Category Archives: Editorial
Jigodiile numite “vedete” (Huidu, eşti un criminal!)
În România post-decembristă a apărut o nouă specie de elită. Pe lângă noul nomenclaturist, purtătorul de genţi dispus să facă orice, pentru a avansa în ierarhia partidului, există şi „vedetele” indivizi şi individe dispuse la orice, pentru o notorietate mai mare.
Trebuie să recunosc că mai demult îi urmăream şi eu pe cârcotaşi. Mai ales pentru spiritul de glumă al lui Găinuşă, Huidu putând fi tolerat în acest context. Era un asistent decent. Dar el se credea vedetă şi, din păcate, era şi este şi tratat ca atare.
Din momentul în care a omorât trei oameni şi a anunţat că se va retrage definitiv din viaţa publică, am spus că este o minciună. Este parte a repertoriului unui om, care nu are nici coloana vertebrală şi care nu cunoaşte nici măcar termenul de moralitate (şi câţi ca el trăiesc printre noi). Din păcate însă, fiind atât de cunoscut, are şi rolul de model, pentru atâţia tineri, care îl imită.
Spui U.E. şi … trebuie să tragi apa!
Ieri a fost o zi a extremelor. Pe de o parte îi priveam pe angajaţii Poştei Române, aduşi pentru a nu ştiu câta oară în pragul disperării de nesimţirea şi jaful comis de toţi fruntaşii poştei de după revoluţie. Aflând că urmează să li se mai taie părţi din salariile deja mizere (în multe unităţi cel mai mare salariu este de 1.200 de lei, impozabili), oamenii au încetat pur şi simplu să mai lucreze.
În acelaşi timp, la Bruxelles, avea loc o altă grevă, o grevă a privilegiaţilor. Funcţionarii „europeni” noii politruci şi plimbători de genţi ai Sovietului Suprem European, s-au scandalizat la auzul iniţiativei a 8 state membre, de a creşte orele lor de lucru de la 37,5 pe săptămână la 40, de a limita creşterile automate ale salariilor şi de a creşte vârsta de pensionare de la 65 la 67 de ani.
În paranteză trebuie menţionat faptul că salariul unui funcţionar „european” poate ajunge fără mari eforturi la 21.319 Euro PE LUNĂ, brut, fiind ca şi neimpozabil, datorită scutirilor de la plata taxelor de care beneficiază plimbătorii de genţi. Ca să nu mai zic, că programul de 8 ore pe zi (40 pe săptămână) mi se pare mai mult decât de bun simţ.
Crucea post-mortem a luptătorului
Autor : Alexandru Sudiţoiu
În seara de 18 Aprilie Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în colaborare cu Institutul Naţional pentru Studiul Holocaustului în România “Ellie Wiesel” (INSHR-EW) au organizat o conferinţă într-o sală din incinta sediului Jockey Club din Bucureşti. Teme acestei conferinţe a fost “Reconsiderarea critică a trecutului – între mit şi minimalizare”, organizatorii referindu-se prin acest titlu la lupta eroului anti-comunist, Ion Gavrilă Ogoranu, dusă în munţi cu securitatea pe urmele sale. O luptă care, cel puţin pentru dânşii, este exagerată, transformată în mit, când ea de fapt ar trebui să fie privită sceptic datorită ideilor politice ale lui Ogoranu, idei care ( spun organizatorii ) ar fi dus ”la înlocuirea unui regim totalitar cu un altul, de tip fascist”.
Remus Cernea : ”Übermensch-ul” corectitudinii politice
Autor : Alexandru Sudiţoiu
În ultima vreme societatea românească a fost pusă pe jar de afirmaţiile unui individ pe care l-am numit într-un articol mai vechi ”consilierul roz”. Remus Cernea, preşedinte al Partidului Verde, fost consilier pe probleme de mediu a lui Victor Ponta şi deputat USL a demarat două iniţiative îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe Române, împotriva moralei creştine şi nu în ultimul rând împotriva sufletului acestui popor care de veacuri este creştin. Una dintre aceste iniţiative ţine de stoparea finanţării cultelor religioase de la stat, iar o alta ţine de legalizarea căsătoriilor între homosexuali, sau mai exact de iniţiere a unui proiect de lege pentru reglementarea parteneriatului civil între heterosexuali şi între persoanele de acelaşi sex, susţinând că “acest model este aplicat în mai multe ţări europene”. Cu această ocazie Remus Cernea a dovedit că merită, prin desăvârşire, să fie numit ”Übermensch-ul” corectitudinii politice româneşti şi al marxismului cultural de pe plaiurile mioritice.
Instaurarea administrației românești în județul Arad după Marea Unire
Autor: Constantin Frățilă
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, la realizarea careia aradenii, si-au adus, cu tot devotamentul, o contributie hotaratoare, a unit pentru vecie si aceasta parte a tarii noastre, la fel ca intreaga Transilvanie, cu patria mama. In judetul Arad procesul de organizare si de exercitare a atributiilor noilor organe, cele romanesti, a fost un timp conturbat de fortele retrograde si de unele hotarari externe. In acest sens a avut o influenta negativa Conventia militara de armistitiu de la Belgrad, din 13 noiembrie 1918. Conventia militara de armistitiu s-a semnat intre reprezentantii generalului francez Franchet d’Esperey, comandantul trupelor aliate din Orient si cei ai guvernului ungar condus de contele Karoly Mihaly. Unul dintre punctele Conventiei prevedea in mod arbitrar, nerealist si inechitabil o linie de demarcatie intre armata romana si cea maghiara. Se mentiona obligatia guvernului maghiar de a-si retrage in termen de 8 zile toate trupele la nord de linia marcata de: Valea Somesului Mare, Bistrita, satul Mures, Valea Muresului pana la confluenta acestuia cu Tisa, de aici la Subotica, Baja, Pecs, apoi pe cursul Dravei pana la frontiera Sloveniei si Croatiei. Regiunea evacuata aliatii o vor ocupa in conditiile ce vor fi fixate de generalul comandant-sef al armatelor Antantei.
Conventia a fost semnata in conditiile in care Romania, inca ocupata partial de trupele germane in retragere, nu a fost invitata sa participe la discutii si la semnarea armistitiului. Conventia permitea Ungariei, sub motive administrative, sa se amestece intr-o parte insemnata din teritoriul vestic al tarii. De asemenea conventia oprea inaintarea armatei romane in teritoriile unite cu Romania la 1 Decembrie 1918, nefiind in concordanta nici cu Tratatul de alianta din 4/17 august 1916 semnat la Bucuresti intre Romania, pe de o parte si Franta, Marea Britanie, Rusia si Italia, pe de alta parte, prin care, intre altele, Antanta ne asigura, la sfarsitul razboiului, Transilvania, Bucovina si Banatul.
