Blog Noua Dreaptă

Oare misiunea României nu constă în a realiza ceea ce Rusia n-a realizat? Istoria ei (a Rusiei, n.n) a început ca o adevărată renaștere a spiritului bizantin pe pământul slav, renaștere ce s-a oprit odată cu mutarea centrului de la Kiev la Moscova, unde spiritul lui Gengis-Han a devenit dominant. Tradiția acestuia o continuă bolșevismul, în măsura în care, cu mare forță, organizează totul. Or, tradiția bizantină nu-i oare demnă să renască la rândul ei? N-ar însemna oare o enormă îmbogățire dacă acest ton, care a răsunat împreună cu altele de-a lungul întregului Ev mediu și al cărui ecou a declanșat propriu-zis Renașterea italiană, s-ar auzi din nou? În Rusia n-ar putea să o facă. Ca esență, elementul bizantin a murit de multă vreme acolo sau a devenit ireal. Birocrația era moartă, ireală era educația, pe de-o parte, și Biserica, pe de alta, în măsura în care trebuie să continue Bizanțul viu. Numai în ținerea liturghiei continua să supraviețuiască autentic elementul bizantin viu, dar aceasta nu dintr-o concordanță religioasă ci datorită înclinației primare a rusului pentru teatru. În plus, religiozitatea rusească e pur rusească; e originar creștină în măsura în care creștinismul originar era primitiv, nu bizantin.

Or, nu știu cum stau lucrurile cu religiozitatea românească; ea nu mi-a produs o impresie adâncă. Cei mai înalți prelați mi-au părut acolo niște paradoxuri vii, în măsura care lasă să li se vadă un exterior care, pentru mine, cel obișnuit cu Rusia, apare asociat indisolubil cu gravitatea și cu strictețea, deși în realitate, ei sunt mai degrabă niște abați ai secolului al XVIII-lea; despre unii dintre ei erau colportate cele mai galante aventuri, care abia dacă le dăunau reputației. Însă, fără îndoială, Biserica românească este vie. Numai acolo, Biserica greco-ortodoxă nu a încremenit. Și astfel, dacă religiozitatea necesară e prezentă, numai în România elementul bizantin ar putea să trăiască o nouă renaștere în sfera religiosului. În celelalte sfere, el poate să renască în mod absolut cert doar acolo. Read more

Mihai, voievodul unificator, îndrăzneţ până la cel mai pur ethos românesc, primul întregitor national, viteazul, singur, înconjurat de aprige rivalităti, cu siguranta că a înteles in sines lui că bravura lui însemna clipa de început care l-a sfârşit. Tudor, pandurul din Vladimiri, desluşeşte stările unei părti de tară cutreerată de «etheriile» din Fanar, până i se aplică şi lui cumplitul măcel. Dar jertfitii de la Majadahonda? Dar cei din pădurea Tâncăbeşti, din gradina visinilor, din şanturi, de pe maidane, de pe strâzi, ori de la Aiud şi Pitesti, de la un colt la altul al gliei româneşti şi până sub troenele din Siberia?

Atâţea şi atâtea strânşi într’un destin al «sinuciderii»… Impus totdeauna prin conjuncturi creeate de mâini străine sau de înstrăinările sugrumării. Zbaterea cea mai lungă, cu vârsta cea mai veche a umilintelor, cu milenare vietuire in carapace rar deschisă, au trsnsmis totuşi din trecutul tenebrelor o zestre care a dus la deşteptarea conştiinţei către viziuni naţionale de implinit. Şi când tarâmurile conştiinţei au devenit vointă, autohtonia romanească a realizat cu greu, dar a realizat; Unirea, Independenţa, Unirea cea Mare a graiului, a sângelui curs pe pământul românesc, rotund, cu firea şi cu mândria de totdeauna a particularei sale etnicităti.

, de când a vrut, a început să existe Romania in totalitatea ei liberâ. Dar nu aici trebuia să se oprească România întregită. Miracolul realizat, se deschide implacabil către desăvârşirea lui. Spre acolo unde începe sobrul joc al rolului istoric. Cu viziuni şi practici care să meargă până la apriderea din străfunduri a tuturor declanşărilor materiale şi spirituale – până la iluminarea locului pe care România îl are in lume. Robirea e limita supravietuirii, e apartenenţa la altcineva; numai eşirea din robire deschide perspectiva spre efortul de a te creea pe tine însuşi şi de a te rândui printre valorile umane.

Filozoful Emil Cioran scria altădată, cu rigorile conştiinţei, cu elan de flacără şi poruncă, şi, mai ales, dând ascultare glasului din adâncuri al celor care i-au trecut in sânge milenare suferinte: Read more

Creştinii din vestul României s-au recules la mormintele celor dragi. Cimiterele din Transilvania şi Banat au devenit adevărate focare de lumină. În seara de 1 noiembrie, creştinii din vestul României se adună pe la mormintele celor dragi, unde depun flori şi aprind lumânări şi candele.

Tradiţia datează de câteva sute de ani şi poată numele de Luminaţie. Practic, în seara Zilei Tuturor Sfinţilor, oamenii se roagă pentru sufletele de dincolo. „Originea sărbătorii este una catolică, dar Luminaţia a fost preluată şi de creştinii ortodocşi şi chiar protestanţi, pentru că mesajul Luminaţiei, acela de a ne ruga pentru sufletele celor trecuţi la cele veşnice este unul profund creştin”, spune preotul greco-catolic Mircea Marţian, de la parohia română unită „Andrei Mureşanu” din Cluj-Napoca. La rândul său, istoricul Tudor Sălăjan, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, a remarcat o curiozitate.

