răbdării / Iară eu să-l ţin de coarne, nu cumva să se răstoarne / De veţi vrea să rupeţi jugul / să rămân singur cu plugul. Eu pocnesc din bice “poc” şi îndată apare Boc / Vă dublează TVA-ul şi la toţi vă piere maul / Vă mai taie şi din raţii, din pensii şi alocaţii.
Consiliul Europei legalizează hula împotriva lui Dumnezeu
Consiliul Europei a calificat hula împotriva lui Dumnezeu ca pe un „drept al libertăţii individului”, ce nu poate fi calificat drept crimă sau încălcare a legii. În darea de seamă publicată de către Comisia Veneţiană, care este organ consultativ al Consiliului Europei pentru legislaţia constituţională, aceasta face deosebire radicală între hula împotriva lui Dumnezeu şi ofensarea sentimentelor religioase. Experţii Consiliului European sunt de părere că ura şi învrăjbirea religioasă, spre deosebire de hulă, trebuie să fie considerate drept încălcare a legislaţiei, după cum se şi confirmă prin Legea celor 56 state membre a Consiliului Europei.
Deci, dacă cineva manifestă repulsii faţă de oarecare confesiune religioasă, numite de legea europeană „sentimente religioase”, o asemenea persoană ar putea fi condamnată pentru motiv de ură şi învrăjbire confesională. Dar, dacă cineva va huli împotriva lui Dumnezeu, unuia ca acesta i se va spune: „eşti liber să faci orice, să spui orice. Consiliul Europei îţi dă libertate să spui orice despre Dumnezeu, nu însă orice despre oameni ca reprezentanţi ai confesiunuilor religioase”.
Noul idol numit „Consiliul European” îl face pe om aici jos pe pământ „măsura tuturor lucrurilor”, pentru ca în viaţa de apoi să-l „proslăvească” cu măsura tuturor chinurilor iadului. Sfântul Vasilie cel Mare ne învaţă aşa: „când spunem Fiul, spunem şi Tatăl şi Duhul Sfânt”. Deci hula împotriva lui Dumnezeu, legiferată de Consiliul Europei, este o împotrivire la adresa Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Dacă numai refuzul adevărului lui Dumnezeu este socotită ca hulă împotrivă Duhului Sfânt şi nu mai poate fi iertat în veacul acesta şi nici în cel viitor, căci scris este: „Şi tot cela ce va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; iar celui ce va huli împotriva Duhului Sfânt, nu se va ierta” (Luca 12, 10), atunci ce se mai poate spune despre cei care se împotrivesc şi Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh?
Etnobotanicele continuă să facă victime!
Potrivit Serviciului de Ambulanță, anul acesta, pentru prima oară au fost solicitări din cauza afecţiunilor cauzate de intoxicaţii provocate de substanţe necunoscute. Plante aromatice, ceaiuri exotice ori plante pentru relaxare, acestea sunt false denumiri sub care se vând acum etnobotanicele.
Anul acesta, de Crăciun, doi din șase români au consumat etnobotanice și au ajuns la spital cu intoxicații. O problemă în plus pentru români, care ajungeau la spital, în anii trecuți, cu intoxicări generate de consumul de heroină și hașiș.
Pavel Abraham, fostul șef al Agenției Naționale Antidrog, declara, pentru Inpolitics, că “România a ajuns campioana est-europeană la vânzările de plante etnobotanice, cu peste 200 de firme care comercializează asemenea substanțe, în peste 400 de magazine deschise, aproape peste noapte, în întreaga țară”
Pe 10 februarie, guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă prin care a fost interzisă comercializarea unui număr de 36 de substanţe şi plante etnobotanice, care au fost asimilate drogurilor. Iniţiativa a fost motivată prin apariția unor magazine în care se comercializau mai multe produse cu proprietăţi psihoactive, deosebit de periculoase pentru sănătate.
