Blog Noua Dreaptă

Autor: Ion Pop-ND Cluj

Primul experiment socialist de amploare s-a desfasurat in SUA in 1824. Protagonistul principal fiind industriasul englez Robert Owen(1)  care a cumparat un oras intreg, in statul Indiana de la o secta religioasa care a migrat spre vest. Orasul se va numi New Harmony si va rezista 4 ani. 4 ani foarte importanti pentru ca au aratat  defectele fundamentale ale socialismului si anume: lenea, incorectitudinea  si functionarea foarte anevoioasa a sistemului chiar daca oraselul avea 2000 de locuitori.

Data fiind organizarea utopica in care fiecare primeste tot atat cat oricare individ, toate  bunurile puse la comun trebuiau impartite in mod egal ceea ce insemna  un consum enorm de timp si energie dar mai ales in detrimentul hranei.  Hrana, pusa la comun si apoi impartita iar, se strica nefiind exceptii pentru impartiri. Cazul cel mai concret fiind problema salatei care statea pana la o luna in depozit inainte sa fie impartita la oameni.

Al doilea moment crucial pentru socialism a fost revolutia de la  1848 si radicalizarea lui Engels, care va face posibila teoretizarea  miscarii de catre Marx. Din acest moment socialismul incepe sa se imparta in socialism revolutionar si social democratie. Evident ca punctul culminant pentru socialism a fost Revolutia si Razboiul Civil din Rusia intre 1917 si 1923 care a culminat intre 1918  si 1921. Aici a fost dovedita cruzimea ideologiei pentru prima oara  prin „Teroarea rosie” si „Cheka”(2). Read more

In cazul maresalului Antonescu, nu stiu daca acesta si-a recunoscut unele greseli comise in timpul guvernarii, caci era un tip foarte orgolios, foarte mandru de sine, dar Gabriel Balanescu scrie in „Din imparatia mortii” (Ed. Gordian, Timisoara, 1994, pag. 51): „Eugen Cristescu, fost condamnat la moarte in lotul maresalului Antonescu si apoi gratiat, in anii 1948-1949, fiind in celula cu Gabriel Balanescu, i-a spus acestuia: ”Am fost seful spionajului si contraspionajului, am stat cu el (Antonescu) in celula pana in clipa cand l-au dus in fata plutonului de executie. Cu o ora inainte, respingandu-i-se cererea de gratiere, a venit mama lui cu un buchet de trandafiri rosii si dandu-i buchetul i-a zis: „Esti nedemn de numele meu. De ce ai facut cerere de gratiere? Dumnezeu sa fie cu tine”. Si batrana a plecat. Maresalul a venit in celula, a aruncat buchetul pe pat si-mi spune: „Ce zici, Cristescule, nu crezi ca era mai bine sa ne fi inteles cu tinerii aceia?” si usa s-a deschis si l-au luat (tinerii aceia erau legionarii cu care a fost un timp la guvernare)”.

In volumul sau, „Morminte vii”, Nistor Chioreanu relateaza (pag. 118-119) ca in timpul procesului lui Antonescu, maresalul, aflat pe banca acuzatilor langa generalul Petrovicescu – fost ministru de interne in timpul guvernarii cu legionarii – i s-a adresat: Read more

Mişcarea Legionară este arma cea mai ascuţită cu care burghezia a lovit în clasa muncitoare, zice tovarăşul Stalin. Această armă trebuie să înceteze a mai exista. Trebuie să fie distrusă. Rolul desfiinţării ei revine aceleia care a înfiinţat-o: studenţimea română. Tineretul României se poate reabilita numai prin desfiinţarea totală a acestei mişcări. Cei ce se vor opune precum şi cei învechiţi în rele vor trebui să moară în închisori.

Conducerea comunistă avea două feţe. Una văzuta şi alta nevăzută. Faţa nevăzută a acestei conduceri care se ocupă de manipularea maselor populare şi a oamenilor în mod individual constitue OCULTA COMUNISTĂ.

Această ocultă a transformat întreaga activitate de stat într-o mare sforărie ultrasecretă, având ca scop principal înşelarea opiniei publice prinpropagandă, pe de o parte, şi teroare, pe de altă parte. Minciuna a fost decretată (în ascuns) politică de stat. Această ocultă s-a instalat în tainiţele moscovite prin mijlocirea ocultei internaţionale cu sediul în U.S.A., şi astfel a dărâmat din umbră imperiul şi biserica rusă. Tot ce a fost otravă pe pământ s-a concentrat la Kremlin într-un amestec bine dirijat şi cu scopuri precise.

