Asasinarea Căpitanului, nicadorilor și decemvirilor
Autor: Boandă Sabina
“Pedeapsa cea dintâi şi cea mai cruntă se cuvine în primul rând trădătorului şi în al doilea rând duşmanului. Dacă aş avea un singur glonţ, iar în faţa mea un duşman şi un trădător, glonţul l-aş trimite în trădător.” (Corneliu Zelea Codreanu – Pentru Legionari)
Pedepsirea trădătorilor şi prin asta referindu-mă la asasinarea lui I.G Duca de către Nicadori şi a lui M. Stelescu de către Decemviri, precum şi o dispută dintre Căpitan şi profesorul Nicolaie Iorga, concentrează elita legionară la închisoarea din Râmnicul Sărat în anul 1938.
În acele timpuri în care Mişcarea Legionară a căpătat o amploare formidabilă bucurându-se de simpatia a peste două milioane de români precum şi a organizaţiilor străine angajate în lupta anticomunistă, legionarii devin o forţă incomodă şi de temut pentru conducerea României din acea vreme, pregătindu-se în secret o lovitură menită să dezintegreze organizaţia care într-un final ar fi avut ca rezultat formarea unei Românii curate și puternice.Astfel că, sub pretextul transferului din închisoarea Râmnicu Sarat în închisoarea Jilava, în noaptea dintre 29 şi 30 noiembrie cei 14 legionari sunt ucişi mişeleşte de 14 jandarmi, “mercenari” ai sistemului carlist din acea perioadă. Deținuții lui Carol al II-lea , legaţi de mâini şi de picioare sunt strangulaţi fiecare de către “călăii” aleşi în prealabil, călăi aflaţi sub comanda maiorilor Iosif Dinulescu şi Aristide Macoveanu. Pentru justificarea crimei, trupurile neînsufleţite ale legionarilor sunt împuşcate în spate în curtea închisorii Jilava, simulând astfel o evadare a prizionerilor. Sunt înmormântaţi într-o groapă comună iar ulterior sunt arşi cu acid sulfuric pentru a şterge orice urmă a oribilului masacru. Întâmplarea este relatată a doua zi la radio, între două cântece vesele, ca o ştire banală.
Trecutul nu poate fi schimbat. Păcatul din noaptea Sfântului Andrei l-au plătit românii în cei 45 de ani de comunism şi îl platim în continuare de 20 de ani într-o democraţie coruptă şi nemiloasă. Este alegerea noastră cum evoluăm de acum înainte, este alegerea noastră daca ne confundăm în mediocritate, în nonşalanţă şi ignoranţă, dacă jertfa legionară şi a strămoşilor noştri a fost făcută în zadar. Dar nu avem dreptul să facem asta. Pentru că oricât de egoistă ar fi firea umană, totuşi trebuie să înţelegem că pământul românesc nu este dator să ne asigure existenţa doar nouă, ci şi generaţiilor viitoare cărora trebuie să le asigurăm un mediu propice de dezvoltare pentru că la rândul lor să dea naştere unor urmaşi care să ducă mai departe sângele, tradiţiile şi spiritul românesc.
Avem o ţară frumoasă, avem oameni frumoşi cu suflet frumos. Merităm un trai bun şi avem cu ce să ni-l asigurăm pentru că Dumnezeu a făcut în aşa fel încât românii să se dezvolte pe un pământ care ne oferă totul. Avem resurse, tradiţii, cultură, istorie şi inteligenţă necesară de a profita de toate acestea şi să ne dezvoltăm ca un popor puternic şi indestructibil. Nu lăsaţi să ni se ia toate acestea, sunt ale noastre, le-au apărat străbunii noştri uneori cu preţul vieţii lor. Refuz să cred că suntem atât de slabi încât să ne lăsăm furaţi și duşi de nas.
Ne-am unit cu toții în mișcarea Noua Dreaptă pentru a ne promite atât nouă, cât şi românilor că jertfa legionară nu a fost în zadar şi că o să facem tot ceea ce ne stă în putinţă să trezim poporul român şi să luptăm alături de el pentru a redeveni cei ce am fost odinioară.
Trăiască Legiunea şi Căpitanul !
































Asa-i ziceti voi”Sistemul Carlist”?Exista o mare intrebare la care romanii sa-si raspunda,lor insisi:Dece,de-a lungul istoriei,au fost omorati,cei mai frumosi,cei mai tineri,cei mai bravi,cei mai inteligenti,cei mai cinstiti,adevarati patrioti ai acestei tari Romania.Dece au fot omorati si de catre cine?Concret,cu nume,nu in general,ca ex.Sistemul Carlist.Acest fel de raspuns este o acoperire a adevarului,a adevaratilor criminali.
@crohn,inamicii Miscarii Legionare nu erau decat niste pioni in labele infecte ale evreilor care conduceau lumea si care o conduc dupa bunul plac si in zi de azi.
De ce nu spuneti si despre asasinatele comise de legionari ? Sau ei erau nevinovati? De ce nu vorbiti si despre maresalul Antonescu care a fost un mare roman?Nimeni nu-ti face nici un rau daca respecti legea,contradictii intotdeauna au existat si vor exisA. Pe Nicolae Iorga cinel-a asasinat? De ce?????Cine sunt acei responsabili ai sistemului” carlist” care au ordonat asasinatele?? Cine sunt acei responsabili ai sistemului legionar care au ucis tarani si muncitori ??