Iluzia democrației partea a III-a
Autor: Codrin Goia
În primele două articole din această serie am scris mai mult despre cum funcționează sistemul politic așa zis democrat din România și despre cum democrația nu respectă niște drepturi fundamentale ale omului. Însă toate acestea nu sunt doar în țara noastră, iluzia democrației există și în occident. Uniunea Europeană și Statele Unite, care ne sunt prezentate de politicienii români ca niște izvoare ale democrației, nu dau cu adevărat putere majorității. Aparențele înșeală, iar adevărul din spatele sistemului e bine ascuns de false libertăți și campanii electorale.
Uniunea Europeană nu este altceva decât noua Uniune Sovietică. E drept, o Uniune Sovietică cu față umană. Singurul lucru pe care cetățenii statelor membre ale acestei structuri suprastatale îl decid prin vot sunt membrii Parlamentului European. Lăsând la o parte faptul că mulți europarlamentari nu îi reprezintă pe cei care i-au votat, aceștia au foarte puțină putere. Apoi, cetățenii unui stat membru voteză doar un număr limitat de europarlamentari. Spre exemplu, dacă o lege votată în cadrul acestei instituții, nu a fost susținută de nici un europarlamentar din România (indiferent de grupul din PE din care face parte) aceasta tot va fi valabilă și pentru cetățenii din țara noastră. Asta e democrație? Acesta e dreptul cetățenilor de a decide pentru ei?
UE încalcă suveranitatea statelor membre și încet dar sigur se transformă într-o federație. Vor avea ceva de zis în privința asta cetățenii celor 27 de state membre? S-a văzut cât de mult tolerează susținătorii Uniunii Europene părerile eurosceptice. Spre exemplu, când sondajele arătau că englezii vor să părăsească această structură și susțineau ideea unui referendum pentru a își decide soarta, politicienii britanici au făcut în așa fel încât referendumul să nu mai aibă loc. Tratatul de la Lisabona, practic o constituție a uniunii sub o altă formă, nu a fost votat de cetățeni. Politicienii au decis pentru sute de milioane de oameni fără a se consulta cu ei măcar. Apoi, avem un președinte al Consililului European în persoana lui Herman van Rompuy. Cine l-a ales pe acesta? Este o întrebare retorică desigur. La fel de bine aș putea întreba cine i-a ales pe Lenin sau pe Stalin.
Mișcarea legionară în școală
Autor: Boandă Sabina
„ România în perioada interbelică(…) partidele din perioada interbelică sunt:Partidul Naţional Liberal, Partidul Naţional Ţărănesct, Garda de Fier (…)”
Rândurile scrise mai sus sunt extrase din caietul de istorie din clasa a XII- a. Singurele informaţii cu care am ieşit din liceu despre Mişcarea Legionară şi probabil singurele informaţii cu care rămâneam dacă în timpul facultăţii nu întâlneam persoane care să vorbeasca clar, obiectiv şi cu pasiune despre acea parte a istoriei şi să ma îndemne să caut informaţii, să le înţeleg gândirea, ideologia, lupta. De fapt, în schiţa domnului profesor, om cumsecade de altfel, pasionat de materia sa, nici măcar nu ni s-a prezentat cine a înfiinţat Garda de Fier, membrii, context istoric, nimic!
Îl putem considera un caz izolat. Poate, pur şi simplu, dascălul nu a considerat că este necesar să pună accentul pe o lecţie construită în jurul unor personaje istorice care au militat pentru evoluţia poporului român, pentru independenţa sa economică și culturală, promovarea tradiţiilor, lupta anticomunistă… E dreptul său! Suntem în democraţie, fiecare acţionează dupa propria voinţă (oare?!).
Spre mirarea mea însă, nu doar profesorul meu de istorie procedează astfel. Am încercat să discut cu alţi studenţi. Pe chipurile tuturor însă am surprins aceeaşi nedumerire, aceeaşi întrebare: „Legionari ?… şi când ziceai că au trait ei ?” sau „ Mda…sincer, singurul context în care eu am auzit de legionari este… Legiunea franceză !” Un interlocutor cuprins in categoria de vârstă 35+ : „Legionari ? Aaa, pai ştiu! Bezmeticii in cămaşă verde care împuşcau oamenii pe stradă. Nu ei sunt cei care l-au omorât pe Iorga ?” Să ne bucurăm însă că ei cel puţin au auzit despre Mişcarea Legionară? Şi oare nu este datoria noastră să schimbăm contextul sumbru şi neadevărat în care au fost prezentaţi aceşti eroi ai neamului ?
Este timpul pentru nişte anateme
Autor : Alexandru Sudiţoiu
Nu reuşesc să deschid televizorul sau să citesc o pagină din ziar fără să văd o mulţime de atacuri goale la adresa Bisericii Ortodoxe Române, fără să văd cum o mulţime de personalităţi publice ( mai ales oameni politici ) susţin fără ezitare avortul, homosexualitatea, materialismul, sau cum chiar o parte din ierarhii şi slujitorii altarelor îşi uită menirea şi promovează un fel de Creştinism hipiotic. Este trist că într-o ţară majoritar ortodoxă ( fără a mai adăuga nr. altor confesiuni creştine ) astfel de lucruri sunt deja la ordinea zilei. Este extrem de trist faptul că într-o ţară cu o populaţie predominant creştină avem politicieni care susţin homosexualitatea şi chiar uciderea pruncilor prin avort. Dar cu mult mai trist este faptul că ”păstorii” Bisericii Ortodoxe Române stau şi tac, lăsând lucrurile să decurgă de la sine, uneori chiar atacându-i pe aceia care se opun acestor păcate colosale.
