Arhiva pentru 'Cultul Eroilor' Subiectul
Donează pentru o troiță în memoria eroilor căzuți la Iernut
Noua Dreaptă începe o campanie de strângere de fonduri pentru ridicarea unei troițe în cimitirul eroilor, din satul Oarba de Mureș, localitate ce ține de orașul Iernut. Troița va fi ridicată în memoria soldaților români căzuți în bătălia de la Iernut.
În anul 1944, între 17 septembrie și 5 octombrie, au avut loc la Iernut cele mai grele lupte de pe teritoriul României din cel de-al doilea război mondial. În aceste lupte și-au pierdut viața circa 11.000 de militari români pentru eliberarea Ardealului de sub ocupație hothystă.
Sfârșitul ocupației horthyste nu a însemnat însă și eliberarea Ardealului, căci întreaga Românie a fost ocupată de trupele sovietice care au instaurat în țară comunismul, regim responsabil pentru moartea a sute de mii de oameni și distrugerea elitelor țării.
2 comentariiChișinău: Primul marș în memoria lui Moța și Marin (Galerie Foto+Video)
În data de 13 ianuarie, militanţii Mişcării Naţional-Creştine Noua Dreaptă au organizat la Chişinău un marş în memoria eroilor legionari Ion Moţa şi Vasile Marin, căzuţi în urmă cu 75 de ani pe câmpurile de luptă din Spania, în timpul războiului civil dintre forţele anarhisto-comuniste sprijinite de Moscova şi trupele naţionaliste ale generalului Franco.
Marşul a avut loc pe aleea Mircea cel Bătrân din Chişinău, iar coloana de manifestanţi a fost deschisă de icoana Noilor Martiri Români, copia icoanei de la Mănăstirea Diaconeşti. Marşul s-a încheiat la biserica Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ-Hozivitu, unde a avut loc o slujbă comemorativă pentru sufletele muceniniclor Ion Moţa şi Vasile Marin.
Cei doi au căzut ucişi în 13 ianuarie 1937 de un obuz, în localitatea Majadahonda de lângă Madrid, în timul unei ofensive de respingere a unui atac comunist. Ambii au plecat ca voluntari, alături de alţi şase camarazi, să lupte în tranşee, lăsând în urmă familii şi prieteni. Aducerea în ţară a trupurilor celor doi eroi ai Neamului Românesc a durat aproape o lună de zile, ei fiind înmormantaţi creştineşte în ziua de 13 februarie 1937, la Casa Verde din Bucureşti, sediul central al Mişcării Legionare, unde a fost ridicat un mausoleu în onoarea lor. Monumentul a fost mai târziu dislocat şi distrus de comunişti, astăzi nemaiştiindu-se nimic despre rămăşiţele pământeşti ale celor doi. Read more
Nu exista comentariiMihai Eminescu, omagiat de Noua Dreaptă la Bistrița
Duminică, 15 ianuarie, organizaţia Noua Dreaptă filiala Bistriţa-Năsăud a celebrat 162 de ani de la naşterea marelui poet naţional Mihai Eminescu, eveniment ce a avut loc în Piaţa Mihai Eminescu din Bistriţa.
La ora 13:00 aproximativ 20 de persoane aparţinând organizaţiei locale a Noii Drepte, s-au strâns în jurul bustului lui Mihai Eminescu fluturând drapelul României, precum şi cel al oganizaţiei.
Mai multe efective de jandarmi şi echipaje de la Poliţia Locală au supravegheat întreaga acţiune, deşi aceasta a fost declarată încă de la început, una paşnică. Read more
Nu exista comentariiEroii Moța și Marin nu au fost uitați nici la Orăștie și nici la Târgu Mureș
An de an, naționaliștii români îi comemorează pe eroii martiri Ion Moța și Vasile Marin. În toate filialele Noii Drepte au loc acțiuni de comemorare și promovare a celor doi legionari care s-au sacrificat în luptă împotriva comunismului, luptând în armata generalului Franco, în războiul civil din Spania.
