Blog Noua Dreaptă

Autor: Cătălin Guțiu

Azi 28 februarie se împlinesc 227 de ani de la jertfa martirică a conducătorilor rascoalei țaranești de la 1784, o adevărată revoluție națională prin cele ce vor fi vrut a fi impuse de răsculați. Contextul aprinderii revoltei a fost unul cum nu se poate mai greu pentru populația românească, încercată greu, nu atât de curtea imperială cât de mârșavii nobili unguri, nemeși si jeleri care secătuiau sărmanii țarani mai abitir decât năvălirile tătarilor. Astfel iobagii români trebuiau să presteze pe săptămână 4 zile cu brațele, 2 cu animalele și alte pentru jeleri. Din puținul lor trebuiau să plătescă zeciuială din bucate și animale, să dea bir pe cărăușie , animal, plocon, geam de sticlă, fum, prisacă și câte și mai câte.Peste acestea mai suportau masă și casă pentru cei ce adunau bir, suportau incartiruirea militarilor. Nobilii au instituit monopol pe morărit, vânat, pescuit și pășunat, au pus plăți și poveri mari pe minerit, pe transportul lemnelor și construcția de cuptoare.

Deși Maria Tereza a emis un decret de toleranță pentru românii de religie ortodoxă ce le permitea numitea unui episcop ortodox, efectul acestuia a fost nul. Fiul său, Iosif al II-lea, ajungând in Transilvania în 1773, primește în jur de 19000 de petiții, la fel și la a doua vizită. Horea insuși se deplasează de patru ori la Viena, unde îi prezintă împăratului nedreptățile la care sunt supuși românii din Transilvania, ultima audiență având-o în aprilie 1784. În același an, în vară, împăratul dispune o conscripție militară a regimentului de graniță, cei înrolați urmând să primească arme, scutire de îndatoririle iobăgești și primirea în proprietate a casei și pământului ce îl aveau în folosință. Numărul doritorilor a depășit cu mult așteptările și guvernaatorul Samuel von Brukenthal, la presiunea grofilor unguri, anulează conscripția, fapt care îi înfurie pe țărani. Horea aduce vestea că oamenilor li se face o nedreptate deoarece ordinul nu a fost anulat de împărat, aceștea pornesc în 31 octombrie 1784 spre Alba Iulia pentru a cere socoteală, pentru a evita o confruntare cu husarii aceștea ocolesc orașul Brad și înoptează in satul Curechiu, husarii află de plan și atacă în aceeași noapte, dar sunt înfrânți și dezarmați de români. Aceștea însetați de dreptate și mânați de suferințe îndurate secole de-a rândul, atacă în 3 noiembrie curtea Kristyory din Crișcior. Apoi o parte din ei pornesc spre Brad iar cealaltă parte spre Abrud prin Mihaileni.

Răscoala din comitatul Zarandului se întinde în comitatul Hunedoarei, în 4 noiembrie ard castelul grofului Anton Iosica din Brabișca pe valea Mureșului, iar în următoarele zile ard curțile grofilor din comunele Sulighet, Bretea, Ilia, Sârbi, Gura Sada, Tătărăști, Leșnic, Dobra, Roscani, Geoagiu de Jos, etc. Mulți nobili, nemeși și popi unguri cad executați aici pentru vinile lor. Răsculații din Zarand îi ridică și pe iobagii de pe Valea Sreiului și Țara Hațegului, și împreună trec prin foc și pedeapsă edificiile nobiliare până la hotarul cu Țara Românească. Răscoala ajunge la porțile cetății Devei, eșuând în încercarea lor de a lua cetatea. Horea se adresează nobililor asediați cu un ultimatum care rezumă cererile politice ale răsculaților:

„Nobilul comitat, împreună cu toți stăpânii de moșii și cu toată seminția lor, să jure pe cruce, nobili să nu mai fie, fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască dintr-aceea… nobili stăpâni de moșii să părăsească odată pentru totdeauna moșiile nemeșești…să plătească dare ca poporul de rând. …Dacă comitele și nobili se vor învoii la aceasta, țăranii le făgăduiesc pace ”

Programul mai cerea eliberarea țăranilor arestați, eliberarea națională și organizarea după planurile lui Horea a unei „republici populare”. Focul răscoalei se întinde repede în părțile Aradului, Maramureșului și Sibiului, participând și țăranii sași și unguri. Confruntările dure cu armata imperială de la Brad (27 noiembrie), Lupșa și Râmeț (29 noiembrie), aduc victorii răsculaților, dar lupta de la Mihăilești (7 decembrie) se termină în favoarea imperialilor, țăranii obosiți sunt trimiși acasă peste iarnă de către Horea, se despart cu convingerea că vor birui în primavară.

Prin trădare Horea și Cloșca sunt prinși în Pădurea Scorușetului în Munții Gilăului. Apoi cade prins și Crișan în 30 ianuarie 1785. Prizonierii sunt duși la Alba Iulia și încarcerați în celule separate la porțile a III-ia și a IV-a, iar Crișan în vechiul corp de gardă până în 13 februarie 1785 când își pune capăt zilelor.

Ancheta comisiei imperiale conduse de contele Anton Iankovich, stabilește cursul rascoalei și capii săi. Iankovich adaugă la sentință articolul care prevede pedepse cu moartea prin tragere pe roată pentru fapte de tâlhărie și omor la drumul mare în scopul de a înspăimânta mulțimea și de a satisface setea de răzbunare a nobilimii maghiare. O imagine a execuției din 28 februarie 1785 o primim comform istoricului Ghe. Anghel, de la profesorul de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, care scrie o scrisoare unui prieten din Roma în 2 martie 1785:

„După cum prevedea sentința, în dimineața de 28 februarie la ceasurile nouă și jumătate, Horea și Cloșca au fost așezați fiecare pe câte un car special, fiecare fiind insoțit de un preot schizmatic (ortodox). Este cu neputință să descriu mulțimea care a fost de fața. Ei au fost însoțiți de un excadron de cavalerie Toscana în ținută de paradă, cu mare pompă, si de aproximativ 300 de pedeștri orășeni și husari. Batalionul de pedestrași a format un careu, iar călăreții sau așezat pe două aripi. Eu prin bunăvoința unui locotenent de cavalerie, am stat călare, astfel am văzut de la început execuția și parada cum văd această foaie de hârtie din fața mea.”

Întâi a murit Cloșca, care a primit 20 de lovituri, Horea îl privea în picioare, a urmat Horea, căruia i-au dat patru lovituri care i-au zdrobit oasele picioarelor, călăul, țiganul Grancea Racokzi, i-a zbrobit pieptul și după încă opt-nouă lovituri a plecat la Domnul. Nici dincolo de moarte nu au gasit pacea creștinească, trupurile le-au fost tăiate în patru și înfipte în țepe și expuse în orașele importante ale Transilvaniei, aceasta a fost și batjocura adusa trupului lui Crișan.

Așa au făptuit dușmanii crima ce a rămas cunoscută drept „supliciul din Dealul Furcilor” , legenda spune că înainte dă pășească pe eșafod Horea ia grăit lui Cloșca cuvintele: „proști îs Ioane, proști, cetatea Bălgradului, Alba Iulia lui Mihai Vodă ne-o dau nouă Ioane ” Și așa a fost, Dealul Furcilor se numește acum Dealul lui Horea, și Alba Iulia am primit-o noi, inima României noastre de la 1 Decembrie 1918. Veșnică pomenire martirilor neamului romînesc !