De la Moscova se răspândeau şarlataniile comuniste popoarelor din Asia, Africa, America latină, Europa occidentală etc. Acolo şi-au făcut instructajul marii maeştrii ai Cambodgiei. Ceasul istoriei le-a fost prielnic, terenul pregătit şi şmecheria folosită a fost din cele mai ieftine. Persoanele care s-au cocoţat în vârful piramidei nu erau bune la nimic. În schimb erau mişei de prim rang. Read more

Pentru dobrogeni, ziua de 14 noiembrie este o zi specială: este ziua în care, în anul 1878, Dobrogea a reintrat, oficial, în componența statului român modern.

În urmă cu peste un veac, la 14 noiembrie 1878, o divizie română a trecut Dunărea în Dobrogea, prilej cu care însuși domnitorul Carol I a adresat ostașilor o memorabilă Proclamație – document istoric de mare ținută.

„Soldaţi! – suna mesajul – azi veţi pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc! În această nouă Românie veţi găsi o populaţiune care în cea mai mare parte este deja românească. Însă veţi găsi şi locuitori de alt neam şi credinţe. Între ei veţi găsi mahomedani, ale căror obiceiuri se deosebesc de ale noastre. Vă recomand cu deosebire să respectaţi credinţa lor. Fiţi în mijlocul noilor voştri concetăţeni anteluptători ai legalităţii şi ai civilizaţiei Europei”. Apoi, într-o a doua Proclamaţie către dobrogenii înşişi, domnitorul Carol I îi asigura: „Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile voastre”. Read more

Ion Buteanu s-a născut în anul 1821 în localitatea Şomcuţa Mare şi a fost, alături de Axente Sever şi Simion Balint, unul dintre principalii colaboratori ai lui Avram Iancu între prefecţii şi conducătorii revoluţionarilor români transilvăneni de la 1848 – 1849. Provenea dintr-o veche familie de nobili români maramureşeni, dar care, ca şi restul nobilimii române din Transilvania, dispăruse datorită politicii asidue de maghiarizare forţată. A absolvit studiile de drept la Cluj şi a activat o perioadă ca jurist-cancelist la Tabla regească ( Curtea de Apel ) de la Târgu Mureş, alături de Avram Iancu şi ceilalţi viitori fruntaşi revoluţionari, Alexandru Papiu Ilarian şi Petre Dobra. Ulterior, devenind avocat, s-a stabilit, în această calitate, la Abrud unde l-a găsit izbucnirea evenimentelor revoluţionare paşoptiste.

În primăvara anului 1848, Ioan Buteanu avea consolidate convingerile politice şi naţionale după care îşi va desfăşura activitatea viitoare respectiv, necesitatea recunoaşterii şi obţinerii libertăţilor şi drepturilor sociale şi naţionale pentru românii transilvăneni. Pentru realizarea acestor idealuri, el a găsit locul propice în Munţii Apuseni, unde patriotismul naţional românesc reprezenta cartea de căpătâi a fiecărui român. Datorită atitudinii sale profund naţionale şi activităţilor derulate în virtutea acesteia, Ioan Buteanu a câştigat repede aprecierea, consideraţia şi prietenia celor mai mulţi dintre viitorii revoluţionari paşoptişti, între care Nicolae Bălcescu, Alecu Russo, Avram Iancu şi Simion Balint, alături de ultimii doi lupând cu arma în mână împotriva armatei revoluţionarilor maghiari ce doreau unirea forţată a Transilvaniei cu Ungaria, împotriva voinţei românilor majoritari. De altfel, necesitatea înfăptuirii dezideratului naţional al românilor – libertate şi unitate – reiese şi din scrisoarea pe care o trimite spre publicare în „Gazeta de Transilvania”, de la Braşov, la 29 martie 1848 şi în care spune între altele: „…a sosit timpul şi pentru noi (românii-n.n.) să ne trezim din letargul cel profund, de nu voim să ne prefacem cu timpul în alt element străin şi să ne stingem de tot de pe faţa pământului în privinţa naţională…” Consecvent principiilor sale patriotice şi fiind unul dintre fruntaşii românilor transilvăneni care se opunea cu îndârjire unirii silnice a Transilvaniei cu Ungaria, preconizate la punctul 12 al programului revoluţei maghiare de la 1848, Ioan Buteanu se remarcă şi în calitate de organizator al adunărilor românilor de la Abrud, Câmpeni, Bistra şi Blaj (aprilie) din primăvara anului 1848, care au precedat Marea Adunare de la Blaj, din mai 1848. Read more

In sudul Dunarii traiesc 2 milioane de romani * Nationalitatea le-a fost schimbata * Limba le-a fost batuta in cuie * Constiinta, nu!