„La catolici, Ziua Morţilor este pe 2 noiembrie. Tradiţia a pătruns în Transilvania într-un mediu multiconfesional şi a început să fie serbată din seara de 1 noiembrie. Explicaţia ţine de particularismul bisericesc. De fapt, ziua liturgică Read more

În noaptea de 29-30 octombrie 1992 s-au stins din viață, în urma unui accident, Ion și Doina Aldea Teorodovici, doi dintre cei mai mari muzicieni români de peste Prut. Accidentul a avut loc în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometrii de București. Moartea celor doi a fost percepută ca o tragedie națională, însă autoritățile nu au investigat cazul, privindu-l ca pe un simplu accident, deși sunt mari șanse să fi fost vorba de un asasinat, având în vedere faptul că soții Teorodovici militau pentru unirea Republicii Moldova cu România.

Au optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea Teodorovici sunt primii care în anii 90′ au cântat despre limba română și despre Eminescu pe care l-au reintrodus astfel în cultura din Basarabia.

La 27 august 1991, Ion și Doina Aldea Teodorovici au cântat pentru Suveranitate și Independență la Marea Adunare Națională, apoi au plecat, imediat, la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună: “Vin aici direct din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, să vă aduc salutul libertății noastre”.

În mai 1992, împreună cu poeții Grigore Vieru și Adrian Păunescu, au cântat în fața luptătorilor din războiul de pe Nistru, pentru a le ridica moralul. S-au aflat la o distanță de circa 300 de metri de tancurile și lunetele inamicilor.

Înainte de căderea Uniunii Sovietice cei doi au fost respinși la radio și televiziune. Ion ia ghitara în brațe și pornește împreună cu Doina să cutreiere satele Moldovei. Read more

Sapte localitati transilvanene care au fost orase sasesti s-au reunit, sambata, la Bistrita, in prima editie a Congresului Siebenburgen, destinat promovarii comune in mai multe domenii.

Reprezentantii din domeniul arhitecturii, al culturii si al patrimoniului celor sapte cetati sasesti din Transilvania, Bistrita, Medias, Sebes, Cluj-Napoca, Sighisoara, Brasov si Sibiu, au discutat despre cum se pot ajuta pe aceste zone, informeaza Adevarul

“Am reusit sa inchegam legaturi cu orasele din Transilvania, si sa discutam un pachet comun de promovare, pentru ca in viitor Siebenburgen sa devina un brand national. In urma discutiilor am inteles ca există multe lucruri care ne unesc si, desi exista numeroase interese individuale de promovare, cel mai bine este sa incercam tot impreuna, printr-o asociere”, a explicat Ovidiu Cretu, primarul Bistritei. Read more

Nicolae C. Paulescu (30 octombrie 1869–17 iulie 1931), descoperitorul incontestabil al insulinei şi recunoscut ca atare de comunitatea ştiinţifică internaţională, continuă să rămână cvasi-necunoscut în ţara sa, exceptând mediile strict medicale.

Câţi dintre oamenii de rând, beneficiind de tratamentul cu insulina sau dintre cei, mult mai numeroşi, care fac gestul banal de a înghiţi o aspirină, ştiu ce-i datorează doctorului Paulescu? Câţi dintre cei care suportă o operaţie a hipofizei ştiu că procedeul întrebuinţat se numeşte, din 1906 încoace, “Procedeul Paulescu”? (Expus într-o carte celebră în Iumea medicală, apărută la Paris în 1906, intitulată “Ipofiza creirului” Câţi dintre cei care beneficiază de tratamentul anevrismelor, al glandei tiroide, al glandelor limfatice, ficatului şi splinei, de substanţe medicamen¬toase anestezice ori de somnifere, de cele destinate eliminărilor renale – ca să cităm doar câteva dintre direcţiile în care activitatea sa a revoluţionat de-a dreptul ştiinţa medicală – câţi dintre toţi aceştia, aşadar, ştiu ce-i datorează savantului Paulescu?

Cauzele acestei situaţii sunt de căutat în politica naţională falimentară pe care o practică mai-marii zilei, dar şi în felul în care mijloacele de informare în masă înţeleg să slujească valorile naţionale.

Intelectualul de rând a abdicat de la datoria sacră de a sluji adevărul, hrănindu-se dintr-un vag fond aperceptiv negativ, pe care-l activează, la nevoie, în câteva formule imprecise, îi e, până la urmă, indiferentă orice problemă dacă nu este şi o problemă personală.

Dar dacă această latură a savantului Paulescu va intra, până la urmă, în conştiinţa contemporanilor, ceea ce este mult mai greu de primit este modelul apostolic pe care l-a întruchipat, simultan, Paulescu. Cauzele, de această dată, trebuie căutate în propria noastră dezordine interioară, în conştiinţa schizoidă a omului “modern” care exhibă, public, nişte principii, dar se poartă, în fond, după cu totul altele. Paulescu este dintre acei fericiţi oameni pentru care nici o dizarmonie nu tulbura echilibrul perfect dintre gând şi faptă.

Concepţia lui despre viaţă era una eminamente creştină: omul trebuie să slujească acest adevăr. “Profesorul trebuie să cântărească toate cuvintele pe care le pronunţă şi să probeze tot ce afirmă”, aceasta a fost, timp de 31 de ani, deviza lui Paulescu, cât timp a ocupat catedra de Fiziologie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Trebuie să probeze tot ce afirmă, inclusiv existenţa lui Dumnezeu; ceea ce a şi făcut, în toate cărţile şi cursurile sale, primind, ca urmare, titlul de „cel mai mare interpret ştiinţific al Divinităţii”. Read more

După ce însuşi a vorbit cu Părintele ceresc prin rugăciune, Sfântul Voievod Neagoe Basarab cheamă la sine, ca un părinte iubitor, pe cei apropiaţi, să îi povăţuiască: “Iată, acum mi să apropie ceasul morţii, ci păsaţi de chemaţi pre iubiţii miei coconi şi pre dragile mele cocoane şi pre dragii miei boiari şi slugi”. Şi fiecăruia, pe rând, îi adresează cuvânt de despărţire şi de întărire pentru vremea când părintele lor nu le va mai fi alături.