Sacrificiul lor a generat uriase manifestari de simpatie in Spania, Franta, Belgia, Germania, Polonia iar in Romania peste un milion de oameni i-au petrecut pe ultimul drum. Sacrificiul nu a fost in zadar: revolutia bolsevica a fost infranta, Spania reusind astfel sa evite comunismul.
Noua Dreaptă a organizat un parastas în memoria celor doi, la biserica ortodoxă din Orăștie, biserică construită în perioadă interbelică de legionari. Tinerii naționaliști au depus și o coroană de flori la troița ridicată în memoria lui Moța și Marin, dar de pe care autoritățile au șters numele lor. Read more
Nu exista comentariiBacău: Marșul Aniversar Mihai Eminescu
Duminica, 15 ianuarie 2012, cu ocazia implinirii a 162 de ani de la nasterea marelui poet, gazetist si politician nationalist, Mihai Eminescu, Noua Dreapta Bacau a organizat un mars de celebrare a celui care a luptat pentru ca Romania sa apartina romanilor.
Marsul s-a desfasurat pe traseul Parcul Catedralei – Bdl. Unirii – Str. Nicolae Balcescu – Calea Marasesti – Parcul Cancicov, pana la bustul lui Mihai Eminescu, unde dl. Bereanda Cristian, profesor de istorie si dl. Tuburlui Mihai, coordonatorul filialelor din Nordul Moldovei au tinut o cuvantare despre importanta zilei de 15 ianuarie, zi de neuitat pentru toti romanii.
Totodata, pe parcursul marsului, tinerii participanti au scandat lozinci precum: “Basarabia e Romania!”, “Traiasca, traiasca, traiasca si-nfloreasca / Moldova, Ardealul si Tara Romaneasca!” samd. Read more
4 comentariiEroii legionari Moța și Marin promovați în Baia Mare și Pitești
În data de 13 ianuarie, militanții Noii Drepte din filialele Maramureș și Argeș au desfășurat campanii de promovare a eroilor legionari Ionel Moța și Vasile Marin. Acțiunea a constat în lipirea de afișe și răspândirea de manifeste cu cei doi eroi.
In 1936, cei doi fruntasi ai Miscarii Legionare, impreuna cu alti 5 camarazi (preotul ortodox Ion Dumitrescu-Borsa, secretarul general al Legiunii, printul Alexandru Cantacuzino, diplomat de cariera, inginerul Gheorghe Clime, comandantul Corpului Muncitoresc Legionar, avocatul Nicolae Totu si economistul Banica Dobre), s-au inrolat voluntar in armata nationala a generalului Franco, pentru a sprijini lupta poporului spaniol impotriva Brigazilor comuniste, sprijinite de Moscova, care incercau sa constituie un capat de pod al Ciumei Rosii in extremitatea vestica a continentului european. “Se tragea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clatina asezarea crestina a lumii! Puteam noi sa stam nepasatori? Eu asa am înteles datoria vietii mele. Am iubit pe Hristos si am mers fericit la moarte pentru El! (…) Sa nu lasam pe urmasii nostri sa piarda binefacerile sufletesti ale Nasterii Matuitorului! Sa nu lasam o tara fara Biserici, fara icoane, fara ocrotirea mainii lui Dumnezeu! Sa nu lasam copiilor nostri o viata in care vor fi pierdut pe Hristos!” Asa explica Mota, in Testamentul sau catre parinti, sensul sacrificiului sau. Read more
Nu exista comentariiIon Moța și Vasile Marin comemorați de Noua Dreaptă la Timișoara

Ca în fiecare an, filiala locală a Noii Drepte a organizat o slujbă religioasă comemorativă dedicată amintirii jertfei fruntaşilor legionari Ion Moţa şi Vasile Marin, căzuţi în urmă cu 75 de ani pe câmpurile de luptă din Spania, în timpul războiului civil dintre forţele anarhisto-comuniste sprijinite de Moscova şi de trupele naţionaliste ale generalului Franco. În jur de 30 de persoane de toate vârstele au ţinut să fie prezente vineri seara la parastasul care a avut loc la Catedrala Ortodoxă din centrul Timişoarei. Acţiuni similare au avut loc şi în alte mari oraşe ale ţării, precum Alba Iulia, Cluj sau Bucureşti. Read more
Nu exista comentariiIonel Moţa, Vasile Marin şi Mihai Eminescu, cinstiţi la Cluj-Napoca
Membrii Filialei Cluj a Noii Drepte au organizat astăzi, la Cluj-Napoca, cu începere de la ora 17:00, un parastas pentru pomenirea eroilor martiri Ionel Moţa şi Vasile Marin, răpuşi în data de 1937, în războiul civil din Spania, pentru apărarea creştinătăţii, dar şi în memoria Poetului Naţional Mihai Eminescu, a cărui zi de naştere va fi celebrată duminică.