Imagini inedite: Cum petreceau legionarii Crăciunul – Guvernul din exil de la Viena, 1944
Sursa: Napocanews
În 1944 s-a format în exil la Viena, Guvernul național legionar și Armata națională. Armata Națională a luat ființă pe baza unui decret al guvernului de la Viena. Instrucția unităților s-a făcut la centrul Döllersheim, așezat la 90 km nord-vest de Viena. Șeful armatei naționale era Generalul Platon Chirnoagă, Ministru de Război în guvernul de la Viena, având ca personal de conducere pe Lt. Col. Ciobanu, pe Colonelul Alexandrescu și pe Comandorul Bailla pentru chestiuni de aviație. Colonelul Alexandrescu supraveghea instrucția trupei și se deplasa deseori la Döllersheim.
S-a convenit cu autoritățile germane ca șeful operativ al diviziei românești în pregătire să fie un ofițer german, pentru înlesnirea utilizării ei în ansamblul frontului. Primul comandant al diviziei a fost Colonelul Alfred Ludwig, care a fost înlocuit în Ianuarie 1945 prin Colonelul Fortenbach.
Mitropolitul Serafim de Pireu: “Evreii sunt de vină pentru situaţia actuală din Grecia şi din lume”
Serafim de Pireu: “Adolf Hitler a fost un instrument al sionismului mondial finanţat de către evreul Rotschild”
Mitropolitul Serafim al Pireului a declarat pe postul de televiziune “Mega TV” că există o conspiraţie pentru a subjuga Grecia. Acesta a susţinut că evreii sunt de vină pentru criza economică din Grecia şi de fapt, din întreaga lume.
Mai mult, există o conspiraţie a bancherilor evrei care au ca scop distrugerea Greciei şi a Bisericii ortodoxe. Tot conspiraţia sionistă încearcă să distrugă familia, promovand monoparentalismul şi căsătoriile între homosexuali.
Adolf Hitler a fost organul sionismului internaţional si a fost finanţat de Rotschild cu scopul unic de a-i convinge pe evrei să plece din Europa şi să coboare în Israel ca să înfiinţeze Noul Imperiu . El a adăugat că bancherii evrei ca: Rockefeller, Rothschild şi Soros au controlul sistemului bancar internaţional care controleaza globalizarea.
Aceste declaraţii au fost făcute în direct la televizor de Serafim, invitat la o dezbatere despre criza economică şi protestele din Grecia.
O bună parte din umanitate trăieşte dramatic epoca de maximă virulenţă a imperialismului evreiesc al cărui scop este instaurarea Republicii Universale sub conducerea plutocratici iudaice. Cu un program istoric perfect etapizat, folosind o varietate largă de mijloace şi metode de la cele psihologice la cele economice, iudaismul a reuşit să stăpânească şi să folosească în vederea scopului propus trei state occidentale: Franţa, Anglia şi Statele Unite care s-au transformat în portdrapelul desfiinţării statelor naţionale şi al federalizării lor în vederea realizării voinţei conducerii supreme a iudaismului mondial concretizată în Republica Universală.
Cadoul lui Boc pentru minorităţi și țigani: 23 de milioane de lei
Moş Crăciun a venit şi la minorităţile din România. Guvernul le-a acordat 23 de milioane de lei, printr-o hotărâre de guvern publicată chiar în Ajunul Crăciunului.
Cel mai mare cadou l-a primit Uniunea Democrată Maghiară din România: 5,7 milioane de lei, urmată de Uniunea Ucrainenilor din România, cu 5,33 de milioane de lei.
Mulţi bani a primit şi Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România: aproape 2,5 milioane de lei.
Asociaţia Partida Romilor a primit doar 10.000 de lei, la fel a primind şi Uniunea Slovacilor şi Cehilor din România. Asociaţia Italienilor din România a primit 610.000 de lei.
