Blog Noua Dreaptă

Lazile de zestre, dulapurile, blidarele, leoscarele, culmile de pat etc., aceste obiecte pline de farmec si mister, realizate de mesterii tarani cu multa migala si maiestrie, au fost inlocuite in viata romanului de rand, de altele, mult mai aratoase si practice, dar impersonale. Atat de des raspanditele sifoniere, studiouri, dulapuri-vitrina si nelipsitele recamiere, ne fac sa simtim prin banalitatea lor din ce in ce mai mult, lipsa acelor obiecte care vorbesc de la sine si te intorc cu gandul in trecut la casa bunicii…

Lemnul, a constituit secole de-a randul principala materie prima a romanilor, fiind folosit pentru constructiile gospodaresti sau la confectionarea uneltelor, obiectelor si ustensilelor casnice, a pieselor de mobilier. In activitatea de prelucrare a lemnului, mesterul popular a pus atat indemanare cat si simt artistic astfel incat specialistii vorbesc atat despre “civilizatia romaneasca a lemnului”, cat si despre “arta romaneasca a lemnului”.

In comunitatile rurale, fiecare satean avea cunostintele si deprinderile necesare prelucrarii, macar sumare a lemnului, construind si intretinand singur unele obiecte din gospodarie. Lucrarile mai dificile erau lasate in seama tamplarilor, dulgherilor, stolerilor etc. Acesti mesteri populari s-au identificat intr-atat cu meseriile practicate incat denumirile acestora sunt frecvente si in onomastica (Rotaru, Dulgheru, Dogaru).

Acestia, folosind unelte simple ca securea, ferastraul, tesla, horjul, scoaba, cutitul, dalta, compasul, potricala, ghinul, tiparul de pirogravat au dat nastere unei cuprinzatoare game de obiecte, de la cele mici, de uz personal, ustensile casnice si unelte de lucru, obiecte de cult, pana la piese mari de interior si cele utilizate in constructii. Desigur, confectionarea lor presupunea o specializare temeinica, transmisa din generatie in generatie. Read more

Festivalul de film din Slovacia abundă în lungmetraje româneşti. Într-o singură zi au fost prezentate trei, iar cel care a iscat cele mai multe discuţii a fost “Portretul luptătorului la tinereţe”.

“Marţi, după Crăciun”, de Radu Muntean, “Lumea văzută de Ion B.”, de Alexander Nanau, şi “Portretul luptătorului la tinereţe”, de Constantin Popescu, au fost proiectate la Palace Cinemas, unde patru săli găzduiesc cea de-a douăsprezecea ediţie a IFF Bratislava.

Autorul filmului despre grupul Ogoranu are un lungmetraj în competiţie şi altul – “Principii de viaţă” – în secţiunea Panorama (“Here and There”), după cum a declarat Mathieu Darras, directorul artistic al evenimentului.

Sesiune agitată de întrebări şi răspunsuri

Realizarea “Portretului luptătorului la tinereţe” a durat cinci ani, a explicat Constantin Popescu înaintea vizionării. De altminteri, lungmetrajul acoperă ani buni din activitatea anticomunistă a grupului de partizani condus de Ion Gavrilă Ogoranu – interpretat de Costi Diţă – şi este, totodată, un portret dur, dar fidel al instrumentelor oprimării exercitate de “organele de partid” şi nu numai. Read more

A sosit momentul sa anuntam castigatorii primei editii a Concursului de poezie nationalista . Convingeti-va prietenii, camarazii, sa participe ! De astazi incepe un nou concurs. Premile vor fi livrate in cursul saptamanii viitoare. In cazul problemelor de livrare a premiilor, contactati-l pe camaradul Bogdan P. :0742626475

Laurian Buleandra= locul I- Tricou ND+tricolor

Am ramas doar noi … Read more

Miercuri, 6 octombrie 2010, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Roman (Aleea Alexandru, nr. 38) vor avea loc vernisajul expozitiei de fotografie „Populatia romaneasca din nordul Bulgariei” si lansarea cartii Romanii dintre Vidin, Dunare și Timoc. Sarbatori, obiceiuri, credinte de Emil Tircomnicu, publicata la Editura ICR. Alaturi de autorul imaginilor si volumului, vor lua cuvantul prof. univ. dr. Radu Baltasiu, Directorul Centrului European de Studii in Probleme Etnice al Academiei Romane și Ivo Gheorghiev, presedintele Uniunii Etnicilor Romani din Bulgaria.