Zeci de persoane au luat parte la eveniment.
Cei doi legionari români s-au înrolat voluntar în armata generalului Franco, pentru a sprijini lupta poporului spaniol împotriva comuniştilor, susţinuţi de Moscova, care încercau să se extindă spre Vest.
Fostul student al Facultăţii de Drept a Universităţii din Cluj, Ionel Moţa, cel care în trecut a condus studenţii clujeni, a oferit de pe frontul de luptă o descriere cutremurătoare a războiului care se ducea în Spania, într-un text adresat părinţilor săi: “Se tragea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clătina aşezarea creştină a lumii! Puteam noi să stăm nepăsători? Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele. Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El! (…) Să nu lăsăm pe urmaşii noştri să piardă binefacerile sufleteşti ale Naşterii Mântuitorului! Să nu lăsăm o ţară fără Biserici, fără icoane, fără ocrotirea mâinii lui Dumnezeu! Să nu lăsăm copiilor noştri o viaţă în care vor fi pierdut pe Hristos!”. Read more
Nu exista comentariiTârgu-Mureș: Eroii nu mor niciodată!
Indiferent ce nume am oferi evenimentelor din 1989, o concluzie sigură putem trage: pentru răsturnarea oficiala a regimului comunist și pentru idealul Libertății au murit oameni. Pe aceștia îi numim martiri. Pe aceștia îi numim eroi.
În amintirea acelor eroi care au căzut la Târgu-Mureș în 1989 și a celor originari din județul Mureș răpuși în alte orașe, membri și simpatizanții Noii Drepte filiala Mureș, în seara de 22 decembrie 2011 au depus candele aprinse și au desfășurat un banner cu mesajul “Eroii nu mor niciodată” la troița martirilor revoluției din Piața Victoriei – Târgu-Mureș. Read more
2 comentariiEroii revoluției din decembrie 1989 comemorați de ND Argeș
Miercuri 22 decembrie, membrii Noii Drepte Argeș au depus o coroană de flori la monumentul revoluției din decembrie 1989, în piața Vasile Milea din centrul Piteștiului
Ca naționaliști, membrii Noii Drepte cinstesc memoria celor ce și-au dat viața luptând împotriva comunismului. în această categorie intră toți martirii care au murit la revoluție.
Observăm însă cum astăzi la 22 de ani de la căderea regimului comunist, foștii membrii ai PCR ocupă funcții politice importante. Iar spre deosebire de alte state ex-comuniste, România nu a scos înafara legii doctrinele și simbolurile comuniste. Mai grav, o asemenea propunere a fost supusă la vot în Senat, parlamentarii în marea majoritate votând împotriva condamnării prin lege a comunismului. Read more
4 comentariiNoua Dreaptă Timișoara i-a comemorat pe eroii din decembrie 1989
Sâmbătă a avut loc la Timişoara marşul tradiţional al suporterilor bănăţeni în memoria victimelor din decembrie 1989. Celor 2-300 de fani ai echipei Politehnica Timişoara, reuniţi în cadrul asociaţiei Drukeria, li s-a alăturat o delegaţie importantă a filialei locale a Noii Drepte, însoţită de câţiva participanţi activi la revoltele anticomuniste de acum 22 de ani, şi care a dat culoare acţiunii, aducând la marş singurele drapele tricolore. Read more
Nu exista comentariiParastas în memoria tuturor legionarilor căzuți
În data de 21 noiembrie, Sf. Arhanghel Mihail şi Gavriil (pe stil vechi), militanţii Mişcării Naţional-Creştine Noua Dreaptă, au organizat un parastas în memoria tuturor legionarilor căzuţi sau morţi în credinţa legionară, pentru toţi eroii neamului şi ostaşii Români care şi-au dat viaţa pentru eliberarea şi apărarea Patriei.