Ion di la Vidin

Nascut in urma cu 85 de ani, in comuna Cosova, langa Vidin, Bulgaria, patriotul roman sud-dunarean Ion di la Vidin s-a stins recent, la Champigny, in apropiere de Paris. L-am cunoscut destul de bine. Dupa 1989 venea deseori la Bucuresti, pentru a-si stinge “focul de romanism”, foc care-i frigea sufletul, cum rareori mi-a fost dat sa vad la un exilat. Ceea ce ura cel mai mult pe lume era numele sau bulgaresc, Mladen Petrov, care i-a adus multe necazuri in Franta. Si l-a schimbat cu de la sine putere, ocolind autoritatile si intrand in constiinta publica romaneasca sud-dunareana, cu numele sau “nobiliar”:

Ion di la Vidin. Inginer de mine, dupa un stagiu la Bor, in Iugoslavia, a plecat in Franta si Italia, unde si-a practicat pe mai departe meseria. Dar nu ingineria il preocupa in chip absolut pe Ion di la Vidin, ci destinul chinuit al neamului sau. Fiecare franc sau dolar, ascuns de sotia lui frantuzoaica, lua drumul romanilor din Bulgaria din om in om, printr-o retea de prieteni devotati care au pacalit serviciile de supraveghere bulgaresti. Ani in sir, a sponsorizat prima revista romaneasca din Bulgaria, VREME, in paginile careia au vazut lumina tiparului primele crampeie de adevar romanesc din Timocul Bulgaresc (zona cu 250.000 de romani, ostracizati in mod inacceptabil si scandalos pana in ziua de azi!). A ajutat poeti romani din satele Vidinului sa-si tipareasca primele carti; a ajutat, din putinul sau, orice actiune culturala care viza renasterea spiritului romanesc. Read more

Autor: Remus Tanasa-ND Italia

Crearea consulatelor străine, pe teritoriul Moldovei şi Ţării Româneşti, a marcat o perioadă care a deschis o nouă etapă în stabilirea locului Principatelor Române în chestiunea orientală. Interesul manifestat de cabinetele europene faţă de Principate s-a datorat, în bună măsură, începând cu deceniul al noulea al secolului al XVIII-lea, tocmai rostului şi activiţătii consulilor şi agenţilor lor în această regiune(I). Prin prezenţa şi activitatea lor, opinia publică europeană şi-a sporit cunostinţele despre Principate, şi s-au creat noi condiţii pentru apropierea politică şi culturală a românilor de Europa Centrală şi Apuseană.

Rapoartele consulilor francezi sunt relevante pentru istoria română în primul rând pentru că acestea conţin informaţii despre societatea noastră. În cele mai multe dintre ele, reprezentanţii diplomaţiei franeeze se referă nu numai la problemele politice de interes curent pentru diplomaţia franceză, ci la multe alte aspecte care ţin de conturarea treptată a opiniei lor generale asupra ţarilor române şi a năzuinţelor româneşti. Ele se referă, de exemplu, nu numai la acţiunile agenţilor diplomatiei ai altor puteri, acreditaţi în capitalele Principatelor, ci şi la atitudinea politică a diferitelor grupări boiereşti din Principate, sau la alte probleme de interes politic şi economie, ci şi la problemele de interes mai general, ca de pildă, originea, trecutul istoric al poporului român, limba, moravurile, ideile politice din Principate.

Primul consul al Franţei a fost Elaude Emile Gaudin, secretarul ambasadei franceze de la Constantinopol; la 5 septembrie 1795, Gaudin ajunge la Bucureşti. El nu a avut titlul de consul general niciodată, purtând titlul de „agent confidenţial pe lângă Prinţul Munteniei“, dar s-a comportat ca un veritabil consul, având un secretar şi subalterni. Gaudin avea destulă experienţă în diplomaţie(II), fiind un bun cunoscător al Orientului, căci a trăit câţiva ani în Imperiul Otoman, cunoscând caracterul şi obiceiurile demnitarilor turci şi fanarioţi. Prezenţa sa la Bucureşti a neliniştit pe consulii celorlalte Puteri, căci el urma să transmită guvernului său informaţii privitoare la această parte a Europei, şi mai ales informaţii privitoare la situaţia din Polonia şi din Ungaria. Read more

În 1922, Lenin considera filmul drept cea mai importantă artă, poate pentru că mai mult decât oricare dintre celelalte şase, filmul este în mod natural predispus la propagandă: este foarte accesibil şi popular, face ca orice poveste să devină credibilă, poate genera deopotrivă raţionamente, dar mai ales emoţii.