Cartea și fotografiile realizate in Bulgaria reprezinta o parte a cercetarilor de teren desfașurate de Emil Tircomnicu in nordul Bulgaria, in anii 2009-2010, prin coordonarea proiectului PNI-IDEI nr. 868/2008, finantat de UEFISCSU-CNCSIS.

Emil Tircomnicu este cercetator etnolog la Institutul de Etnografie și Folclor „C. Brailoiu” al Academiei Romane, fiind coautor a doua importante sinteze etnografice: Atlasul Etnografic Roman și Corpusul de Documente Etnografice. A publicat mai multe lucrari de referinta pentru studiul romanitatii sud-dunarene, printre care: Meglenoromanii. Destin istoric și cultural (Editura Etnologica, 2004), Despre Aromani. De vorba cu Hristu Candroveanu (Editura Fundatiei Culturale Dimandarea Parinteasca, 2006), Identitate romaneasca sud-dunareana. Aromanii din Dobrogea (Editura Etnologica, 2007), Obiceiuri și credinte macedoromane. Dictionar (Editura Biblioteca Bucurestilor, 2009). Read more

Dacă nu-i din inimă curată,

În fiecare an tu mori frumos,

Dar moartea nu te-ncape niciodată!

* * * *

Iancule-Avram ce aş putea să-ţi spun

Lumina în cuvânt să nu te doară?

Obezile din trunchiul de gorun

Se rostogolesc durut prin Ţară…

* * * *

Baia de Criş- la casă de brutar

Tu dormi flămând pe-aceeaşi rogojină,

Ce răni tăcute ard în Calendar!

Prin gândul meu miroase a răşină…

* * * *

Dacă mă ştie frunza de poet

Tu iartă-mi Duhul trasului pe roată,

În fiecare an tu mori încet,

Dar moartea nu te-nvinge niciodată…

Nicolae Nicoară Horia

Am lansat un concurs de poezie patriotica, cu premii constand in Drapelul Romaniei, tricou Noua Dreapta, Carticica sefului de cuib-Corneliu Zelea Codreanu.

Trimiteti pe e-mail: blog@nouadreapta.org poeziile voastre, impreuna cu adresa, nr de telefon, pentru livrarea premiului. La sfarsitul fiecarei luni vom desemna castigatorii.Poeziile vor fi postate pe blog.

…Aici răsare-n mine o chilie

în care s-a sfinţit un pustnic blând…

Zidea virtuţi cereşti în trup plăpând

şi-n ochi purta smerită bucurie…

De priveghere lungă, – albă floare -

se rezema cu fruntea de pervaz

şi luna-i săruta sfinţit obraz

când i-asculta cuvântul, ca o boare:

„O, vino, rob rău, somnule, şi-mi poartă

cu tine visul, peste unda moartă…,

un ceas de vreme urcă-mă şuviţă

în Crama-Împărătească, rod-de-viţă!…” Read more

Trecătorii care traversează Podul Izvor spre Parcul Cişmigiu, privind în dreapta, întrezăresc printre blocuri o biserică albă, ridicată pe o movilă de pământ, cu un aspect impunător, conferit şi de treptele monumentale din marmură, ce-i străjuiesc intrarea.

Cercetând izvoarele istorice care vorbesc despre spaţiul dintre apa Dâmboviţei şi „balta cea mare a Cişmigiului”, aflăm că pe locul actualei biserici a existat o bisericuţă de lemn, construită cu mult înainte. Textul istoricului G.I. Ionnescu-Gion este primul care menţionează despre această biserică de lemn. Aflăm că movila pe care se află biserica era numită, ca şi astăzi, a Gorganului sau a Gorganilor. Existenţa movilei în acest spaţiu ne poate face să credem că a fost construită artificial, ca zecile de gorgane din Câmpia Bărăganului. Se pare, însă, că ar fi un rest mai rezistent, din podişul de odinioară, în care Dîmboviţa şi-a săpat albia.