Nu întâmplător a fost aleasă această zi, Sfântul Arhanghel Mihail este apărătorul şi patronul ceresc al Mişcării Legionare. Sub steagul Arhanghelului dreptăţii mii de luptători au luptat pentru Credinţă, Neam şi Patrie. Căzând în lupte sau în suferințe în închisorile comuniste Legionarii lui Hristos au dus Crucea până la capăt slăvind pe Dumnezeu Read more
Nu exista comentariiAcțiune de ecologizare la Tâncăbești
Ca în fiecare an înainte de Marșul Memorial Corneliu Zelea Codreanu, membrii Noii Drepte au întreprins o acțiune de ecologizare la locul martirajului Căpitanului, locul unde în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1939, Corneliu Zelea Codreanu împreuna cu Nicadorii și Decemvirii au fost asasinati din ordinul regelui Carol al II-lea pentru curajul de a fi înfruntat camarila regala și politicianismul ratat al partidelor politice, care nu se mai gândeau la binele României ci doar la interesele lor proprii. Read more
1 comentariuNoua Dreaptă Maramureș aduce un omagiu armatei române și militarilor căzuți la datorie
Moment simbolic în istoria poporului român, înscris in calendarul sărbătorilor noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie este Ziua Armatei Române, o zi de glorie si de cinstire pentru eroismul şi jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemanat faptele de arme cu soarta Neamului românesc, îndeplinindu-şi misiunea nobilă de a apăra unitatea natională şi integritatea teritorială a statului român. Noua Dreaptă Maramureş a comemorat la Monumentul Ostaşului Român, de la intrarea în Parcul Municipal din Baia Mare, această zi importantă din viaţa poporului român, prin depunerea unei coroane de flori de către o delegaţie restrânsă a organizaţiei.
La 25 octombrie 1944, glorioasa armată română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţie străină: oraşul Carei. Prin lupte grele şi sângeroase şi fapte de eroism, armata română a reîntregit Transilvania străbună, leagănul naţiunii şi civilizatiei româneşti, din al cărui trup fusese răpită partea de nord-vest prin odiosul Dictat de la Viena. Acţiunile militare purtate de armata română in bătălia pentru Ardeal alcătuiesc un drum glorios, soldat pe pământul transilvan cu numeroase jertfe. Mii de militari din cadrul Armatei a IV-a, comandată de bravul general Dăscălescu, şi trupele Armatei I ale neînfricatului general Atanasiu au căzut vitejeşte în luptele sângeroase de la Sfantu Gheorghe, Targu Mures, Oarba de Mures, Paulis, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare şi Carei, în total peste 50.000 de oameni (morţi şi răniţi).
Totodată, camarazii din cadrul Noii Drepte Maramureş au dorit să-şi exprime recunoştinţa veşnică şi respectul faţă de militarii români din diviziile 6 şi 7 infanterie, căzuţi pentru eliberarea nordului Transilvaniei în timpul campaniei din anul 1919. Read more
Nu exista comentariiNoua Dreaptă a comemorat victimele masacrului de la Moisei, din 14 octombrie 1944
Vineri, 14 octombrie 2011, filialele Noii Drepte din Maramureş, Bistriţa- Năsăud şi Cluj-Napoca au comemorat, în cadrul unei manifestări organizată la Baia Mare de către Asociaţia „ Eternul Maramureş”, împlinirea a 67 de ani de la martiriul românilor ucişi fără vreo vină de către horthyşti, la Moisei, spre finalul celui de-al doilea război mondial.