De ce această atitudine patetică din partea Bisericii Ortodoxe Române ? Mulţi găsesc refugiu în porunca Scripturii de a-ţi întoarce şi celălalt obraz atunci când eşti lovit. Dar aceştia uită că porunca se referă doar la cazuri individuale, nu şi la ceea ce ţine de apărarea credinţei strămoşeşti, a patriei, a naţiunii şi chiar a umanităţii. Sfinţii părinţi şi martiri ai Creştinătăţii n-au fost o adunătură de papă-lapte care evitau lupta. Sub nici o formă! Ei au dus o luptă aprigă pentru apărarea Adevărului, luptând permanent contra răului şi a păcatului fără a da înapoi. Sfântul ierarh Nicolae nu a stat ca o mironosiţă când Arie hulea numele lui Hristos, Sf. Ştefan cel mare nu a stat deoparte în timp ce Mahomed cucerea Moldova şi distrugea Ortodoxia, sfinţii martiri ai închisorilor comuniste nu au ezitat niciodată să-şi afirme credinţa şi să apere Adevărul în timp ce ierarhii Bisericii se pupau pe obraz cu mamona! Dar cine să-şi mai aducă aminte de asta acum, când puterile seculare doresc o transformare a Bisericii din ”Biserica Luptătoare” în ”Biserica hipioată”.
Probabil a sosit vremea ca ierarhii Bisericii să devină liderii puternici de care avem nevoie şi pe care Biserica i-a avut odată. Acei păstori bravi care-şi apără idealurile, care luptă pentru apărarea valorilor creştine, şi în jurul cărora credincioşii se pot regrupa pentru a duce lupta cea bună. Ierarhii nu trebuie să facă decât un singur lucru şi chiar politicienii susţinători ai avortului sau ai homosexualităţii se vor da înapoi, acel lucru se numeşte anatema. Corect. Sugerez că este timpul pentru nişte anateme, vechi dar bune. Într-o ţară majoritar ortodoxă politicienii depind extrem de mult de votul creştinilor, un vot care s-ar pierde odată cu anatemizarea lor oficială de către ierarhii Bisericii. Mă îndoiesc că o bună parte din politicieni îşi permit pierderea acestui vot, lucru care în final i-ar obliga să renunţe la susţinerea homosexualităţii sau a avortului doar de dragul votului. Este un drept şi o datorie sacră a Bisericii să anatemizeze ( mai exact să declare oficial în afara Bisericii ) pe orice individ care prin faptele sale şi prin ideile pe care le susţine se pune singur în afara Bisericii. Asta ar fi făcut toţi ierarhii Bisericii Primare, toţi ierarhii Bizanţului, numai ierarhii hipioţi ai zilelor noastre se feresc de această măsură extrem de necesară, cerută chiar de către dogma Bisericii.
Cazul Sabinei, un alt exemplu de discriminare a românilor în propria țară
Autor: Cătălina Cornea
Iubirea de ţară, devotamentul faţă de patrie se face prin gesturi simple, zilnic, nu doar de ziua naţională sau în unele cazuri ca cel al Sabinei. Tricolorul trebuie purtat mereu. Sunt sigură că peste un timp se va uita de Sabina şi de tricoloare, şi din nou majoritatea tinerilor vor începe să înjure ţara în care trăiesc şi să spună că le este ruşine de naţionalitatea lor.
Îi respect pe cei ce o susţin pe Sabina şi care au ieşit în stradă pentru ea. Şi când în mass -media şi pe facebook nu se va mai vorbi de acest eveniment, oare câţi vor mai purta tricolorul? Peste o perioadă se va uita, iar românii din aşa zisul ţinut secuiesc vor continua să fie discriminaţi.
Trebuie să înţelegem că problema e mult mai gravă cu minoritatea maghiară. Şi cazul Sabinei nu e primul dar nici ultimul. Protestele de susţinere nu vor schimba situaţia românilor de acolo. Dar e un prim pas, şi trebuie cu toţii să conştientizăm că nu e de ajuns doar câteva proteste şi fluturatul steagului. Societatea civilă trebuie să facă presiuni asupra autorităţilor, să îi ajute pe românii din Harghita şi Covasna, susţinerea nu trebuie să fie doar pentru Sabina ci pentru toţi românii din aşa zisul ţinut secuiesc.
Dictatura minorităţilor
Autor : Alexandru Sudiţoiu
Pe data de 15 Martie maghiarii au sărbătorit cu fast Revoluţia maghiară de la 1848, un moment trist pentru istoria poporului nostru şi care este folosit cu fiecare ocazie pentru propaganda separatistă, anti-naţională şi anti-constituţională a extremiştilor maghiari. Cei mai mulţi dintre noi ne-am obişnuit deja cu această propagandă din partea ”triburilor”, dar iată că anumite persoane de origine maghiară au făcut un pas mai departe în ura lor pentru neamul românesc. De la afirmarea în public a ideilor separatise s-a ajuns la pedepsirea unor elevi pentru că şi-au afirmat identitatea naţională, dragostea de ţară şi chiar la ameninţări cu moartea.
În timp ce o parte din cetăţenii maghiari ai României sărbătoreau victoria revoluţiei lor câţiva tineri români, elevi la liceul Korosi Csoma Sandor din judeţul Covasna, au decis să-şi arate dragostea faţă de neam şi devotamentul faţă de patrie venind la şcoală cu steaguri tricolore. Bine-nţeles că acest lucru a reuşit să-i înfurie la culme pe profesorii din liceul respectiv, o parte dintre ei separatişti maghiari ( directorul fiind membru UDMR ), iar o altă parte români cu mentalitate de iobagi. Aceştia, alături de elevii maghiari ai liceului, au considerat această acţiune drept un gest provocator, extremist, şovin şi alte bla, bla-uri de acest gen. O fată din clasa IX-a a fost ”identificată” ca şi principala provocatoare, iar mai târziu aceasta a fost ameninţată cu moartea de către un maghiar pe nume Zsolt Lendvay-Simon.
Stând şi meditând la aceste lucruri nu pot să nu mă întreb : în ce fel de ţară trăim ? Cum de s-a ajuns ca într-o instituţie publică de învăţământ, tricolorul să fie considerat simbol extremist sau provocator ? Cum de o fată este mustrată şi ameninţată cu moartea, în propria-i ţară, pentru că şi-a afirmat identitatea naţională ( probabil dacă lucrurile erau pe dos atunci şi situaţia ar fi fost alta ) ? Poate fiindcă toleranţa noastră a mers până într-o extremă nesănătoasă, iar clasa noastră politică ( dacă o pot numi clasă politică ) nu face altceva decât să se pupe prin cine ştie ce locuri cu liderii de frunte ai extremiştilor maghiari din România ( Laszlo Tokeş, Kelemen Hunor sau Csibi Barna ).