O monografie despre românii din Transnistria
Tot ceea ce s-a scris temeinic, obiectiv despre spiritualitatea şi istoria românilor din Transnistria nu în spaţiul acesteia a văzut lumina tiparului. Mai mult decât atât, cel mai important folclorist de după T. T. Burada (autor al celor două volume de însemnări de călătorie la românii din guberniile Kerson şi Kamenitz-Podolsk, tipărite în anii 1883-1884 şi 1906, în publicaţii din România) – Nichita Smochină – a fost împiedicat să trăiască acolo: activitatea sa proromânească l-a făcut persona non grata pentru ocupanţi şi a fost nevoit să treacă graniţa în secret, în decembrie 1919, şi să se stabilească la Iaşi. Ziare sau reviste de ţinută ştiinţifică n-au putut să apară acolo, în Transnistria. Cotidianul „Moldovanul”, de la Dubăsari, îngrijit de Nichita Smochină, a apărut doar în câteva numere. „Tribuna românilor transnistrieni”, apărută sub egida aceluiaşi organ de presă al românilor din Transnistria, a văzut lumina tiparului între anii 1927 şi 1928 în 12 numere, la Chişinău. Tot el a editat la Bucureşti, împreună cu Diomid Strungaru, între anii 1941 şi 1943, „Transnistria”, gazetă pentru luminarea poporului. Nu alta a fost situaţia unor cercetători de merit din Republica Moldova. Lui Petre Ştefănucă, eminent reprezentant al Şcolii de cercetare monografică de la Bucureşti, condusă de Dimitrie Iusti, i-a fost intentat, după 1940, un odios proces, acesta găsindu-şi sfârşitul la 12 iulie 1942, într-o colonie a deţinuţilor politici din R. A. Tătară. Acelaşi sfârşit l-ar fi avut, probabil, şi Gheorghe V. Madan, dacă nu s-ar fi refugiat în 1940 în România, unde a murit, în 1944, 1a Piteşti. Folclorista Tatiana Găluşcă-Cârşmariu, născută în 1913 la Izvoarele, judeţul Soroca, profesoară la Bălţi între anii 1934 şi 1939, stabilindu-se în România (unde a fost apropiată colaboratoare a lui Constantin Brăiloiu), nu şi-a mai văzut meleagurile natale decât după 1989.
În Transnistria n-au rezistat decât câţiva folclorişti, făcând mari concesii politicii oficiale. Aceasta punea un accent pronunţat pe „cântece cu cuprinsuri sociale”, „mai mult despre bogat şi sărac, despre truda ţăranului şi trândăvia bogatului”, – cum scria ziarul „Plugarul roşu” în 1926. N-au lipsit unele bune intenţii în colecţioarele tipărite de Pavel Chiorul, Cântece moldoveneşti (narodnice) (Balta, I-II, 1927, III, 1928) şi Culai Neniu şi E. Lebedeva Cântece poporane moldoveneşti (Balta, 1935), însă sloganele ocupanţilor au anihilat în mare măsură bunele intenţii ale colecţionarilor. Din acest motiv Pavel Chioru avea pe coperta colecţiei sale sloganul „Proletari din toate ţările, uniţi-vă”. Toate cedările n-au fost îndestulătoare pentru cenzori, autorului reproşându-i-se că a inclus şi texte din „Moldova veche” şi o poezie a lui Mihai Eminescu – De ce nu-mi vii, prelucrată. Nichita Smochină i-a reproşat culegerii semnate de Culai Neniu şi E. Lebedeva, pe de o parte, absenţa colindelor, bocetelor şi a cântecelor de nuntă, fiindcă erau „considerate ca păstrătoare de obiceiuri şi datini vechi” şi deci au fost prigonite, iar, pe de altă parte, că textele incluse „sunt adesea forţate şi lipsite de variaţie, fiind prelucrate atât ca formă, cât şi ca fond”. Culai Neniu şi-a atras, pentru că n-a respectat întocmai reţetarul ideologic, „urmări grave” – scriu autorii cărţii pe care o comentăm. L. Barski şi Leonid Cornfeld, autorii colecţiei „Cântece narodnice moldoveneşti” (Tiraspol, 1940), au inclus „folclor moldovenesc din periodu sovetic”, despre „viaţa norocoasă a truditorilor din Moldova”, iar în partea a doua, poezii de „autori moldoveni sovietici”. În prefaţa la colecţia „Folclor moldovenesc”, alcătuită de I. D. Ciobanu şi M. G. Savina, acesta din urmă a scris în spiritul şi litera patriotismului sovietic că alcătuitorii au avut „mari greutăţi în alegerea cânticilor din vremea ocupaţiei” (1918-1940) şi, mai ales, din vremea Războiului pentru Apărarea Patriei, cântece dintre care unele au fost schimonosite şi falsificate de către înfăţăşătorii şi ideologii claselor burgheze, iar altele alcătuite de culaci şi alte pături duşmănoase. „Au fost înlăturate şi cântecele cu elemente religioase, mistice, create de partea înapoiată a ţărănimii, care nu oglindesc viaţa întregului norod truditor, de aceea ele nu pot fi tipice”. Prin urmare, întreaga politică a ocupanţilor poate fi definită ca fiind una defalsificare,de trunchiere a creaţiei populare,de aservire a ei unor slogane ale bolşevicilor.