Membrii şi simpatizanţii Noii Drepte au participat la sfânta slujbă de pomenire a sufletelor martirilor, oficiată de un sobor de nouă preoţi ortodocşi, după care au străbătut în marş, cu făclii şi candele aprinse, zona centrală a municipiului Baia Mare până la monumentul Ostaşului Român din Parcul Municipal, unde a fost depusă o coroană de flori, s-a păstrat un moment de reculegere şi a fost rostită o scurtă şi emoţionantă alocuţiune în amintirea celor ucişi atunci, pomenindu-se numele fiecăruia dintre aceştia.
Se cuvine să evocăm în câteva cuvinte tragedia petrecută în acel ultim an întunecat de criminală ocupaţie horthystă, ocupaţie soldată cu zeci de mii de victime nevinovate din rândul românilor din Transilvania de Nord.
Grupul celor asasinaţi la Moisei era compus din ţărani simpli, toţi acuzaţi de „trădare” faţă de Ungaria lui Horthy. Erau în realitate patrioţi români sau simpatizanţi ai acestora, câţiva ţărani care refuzaseră să-şi dea vitele ocupanţilor, marea majoritate dezertaseră din detaşamentele de muncă forţată ale armatei ungare, sau pur şi simplu erau oameni bănuiţi a fi ostili regimului horthyst ungar. Nu a existat nicio anchetă serioasă, nu a fost efectuată nicio judecată şi nu s-a pronunţat nicio condamnare legală contra lor, nicio acuzaţie la adresa lor nu a fost dovedită şi nu a putut fi dovedită. Dar uciderea lor înfiorătoare a fost premeditată şi planificată atent, după cum rezultă din cercetări, mărturii şi documente. Read more
3 comentariiAmintirea eroului Pintea Viteazul onorată de Noua Dreaptă Maramureş
La fel ca în fiecare an, la sfârşitul lunii septembrie a.c. Noua Dreaptă filiala Maramureş a cinstit printr-o ceremonie de comemorare amintirea şi personalitatea unuia dintre cei mai renumiţi şi mai îndrăgiţi eroi populari din nordul Ardealului: haiducul Pintea Viteazul ( 1670-1703).
În tradiţia folclorică maramureşeană şi în memoria colectivă a românilor, viaţa şi lupta haiducului Pintea se identifică cu eforturile ardelenilor de obţinere a emancipării sociale, în contextul în care asuprirea feudală ( în planul vieţii sociale) era dublată de profunde injustiţii, grave nedreptăţi, sub aspectul convieţuirii etnice, căci românii erau consideraţi „ naţiune tolerată” în propria lor ţară, de către reprezentanţii claselor privilegiate ale maghiarilor, saşilor şi secuilor.
De menţionat că sub conducerea acestui brav oştean român provenit din mica nobilime transilvăneană au luptat cu speranţa într-o soartă mai bună atât români, cât şi ardeleni de alte naţionalităţi, inclusiv maghiari, uniţi într-un mod lăudabil în scopul nimicirii abuzurilor şi împilării săvârşite de marii nobili, încercând în acelaşi timp să rupă lanţurile ocupaţiei habsburgice.
Având în vedere cele de mai sus, această acţiune a noastră am dorit să reprezinte, pe lângă un omagiu adus memoriei lui Pintea Viteazul, şi un îndemn adresat compatrioţilor nostri, indiferent de naţionalitatea lor, de a ieşi din letargie şi nepăsare şi de a sprijini pe cât le stă în puteri strădaniile noastre, ale acestui grup de tineri reuniţi în Mişcarea Noua Dreaptă, de a schimba radical, în bine, situaţia aproape dezastruoasă în care se găseşte azi societatea românească. Read more
1 comentariuCorneliu Zelea Codreanu comemorat de Noua Dreaptă Italia (Galerie Foto)
In data de 13 septembrie 2011, zi in care s-au implinit 112 ani de la nasterea lui Corneliu Zelea Codreanu, filialele Noii Drepte din România si din Republica Moldova au organizat simpozioane aniversare si au desfasurat ample campanii de afisaj, avand ca scop promovarea adevarului istoric despre fondatorul Miscarii Legionare.
