Elemente de românism
Cum se va îndruma tineretul român ? Tineretul român va descoperi în zarea sa trei ţeluri :
1. destinul românesc
2. măreţia Naţiei
3. înnobilarea Neamului
Între aceste ţeluri trebuie păstrată ierarhia pe care o indicăm, deoarece înainte de împodobirea şi mulţumirea Naţiei noastre prezentă în viaţă, primează împlinirea sensului etern al Neamului românesc, primează să nu ne abatem câtuşi de puţin de la rânduiala dumnezeiască dată nouă pentru desăvârsirea celor veşnice.
Ne vom gândi întâi la destinul românesc : ce avem de înfăptuit în această lume, noi, Românii ? Pentru ce scop a dat viaţă Dumnezeu unui Neam românesc ? Cum putem noi să servim destinul nostru ? Ne vom întreba apoi : cum putem ajunge la întâietate printre atâtea alte noroade?; cum putem adăuga putere, ordine, sănătate, frumuseţe, strălucire, bogăţie, etc., colectivităţii noastre naţionale şi statului român ?
În fine, vom cugeta la înnobilarea Neamului nostru : prin ce calităţi, prin ce merite şi distincţii excepţionale s-ar putea purifica generaţia noastră şi obţine mândria unui plus de demnitate ? Să fie deci bine lămurit : nu ne vom gândi numai la interesele noastre actuale de generaţie nouă şi revoluţionară şi nu ne vom preocupa numai de foloasele şi gloria colectivităţii noastre naţionale actuale, trebuie să ne gândim la legile desfăşurării existenţei româneşti, la destinul veşniciei noastre.
Astfel fiind ţelurile, voi arăta schematic ce ni se cere spre a lucra la înfăptuirea lor. Ni se cere să purtăm în suflet un mănunchi de trei făclii împreunate, strâns îngemănate, necontenit aprinse, care să mistuie orice altă poftă lăuntrică. Anume :
1. spiritul creştin;
2. spiritul naţionalist;
3. spiritul eroic revoluţionar.
Acestea, compuse, laolaltă, fac un tot spiritual indisolubil, anume spiritul legionar pe care-l disecăm aci numai momentan, spre a uşura lămuririle noastre. Subliniez de pe acuma că simţirea şi gândirea noastră legionară se deosebesc fundamental de teoria naţional socialistă şi de cea fascistă, prin spiritul nostru creştin şi prin spiritul nostru naţionalist ; ne apropiem numai prin spiritul eroic revoluţionar.
Alexandru Cantacuzino, fragment din “Românismul nostru” (1936).
Nu exista comentariiInca nu exista comentarii. Comenteaza primul!
Lasati un comentariu

Ziua Drapelului
Ziua Imnului
Ziua Naţională
Ion Negoiaş
Mihai Ţuburlui
Tudor Ionescu
Mişcarea Naţional-Creştină Noua Dreaptă
Noua Dreaptă Alba
Noua Dreaptă Bacău
Noua Dreaptă Braşov
Noua Dreaptă Buzău
Noua Dreaptă Covasna
Noua Dreaptă Germania
Noua Dreaptă Harghita
Noua Dreaptă Iaşi
Noua Dreaptă Italia
Noua Dreaptă Neamţ
Noua Dreaptă Sibiu
Magazin Naţionalist
Noua Dreaptă
Oina.ro
ProVita
BraşovPress
Eurosceptic
Napocanews
Avram Iancu
Corneliu Zelea Codreanu
Horia Sima
Mihai Eminescu
Petre Ţuţea
Radu Gyr
Eternul Maramureş
Valea Timocului