Cea mai veche menţiune asupra bisericii pare a fi cea pe care o găsim în hrisovul lui Matei Basarab, din 6 august 1639. În timpul domniei lui Şerban Cantacuzino (1678-1688), a fost închinată ca metoh mănăstirii sale de la Cotroceni. Biserica exista şi în timpul lui Constantin Brâncoveanu, în jurul anului 1694, când primeşte de la acesta, ca danie, un clopot.

Ultimele cercetări, mai exact săpăturile arheologice din anul 1953, au dat la iveală faptul că prima biserică de pe dealul Gorganilor nu a fost din lemn, aşa cum susţin majoritatea cercetătorilor, influenţaţi de textul lui Ionnescu-Gion, ci din zid. S-au descoperit resturi ale vechii biserici, propriu-zis, un strat destul de gros de moloz (aproximativ 1 m), ce conţine bucăţi de tencuială cu frescă şi discuri smălţuite. S-a constatat, de asemenea, răzuirea şi tasarea suprafeţei movilei Gorganilor, prin depunerea unui strat gros de pietriş şi de nisip de către cei care au construit întâiul lăcaş de cult. Acest lucru poate fi observat şi astăzi, ori de câte ori se efectuează lucrări administrative ce implică săparea pământului din jurul bisericii. Pământul din jurul ei este plin de moloz rezultat din dărâmarea unei construcţii de zid – cel mai probabil prima biserică – dar şi, lucru foarte interesant, de numeroase oseminte ale celor trecuţi la Domnul mai înainte. Existenţa osemintelor vine în sprijinul ipotezei că, la început, spaţiul din jurul lăcaşului de cult a fost folosit ca cimitir, sau că cimitirul exista dinaintea construirii ei, lucru demonstrat, dacă vrem, şi de etimologia cuvântului gorgan: movilă înălţată deasupra unui mormânt străvechi. Read more

Dacă tot ce ţi se întâmplă
Iţi apare ca un glonţ in tamplă
Fii naţionalist
Fii naţionalist.

Daca nu vrei minciuni sfruntate
Si straini ce te fura pe spate
Fii nationalist
Fii nationalist.

Daca iti iubesti tara, muntii si brazii
Si vrei sa-ti aperi cu orice pret fratii
Fii nationalist
Fii nationalist.

Pentru ca sangele ce curge nu curge in van
E sangele lui Decebal si al lui Traian
Fii nationalist
Fii nationalist.

Sursa: http://rugaortodoxa.blogspot.com/

Autor: Goran Razvan-ND Braşov

Basarabia…un nume simplu si banal pentru ponegritori. O pantagruelitate pentru românii cei români. Nu am cunoscut-o, dar o simt. Nu am văzut-o, dar o cunosc. Nu ne-am reunit, dar suntem uniti. Suntem uniti spiritual impotriva bestiilor denigratoare care, din tiranie si posesivitate agresivă, persistă in minciună, ură si falsitate.

Mama te vrea, Mama te-asteaptă de-aproape un secol, să-ti hrănească gura si să-ti coasă rănile adânci de trivialitatea timpului care, superior, nu se-ncumetă să te inapoieze. Acum este avar, hrănit de defăimători si slugi intolerante. Mai târziu iti va cere iertare. Cele trei culori îl vor obliga, Basarabie frumoasă!

Istoria a fost dură cu amândoi, aprigă si necrutătoare. Ne-a schimgiuit sufleteste si incă stăm drepti. Când vom deveni imuni la contestări, Prutul ne va strânge-n brate si va plânge fericit, chemând natura la o nuntă-n ca-n povesti. Sărbătoare infinită si imagini nemaiântalnite. Dragoste ireversibilia, poezii de-a lui Eminescu si Vieru vor fi puse pe muzică de orchestra monumentală a lui Nicolae Botgros, iar natiunea iti va scoate straiele de sărbătoare, uitate in Sifonierul dorintei de reîntregire. Sunt visuri care, acum imposibile, vor deveni cu putintă in deceniile ce vor veni. Cum zicea si Radu Gyr: „Adevaratele înfrângeri sunt renuntările la vis”.