Pe fiii săi îi învaţă “precum zice Solomon: Fiiule, priimeşte învăţătura tătâne-tău şi ascultă sfatul mâne-ta, ca să trăeşti în veci. Dreptu aceia, feţii miei, şi eu vă învăţ, mai nainte de toate, de acestea: să aveţi frica lui Dumnezeu în inimile voastre şi să vă fie sufletele curate, dinpreună cu trupurile, şi să iubiţi săracii şi mişăii şi să le faceţi milostenie şi să vă rugaţi lui Dumnezeu şi Preacuratei lui Maici cu tot de-adinsul. Şi nu numai din gură, ci cu toată inima şi cu tot sufletul şi cu tot cugetul”. Cu ajutorul lui Dumnezeu, domnia asupra urmaşilor săi se va face în pace: “Că Domnul Dumnezeul şi stăpânul nostru Iisus Hristos iaste bun şi îndurător şi milostiv şi cu mila sa va îmblânzi toate valurile mării, care sunt rădicate asupra voastră. Şi veţi trece cătră linişte cu bine şi cu blândeţe, unde să vor unge trupurile voastre, şi veţi domni în lumea aceasta cu pace, iar sufletele vor dobândi sufletescul bine cel de veci, cu cei ce au îngăduit lui Dumnezeu din veci şi pânâ acum”.

Rugăciunea este ultimul cuvânt al omului care se desparte de această lume

După cum toată viaţa a învăţat despre grija omului pentru sufletul său, mai importantă decât grija de cele materiale, acum, în faţa morţii, grija cea lumească nu mai există: “Pentr-aceia, eu de astăzi înainte nu mă mai grijăsc de iubiţii miei coconi, nici de dragile mele cocoane, nici de boiarii miei cei credincioşi, nici de slugile mele, nici de avuţie, nici de rudenii, nici de podoabe sau de lucrurile cele dăşarte ale lumii aceştiia, nici de altceva de nimic, fărâ numai ce-mi iaste grijă de sufletul mieu şi cum voi trece prin vămile cele înfricoşate”. Read more

Fundația Arsenie Boca din București anunță apariția filmului documentar ”Părintele Arsenie Boca – Omul lui Dumnezeu”. Filmul a fost editat de Fundația Arsenie Boca și este un documentar extraordinar despre una din cele mai mari personalități ale ortodoxiei românești.

Arsenie Boca a fost părinte ieromonah, teolog și artist român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop. Datorită personalității sale mii de români veneau la slujbele sale, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București), supranumită Capela Sixtină a Orientului.

Filmul este în regia lui Nicolae Mărgineanu. Printre cei care au contribuit la documentar se numără şi Ion-Constin Manoliu, Bogdan Ficeag, Maria Ploae şi mulţi alţii. DVD-ul poate fi găsit la sediul fundației și costă 10 lei. Read more

Ne detaşăm de ştirile de la 18, ne îngrozim de lipsa de omenie a altora, de corupţia generalizată, de hoţie, de nesimţire. Ne mângâiem barba cu gesturi alese, de-a dreptul burgheze, când vorbim despre ceea ce este şi despre cum ar trebui să fie. Toate aceste tare balcanice sunt apanajul altora, nu al nostru. Ascultătorii noştri sunt mai inteligenţi decât ai lor. Noi suntem mai ecologişti ca alţii, mai corecţi ca nemţii, ascultăm muzică mai bună, citim cărţi şi suntem în general oripilaţi de această Românie brutală şi gregară născută din minţile altora, întotdeauna a altora.

Ştiţi ce? Nimic nu este mai fals.

Să luăm exemplu directorului Operei Cluj, Rareş Cătălin Trifan, trimis în judecată pentru conflict de interese, pentru că a semnat un contract cu sine însuşi pentru 7000 de euro. Apoi, să luăm exemplu lui Mircea Diaconu, care nu pregetă să se vaite în fiecare emisiune despre lipsa de verticalitate a altora, exact ca un intelectual-politician depăşit de greutatea funcţiei sale. Acesta şi-a numit propria soţie director artistic la Teatrul Nottara, încălcând regulamentul de concurs. Să luăm exemplul lui Liiceanu sau al lui Pleşu, cei doi boieri ai literaturii române, îmbogăţiţi peste noapte, unşi cu toate alifiile politicii româneşti. Unul fost ministru şi responsabil de moartea a mii de civili sârbi Read more

Perioada postdecembrista are pentru spiritul legionar din tara desfasurari complexe. In sens speculativ si teoretic. Ca imagine, simbol sau expresie. Dar mai ales viu, pe plan sufletesc, in ordinea concreta a faptei. Viu, ca forta ce actualizeaza gandirea si actiunea, smulgandu-le din “somnul dogmatic”. Si viu, ca speranta, ca nerenuntare la vis. Daca pana in 1989 bunaoara, scrierile verzi erau “persecutate si arse pe rug, la rand cu trupurile legionarilor” (cum nota Horia Sima), in ciuda discriminarilor, slova nationalist crestina, de bine, de rau, azi iese la lumina, putand asigura unitatea si continuitatea intre generatii si constituind nepretuita hrana pentru neam. Putem sa ne bucuram de acest context creat aici si acum? Context care e si o provocare, acorda sanse calitative noi intrairea credintei legionare.