Noua Dreaptă Italia a comemorat pe liderul Miscarii Legionare duminica 18 septembrie a.c. la Rimini (Emilia-Romagna) printr-o slujba religioasa la Biserica Ortodoxa ”Sfântul Nicolae din Myra” din aceeasi localitate. Dupa slujba membrii si simpatizantii Noii Drepte Italia au continuat comemorarea, in cel mai nationalist mod, printr-o intalnire de lucru, pentru a discuta asupra actiunilor viitoare ale filialei.
La comemorare au participat şi reprezentanţi ai filialei locale Forza Nuova, organizatie care il care mentor pe fondatorul nationalismului crestin românesc, Corneliu Zelea Codreanu. Multumim camarazilor italieni pentru prezenta!
“Români, atunci când glasul şi dorinţa voastră vor proclama victoria, România va reînvia. Va înflori. Vor înflori în ea ca bujorii copiii voştri. Străinul o va respecta. Duşmanul se va teme. Soldaţi ai Legiunii Sfântului Mihail! Read more
1 comentariuMişcarea Noua Dreaptă comemorează martirii legionari căzuţi în închisorile comuniste (Galerie Foto)
Membrii Noii Drepte alături de vechiul legionar Ilie Tudor, fost deţinut politic şi autor al Cărţii “Un an lângă Căpitan”
În data de 14 septembrie 2011, in ziua marii sărbători creştine a Înălţării Sfintei Cruci, două delegaţii ale Mişcării Noua Dreaptă din Cluj şi Târgu Mureş au fost prezente la Aiud pentru a comemora victimele închisorilor comuniste, majoritatea deţinuţi politici legionari.
Naţionaliştii, alături de foşti deţinuţi politici, au participat la slujba de pomenire a martirilor ucişi de comunişti în închisoarea din Aiud, ţinută lângă Monumentul “Calvarul Aiudului”. A fost amplasat şi un stand al Magazinului Naţionalist.
Comuniştii au transformat închisoarea din Aiud într-un centru de exterminare a intelectualilor şi a preoţimii. 240 de generali români care au luptat pe frontul de est completează lista martirilor. Deţinuţii au fost supuşi la torturi şi la un tratament inuman, scopul torţionarilor find de a-i face să renunţe la credinţa în Hristos. Singurul lucru care i-a ţinut pe supravieţuitori în viaţă a fost credinţa în Dumnezeu şi rugăciunea.
Printre intelectualii care au trecut prin temniţa Aiudului se numără Petre Ţuţea, poetii Radu Gyr şi Vasile Voiculescu, filozoful Mircea Vulcãnescu, creatorul curentului gândirist Nichifor Crainic, la care se adugă Valeriu Gafencu, Pãrintele Dumitru Stãniloaie, Pãrintele Galeriu, Pãrintele Calciu-Dumitreasa, Pãrintele Iustin Pârvu, Pãrintele Bejan, Pãrintele Arsenie Papacioc, Pãrintele Daniil Tudor, Pãrintele Ion Lãcãtusu si multi, multi altii. Read more
3 comentariiConferinţă despre Corneliu Zelea Codreanu organizată de Noua Dreaptă Iaşi (Galerie Foto)
Cu ocazia zilei de 13.09.2011, cand se implinesc 112 ani de la nasterea intemeietorului Miscarii Legionare – CORNELIU ZELEA CODREANU – Filialele Noii Drepte din Nordul Moldovei au organizat la Iasi o conferinta pe tema istorica.
La acest eveniment a participat, pe langa membrii Noii Drepte din Bacau, Iasi, Neamt, Suceava, si reputatul profesor universitar dr. Gheorghe Buzatu, alaturi de Corneliu Ciucanu, cercetator dr. in istoria Miscarii Legionare.