În felul ăsta ajung la o altă întrebare. Atunci când noi, tinerii naţionalişti români, nu mai putem să ne exprimăm mândria de a fi români şi când într-o instituţie publică românească tricolorul devine simbol provocator ce ne mai rămâne de făcut ? Nu cred că strămoşii noştri şi-au vărsat sângele pe fronturile ţării pentru ca noi să ajungem să fim prigoniţi în propria ţară de către o naţiune pe care am primit-o deschis şi care a uitat că nu se află pe meleagurile natale ale Mongoliei. Nu cred că ţinutul secuizat a devenit peste noapte ţinut autonom în cadrul graniţelor României ( un lucru din fericire prevenit de către articolul 152 din Constituţia României ) ca cineva să le zică tinerilor români ce simboluri pot afişa şi ce simboluri sunt interzise, cu atât mai mult cu cât vorbim de un simbol precum drapelul naţional al României, un drapel care trebuie să fie nelipsit din toate şcolile româneşti. Sau cumva am ajuns ca în Anglia unde oamenii au fost prigoniţi pentru afişarea crucii că, vezi Doamne, îi jignesc pe minoritarii cu ale convingeri religioase ? La fel şi la noi ? Nu mai avem voie să afişăm tricolorul prin Ardeal că se supără anumiţi unguri ?
Îi felicit pe aceşti elevi care merită respectul românilor de pretutindeni şi care şi-au asumat riscul ( că a fi român în ziua de astăzi e un risc ) de a merge la liceu cu simbolul întregii suflări româneşti, tricolorul, şi de a-şi manifesta mândria naţională într-o zi în care şi ungurii îşi manifestă propria mândrie. Păcat că în ţinutul secuizat ungurii se pot manifesta liberi şi noi, românii, nu. Mă pun în situaţia lor la vârsta mea de 17 ani, sau cu câţiva ani în urmă când abia am intrat în Noua Dreaptă, şi mă gândesc ce aş fi făcut în locul lor într-o astfel de situaţie. Astfel de profesori nu pot să-i văd decât la dentist pentru o pereche nouă de dinţi. Totodată pot să zic că, în semn de apreciere şi dacă vor dori, responsabilul departamentului Noii Drepte pentru românii din Harghita şi Covasna, Cristian Grigoraşi, doreşte să le acorde acestor tineri viteji o legitimaţie de membri de onoare în cadrul asociaţiei Noua Dreaptă, o legitimaţie pe care fiecare dintre ei din frunte cu Sabina ( marea ”provocatoare” ) o merită pe deplin.
Separatiştii maghiari, în special profesorii de la liceul respectiv, ar face bine să înţeleagă că ei trăiesc într-o ţară numită România şi nu în Ungaria, iar ţinutul secuizat este pământ românesc unde românii au dreptul să-şi afirme dragostea faţă de ţară în orice loc şi cu orice ocazie. Eu unul nu cred că a defila cu un tricolor printr-un liceu ( o instituţie publică a statului ROMÂN ) este un gest provocator sau ”extremist”, cel puţin nu e mai provocator decât felul în care maghiarii sărbătoresc la 15 Martie un eveniment trist pentru poporul nostru în propria noastră ţară. Dacă ei împreună cu trădătorii ”politically correct” de la Bucureşti cred că pot instaura o dictatură a minorităţilor în ţara noastră să se mai gândească.
Au mai fost politicieni şi în timpul dictaturii lui Carol al II-lea care au încercat acelaşi lucru, cu o altă minoritate etnică, şi care s-au trezit cu revoluţia la poartă. Poporul nostru rabdă, noi tinerii naţionalişti răbdăm, dar toate au un punct, un final, iar raportul cauză-efect îşi va spune cuvântul. Cât despre profesorii români de la liceul cu pricina… să le fie ruşine! Astfel de oameni au perpetuat şi perpetuează o mentalitate de iobagi care ne-a tras şi ne trage în continuare în jos ca naţiune şi ca ţară. Aceşti tineri elevi, suflete curate şi vrednice, pot să stea înaintea profesorilor şi a colegilor lor cu frunţile ridicate spre cer, ştiind că şi-au făcut datoria de români şi că dreptatea divină, Adevărul, este de partea lor şi nu a unor profesori laşi şi trădători care ar trebui să le urmeze exemplul celor mai tineri! Păcat că faptele acestor primitivi îi trag în jos şi pe acei cetăţeni români de origine maghiară care înţeleg că trăiesc în România şi încearcă să convieţuiască în pace cu populaţia nativă.
Clasa politică ne-a transformat într-o colonie a UE şi a FMI
Autor: Codrin Goia
Datoria externă a României a depășit 99 de miliarde de euro, o sumă colosală pentru o țară a cărei economie a fost distrusă. Acum Fondul Monetar Internațional dictează guvernului ce măsuri să ia, ce să privatizeze și ce să mai vândă. Iar aderarea la Uniunea Europeană nu ne-a adus prosperitate economică așa cum ne spuneau toți politicienii, ci a distrus și mai mult economia națională, fiind avantajoasă doar pentru marile corporații occidentale.
Multă vreme s-a dat vina pe guvernul PDL pentru împrumuturile de la FMI și felul în care au afectat buzunarul fiecărui cetățean. Fără a minimaliza răul făcut de PDL, e absolut necesar să menționăm faptul că nu doar PDL, ci întreaga clasă politică a distrus economia țării. Furturile și corupția politicienilor nu ne-au afectat doar de câțiva ani, ci au sărăcit România din 1990.
Guvernul PDL a căzut, a venit guvernul USL, iar acesta a continuat politica de împrumuturi a fostei puteri. Deși când era în opoziție, Ponta, a declarat că un nou împrumut ar fi o crimă împotriva poporului român. Nimic nou aici, de 23 de ani orice partid ajunge la putere, continuă politica adversarilor: împrumuturi, privatizări, vânzări, furturi, legi proaste, taxe care afectează negativ întreprinderile mici şi mijlocii, avantaje oferite companiilor străine, etc. Rezultatul faptelor unei clase politice corupte și trădătoare sunt acum evidente: suntem o colonie a UE și a FMI! Exagerez? Ar fi bine. Dar să ne punem niște întrebări. Majoritatea produselor ce le cumpărăm zi de zi sunt străine sau românești? Câte întreprinderi românești au fost cumpărate de companii occidentale? Ce suprafață de pământ dețin străinii în România? Cât de mare e influența UE în politica noastră internă? Adevăratele răspunsuri nu sunt cele necesare ca un stat să se numească independent.