Vai noua, ca deseori bucuria nu poate merge pana la capat! Chiar si in familia cea mare a luptatorilor pentru onoare s-a instalat, pe ici, pe colo, un mod cvasigeneral de a privi legiunea si mesajul ei ca pe o realitate privata. Ca si cum duhul verde s-ar putea desface cu bucata pe “piata libera” fie si sensibilizati, unii afirma netulburati ca experiaenta legionara este o problema care ii priveste numai si numai pe dansii. Ei cauta sa “privatizeze arhanghelismul, in acceptia ca aleg si respecta dintre perceptele corneliene pe care vor si care le convin, pe altele neglijandu-le complet. Ce facem, “liberalizam” si legionarismul?

Fenomenul in discutie poate fi intalnit pe scara larga, din nenorocire, in privinta religiei crestine, nu numai in multimea credinciosilor, ci si printre preoti, atunci cand unii dintre ei nu mai iau in seama intreg tezaurul de credinta ci aleg ceea ce nu “deranjeaza’, ceea ce ‘face placere’. De exemplu, teme (“inactuale’) despre moarte, despre iad, despre suferinta, avort, etc. zice-se, nu asigura numaidecat confortul sufletesc al unora si altora, si din ratiuni populiste trebuie puse la naftalina… Read more

Vineri, 14 octombrie 2011, filialele Noii Drepte din Maramureş, Bistriţa- Năsăud şi Cluj-Napoca au comemorat, în cadrul unei manifestări organizată la Baia Mare de către Asociaţia „ Eternul Maramureş”, împlinirea a 67 de ani de la martiriul românilor ucişi fără vreo vină de către horthyşti, la Moisei, spre finalul celui de-al doilea război mondial.

Membrii şi simpatizanţii Noii Drepte au participat la sfânta slujbă de pomenire a sufletelor martirilor, oficiată de un sobor de nouă preoţi ortodocşi, după care au străbătut în marş, cu făclii şi candele aprinse, zona centrală a municipiului Baia Mare până la monumentul Ostaşului Român din Parcul Municipal, unde a fost depusă o coroană de flori, s-a păstrat un moment de reculegere şi a fost rostită o scurtă şi emoţionantă alocuţiune în amintirea celor ucişi atunci, pomenindu-se numele fiecăruia dintre aceştia.

Se cuvine să evocăm în câteva cuvinte tragedia petrecută în acel ultim an întunecat de criminală ocupaţie horthystă, ocupaţie soldată cu zeci de mii de victime nevinovate din rândul românilor din Transilvania de Nord.

Grupul celor asasinaţi la Moisei era compus din ţărani simpli, toţi acuzaţi de „trădare” faţă de Ungaria lui Horthy. Erau în realitate patrioţi români sau simpatizanţi ai acestora, câţiva ţărani care refuzaseră să-şi dea vitele ocupanţilor, marea majoritate dezertaseră din detaşamentele de muncă forţată ale armatei ungare, sau pur şi simplu erau oameni bănuiţi a fi ostili regimului horthyst ungar. Nu a existat nicio anchetă serioasă, nu a fost efectuată nicio judecată şi nu s-a pronunţat nicio condamnare legală contra lor, nicio acuzaţie la adresa lor nu a fost dovedită şi nu a putut fi dovedită. Dar uciderea lor înfiorătoare a fost premeditată şi planificată atent, după cum rezultă din cercetări, mărturii şi documente. Read more

 Senatorii au respins, miercuri, propunerea  legislativă privind consacrarea zilelor de 21  martie şi 6 mai ca sărbători legale, iniţiată de  deputatul minorităţilor Amet Aledin. În  susţinerea propunerii legislative deputatul  minorităţilor a susţinut că cele două sărbători  ale comunităţii musulmane din România sunt  celebrate din timpuri vechi iar propunerea vine să le consacre din punct de vedere legislativ.

În cadrul dezbaterilor senatorul PNL Emilian Frâncu a susţinut că nu este nevoie de o lege pentru cele două sărbători.

”De ce e nevoie de o lege? În România sunt 18 minorităţi reprezentate în Parlament. La viitorul recensământ vor fi 21. (…) Dacă avem 21 şi fiecare are 4 – 5 zile de sărbători legale… Personal am participat în toate localităţile din Constanţa la sărbători ale comunităţilor, fără să existe lege. Primarii au fost alături de comunitate şi fără lege. Aşa orice minoritate poate avea nenumărate sărbători legale. Nici pentru 1 martie, nici 8 martie nu avem legi, nu avem legi pentru foarte multe sărbători religioase, istorice ale poporului român. Putem avea mai multe sărbători decât are anul. Zile importante din istoria României nu sunt sărbători, nu sunt în lege. Există în Franţa, Germania, o ţară din lume, ca ziua naţională să fie sărbătorită legal de comunitatea românească?”, a întrebat retoric senatorul PNL.

Senatorul PSD Toni Greblă a spus, în cadrul dezbaterilor, că obiecţiile sale sunt de principiu şi a afirmat că nu se poate ca toate sărbătorile să fie declarate sărbători legale.
Read more

Poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea, de numele şi activitatea lui Vasile Alecsandri, împreună cu altora din generaţia paşoptistă, se leagă conturarea primului stat naţional român prin dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în 1859.

Vasile Alecsandri a fost considerat cel mai mare poet român până la afirmarea lui Mihai Eminescu, iar criticul literar Titu Maiorescu îl numea … “cap al poeziei noastre literare în generaţia trecută, poetul «Doinelor şi lăcrimioarelor», culegătorul cântecelor populare păruse a-şi fi terminat chemarea literară (…). Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mirceşti, şi iernei mult mai grele ce o petrecuse izolat în literatura ţării, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor …” (Convorbiri literare, 1871)

Dacă despre viaţa şi activitatea poetului se poate scrie doar la modul laudativ, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre modul în care urmaşii săi îi cinstesc memoria. Casa în care poetul s-a născut, în municipiul Bacău, în 1821, este în prezent o ruină în loc să fie un muzeu dedicat marelui om de cultură.