Suntem prietenii cei mai buni de pe acest pământ „instrăinat”. Bucovina, sora ta, ne este martoră. Si ea, a suferit, frumoasa mea comoară, a fost călcată-n picioare de agresori nestăpâniti, necontrolati, cu inversunata dorintă de cotropire. In veci vom fi, nedespărtiti căci, sufletul nostru domneste învingator asupra demonilor indrăciti, cu ajutoul Măriei Sale. Read more

Un vechi proverb ne spune: miselul vrea marire.
E slab, dar vrea putere prin ura si-nvrajbire.
El vrea sa-si insuseasca pamant de la vecini,
Vrea asternut de nobil, cand s-a nascut in spini.
Acesta e poporul cel slab, cel mai misel
Revizionism vor unii-asemenea si el,
Pe scara neputintii doar se ridica-n sus
Poporul asta lacom, vecinul din Apus.

Raspundem, sus si tare, nedemnului popor
Ce-ntinde ghiara-i hida spre al nostru sfant ogor:
“Revizionism” inseamna sfarmarea lumii-ntregi…
Desi o stii prea bine nu vrei sa intelegi!
Vei mai putea, vreodata, sa treci peste hotara,
Sa mai ajungi puternic-sa ne ciuntesti din tara?
Mai crezi in fantezia de-a mai avea Ardealul?
Puterea vietii tale de mult coboara dealul…
Vrei iar sa fii puternic-vrei glorie mereu,
Vrei rasarit de soare-si tu apui din greu…

Cand stii ca nu se trece, sa nu-ndraznesti sa treci!
De vrei in lumea asta sa nu regreti pe veci.
Nimic nu se mai calca, nimic nu se mai sfarma
Decat in glas de tunuri si-n zanganit de arma.
Popor Maghiar!!! Ia seama! Doresti lucrul acesta!
Vrei sa ne vezi iar, poate, intrand in Budapesta?
Cunoastem bine drumul. Deci: te fereasca sfantul…
Sa sti ca te vom face tot una cu pamantul.

Aureliean Harnagea (Poezie publicata in ziarul “Actiunea” din 1 decembrie 1936. cu ocazia aniversarii Unirii Ardealului si a marilor manifestari anti-revizioniste)

De la Nistru pân-la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân-la Mare
Vin muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte;
Sus la munte, jos pe vale,
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân- în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Read more

Autor: Mihai Tociu

Eu nu mi-aş fi dorit să avem nevoie de un aşa mare actor ca Jean Constantin.

Hai să fim cinstiţi cu noi înşine: oricât de comice au fost rolurile lui, câţi dintre noi se bucură la gândul că ar putea avea de-a face cu vreunul dintre personajele reale pe care maestrul le-a interpretat?

Da, ştiu contraargumentul: Izmail! Nu vă grăbiţi să spuneţi Izmail, până când nu aflaţi de la un turc adevărat cum s-a simţit când şi-a văzut rolul unui conaţional interpretat de un… altcineva.

Mie, de exemplu, nu mi-ar place ca rolul unui român, într-un film turcesc, să fie interpretat de un ţigan.

Bineînţeles că nu se pune în discuţie verificarea părinţilor şi bunicilor fiecărui interpret de roluri de români din filmele străine, dar aş avea o problemă cu cineva care a avut roluri notorii de ţigani şi a ajuns să fie astfel perceput în mentalul colectiv.

De exemplu, cum ar fi dacă actorul care l-a interpretat pe Borat ar juca rolul unui român, într-un film american excelent? Aşa cum acest Izmail a făcut o ţară întreagă să creadă că turcii cei mai turci sunt cei care au nasul lui Jean Constantin, la fel ar căpăta tot globul convingerea că românii adevăraţi sunt numai cei care seamănă cu ”Borat”. Ar fi de condamnat? Read more

Ţin minte mic când eram
Pe bunica ascultam.
Când în poală ea m-a pus
Şi vorbe dulci mi-a spus.
Mi-a cântat cântec de dor
Doina timocenilor:
Măi nepoate, floar’ de crin,
Cât pe lume vei trăi
Să te bată crucea mea
Dacă vei uita cândva
Limba noastră din bătrâni
Limba noastră de Români.