Asasinarea Căpitanului, nicadorilor și decemvirilor
Autor: Boandă Sabina
“Pedeapsa cea dintâi şi cea mai cruntă se cuvine în primul rând trădătorului şi în al doilea rând duşmanului. Dacă aş avea un singur glonţ, iar în faţa mea un duşman şi un trădător, glonţul l-aş trimite în trădător.” (Corneliu Zelea Codreanu – Pentru Legionari)
Pedepsirea trădătorilor şi prin asta referindu-mă la asasinarea lui I.G Duca de către Nicadori şi a lui M. Stelescu de către Decemviri, precum şi o dispută dintre Căpitan şi profesorul Nicolaie Iorga, concentrează elita legionară la închisoarea din Râmnicul Sărat în anul 1938.
În acele timpuri în care Mişcarea Legionară a căpătat o amploare formidabilă bucurându-se de simpatia a peste două milioane de români precum şi a organizaţiilor străine angajate în lupta anticomunistă, legionarii devin o forţă incomodă şi de temut pentru conducerea României din acea vreme, pregătindu-se în secret o lovitură menită să dezintegreze organizaţia care într-un final ar fi avut ca rezultat formarea unei Românii curate și puternice.Astfel că, sub pretextul transferului din închisoarea Râmnicu Sarat în închisoarea Jilava, în noaptea dintre 29 şi 30 noiembrie cei 14 legionari sunt ucişi mişeleşte de 14 jandarmi, “mercenari” ai sistemului carlist din acea perioadă. Deținuții lui Carol al II-lea , legaţi de mâini şi de picioare sunt strangulaţi fiecare de către “călăii” aleşi în prealabil, călăi aflaţi sub comanda maiorilor Iosif Dinulescu şi Aristide Macoveanu. Pentru justificarea crimei, trupurile neînsufleţite ale legionarilor sunt împuşcate în spate în curtea închisorii Jilava, simulând astfel o evadare a prizionerilor. Sunt înmormântaţi într-o groapă comună iar ulterior sunt arşi cu acid sulfuric pentru a şterge orice urmă a oribilului masacru. Întâmplarea este relatată a doua zi la radio, între două cântece vesele, ca o ştire banală.
FMI, Suveranitatea și Privatizările
Autor: Daniel Pintea
În data de 28 septembrie FMI a făcut cea de-a șasea evaluare a acordului cu România, în august a avut loc ultima întrunire dintre reprezentanții acestei odioase instituții și „reprezentanții” poporului român. Evident presa controlată politic a vorbit despre „negocieri”, reprezentanții noștri ce să mai negocieze când FMI a cerut, printre altele, lansarea licitației publice pentru o parte din acțiunile Transgaz, privatizarea Oltchim și creșterea prețurilor la gaze pentru consumatorii casnici și industriali. Ce este enervant este faptul că presa vorbește despre „negocieri”, nu există niciun fel de negocieri, ele sunt „directive”, principiul este simplu: „dacă nu faci cum și ce vrem noi, nu primești niciun ban”, desigur acest lucru este o absurditate când o putere străină dictează guvernanților unei țări ce și cum să acționeze, realizând un veritabil șantaj. Desigur, atât pe termen scurt cât și pe termen lung tot noi vom avea de plătit pentru incompetența administrativă a acelorași oameni care se perindează prin politică, economie, cultură, etc, care sunt veritabilul cancer al societății românești.
Toate bune și frumoase, dacă lăsăm deoparte faptul că pe unde au trecut cei de la FMI au lăsat numai dezastru și colaps economic, vezi cazul Argentinei, mai lăsăm deoparte faptul că noi nu am fost întrebați dacă dorim să facem acest credit la nivel de Națiune, având ca urmare directă faptul că urmașii noștri se vor naște cu o datorie din cuantumul căruia ei nu au beneficiat fiindcă banii s-au folosit nu spre investiții ci spre plata pensiilor,
Băieţii deştepţi şi fraierii de la coadă
Autor: Remus Rădoiu
Cam aşa se împarte societatea românească la ora actuală. În „băieţi deştepţi” care fură tot ce se poate fura, dau şpagă cui trebuie, se plimbă cu maşini ce costă mai mult decât bugetul spitalului din localitatea în care stau, care trăiesc între destinaţii exotice, şi marea masă de fraieri, care se calcă în picioare la coadă la tigăi.
Cam aceasta a fost şi succesiunea din cadrul unui jurnal de ştiri. Cele două feţe ale României.
Nu mai îmi pun întrebarea, de ce acei oameni, care stau cuminţi la coadă pentru tigăi nu se duc în faţa sediului poliţiei să ceară să se facă dreptate sau în faţa sediului finanţelor, pentru a-i forţa pe aşa zişii funcţionari publici să verifice modul în care fostul lor şef a ajuns să ţină aproximativ o jumătate de milion de euro în numerar, într-un seif din casă. Nu mai îmi pun întrebarea, pentru că deja mare parte a populaţiei este atât de îndobitocită, încât între urna de vot (unde pun un buletin de vot ştampilat în funcţie de cel care a dat cea mai mare cantitate de mici şi bere) şi uşile supermarket-ului unde se bat pe tigăi, refuză să gândească. Refuză să îşi spună părerea legat de deciziile, ce le vor afecta viaţa pe viitor.
Iluzia democrației – partea a II-a
Autor: Codrin Goia
În articolul precedent din această serie am scris despre modul în care funcționează sistemul așa-zis democrat din România și despre cum suntem păcăliți că noi avem puterea să ne decidem propria soartă. Însă pentru a realiza că ceea ce ni se prezintă în presă și la televizor ca fiind democrație nu este altceva decât o iluzie, e nevoie să analizăm mai mult decât mediul politic românesc.
Democrația, teoretic, respectă și apără drepturile omului. Atât de mult se face legătura între cele două concepte, încât a devenit greu să ne imaginăm unul fără celălalt. Dreptul la viață, dreptul la liberă exprimare, egalitatea în fața legii sau dreptul la intimitate și la viață privată sunt doar câteva exemple de drepturi ce ne sunt încălcate zilnic. Mass-media nu vorbește despre asta, fiind controlată de aceiași oameni care ne fură libertatea.