Istoria tragică a casei în care s-a născut Vasile Alecsandri

Istoria acestui imobil începe undeva în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Cunoaştem faptul că poetul a moştenit casa de la părintele său, vornicul Vasile Alecsandri. Locuinţa făcea parte dintr-un ansamblu mult mai mare aflat în centru oraşului Bacău. Până la naţionalizare casa a rămas în patrimoniul familiei poetului. Ulterior o parte din ansamblu a fost demolat, însă locuinţa a fost inclusă pe lista monumentelor istorice în 1980. După Revoluţie, când teoretic lucrurile ar fi trebuit să devină mai bune, casa a revenit doamnei Florica Urziceanu, descendentă a poetului. Read more

de Horia Sima

Infrânt nu esti atunci când sângeri si nici când ochii’n lacrimi ti-s, cele mai crâncene înfrângeri sunt renuntãrile la vis. (Radu Gyr – “Indemn la luptã”)

Aceste randuri exprima mai mult decat sentimentul celor chinuiti in inchisorile comuniste: o credinta, un ideal, o conceptie de viata, o intreaga filosofie. Sensul plenar si final al oricarei existente. Pentru asta traim. Pentru a ne realiza ca persoana umana. Tel pe care nu-l putem implini decat visand, imaginand ceva nou, proiectand dincolo de invelisul material al vietii reflexele lumii de dincolo. Trebuie sa prindem un crampei de cer in tot ce intreprindem aici pe pamant. Trebuie sa avem ochii atintiti spre valori mai inalte decat zidurile in care traim, patul in care dormim sau mancarea ce-o digeram. Nici chiar pleiada de inventii tehnice, care mai de care mai aratoasa, nu trebuie sa ne strice echilibrul interior. Toate acestea sunt lucruri pieritoare. Ele vin si pleaca si nu afecteaza destinul nostru imparatesc.

Omul e om numai in masura in care viseaza la marirea neamului sau si se integreaza in zbuciumul lui istoric si spiritual. Natiunea e o componenta a sufletului sau si nu poate renunta la ea fara a-si mutila existenta. Pe linia neamului, omul se urca mai departe si printr-un efort convergent se intalneste cu Dumnezeu si contempla creatia Lui in ordinea etnica. “Visul” lui Radu Gyr este aceasta ierarhie a valorilor, care-l smulge pe individ din zoologie si-l inzestreaza cu dimensiunea transcendentului.

In inchisorile comuniste, tratamentul aplicat detinutilor, cu fioroasele lui secvente, avea ca scop final dezintegrarea persoanei umane. Sa repudieze, ca un anacronism istoric, atat “superstitiile” religioase cat si atasamentul lor fata de neam. Odata constiinta golita, prin teroare si foamete, de aceste “resturi” ale unei civilizatii apuse -ideea religioasa si ideea nationala- nu ramane la limita decat materia. Cosmonautii sovietici in peregrinarile lor prin vazduh au raportat doar “ca n-au intalnit nicaieri pe Dumnezeu”. Read more

Autor: Ştefan Căliman- ND Italia

S-a mai gândit cineva de ce o limbă răspândită prin cuceriri militare, colonizări și exploatare a unor popoare inofensive este considerată limba cea mai importantă și cea mai adecvată pentru a invăța oamenii de diferite naționalități să trăiască impreună, să fie mai aproape unii de ceilalți, să interacționeze? O limbă care în spatele justificării că ar fi una de circulație internațională își impune prezența tuturor deși pe Glob sunt peste 3000 de limbi.

De mici suntem obligați să învățăm limba engleză în școli, fără să ni se lase o margine de alegere. Poate eu sau oricine alcineva avem o vocație pentru o altă limbă, poate vrem să învățăm germana sau spaniola ca prima limbă. Nu se poate, pentru că cineva a decis că trebuie să fie engleza. Se pare că limba engleză e mai presus decât Dumnezeu deoarece în timp ce ora de religie este scoasă din școli din motive că ar obstrucționa libertatea de conștiință a elevilor, cea dintâi este impusă în unele țări chiar de la grădiniță. E clar că într-un asemenea context ni se pare firesc și normal ca limba engleză să ocupe locul de cinste în societate. Suntem indoctrinați de mici că dacă știi engleza oriunde te duci în lume te vei descurca, că e un semn de inteligență nemaipomenita iar dacă nu o știi ești un semianalfabet. Astfel suntem obișnuiți să avem complexe de inferioritate ca vorbitori de o limbă care nu e engleza.

La nivel de societate se privește la chestiunea lingvista doar dintr-o perspectiva materialista, adică ținând cont de ce se cere pe piața muncii. La nivel individual se consideră că a ști o limbă în plus nu strică, dar fără să ne întrebăm de ce neapărat engleza? Pe lângă asta mulți sunt și egoiști pentru că impun unei țări întregi emisiuni, filme, documentare subtitrate respingând dublarea pentru că în viziunea lor invață mai bine limba engleză și astfel pot aprecia vocea naturală a lui Al Pacino. Și cu persoanele care suferă de probleme de Read more

„Ariadnae Filum”- Asociaţia pentru cultura românilor/vlahilor din Serbia de nord-est şi Institutul Cultural Român din Bucureşti au continuat caravana Festivalului „ZILELE CULTURII ROMÂNE- Serbia 2011″ la Cladova si Negotin, in Timoc, transmite Timoc Press, preluat de Romanian Global News.

Aproximativ 70 de artisti din Cladova şi din satele din jur, Christian Wagner- Ruţanu din Măidan, ansamblul folkloric „Lubniţa” din Lubniţa lângă Zaiecear şi oaspeţi speciali, Angelica Stoican cu orchestra sa şi cu grupul IZVERNA din Orşova (România) le-au prezentat celor 200 de spectatori un program cultur-artistic de exceptie din tezaurul folcloric românesc, demonstrând astfel că printre români din Serbia şi cei din România nu există diferenţe, ci doar similitudini.