Sursa: Foaie Nationala

În acest amurg al mileniului II, când valorile artei tradiţionale a etniilor Europei s-au retras, treptat, în colecţiile muzeale, ori au îmbrăcat noi forme de expresie în atelierele artizanale, “ambasadorii” unei străvechi civilizaţii a bătrânului continent – românii – traversează Atlanticul. Ei sunt înveşmântaţi în spelendidele lor costume populare de sărbătoare, pe care le poartă cu distincţie. Ei se mândresc şi sunt pe deplin conştienţi de contribuţia, pe care au avut-o strămoşii lor, la crearea şi îmbogăţirea patrimoniului universal al umanităţii.

Căci, România este vatra uneia din cele mai vechi civilizaţii ale antichităţii clasice europene, cea traco-dacică, moştenitoare, la rândul ei, a încă şase milenii de civilizaţie agrară a neoliticului şi a epocii bronzului. Spaţiul carpato-danubiano-pontic a păstrat printre cele mai importante vestigii istorice, lingvistice şi etnografice ale romanităţii răsăritene.

Arta populară românească şi numeroasele meşteşuguri care conlucrează la crearea ansamblului vestimentar tradiţional şi-au tras seva din straturile celor 85 de secole de civilizaţie ţărănescă, fertilizate de-a lungul istoriei de influenţe benefice venite din arii culturale, decantând, în timp, coordonatele unei estetici proprii.

Extrem de divers, costumul celor 90 de zone etnografice cuprinse în provinciile istorice româneşti: Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Crişana, ce înconjoară, de jur împrejur, inima ţării, Transilvania, se prezintă unitar şi inconfundabil cu veşmântul etniilor vecine sau conlocuitoare: secuii, germanii, maghiarii, turco-tătarii, armenii, evreii, sârbii, lipovenii, bulgarii, ucrainenii, ţiganii. Reducerea la geometric a imaginii obiectelor din mediul înconjurător a dat naştere unei tradiţii estetice, unei maniere originale de a percepe natura şi a o exprima în tipare plastice inedite. Decorul, discret, este amplasat cu un rafinat simţ al măsurii, în câmpuri ornamentale bine delimitate, care subliniază liniile croiului – bazat pe principiul tăieturii în foi drepte – dar şi pe cele ale corpului omenesc căruia îi conferă un aspect sculptural, de mare distincţie. Read more

Institutul “Fraţii Golescu” pt relaţii cu românii din străinătate, vă invită pe data de 12 aprilie 2010 ora 18:00, la Clubul Ţăranului din cadrul Muzeului Ţăranului Român, pentru a participa la vernisajul expoziţiei de fotografii a d-lor DORIN LOZOVANU şi EMIL TIRCOMNICU : Valea Dunării (Bulgaria) – între Timoc, Vidin şi Silistra.

În nordul Bulgariei există două comunităţi româneşti, care se diferenţiază etnografic. În regiunea dintre Vidin şi Timoc, în zona bulgărească, localizaţi compact în 31 de sate şi un oraş, Bregova, punctul de graniţă cu Serbia, inclusiv în oraşul Vidin (numit de români Dii) trăiesc românii timoceni.

Din estimările asociaţiilor româneşti, numărul acestora ar fi fost de 125.000-130.000, iar în întreaga Bulgarie 300.000. Cifrele nu mai sunt actuale întrucât peste 50% din populaţia rurală din regiunea nordică a Bulgariei a emigrat în străinătate sau a plecat către marile oraşe din Bulgaria. De la Lom către Silistra, în regiunile Montana, Vraţa, Pleven, Lovech, Veliko Târnovo, Ruse şi Silistra, cu preponderenţă în Vraţa, Plevna şi Veliko Târnovo, se află aproape 100 de sate locuite, în proporţii diferite, de la 10 % la 80 %, de populaţie având origine română. La recensământul din anul 1905 au fost recenzaţi 89847 români, iar în anul 1910 – 96502. Conform recensământului din anul 1920 existau 75065 români, iar în anul 1926 – 83746. În recensămintele oficiale actuale din Bulgaria populaţie românească apare divizată în două categorii distincte – vlahi şi români, iar numărul acestora în 2001 era consemnat la 10566 de „vlasi” şi 1088 de români. Read more