Politicienii ”democrați” și-au făcut un obicei din a condamna crimele regimurilor totalitare și să ne amintească ce norocoși suntem că trăim într-o lume liberă. Dar de dreptul la viață al copiilor nenăscuți, uciși prin avort, cine vorbește? Avortul (o formă de crimă) a devenit în democrație dreptul femeii de a face ce vrea cu corpul ei. Iar dacă susținem că un copil nenăscut nu e parte din corpul mamei, adepții practicării avortului vor spune că viața începe doar în momentul nașterii, nu al concepției. În ultimii 10 ani au fost uciși prin avort peste 11 milioane de copii doar în România, numărul la nivelul întregii Europe este unul colosal. Asta se întâmplă în cea ce sistemul ne prezintă ca fiind ”cel mai democratic continent al lumii”. Rezultatul acestui genocid legal este scăderea numărului populației autohtone și nevoia de imigranți din Asia și Africa, care acum riscă să devină majoritari în Europa.
Mass-media și efectele ei asupara societății
Autor: Florin Matei
Mass-media este totalitatea mijloacelor de informare și transmitere a informațiilor: vorbirea, scrisul, radioul, telefonul, televiziunea, internetul, etc., iar de aici perceperea fiecărui individ asupra informației primite, aceasta trebuind să ne modeleze comportamentul în așa fel încât să avem o cunoaștere a mediului înconjurător, să ne transforme în ființe libere și independente.
Din păcate, încă de la începuturi, aceasta în loc de promovare a democrației și a spiritului liber își arată lacunele în fiecare zi, iar noi trebuie să descoperim singuri adevărul din imensitatea de informații pe care le primim. Mass-media se transformă pe zi ce trece într-un instrument de manipulare și îndoctrinare a indivizilor, iar cei care o controlează încearcă să dețină puterea absolută, fiind o afacere înfloritoare cu profituri exponențiale, nu degeaba este socotită ca fiind a patra putere în stat.
Televiziunea și calculatorul facilitează învățarea, dezvoltă abilități mentale, oferă informație și formează o generație mult mai bine pregătită și mai bine înzestrată, capabilă să întâmpine lumea de mâine. Cu toate aceste beneficii miraculoase, acestea au un efect dăunător asupra copiiilor, durata pe care aceștia sunt capabili să își concentreze atenția este notabil mai mică. Cititul, scrisul și capacitatea de comunicare orală intră în declin chiar și în mediile cele mai bune, de aici și carențele fluxului de informații ce duce la transformarea unui individ care nu mai poate gândi singur și nu mai poate reacționa în situații complexe.
Moța și Marin – Exemplul celor doi eroi
Autor: Alexandru Sudițoiu
Se împlinesc 76 de ani de la jertfa celor doi eroi români, Ionel Moţa şi Vasile Marin, în localitatea Majadahonda din Spania unde cei doi au căzut pentru a ”apăra obrazul lui Hristos”, aşa cum a scris şi Ionel Moţa motivând plecarea sa în Spania. Jertfa lor nu a fost doar una pentru onoarea neamului românesc în noua rânduire europeană care se ridică, ci mai ales una pentru destinul Europei creştine, un destin la care Mişcarea Legionară şi neamul nostru şi-a pus cea mai de preţ temelie prin jertfa acestor doi eroi care prin însăşi vieţuirea lor şi felul în care au murit au stat drept dovadă pentru conceptul soldatului politic, al omului nou aşa cum era promovat în cadrul doctrinei legionare, un erou pregătit să lupte şi să moară pentru idealurile sale.
Astăzi, mai mult ca niciodată, trebuie să privim jerta lor ca un exemplu pentru noi însine. Când le comemorăm jertfa şi le cinstim viaţa trebuie să ne privim şi pe noi însine şi să ne punem o întrebare simplă : dacă am reuşit să ne ridicăm cu adevărat la nivelul acestor oameni care ne stau drept model. Iar prin ridicare mă refer în primul rând la ridicarea noastră ca şi caractere, personalităţi, construite într-un spirit de onoare, demnitate şi credinţă, cu alte cuvinte la ridicarea noastră sufletească şi morală. În al doilea rând mă refer la lupta pe care o ducem pentru a le continua, a le perpetua idealul. Memoria acestor doi eroi nu poate să fie cu adevărat cinstită doar prin parastase şi comemorări care, fără doar şi poate, îşi au rolul lor ( dar când ne limitim doar la asta devine o exagerare ), ci trebuie să le cinstim jertfa urmându-le exemplul în viaţa noastră de zi cu zi prin felul în care trăim şi prin activitatea noastră militantă. Nu cred că cineva poate să spună ”Îl admir pe omul acela!” şi să facă exact opusul a cea ce spune şi face persoana respectivă, tot aşa nu cred că cineva poate să-i respecte cu adevărat pe cei doi eroi şi să-şi limiteze activitatea naţionalistă doar la istorie, sau din contră, să înfăptuiască anumite lucruri dar în viaţa sa de zi cu zi să fie o lichea şi un model prost pentru societate.
Iluzia democrației – partea I
Autor: Codrin Goia
Am fost învățați că trăim într-o lume democrată unde noi avem puterea să ne decidem singuri soarta, unde drepturile și libertățile noastre fundamentale sunt respectate și garantate de stat. Dar ce siguranță avem că acest sistem democrato-liberalo-capitalist e cea ce ne spune mass-media? E adevărat că sistemul ne oferă libertate sau e doar o iluzie? Ce e până la urmă democrația? E puterea poporului, puterea majorității, impunerea voinței cetățenilor în mediul politic. Cel puțin asta-i teoria. Ni se spune că datorită dreptului de vot odată la câțiva ani putem să hotărâm ce politicieni ne vor conduce.
Dar dacă analizăm cu atenție situația din România, nu putem să vorbim cu adevărat de o democrație. Așa zisul pluripartidism nu e altceva decât un ambalaj frumos care ascunde un singur tip de om: politicianul corupt, responsabil de distrugerea țării. Avem mai multe partide mari: PSD, PNL, PDL, PPDD, PC, UDMR, etc, care ne sunt prezentate ca niște alternative. În realitate e ca și cum ni s-ar oferi mai multe tipuri de otravă atunci când avem nevoie de apă. Unele din aceste partide sunt urmașe ale Partidului Comunist, iar restul au printre membrii o mulțime de comuniști și securiști. Diferențele ideologice sunt aproape inexistente și a compara aceste partide cu niște grupări infracționale înregistrate legal nu mai e de mult ceva exagerat. Nici un partid mare nu reprezintă la ora actuală voința majorității.