Fabula crizei financiare… Morala o trageti singuri
A fost odata ca niciodata un biet lustragiu care isi castiga existenta, da, ati ghicit, lustruind pantofii domnilor care intrau si ieseau dintr-o cladire impozanta din centru. Niciodata nu stiuse exact ce cladire este aceea in fata careia lucra de ani de zile, poate ere o banca, poate era o bursa, poate vreun minister important insa domnii bine imbracati care intrau acolo opreau adeseori la el pentru a-si lustrui pantofii. Lustragiul nostru era priceput in ceea ce facea, folosea numai crema de pantofi de cea mai buna calitate si era vesel si optimist. Intr-un cuvant era multumit cu munca lui iar clientii lui la fel asteptandu-si rabdatori randul la lustruit.
Intr-o zi insa s-a oprit la el un client nou, mai deosebit de ceilalti care l-a intrebat prietenos: “Ce faci aici? Ce-i cu tine asa de vesel? Nu ti-a spus nimeni de criza financiara?” Ce-i drept nu-i spusese nimeni, nici unul dintre domnii aceia bine imbracati care intrau in banca sau ce-o fi fost acolo, probabil toti la curent cu criza. “Poate nu le pasa de tine sau poate n-au avut suflet sa iti spuna insa criza financiara e pe drum si ne va afecta absolut pe toti, nu va scapa nimeni, nici macar tu un biet lustragiu. Asa ca daca ai un dram de minte iti iei masuri din timp, ca sa nu fi luat pe nepregatite. Aceasta e meseria mea, sunt expert, stiu ce vorbesc.”
Dupa plecarea domnului binevoitor lustragiul nostru ramase pe ganduri. Poate ca intradevar nici unul dintre clientii lui nu il considerase demn sa il puna la curent cu criza financiara. Noroc cu domnul cel prietenos care ii voia binele. Asa ca lustragiul a inceput sa ia masuri incat sa nu fie luat pe nepregatite de criza financiara. Pentru inceput folosea mai putina crema de pantofi si mai de proasta calitate. Apoi a inceput sa aloce mai putin timp fiecarui client, dupa cum se spune time is money. A inceput sa socializeze mai putin cu acestia, criza e criza, nu mai e timp de smalltalk. Preocupat de criza financiara devenise ingandurat, tacut si isi facea treaba de mantuiala.
Holocaustul si crimele comunismului, tratate diferit – de ce?
Sase ministri de externe apartinand unor state din fostul lagar comunist au solicitat, recent, comisarului european pentru Justitie, Viviane Reding, sa puna sub semnul egalitatii genocidul practicat de regimurile totalitare comuniste cu Holocaustul.
Seful diplomatiei romane, Teodor Baconschi, impreuna cu omologii sai din Cehia, Lituania, Letonia, Ungaria si Bulgaria au initiat un demers in acest sens, astfel incat persoanele care neaga atrocitatile comise de calaii comunisti sa raspunda in fata unei legi comunitare similare cu cea referitoare la Holocaust.
Dupa analizarea “scrisorii celor sase”, Comisia Europeana a apreciat ca nu sunt indeplinite conditiile pentru legiferare cu privire la crimele atribuite comunistilor, dar problema trebuie pastrata in studiu. Acestea sunt cuvintele cuprinse in raportul trimis Parlamentului European si guvernelor celor 27 de state membre UE.