În data de 28 aprilie 2010 vom comemora împlinirea a 35 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui poet şi luptător naţionalist Radu D. Gyr, cărturar de mare nobleţe sufletească, cel care a lăsat posterităţii o operă poetică de valoare unică. În acest sens, lansez o întrecere a celor ce ştiu a mînui versul. În concurs sunt acceptate lucrări (versuri) cu orice fel de rimă si prozodie. Moto-ul care va însoţi fiece lucrare:

“Sfinţit de cruci pe care nu le-am vrut/si de-nvieri pe care nu le-as cere,/nu stiu, Tu te cobori la mine-n lut,/sau eu mă urc spre raiul Tau bând fiere?” Read more

Cum vin nourii…
de Ion C. Bobu

Cum vin nourii gramada
Si cum corbii croncanesc
Ati venit dusmani la prada
Pe sfant pamant romanesc.

Astazi iarasi stati la panda
Sa ne cotropiti din nou.
Ca romanu-i fire blanda,
Dar, sa stiti, ca-i si erou.

Au trecut hoarde barbare
Peste-acest popor roman
Dar sa stiti ca-i trecatoare
Apa, pietrele raman.

Stam aici de mii de ani
Nu ne-a spulberat furtuna,
Nu ne temem de dusmani,
Dar vrem pace totdeauna.

Catre poeti
de Ion C. Bobu

Se prabusesc imperii de criza sau dezmat,
Insa un neam e vesnic sub soare si sub cer,
Cand el din carti isi face puternice cetati
Si fiecare clipa sau ceas are un Homer.

Si azi poeti de seama cu suflet de roman Read more

Traducerea cantecului-

Pe o ramura de mar

Sta un albu porumbel,
Du-ma la iubitul meu
Zise o fata
Ce se-nchina la cer.
Adu-mi tu pana la stana
Inalt, tanar, ciobanel
Zi-i ca-l astept, si ma gandesc la el
Si nu stiu ce sa fac.

Nu am nici frate si nici sora
Straina sunt pe lume
Si ai mei in sat
Nu stiu cum sa faca, sa ma logodeasca.

Ca e lasat de Dumnezeu
Omu bun si omu rau,

Eu imi vreau ciobanelul
Cu parul negru
Si de-asta ma inchin la cer.

În 21 martie 2010, ora 20.00, va avea loc la Centrul de Cultură din Petrovaţ in organizarea Institutului Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, concertul extraordinar de muzică populară românească susţinut de Maria Ciobanu şi orchestra „Pescăruş” (dirijor Petrică Pană), cu un repertoriu semnificativ pentru zona Olteniei şi de o puternică rezonanţă pentru românii de pe ambele maluri ale Dunării.

Evenimentul continuă tradiţia de a invita în Timoc artişti români cunoscuţi şi urmează îndelung aplaudatului recital susţinut lui Tudor Gheorghe, la Bor, la sfârşitul anului 2009. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne din Serbia.

La eveniment participa si Ambasada Romaniei la Belgrad

În aceeaşi perioadă, la Centrul Cultural din Bor se vor proiecta filmele documentare Sinele şi celălalt. Balkan love story, realizat de Ionuţ Piţurescu şi Timoc. Lumea de dincolo, regizor Marius Olteanu, filme documentare realizate în anul 2009 în cadrul programului Mediateca românilor din Timoc. Read more

Te–am asteptat cu sete Capitane,
Sa’nvii în noi strabunele simtiri,
Caci ne–am pierdut si limba si credinta,
Sub biciul crunt al fostei stapâniri.

O, vino la noi Capitane,
Ne zbatem în truda si–amar,
Pierdut–am si limba si lege,
O, vino, re’naltã–un altar.