Rolul acestor doi invitati de seama a fost acela de a dezvalui celor prezenti, si nu numai, adevarata imagine a liderului Miscarii Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. De asemenea a fost evidentiata importanta pentru Romania a Miscarii Legionare in lumea politica interbelica. Read more
2 comentarii13 septembrie 1899 – 13 septembrie 2011 – 112 ani de la naşterea lui Corneliu Zelea Codreanu
Autor: Alexandru Sudiţoiu-ND Hunedoara
Dragi camarazi, în această zi sfântă se împlinesc 112 ani de la naşterea lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Mişcării Legionare şi omul trimis de către Arhanghelul Mihail cu un rol profetic de a trezi conştiinţa românească împotriva ciumei roşii ce venea de la răsărit. Asemeni lui Hristos Căpitanul nostru şi-a luat crucea în spate şi s-a străduit să cheme poporul la luptă, dar tot asemeni lui Hristos el nu a fost ascultat de toţi, iar cei care l-au ascultat, elita neamului românesc, au fost masacraţi alături de el de către conducătorii vremii şi ”poporul duşman lui Dumnezeu”, aşa cum scria Sfântul Aghatanghel în profeţia s-a despre Corneliu Zelea Codreanu şi Legiunea Arhanghelului Mihail ce se va ridică în ţara din Carpaţi, de la nord de Dunăre, ţara lupului.
Nu intenţionez să mă limitez la o lecţie de istorie, lucru care s-a făcut destul cu diverse ocazii, fiindcă ştiu că majoritatea celor ce citesc acest articol cunosc suficient de bine personalitatea Căpitanului, în schimb prefer să scriu despre prezent şi despre viitor fiindcă ştiu că asta vroia şi Căpitanul. Naţionalismul său nu s-a limitat doar la câteva comemorări şi parastase pentru unele personalităţi ci din contră, el îşi arăta respectul pentru aceştia prin faptele sale din viaţa de zi cu zi şi prin acţiuni, prin urmarea modelului lor permanent de luptă fiindcă parastase putea să facă oricine, oricând. Dacă vreau pot să fac şi eu un parastas la biserică în fiecare Sâmbătă pentru toţi eroii neamului, nu ? Şi ce rezolvăm cu asta ?
Pentru noi, naţionaliştii români, ziua Căpitanului este una dintre cele mai importante zile ale acestui an. Astăzi ne aducem aminte de cei care au luptat înaintea noastră împotriva fiarei de la răsărit şi care au pierit pentru Dumnezeu, neam şi ţară. Lumea noastră a fost mereu o lume clădită pe dragoste şi muncă dar astăzi aceste două valori ale poporului român au devenit motive de batjocură datorită spălării pe creier prin care a trecut poporul român şi a urmărilor care au venit mai târziu prin intermediul ţiganizării şi a capitalismului occidental. Dar toţi trebuie să ştie că la un moment dragostea noastră pentru acest popor va birui, iar din cenuşa trecutul ne vom ridica în frunte cu memoria Căpitanului nostru, care ne stă drept model pentru eternitate.
Le scriu în primul rând adepţilor legionarismului care sunt, şi mereu vor trebuie să fie, luptători activi pentru cauza noastră. Cei mai nobili şi mai curajoşi luptători sau aflat mereu în minoritate faţă de leprele care au format în permanenţă majoritatea, deci dacă auziţi că sunteţi puţini nu vă temeţi şi mai presus de toate nu vă gândiţi că ar fi un lucru rău. Totuşi să ţineţi minte că pe viitor de la voi se va cere un mare sacrificiu, la fel cum s-a cerut şi de la Căpitan şi de la toţi corifeii naţionalismului interbelic, căci pentru noi nu este de ajuns să credem, ci trebuie să depunem un legământ sacru, acela de a lupta permanent, de a ne jertfi pentru acest neam. Read more
3 comentariiNoua Dreaptă Constanţa în acţiune (Galerie Foto)
În ajunul zilei de 13 septembrie 2011, zi în care se împlinesc 112 ani de la naşterea fondatorului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, naţionaliştii constănţeni au desfăşurat o amplă campanie de afişaj promovând personalitatea fondatorului şi liderul Legiunii Arhanghelului Mihail.
Mare vizionar, spirit catalizator şi ascet creştin, cu o energie şi dragoste imensã pentru Neamul Românesc, dispreţuitor de moarte, integru şi cumpãtat, Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu a fost şi a rãmas idolul poporului român, simbolul luptãtorului şi martirajului românesc, imbold la luptã şi jertfire pentru toate generatiile viitoare de români.