Purtatorul de cuvant pentru Justitie al forului continental, Matthew Newman, a motivat respingerea afirmand ca “regimurile comuniste nu au vizat minoritati entice”.
Noua Dreaptă vă urează Crăciun Fericit!
Noua Dreptă urează Crăciun Fericit tuturor membrilor, simpatizantilor dar si tuturor romanilor. De Craciun este bine sa fim toti cu sufletul curat, sa nu existe in inima noastra nici un pic de ura, sa ne rugam cu toti la bunul Dumnezeu sa ne de-a sanatate, bucurii, multa fericire alaturi de ce-i dragi.
Suntem vinovaţi
Autor: Cătălina-ND Cluj
Suntem oameni, şi ca oameni dăm vina unii pe alţii, fără a ne gândi ca avem partea noastră din vină. Suntem vinovaţi faţă de noi înşine, faţă de copii noştri, faţă de strămoşii care şi-au dat şi viaţa pe valorile pe care noi acum le vindem.
Oamenii dau vin pe Guverne. Dacă ninge e vinovat preşedintele, dacă plouă e vinovat prim ministrul. Oamenii aşteaptă ca să vină deputaţii să le repare casele, ca să vină ministrul să le spună ce să facă şi cum să facă. Şi dacă ceva nu e bine în viaţa sa e vinovată conducerea.
Poate dăm vina pe ei că nu avem locuri de muncă, că avem salarii mici dar nu pentru faptul ca noi suntem lenesi. Ori oamenii s-au învăţat ca partidul să le spună ce se poate şi ce nu şi acum când au libertate nu ştiu ce să facă cu ea şi ca nişte pui se ascund, încă se mai simte în mentalitatea oamenilor influenţa comunistă. Comunismul i-a furat omului raţiunea, capacitatea de a gândi. Dar de ce oamenii s-au lăsat manipulaţi? De ce nu au luptat pentru libertate? Frica e cel mai bun instrument de a conduce oamenii, dar mai eşti om când iţi e îngrădit dreptul la identitate, dreptul de a gândi?
Curajul de a lupta pentru valorile noastre, pentru ceea ce e sfânt, ne face oameni. Sau suntem doar animale legate în lanţuţi şi dacă ne aruncă mâncare stăpânul suntem cei mai mulţumiţi? Dar de ce nu recunoaştem că noi suntem vinovaţi pentru că i-am lăsat pe alţii să ne închidă într-o lume a prostiei şi a inconştienţei? Suntem vinovaţi deoarece ne lăsăm manipulaţi, deoarece credem în valori false, deoarece ne pierdem identitatea, deoarece ne lăsăm influenţaţi, deoarece e mai importantă distracţia decât cunoştinţele, deoarece ne-am vândut pentru hrană.
Secvenţe din magia vechilor şi actualelor obiceiuri româneşti
Timpul magic al sărbătorilor de iarnă deschide larg porţile unei bucurii necumpătate. Oamenii, bradul, strada, oraşul se înnoiesc şi se îmbracă frumos, de sărbătoare. Cu cozonaci, piftii, cârnaţi şi caltaboşi, cu sarmale, jumări, tobă şi ţuică fiartă, cu mere şi colaci, gospodarii sunt pregătiţi să-i primească aşa cum se cuvine pe Moş Ajun, Moş Crăciun şi Anul Nou, dar şi pe micii şi marii colindători. În cinstea Naşterii Mântuitorului, fiecare şi-a primenit casa, trupul şi sufletul.
E vremea florilor dalbe de măr şi a lui leru-i ler.