Există putere și opoziție, așa cum se spune că trebuie să existe într-o democrație. Însă atât unii, cât și alții nu au făcut decât să distrugă România prin rotație: au sabotat economia, ne-au transformat într-o colonie a UE și a FMI, ne-au băgat în datorii, au creat legi care ne încalcă libertatea și au făcut afaceri din care doar ei au profitat, iar majoritatea a avut de pierdut. Să fi fost asta voința majorității românilor în ultimii 23 de ani? Cu siguranță nu, căci ”puterea poporului” nu înseamnă milioane de români care să emigreze din cauza sărăciei. În concluzie, faptul că politicienii care guvernează se mai schimbă nu înseamnă că unul din actualele partide parlamentare îi reprezintă pe cei mai mulți cetățeni.
Așa zisul Consiliu Național pentru Combaterea Discriminării urăște tricolorul
Autor: Codrin Goia
De data asta, CNCD și președintele acestei instituții inutile și de inspirație totalitară, Csaba Ferenc Asztalos, au mers prea departe. Pe lângă faptul că ne spune cum să gândim și cum să vorbim, Csaba Asztalos se arată acum deranjat de tricolor. Într-un mod mai indirect, acesta a considerat gestul lui Mihai Stoica de a înfige un drapel roșu, galben și albastru în plasa unei porți un act xenofob și jignitor. Acesta chiar a amenințat Steaua spunând că ”Dacă vor continua în acest ritm probabil că se vor frige foarte urât”. De când a devenit ceva șovin să fie afișat tricolorul pe un teren de fotbal după o victorie?
Poate Asztalos consideră gestul lui Stoica unul provocator pentru că patronul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, e ungur. Nu mă interesează Steaua, CFR Cluj, Paszkany, Gigi Becali, Mihai Stoica, meciul între cele două echipe, Mitică Dragomir sau corupția din Liga I. Aici e în joc ceva mult mai important decât un meci de fotbal sau o echipa, e vorba de drapelul nostru național, un simbol sacru ce îi reprezintă pe toți românii. De când e un act provocator afișarea steagului României, tocmai în România? Asztalos compară acest gest cu scandările rasiste. Dar cine e Asztalos și CNCD să ne spună nouă ce e xenofob și ce nu?
Această instituție nu a făcut decât să își bată joc de un drept fundamental: dreptul la liberă exprimare, invocând fel și fel de absurdități corect politice. În realitate, CNCD sprijină dictatura minorităților. Instituția a fost făcută la presiunile Uniunii Europene și este inutilă. Drepturile minorităților și interzicerea discriminării sunt oricum garantate prin lege în România, deci ce poate să mai facă în plus CNCD? Să ne bage pe gât corectitudinea politică și să ne spună că e un gest xenofob să afișăm drapelul național la un meci de fotbal.
Mereu Sfânta Tinereţea Legionară
Autor: Oleg Gherman
Din cauza modestiei eroului acestui articol, nu pot să-i dau numele, nu pot nici măcar să redau toate detaliile vieţii sale, dar am să încerc să redau sentimentele, ce se nasc în urma comunicării cu această persoană, o persoană de la care, noi cei tineri, ar trebui să luăm exemplu. Îl cunosc de câţiva ani, în toată această perioadă, el nu mi-a povestit mai nimic din propria sa viaţă, nici nu iubeşte să vorbească mult şi în zădar, pentru el vorbesc faptele. Într-adevăr are o Modestie măreaţă, o Modestie cu „M” mare.
A avut o soartă grea, a trecut prin multe, prigoană, război, deportarea, dar prin toate a trecut cu fruntea-n sus, păstrând în suflet căldura ce i-o dă Dreapta Credinţă. Singurul lucru ce ia lăsat amărăciune în suflet, au fost trădările. Trădările conducătorilor, trădările celor din jur, celor pe care îi credea frați. Dar asta e soarta neamului românesc, să fie mereu trădat. Trădat de ai săi. Făcând parte din Legiunea Arhanghelului Mihail şi fiind veteran al Armatei Române, a petrecut ani grei în Siberia. Când s-a întors nu a găsit nici casă, nici masă, toţi se întorceau de la el, dar a reuşit cu post şi rugăciune, nu doar să-şi continue studiile, ci şi să-şi apere teza de doctorat. Are o privire limpede, în care poţi să te scufunzi, o privire unui om mereu tânăr, de câte ori ne-am întâlnit, nu am simţit niciodată, că vorbesc cu o persoană de vârsta a treia. De-a lungul anilor prin nevoile şi necazurile vieţii, a păstrat mintea lucidă, ce dă dovadă că el, şi-a trăit viaţa în credinţă legionară, ci nu a petrecut-o în păcate şi desfrâuri. Ţinuta sa, mereu e modestă, dar sub ea, găseşti o inimă mare şi un suflet curat. Iar cel mai mult impresionează, atunci când vorbeşte. Când vorbeşte cu oricine, fie cu un învăţat, fie cu un analfabet, se ţine mereu calm, găsind pentru fiecare un cuvânt de încurajare, o pildă din trecutul său sau din trecutul Legiunii.
În anii’80-90, a fost în primele rânduri pe baricade, militând pentru renaşterea Conştiinţei Naţionale, promovând şi ajutând pe cei, în care a crezut. Şi iar…trădare. Unii din cei pe care i-a sprijinit au ajuns demnitari de stat, dar nici nu îşi amintesc de cel ce i-a ajutat. Nu se amintesc nici de acele valori, pentru care au militat cândva. O altă persoană, ar scuipa pe toate şi ar căuta de treburile personale, dar numai nu el. El nu renunţă la luptă, nu renunţă la visul fiecărui român de bună credinţă – România Mare şi Puternică. De multe ori a fost înfrânt, dar niciodată învins.
De ce Noua Dreaptă?
Autor: Lucian Bozdog
De mic copil atunci când imnul României era intonat la diferite ceremonii și competiții sportive inima mi se zbătea în piept gata să sară afară iar ochii mi se umpleau de lacrimi. În decembrie ’89, în timpul revolutiei care a dus la căderea regimulu ceaușist, mă aflam alături de alți bistrițeni în Piața Sudului din capitală unde făceam și noi ce puteam pentru a da jos o tiranie și credeam că odată cu căderea regimului vom asista la renașterea Neamului Românesc.
Din păcate așteptările noastre au fost doar un balon care s-a spart foarte repede iar guvernele și partidele care s-au perindat la conducerea României nu au făcut decât să demonstreze că Patria și Neamul Românesc nu au nici o însemnătate pentru ei, iar românii au ajuns să trăiască ca niște minoritari în propria țară.
An de an bogățiile țării au fost vândute cu atâta ușurință companiilor cu capital străin iar ungurii și țiganii au început încetul cu încetul să devină prioritatea nr. 1 a guvernanților, iar noi românii am fost și suntem umiliți in propria țară.
