Autor: Alexandru Sudiţoiu-ND Hunedoara

Istoria este cea mai umană stiinţă existentă şi în ea se găseşte gloria, cultura şi identitatea unui neam. În istorie se găseşte mereu un motiv de mândrie şi un model de urmat atunci când prezentul duce lipsă de aşa ceva, motiv pentru care marele poet Mihai Eminescu afirmă la un moment dat că ’’patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară’’. În cazul neamului nostru istoria reprezintă mai mult decât un simplu studiu asupra trecutului, îmbinând acest trecut glorios cu o sumedenie de legende minunate care-i conferă o aură mistică , dar şi cu un spectacol rar întâlnit în istoria universală şi anume formarea unui neam cu dublă ascendenţă : dacă şi romană, care în ciuda tuturor cotropirilor a păstrat intacte trăsăturile rasei latine, apărând cu arma drepturile geografice pe care, în faţa atâtor imperii, ni le dă coroana de lauri a marelui Traian şi sacrificiul sublim al regelui dac, Decebal.

Toate aceste lucruri ne oferă o istorie măreaţă plină de fapte de vitejie şi martiriu, plină de modele demne de urmat, încât dacă aş putea călători în timp şi spaţiu ,cu greu aş putea alege ce personalitate să întâlnesc. De la marele profet geto-dac Zamolxe la regii antici Burebista şi Decebal, de la aceşti regi la Gelu, Glad şi Menumorut, de la ei la voievozii care au apărat cu spada nu doar această ţară ci şi întreaga creştinătate, de la aceştia la eroii revoluţionari Tudor Vladimirescu şi Avram Iancu, ajungând în cele din urmă la eroii primului război mondial, la corifeii naţionalismului interbelic, la cei ce sau jertfit în al doilea război mondial împotriva bolşevismului, iar mai apoi la martirii din închisorile comuniste şi la eroii care au format rezistenţa armată anti-comunistă din munţi, fiind pregătiţi să moară pentru cele trei cuvinte sfinte : Dumnezeu, neam şi ţară. Cu greu aş putea alege unul dintre toţi aceşti eroi şi martiri dar în final consider că persoana pe care aş dori să oîntâlnesc cel mai mult este Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Mişcării Legionare şi continuatorul serenisim al curentului naţional-creştin început de Mihai Eminescu. Un om care s-a ridicat la nivelul cerinţelor unei Europe noi, bazată pe cele mai înalte considerente morale şi spirituale, care a fost respectat de cele mai mari figuri ale vremii sale, nu doar din România ci din toată Europa, oameni de o mare calitate morală şi spirituală precum Mircea Eliade, Constantin Noica, Dumitru Stăniloae, Leon Degrelle, Julius Evola şi alţii. Un om care impresiona prin simpla lui prezenţă datorită unei puteri lăuntrice cu mult superioară contemporanilor săi.

Acum cu siguranţă se pune întrebarea ’’de ce ?’’. Ei bine, Corneliu Zelea Codreanu a fost primul român care a intuit adevăratele probleme ale acestui neam şi a văzut că singura soluţie constă în formarea unui om nou cu aptitudini eroice, a unei elite naţionaliste şi creştine care să cunoască un singur limbaj : acela al faptei şi nu al oratoriei lungi bazate pe promisiuni deşarte şi ipocrizie. Asta pentru că problema principală a românilor sunt românii însăşi. Criza cea mai grea prin care trecem este una morală şi spirituală, iar abia apoi una economică şi politică. Astăzi putem afirma că a avut dreptate, atât prin profeţiile sale în cea ce priveşte comunismul cât şi prin obiectivele sale care poate au fost prea mari pentru liderii vremii sale. Dar idealul său a fost îndeplinit prin simpla existenţă a unor persoane precum Ion Gavrilă Ogoranu, Valeriu Gafencu ( cunoscut şi ca sfântul închisorilor ), dar mai ales a ’’celor doi tineri viteji’’, cum îi denumea prof. Nicolae Iorga pe eroii căzuţi în războiul civil din Spania şi anume Ion Moţa şi Vasile Marin, cât şi a tuturor celor care au pătimit în închisori şi munţi ascultând îndemnul primit atât de la Mântuitor cât şi de la Corneliu Zelea Codreanu, acela ca fiecare să contribuie la mântuirea neamului luându-şi crucea şi pătimind pentru această mântuire. Pe lângă aceste motive se mai adaugă şi faptul că cei mai mari intelectuali români care au făcut parte din acea generaţie l-au urmat, dimpreună cu tineretul ţării, pe Corneliu Codreanu, Emil Cioran afirmând că ’’înainte de Corneliu Codreanu România era doar un deşert, o sahară nepopulată’’.