Încă de la Moş Nicolae, copiii şi-au pregătit traistele şi au repetat cântecele Moşului Ajun şi ale Bunei-Dimineţi, tinerii şi-au împodobit costumele pentru Plug, Urs, Vicleim (Viflaim), Capră sau Irozi, pentru că ei vor colinda uliţele satului şi blocurile oraşelor pentru a ura oamenilor spor, dragoste şi an bun. Obiceiurile de iarnă s-au păstrat în toate localităţile româneşti. Chiar dacă în unele zone acestea şi-au pierdut din strălucire şi festivism, în altele au fost recuperate printr-o strădanie spontană ori impusă, de cele mai multe ori, de comercial şi agroturism. Însă, în satele moldoveneşti, din Vrancea până la Suceava şi Botoşani, în cele din Transilvania – Maramureş, Ţara Moţilor, Mărginimea Sibiului etc. -, dar şi pe alocuri, prin Muntenia şi Oltenia, acolo unde alteritatea nu s-a impus în detrimentul identităţii, colindele sunt adevărate festivaluri zgomotoase şi colorate, o pecete unică şi inconfundabilă a iernii. Aceste ceremonialuri publice sunt ritualuri lustrale, menite a “şterge” praful anului ce se duce şi a curăţa drumul celui nou, care se naşte. Sigur că este un amestec de profan şi sacru, de datini păgâne şi creştine, pentru că istoria a trebuit să înregistreze într-un fel întâlnirea dintre tradiţia politeistă şi cea monoteistă. Uratul cu Pluguşorul şi Buhaiul, cu Capra, Ursul, Căiuţii, Jienii, Arnăuţii, Frumoşii şi Urâţii, Moşii şi Babele, Steaua, Viflaimul şi Irozii dau seamă de aceste intersecţii spirituale, acceptate şi asumate firesc şi voluntar.
Morlacii au dus Viflaimul în Italia
Studiile etnografilor vorbesc despre răspândirea obiceiurilor de iarnă dincolo de graniţe, în regiunile populate de vechii vlahi sau aromâni. S-au descoperit astfel mici dramatizări ale Viflaimului şi Irozilor şi în datinile de sfârşit de an din Italia, Croaţia, din sudul Dunării, acolo unde trăiesc istroromâni şi macedoromâni. M. Cossar, un folclorist italian, spune că Viflaimul şi Irozii au fost aduşi în Peninsulă de tracii creştinaţi ce au fugit din faţa slavilor în secolul al X-lea, ajungând până în Croaţia de azi, aflată atunci sub stăpânirea Italiei. Morlacii, cum se numeau acei români, au luat cu ei şi aceste tradiţii. Un argument este obiceiul de a-i răsplăti cu mere pe colindători – practică folosită şi de istroromâni – colaci (numiţi şi colindeţi, despre care se spune că au puteri magice), nuci, mere, pere sau bani. Conform folcloristului Teodor Burada (1839 – 1923), la istroromânii din Croaţia, când se năştea un copil, i se punea în gură o bucăţică de măr înmuiat în vin, pentru ca acesta să fie voinic şi vesel. De asemenea, când se ducea copilul la biserică, pentru a-l boteza, se umplea un paner cu diferite bucate, şi una dintre rude purta panerul până la lăcaşul de închinare, “pentru ca viaţa pruncului să fie îmbelşugată”. Tot astfel, în Ajunul Crăciunului, mesele sunt pregătite cu nuci, covrigi şi mere pentru a le oferi în dar micilor cete de colindători care vestesc Naşterea lui Iisus Hristos.
Nea Ilie Tudor
“Fiecare clipã de suferintã ne apropie de Hristos”
Iti vine greu sã îi spui bãtrân, desi are 82 de ani. Fizic nu aratã de fel vârsta pe care o are, iar spiritul pare sã-i fie vesnic tânãr. In ciuda unei vieti agitate, presãratã cu multã suferintã, Ilie Tudor spune cã tocmai durerea este cea care îl face pe om sã ducã mai departe lupta în viatã. Mai mult decât atât, doljeanul de la Podari crede cã lungimea vietii este conditionatã de o mãsurã care trebuie sã existe în tot ceea ce faci. In fiecare Duminicã este nelipsit de la slujbã, cãci el este cel care conduce corul bisericii. Atunci când nu merge în sat, stã acasã, la masa de lucru, si pune pe hârtie amintiri. „Unii spun cã amintirile sunt dureroase. Eu am învãtat cã din cele ce am trãit sã nu iau decât partea bunã. Si apoi e bine stiut, orice clipã de suferintã ne duce mai aproape de Hristos”, îsi incepe povestea acela care a reusit sã înfrângã cel mai mare dusman al omului: propriile temeri. Nãscut si crescut la Podari, într’o familie modestã, dar temãtoare de Dumnezeu, Ilie Tudor a deprins de mic copil iubirea pentru muzicã. Dupã ce a absolvit scoala primarã din localitate, Ilie merge la Craiova, unde face scoala de cântãreti bisericesti. In acelasi timp urmeazã si un curs de bibliotecari.