Partidul Naționalist – între aspirații și conspirații
Autor: Alexandru Năstase
Multi oameni au asteptat cu nerabdare aparitia Partidului Nationalist. Dupa numeroase termene la sfarsitul carora Tribunalul Bucuresti aproba intr-un final inscrierea in registrul partidelor, Procuratura face recurs si se ajunge la Curtea de Apel. Aici, dupa alte amanari ale pronuntarii, instanta decide sa respinga dosarul.
Eu, ca majoritatea celor din ND am fost pentru prima data implicat intr-un astfel de demers. Ceea ce nu voi uita insa niciodata este impresia deplorabila pe care mi-a produs-o “justitia” din Romania. Am avut in tot acest timp senzatia stranie ca deciziile se iau undeva in afara Tribunalului.
Cu procurori din tipologia yesman-ului parca teleportati din anii ’50, cu judecatori care tergiverseaza grosolan lucrurile avand o atitudine ce frizeaza nesimtirea si doi viermi care si-au cautat din timp locuri mai bune in haznaua politica nici nu-i de mirare ca am avut parte de un astfel de deznodamant!
A fost o munca de cativa ani in care multi oameni au investit multa pasiune si energie, motiv pentru care acest verdict final venit dupa circa 180 de zile de amanari este cu atat mai injust! Ce sa mai spunem despre faptul ca formatiuni precum Partidul Civic Maghiar si Noua Republica au primit aviz in 15-20 de zile!
Gânduri legate de referendum
Autor: Daniel Bran
Intrebare: ”Eu ce fac la referendum?” Ma macina diferite ganduri in legatura cu ce sa fac in ”Mareata zi a Referendumului”. Vad ca toata lumea este agitata, peste tot unde mergi, orice site citesti, la ce post TV te uiti sunt discutii si dezbateri la care participa ”marii formatori de opinie”, omeni care se pricep in toate si stiu ei mai bine despre toate. Te uiti si pe Animal Planet si vezi o dezbatere intre o haita de lemuri de Madagascar care se cearta cu o haita de ponei pitici din Antartica despre ce sa faca la ”Marele Referendum”.
Spre exemplu, vrei seara sa te pui in pat dupa o zi grea de lucru si ca sa ai un zgomot de fond pornesti televizorul, butonand printre canale dai inevitabil de Antena3 unde aceleasi personaje triste atot-cunoscatoare prezinta Marinarul ca fiind cea mai hidoasa monstrozitate imaginabila. Telefoane STS, tigani traficanti de zahar, sefi ANAF acoperitori ai celor mentionati anteriori etc. Este prezentata toata mizeria din jurul Marinarului. Dupa mai schimbi 2-3 canale dai de B1 unde este prezentat un Presedinte atot-bun si lupta sa contra hidrei Ponta-Antonescu, vezi plagiatul ”doctorului-procuror” Ponta, auzi de ”lovituri de stat” etc. Este prezentata mizeria din jurul duoului conjugal Ponta-Antonescu. Si ca sa te enervezi si mai tare si sa iti aduci aminte de ce nu te uiti la TV, te lovesti inevitabil de 0TV, unde nici nu are rost sa comentez ce se intampla pentru ca toata lumea stie, ce e si mai trist ca vazand lumea ce este acolo au obtinut un 15% in locale, dar aste este o alta poveste.
Partidele îi dezbină pe români
Autor: Codrin Goia
Circul politic nu a luat niciodată o formă mai scârboasă decât acum, nici nu au afectat certurile dintre politicieni economia așa cum o fac în prezent. Poate doar în toamnă vom asista la o campanie electorală mai violentă și imorală decât acum. Ce mi se pare însă mai grav e că aceste partide corupte care se bat pentru ciolan au reușit să îi dezbine pe români.
Nu e vorba de opinia politică a fiecărui om, care e normal să difere, ci de cum e exprimată: cu pumni și picioare în stradă. În Piața Universității și apoi la Iași românii s-au bătut în stradă pentru PDL și USL, pentru cei care de ani de zile ne fură prin rotație, ne mint, ne-au vândut resursele, ne-au distrus economia, au dat legi care ne-au făcut mai mult rău decât bine și care acum prin certurile lor au dus la scăderea valorii leului.
Au ajuns oamenii din această țară să se certe și să se urască unii pe alții datorită opțiunii politice, datorită politicianului corupt pe care îl preferă, a interlopului care se ascunde după un zâmbet și un costum, a foștilor comuniști care acum se dau apărători ai democrației. Ori USL, ori PDL vor câștiga alegerile viitoare, dar în loc ca cetățenii să meargă la vot (cei care nu detestă clasa politică așa de mult încât mai merg) și să pună o ștampilă pe cine doresc, aceștia se ceartă mai rău ca politicienii. Pe internet și pe stradă se ajunge la un limbaj obscen, la înjurături, la un comportament animalic și la violență.
Evoluția asociaționismului românesc în Italia
Autor: Ștefan Căliman
În urma căderii blocului comunist diaspora românească din peninsula italiană a înregistrat o creștere exponențială ajungând să reprezinte astăzi 1,6% din populația Italiei, devenind astfel prima comunitate de străini ca număr, cu peste 120 de asociații înscrise oficial. Tocmai începând din această perioadă asociaționismul românesc a cunoscut o transformare radicală sub aspectul țesutul social al membrilor săi dar, lucru mai important, și al valorilor inspiratoare de la baza statuturilor.
Imediat după cel de al doilea război mondial și până la sfârșitul anilor 80 comunitatea românească era alcătuită în marea sa parte de legionari în exil și de alți disidenți politici fugiți de regimul comunist din România. Aceștia au maturat în străinătate o solidarietate strânsă între ei cu scopul, pe lângă cel de a se sprijini reciproc, de a divulga în Italia, pe cât posibil, cărțile cu doctrina și însemnările legionare, care în patrie erau cenzurate sau, mai rău, distruse, dar și pentru a face cunoscute atrocitățile de care au fost martori sub regimul comunist.
Legionarii precum Nicolae Bujin la Roma, și Constantin Papanace în nordul Italiei au reprezentat două figuri importante în acest sens contribuind la difuziunea și traducerea cărților legionare în Italia și totodată legând raporturi strânse cu exponenții ai Movimento Sociale Italiano (MSI), mișcare în care Cărticica șefului de cuib devenise, și continuă să fie și astăzi pentru actualele mișcări identitare, un text fundamental pentru formarea și organizarea propriilor militanți.