Pogramul a fost deschis de catre Tihan Matasarevici, preşedintele comitetului de organizare al manifestării şi preşedintele Asociaţiei pentru tradiţia şi cultura rumânilor “DUNĂREA”. Cinstea de a-i saluta pe cei prezenţi i-a aparţinut lui Zavişa Jurj, preşedintelui Asociaţiei “Ariadnae Filum”, care a exprimat mulţumiri Institutului Cultural Român din Bucureşti pentru susţinere, şi a adresat un apel câtre toţi românii/vlahi că să folosească dreptul lor de a se declara după propria conştiinţă la recensământul care urmeazaă, amintindu-le că limba lor maternă este română şi originea lor este română. Jurj a enumărat toate localităţiile din Serbia de nord-est în care trăiesc români/vlahi.

Programul a fost anunţat de catre două prezentatoare, în limbă oficială sârbă, şi în cea maternă, română. Read more

de Mihail Manoilescu

Nu putem numi altfel cartea d-lui Corneliu Zelea Codreanu, intitulatã “PENTRU LEGIONARI”, fiindcã revelatia pe care ea o înseamnã îi dã autorului dreptul la acest frumos titlu românesc de Cãpitan.

Nu suntem din cei care exagereazã si nici din cei care se însealã. Intuitia noastrã, care ne-a fãcut sã vedem cu anticipatie atâtea lucruri, ne spune cã aparitia cãrtii d-lui Codreanu va avea urmãri de necalculat pentru evolutia sufleteascã si pentru transformarea politicã a României.

Aceastã carte înseamnã un fapt de istorie. Ea cade masiv ca un bolid venit din ceruri peste lumea cea veche, pe care o zdruncinã pentru totdeauna. Ea se aseazã ca o imensã piatrã de hotar la începutul lumii celei ce va sã vie.

Ceea ce te copleseste si te înfioarã de-a lungul acestui volum care este , înainte de orice, povestea unei vieti si a unei miscãri, este uimitoarea serie de revelatii pe care le cuprinde. Când citesti, sir dupã sir, faptele epopeei lineare si eroice, când afli îngrozitoarele suferinte pe care le închide într-însa, si oribilele ticãlosii care s-au sãvârsit împotriva purtãtorilor ei, te întrebi halucinat unde, în ce tarã si în ce vremuri, s-au petrecut toate acestea ?

Cãci, chiar si pentru oamenii care au cunoscut frãmântãrile tãrii de la rãzboi încoace, volumul acesta aduce destãinuiri care trec dincolo de marginile închipuirii.

Tara aflã abia acum o poveste unicã prin frumusetea si prin tragismul ei.

O aflã întâi cu mândrie. Cãci paginile acestei cãrti te învatã cã în tara aceasta existã si eroism, cã existã si jertfã si supremã cheltuire de sine, cã nu suntem atât de decãzuti, cât s-ar crede dupã lasitatea întâlnitã în fiecare zi.

Pentru noi, personal, care am trãit o cumplitã izolare în clipa când, cu o fãrâmã de curaj, am încercat în 1927 sã ridicãm un steag de revoltã -revoltã care a culminat în actul jucat în fata Consiliului de Rãzboi din Bucuresti- pentru noi, care disperasem de a mai întâlni în tara asta oameni în stare sã riste ceva pentru o idee politicã, jertfele miscãrii verzi înseamnã rãzbunarea unei epoci întregi de scãdere sufleteascã. Read more

Johnny Răducanu despre ţigani, într-o emisiune la care a participat şi Tudor Ionescu, liderul Noii Drepte

Sursa: FrontPress

Johnny Răducanu, cel mai cunoscut muzician de jazz din România, a încetat astăzi din viaţă în garsoniera sa din Bucureşti la vârsta de 79 de ani. Artistul, care nu şi-a negat niciodată originea etnică, avea probleme cardiace şi diabet.

Contrabasist, pianist, compozitor, aranjor şi conducător de formaţie, Johnny Răducanu s-a născut pe 1 decembrie 1931, la Brăila. Pe numele său real Răducanu Creţu, Johnny Răducanu s-a născut într-o familie de ţigani cu o tradiţie muzicală de peste trei sute de ani, de pe timpul lăutarului Petre Creţu Solcanu.

Johnny Răducanu s-a remarcat ca un talentat interpret de jazz la contrabas, încă de la 19 ani, scrie Jurnalul Naţional. A făcut studii muzicale la Iaşi şi Cluj-Napoca, apoi la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti (clasa contrabas, 1953-1956). Îndrumător activ al tinerei generaţii, Johnny Răducanu este considerat un veteran al muzicii româneşti de jazz.

Jazzman-ul şi-a petrecut ultimii ani de viaţă retras de ochii lumii, dar cu muzica în suflet. După o carieră muzicală de 60 de ani, legendarul Johnny Răducanu s-a retras în garsoniera sa. Read more

Sursa: NapocaNews

PS Bartolomeu Anania nu a lămurit niciodată acuzaţia de a fi fost unul dintre “stâlpii reeducării” de la Aiud. Potrivit istoricului clujean Virgiliu Ţârău, vicepreşedinte al CNSAS, în acest caz s-ar fi produs un “transfer de identitate” şi că, de fapt, ar fi vorba despre fratele Mitropolitului, Dumitru Anania, deţinut în aceeaşi perioadă în sinistra închisoare. Tăcând, ÎPS Bartolomeu a luat asupra sa, până la moarte, păcatele fratelui său.

Istoria încrustată în zidurile închisorii Aiud ascunde secrete dramatice, ale căror efecte au influenţat generaţii şi au pus la încercare credinţa şi credibilitatea multor persoane, scrie oradecluj.ro.