Tot cu această ocazie ND Constanţa a distribuit sute de manifeste cu apelul Noii Drepte către români, făcând cunoscute constănţenilor mai multe probleme cu care se confruntă România la ora actuală, dar şi soluţia la acestea: Noua Dreaptă şi viitoarea sa aripă politică Partidul Naţionalist. Read more
1 comentariuNoua Dreaptă la manifestările de la Ţebea (Galerie Foto)
La fel ca în anii anteriori membrii Noii Drepte din Ardeal, dar şi din alte părţi ale ţării, au participat la manifestările de la Ţebea, leagănul românismului transilvãnean, pentru a îl comemora pe Avram Iancu şi pe liderii revoluţiei române din Transilvania de la 1848.
Tinerii naţionalişti au depus o coroană de Flori la mormântul Crăişorului Munţilor, care îşi doarme somnul de veci lângă Gorunul lui Horea. Avram Iancu va rămâne întotdeauna un simbol al luptei pentru libertate şi un exemplu pentru militanţii Noii Drepte.
Cu această ocazie au fost împărţite şi mii de manifeste de promovare a Noii Drepte şi a obiectivelor noastre. Ca de fiecare dată a fost amplasat şi un stand al Magazinului Naţionalist, singurul stand unde participanţii la festival au putut cumpăra tricouri cu Avram Iancu, cu mesajul “Mândru că sunt român”, cu mesajul “Basarabia Pământ Românesc” şi alte produse cu caracter identitar. O mulţime de români au vizitat standul Magazinului Naţionalist, nu doar pentru a cumpăra articole cu caracter naţional, dar şi pentru a se interesa de obiectivele organizaţiei.
Militanţii Noii Drepte au adus şi cel mai mare tricolor de la Ţebea, cu care au mărşăluit printre miile de oameni prezenţi la manifestare, cântând cântece patriotice şi scandând: “Trăiască duhul lui Iancu\Trăiască moţul între moţi\ Câmpia libertăţii spune\ Că Avram Iancu suntem toţi”, “Harghita, Covasna Pământ Românesc”, “Noi suntem români, aici pe veci stăpâni”, “Unitate Naţională, etc, în aplauzele românilor. Read more
3 comentariiAvram Iancu comemorat la Braşov
Membri ai Asociaţiei Noua Dreaptă Brasov au fost prezenţi, sâmbătă 10 septembrie, la statuia Crăişorului munţilor pentru comemorarea împlinirii a 139 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui erou naţional Avram Iancu.
Purtând steaguri tricolore şi ale Asociaţiei Noua Dreaptă, participanţii au depus o coroană cu tricolor la bustul dârzului şi neînfricatului luptător pentru drepturile politice, sociale şi naţionale ale poporului român.
Indubitabil, amintirea lui Avram Iancu trezeşte şi azi sentimente şi puternice emoţii oricărui român responsabil, mai ales dacă ne reamintim „Ultima voinţă” a dârzului luptător:
„Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea ; un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voiesc dar şi hotărât dispun, ca după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să Read more
2 comentarii






















Ziua Drapelului
Ziua Imnului
Ziua Naţională
Ion Negoiaş
Mihai Ţuburlui
Tudor Ionescu
Mişcarea Naţional-Creştină Noua Dreaptă
Noua Dreaptă Alba
Noua Dreaptă Bacău
Noua Dreaptă Braşov
Noua Dreaptă Buzău
Noua Dreaptă Covasna
Noua Dreaptă Germania
Noua Dreaptă Harghita
Noua Dreaptă Iaşi
Noua Dreaptă Italia
Noua Dreaptă Neamţ
Noua Dreaptă Sibiu
Magazin Naţionalist
Noua Dreaptă
Oina.ro
ProVita
BraşovPress
Eurosceptic
Napocanews
Timoc Press
Avram Iancu
Corneliu Zelea Codreanu
Horia Sima
Mihai Eminescu
Petre Ţuţea
Radu Gyr
Eternul Maramureş
Valea Timocului