Din sufletele noastre chinuite,
De miselia–atâtor tradatori,
Tu singur ne mai spulberi deznadejdea
Si–alini în noi tristeti de Nicadori. Read more

Unul dintre fondatorii Asociaţiei Culturale Avram Iancu a rostit o poezie în cadrul celei de-a II-a ediţii a Marşului Memorial Avram Iancu, eveniment organizat la Cluj-Napoca de organizaţia Noua Dreaptă..

Când duşmanii iau amploare,

Ca şi Iancu cu pistoale.

Se mişcă lumea că nu-i bătută-n cuie

Să fie stat de veghe peste-al nost Ardeal.

Iancule tu esti un dram,

Un drag din dragul cel mai drag

George Mranişte Moţ

In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: “Ia-mi negretele si da-mi albetele”.

Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui. Martisorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui. Read more

Revoluţionarul Ioan Chiş, primul om care a urcat pe balconul Operei, în data de 20 decembrie 1989, a comandat o statuie al filosofului Petre Ţuţea. Acesta va fi dezvelită în grădina lui.

Ioan Chiş, primul revoluţionar din balconul Operei

Ioan Chiş, unul din artizanii revoluţiei de la Timişoara, fost vice-preşedinte al Frontului Democrat, fondat în ilegalitate în foaierul Teatrului Naţional, deţine o grădină la intrarea în oraş, pe Calea Aradului. Chiş se ocupă de grădinărit încă din primii ani de după Revoluţie, după ce a renunţat să se mai lupte cu morile de vânt ale politicii post-decembriste.

Printre morcovi, pătrunjel şi leuştean va răsări şi bustul filosofului Petre Ţuţea, despre care revoluţionarul spune că îi este mentor. „Cum se împacă cultura cu grădinăritul? Nu se poate una fără alta. Din lipsa culturii mulţi ţărani nu mai lucrează pământul. Aici, Ţuţea o să fie în mediu natural”, a declarat Ioan Chiş.

Artiştii renumiţi au strâmbat din nas

Statuia va fi inaugurată la începutul acestei primăverii, cel mai probabil în ziua în care se sărbătoresc sfinţii Petru şi Pavel. „Îmi place cum a ieşit. A fost realizat de doi studenţi. Am fost la numeroşi artişti celebri, care au tratat problema cu aroganţă, de parcă noua generaţie nu ar fi în stare. Spuneau că nu poate face oricine. Iată că se poate”, a mai declarat revoluţionarul. Read more

Satul Izvoarele din judeţul Constanţa nu iese din tiparele tradiţionale ale satelor dobrogene de pe buza Dunării, din zona celebrelor mănăstiri Dervent şi Peştera Sfântului Andrei. Şi totuşi, în acest sat, aproape uitat de lume, există o misterioasă biserică, cu pereţii făcuţi din împletitură de nuiele, bulgărită şi lipită cu pământ, „un relict din epocile cele mai vechi ale acestor locuri“ care, „împreună cu cele din satele vecine Satu Nou şi Strunga, formează un grup restrâns, cu totul aparte în arhitectura sacrală de lemn din România şi din Europa“, cum spune arhitectul Vlad Calboreanu, iniţiativei căruia i se datorează consevarea ei.

MăreşteBiserica din localitatea Izvoarele – numită cândva Pârjoaia, sau PrejoaiaMai multe fotografii
Despre această biserică nu se poate vorbi în date certe. Nu se cunoaşte cine a ridicat-o, nici cărei comunităţi creştine i-a aparţinut, nici alte lucruri care să o poată încadra exact într-o anumită epocă. Toate sunt relative. O corabie a Domnului, ancorată la cerul Dobrogei, în care, de secole, se zideşte neîncetat cetatea cea mare a credinţei mântuirii, în sufletul creştinilor de pe malul drept al Dunării, aici, unde Apostolul Andrei însuşi, împreună cu ucenicii săi, apoi, peste secole, alţi sfinţi ai acestor meleaguri au propovăduit adevărul Evangheliei lui Iisus Hristos. Existenţa ei astăzi se datorează arhitectului Vlad Calboreanu, prin strădania căruia edificiul ajuns în paragină a renăscut din dragoste şi credinţă, spre înălţarea credincioşilor. Read more