Este şi cazul primului Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, ÎPS Bartolomeu, care a murit la începutul acestui an fără să explice public un episod-cheie din viaţa sa: detenţia din perioada 1958-1964 şi, mai ales, eventuala sa implicare în experimentul de reeducare marxistă de la Aiud.

Potrivit istoricului Virgiliu Ţârău, care a încheiat de curând documentarea pentru o carte dedicată reeducării legionarilor, felul în care Bartolomeu Anania este evocat în memorialistica unor foşti deţinuţi legionari ar putea fi influenţat de atitudinea fratelui său, care şi-a executat pedeapsa în acelaşi timp. Ţârău susţine că e posibil ca în mentalul foştilor deţinuţi politici să se fi operat un “transfer de identitate” între cei doi fraţi Anania, mai ales că despre fratele mai mare, Dumitru, se ştie cu certitudine că a fost unul dintre şefii operaţiunii de reeducare prin muncă, mai scrie scrie oradecluj.ro.

Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu Anania, a fost una din personalităţile marcante ale Bisericii Ortodoxe Române şi a îmbinat în mod fericit religia şi cultura, fiind numit “Leul Ardealului” pentru intransigenţa şi conservatorismul în apărarea valorilor ortodoxe. Read more

Cu ocazia zilei de 13.09.2011, cand se implinesc 112 ani de la nasterea intemeietorului Miscarii Legionare – CORNELIU ZELEA CODREANU – Filialele Noii Drepte din Nordul Moldovei au organizat la Iasi o conferinta pe tema istorica.

La acest eveniment a participat, pe langa membrii Noii Drepte din Bacau, Iasi, Neamt, Suceava, si reputatul profesor universitar dr. Gheorghe Buzatu, alaturi de Corneliu Ciucanu, cercetator dr. in istoria Miscarii Legionare.

Rolul acestor doi invitati de seama a fost acela de a dezvalui celor prezenti, si nu numai, adevarata imagine a liderului Miscarii Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. De asemenea a fost evidentiata importanta pentru Romania a Miscarii Legionare in lumea politica interbelica. Read more

Serbia de nord-est devine un centru cultural al Serbiei, deocamdată doar in perioada 10-30 septembrie. Inxtitut Cultural Român organizează, în colaborare cu Asociaţia pentru cultura Vlahilor/Românilor din Serbia de nord-est „Ariadnae Filum“ un şir de manifestări menite Românilor/Vlahilor din Serbia de nord-est.

Precum a fost anunţat mai devreme, şi precum a anunţat TimocPress, în Bulioţ (Bolievaţ-Boljevac) au început festivalul CULTURII VLAHE/ROMÂNE, sâmbătă, 10. septembrie a. c. în centrul oraşului, pe platoul ranjat special pentrumanifestările publice, au evoluat aproximativ o sută de participanţi, concertând pentru aproximativ trei sute de spectatori, cu un program cultur-artistic foarte bogat, reprezentând tradiţia bogată a comunităţii române/vlahe.

Programul a fost deschis din partea domnului Zavişa Jurj, preşedintele Asociaţiei civice pentru Cultura Vlahilor/Românilor din Serbia de nord-est ARIADNAE FILUM, în limba română şi in cea sârbă. Jurj a exprimat mulţumirea Institutului Cultural Român din Bucureşti, a felicitat celor prezenţi Ziua comunei Bulioţ şi a anunţat programul care se va desfăşura in limba maternă română. Toate părţile programului au fost anunţate în limba oficială sârbă şi în cea maternă, română.

A fost frumos, în momente chiar foarte emoţionant când au evoluat pe scenă participanţi cei mai tineri îmbrăcaţi in costumele populare bine cunoscute ale românilor/vlahilor din zona, care au fost cusute special pentru ei. Pe lângă solişti şi instrumentişti din Bor, Zaiecear şi Bulioţ, şi au prezentat artă şi membrii Grupului authentic de folclor “Baceviţa” din Baceviţa, cu diferite grupuri folclorice (grupul celor mai mici, grupul tinerilor şi grupul senior). Maia Costandinovici, în vârstă de numai şapte ani, a cucerit cele mai multe aplauze din Read more

In Zakopane, o celebra statiune din Polonia traiesc romani care au emigrat acolo in urma cu sute de ani. In pofida trecerii timpului, goralii, una dintre cele mai putin cunoscute grupari romanesti, nu si-au uitat obiceiurile.

Goralii din Polonia traiesc azi in jurul oraselor Zywiec (cu celebra bere omonima), Zakopane si Nowy Sacz. Obiceiurile, imbracamintea, casele, infatisarea si firea lor ii dau de gol: nu sunt slavi, ci romani! In fapt, goralii sunt urmasii pastorilor valahi emigrati din nordul Transilvaniei (Satmar, Maramures, Bihor, Bereg si Ung) inca din secolul XII.

Urmasii lui Dragos

Pe la 1600, actele poloneze aminteau existenta a peste 500 de sate romanesti, parte a acestora fiind locuite de urmasii lui Dragos Voda prin nepotii sai, Drag si Sas. Emigrantii romani au populat in Polonia culmile muntilor, aducand cu ei civilizatia Carpatilor si invatandu-i pe polonezi sa traiasca la munte. Azi, tot ce se pastreaza in Polonia drept traditie a muntelui, pastoritului, lemnaritului sau plutaritului este o mostenire romano-valaha.

Spre deosebire de muntenii nostri, goralii polonezi de azi isi pastreaza traditiile cu smerenie. In curtea fiecarei pensiuni turistice luxoase (zona este de prim rang in domeniu), se pastreaza si vechea casuta de lemn mostenita din batrani, utilata complet in stil ancestral si uluitor de apropiat de ceea ce numim tipul traditional maramuresean: totul, incepand de la laiti si pana la toluri, cuptor sau cofe, aduc aminte de Maramuresul de odinioara.