Prima amintire despre Cãpitan
In anul 1937, bãiatul de atunci intrã pentru prima oarã în contact cu Miscarea Legionarã. „Fãcuserã niste prãvãlii ale lor, ale legionarilor. Recrutau tineri asa ca mine, din toatã tara, ca sã ne facã ucenici sau bãieti de prãvãlie. M-au luat si pe mine si asa m’am pomenit dus la Bucuresti”, îsi aduce aminte bãrbatul. Din acel loc, merge la Eforie Sud, unde urma sã aiba loc o întâlnire a Miscãrii. „Eram vreo 70 de copii din toatã tara, da’ multi din Oltenia, sã stii. Pe Cãpitan îl stiam de prin ziare, dar de întâlnit l-am întâlnit o datã, de Sfântul Ilie. Mã trimiseserã sã iau o lubenitã. Eu, mic de staturã, mã chinuiam cu papornita aia, când cineva din spate m-a întrebat dacã poate sã mã ajute. Am întors privirea si l-am vãzut pentru prima datã”, continuã nea Ilie povestirea. Vine apoi vremea rãzboiului: „Când am plecat pe front, doar ce mã casatorisem. A fost greu, îti dai seama, sã lasi sotia acasã si sã pleci”.
Dezvaluiri socante: România, condusa de tâmplari, fochisti si dresori de câini
Sub acoperirea diplomelor pompoase, CV-urile reale ale actualilor guvernanți ascund surprize de mari proporții, cel puțin dacă e să dăm crezare dezvăluirilor făcute de senatorul PSD Valer Marian, într-o declarație politică depusă ieri la Parlament.
Senatorul de Satu Mare se ”ocupă”, în declarația sa, numai de cîțiva demnitari din zona sa politică, ceea ce face, însă, cu atît mai spectaculoase dezvăluirile. El prezintă ceea ce numește caracatița Falcă, adică grupul de interese al influentului primar al Aradului, care ar putea fi viitorul lider al PDL, sau secretar general. ”În ultimii şase ani primarul Falcă şi-a constituit un cerc de putere personal la nivel naţional prin promovarea în funcţii cheie în diverse instituţii fundamentale ale statului a unei suite de apropiaţi şi fideli ai să din judeţul Arad. Exemple sugestive în acest sens sunt secretarul de stat Eugeniu Pistru de la Ministerul Transporturilor, preşedintele Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Silviu Bian, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, chestorul Alexandru Tonca, adjunct al şefului IGPR, secretarul de stat Ioan Dascălu de la MAI, ministrul Traian Igaş, şi generalul Florian Coldea, primul adjunct al directorului SRI, şeful de facto al acestei instituţii” scrie senatorul, în declarația sa.
Bombele de abia de aici încep, însă, în momentul cînd Valer Marian prezintă și meseriile de bază ale celor în cauză: ”Eugeniu Pistru a fost tinichigiu şi şofer, după care a absolvit liceul şi facultatea la distanţă (ID). Nu numai Eugeniu Pistru a avut o meserie stimată de preşedintele Traian Băsescu, ci şi alţi discipoli ai primarului Falcă: ministrul de interne Traian Igaş a fost tâmplar, preşedintele CJ Arad, fostul senator Nicolae Ioţcu, a fost fochist, deputatul Iustin Arghir Cionca a fost chelner, iar deputatul Lucian Riviş Tipei a fost dresor de câini şi patron al unei firme de bodiguarzi (care a avut contracte bănoase cu Primăria Arad)”.