Goralii stiu ca sunt romani, se proclama ca atare (cu mandrie), iar cel mai celebru grup folcloric din acei munti se numeste, in traducere, „Capela Valaha”, si e condus de violonistul Zbyszec Walach. Unele mancaruri sunt „ca pe la noi”, branza e identica cu cea din Transilvania, iar tuica (la gust si ca metoda de preparare) este aceeasi ca horinca noastra.

Read more

Deja din 1989, pe 31 august, în Republica Moldova este marcată data revenirii la scrierea în grafie latină, momentul fiind celebrat ca Ziua Limbii Române. Anul acesta, 166 de parlamentari români au depus la Senatul României un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române, proiectul propunând ca această zi să fie marcată de către autorităţile publice din România şi de către reprezentanţele diplomatice din străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative şi artistice cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.

Miercuri, 31 august, la Bucureşti s-a anunţat că la această iniţiativă au aderat şi alte comunităţi româneşti din jurul României, cum sunt Bulgaria, Serbia şi Ungaria. Foaia Românească transmite că şi asociaţiile româneşti din Read more

Maestrul Tudor Gheorghe spune că, de frică şi din nevoia de a cataloga, unii dintre români se grăbesc să condamne orice demers de asumare a istoriei naţionale.

Demnitate. Aceasta ar putea fi cea mai scurtă caracterizare a maestrului Tudor Gheorghe. Privindu-l, mulţi dintre noi intuiesc că românii pot avea şi alt profil social. Spectacolele semnate de către Tudor Gheorghe depăşesc cadrul artistic, punând în mişcare, simultan, mintea şi sufletul spectatorului. De aceea, poate, biletele se vând ca pâinea caldă şi oamenii pleacă acasă mulţumiţi, cu un zâmbet discret sau cu o lacrimă în colţul inimii. L-am invitat din nou pe Tudor Gheorghe „La masa Adevărului” pentru a ne reaminti de „România veche”, de valorile pe care a fost construită. Aşadar, am trecut „România nouă” prin filtrele celei „vechi”, într-un exerciţiu menit să dea un impuls, simultan, minţii şi sufletului, ca şi în spectacolele lui Tudor Gheorghe. Ce-am izbutit veţi vedea în rândurile de mai jos şi în forma video a dialogului.

CARTE DE VIZITĂ

- Tudor Gheorghe s-a născut la 1 august 1945, la Podari, judeţul Dolj.
- A urmat Liceul „Fraţii Buzeşti” din Craiova şi cursurile Institutului de Teatru din Bucureşti, absolvind în 1966.
- În acelaşi an a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova.
- Tatăl său, cântăreţ la strană, a fost deţinut politic în temniţa de la Aiud, unde regimul era extrem de dur.
- În 1969 a oferit primul său recital, „Menestrel la curţile dorului”, cu poezia poeţilor Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu.
- Autorităţile comuniste i-au interzis să concerteze în 1987, însă după Revoluţie a revenit pe scenă.

„Au venit dansatoarele la ţăranii mei”

„Adevărul”: La ultima noastră întâlnire, acum doi ani, v-aţi exprimat mâhnirea în legătură cu ceea ce se întâmplă în România. S-a schimbat ceva de atunci?

Tudor Gheorghe: Da. Dar nu în bine. În mai rău. Din rău în mai rău. La mine, la Podari, să nu zici că nu s-au întâmplat lucruri deosebite! La mine, la Podari, pe dealul de deasupra casei mele, cât am fost eu plecat să-mi văd de sănătate la Techirghiol, a apărut… bă, nene ca la Hollywood, înţelegi, scrie mare: PODARI. La Craiova nu scrie. Prin Craiova când treci nici nu-ţi dai seama, nici nu există Craiova. Dar când ai trecut de Craiova şi ai plecat spre Calafat, pe deal, sus, exact ca la Hollywood scrie PODARI. Şi noaptea e luminată reclama… Este tot ce-mi trebuie! Acum Craiova este ceva pe lângă Podari. S-au făcut lucruri importante la mine în sat: s-a băgat apă curentă, tata are acum apă în curte. Se pune gaz, probabil că mai e puţin până la alegeri şi în preajma alegerilor se fac lucrurile astea bune. Mie mi-ar fi drag să fie tot timpul alegeri pentru că mereu s-ar face câte ceva prin comune.

Read more

“Institutul Cultural Roman trimite peste tot, la toate intalnirile internationale, trupe de tigani. De ce nu ne trimit pe noi?”, s-a revoltat Nicu Covaci. “Cultura lor nu este cultura noastra”, spune liderul formatiei Phoenix.

Disputa aprinsa intre Nicu Covaci si Institutul Cultural Roman (ICR). Liderul formatiei Phoneix este suparat ca ICR trimite “trupe de tigani” sa reprezinte Romania la diferite evenimente internationale.

“Eu am vazut deja harti unde scrie Gipsyland. Deci Romania trecuta ca Gipsyland, foarte clar, chestie care nu mi-ar conveni, pentru ca eu am mare respect pentru tigani, am crescut cu sarbi, cu evrei, cu svabi, cu tigani intr-o curte mare, uriasa, in Timisoara, si nimeni nu era deosebit. Ne iubeam toti sau ne bateam toti. In Banat nu se creste cu ura de rasa, eram egali. Apreciez la tigani, de exemplu, talentul muzical. (…) Insa ceea ce ma deranjeaza este ca, totusi, cultura lor nu este cultura noastra. Or, Institutul Cultural Roman trimite peste tot, la toate intalnirile internationale, trupe de tigani. De ce nu ne trimit pe noi?”, a spus Nicu Covaci la o conferinta de presa sustinuta vineri la Bistrita, potrivit Agerpres. Read more