Prima peliculă filmată în România a fost Parada regală de la 1897, adică un film documentar de … propagandă ce se încadra în spiritul unei epoci în care ruşii filmau în 1896 încoronarea ţarului Nicolae al II-lea, iar britanicii montau scene eroice cu armata imperială în războiul anglo-bur. La fel, prima super-producţie românească – „film de mare artă şi senzaţie patriotică“ – lansat la 1 septembrie 1912 în sala Eforie din Bucureşti, s-a coagulat în jurul unei teme patriotice – Războiul de Independenţă al României din 1877 – subiect ce răspundea perfect tensiunilor naţionaliste care frământau nu numai popoarele din Balcani, dar şi pe cele din Europa, înaintea Primului Război Mondial. Ecourile entuziaste profund emoţionale ale publicului la vederea pe ecran în rolul unor personaje istorice celebre a marilor actori de teatru (Constantin Nottara – Osman Paşa, Aristide Demetriade – domnitorul Carol I, Jeny Metaxa-Doro – Rodica, Aristizza Romanescu – rol de figuraţie), entuziasmul, poate sincer şi nu artificial, al plutoanelor de soldaţi aduse în sală să strige Uraaa! la scenele de atac ale dorobanţilor, au acoperit lipsa unei coerenţe narative a scenariului, regia cvasi-inexistentă, ridicolul unei interpretări emfatic-teatrale sau ilaritatea unor scene în care soldaţii căzuţi glorios pe câmpul de luptă se târau discret din calea şarjelor roşiorilor pentru a muri, din nou, la adăpost.

Chiar în degringolada înfrângerilor militare şi ale retragerii guvernului şi Casei regale române în Moldova, la 15 noiembrie 1916, atunci când trupele germane ale generalului Falkenhayn se aflau la doar câteva zile înainte de a ocupa Capitala, a fost constituit la Iaşi, cu sprijin francez, Serviciul Foto-Cinematografic al Armatei. Acesta, conform instrucţiunilor Marelui Cartier General din 2 ianuarie 1917, având rolul de a forma documentele istorico-politice ale armatei şi totodată de furnizare a elementelor de propagandă prin fotografie şi cinematograf, procurând fotografii şi filme din faptele importante de arme, pentru răspândirea lor în lumea întreagă”. Valorosul material filmat de Read more

Medicina medievală: de la fier încins pentru hemoroizi la sângerări provocate ca panaceu. Tratamentele folosite de medicii medievali ne par astăzi de-a dreptul incredibile – și nu într-un sens pozitiv – și ne fac să ne bucurăm că nu ne-am născut în urmă cu câteva secole.

1.Operațiile

Operațiile în Evul Mediu erau îngrozitor de dureroase. Chirurgii aveau prea puține cunoștiințe de anatomie, tehnici de anestezie și tratamentele antiseptice necesare pentru a proteja rănile și inciziile de la infecții. Nu era deloc plăcut să fii pacient, dar dacă doreai să trăiești nu prea aveai de ales. Pentru alinarea durerii trebuia să te supui altei dureri, chiar și mai mari, și, cu puțin noroc, te însănătoșeai. Chirurgii de la începutul epocii medievale erau de cele mai multe ori călugări, deoarece ei erau cei care aveau accesul la literatura medicală provenită din spațiul arab. Dar în 1215, Papa a decis că preoții nu mai aveau voie să practice chirurgia, așa că aceștia i-au instruit pe țărani să efectueze diverse operații. Fermierii, care nu prea aveau alte experiențe medicale în afară de procedeele de castrare a animalelor, au ajuns să facă tot felul de operații, de la extracții dentare la operații de cataractă.

Totuși aceste operații nu se terminau întotdeauna tragic pentru pacienți. Arheologi englezi au găsit rămășițele unui țăran ce a trăit în jurul anului 1100. Acesta avea craniul spart, iar cercetările au scos la iveală că bărbatul fusese supus unei operații considerate foarte complicată pentru vremurile acelea: craniul i-a fost perforat pentru a putea elimina fragmentele de os spart și pntru a permite eliminarea presiunii intracraniene. Ne putem doar imagina cât de dureror trebuie să fi fost procesul de vindecare fără niciun fel de anestezic. Read more

A pledat în procesul ţăranilor expropriaţi de pământurile lor şi a luat apărarea scriitorilor Constantin Noica şi Ion Pilat în perioada comunistă. A fost un renumit avocat în procese pe care puţini aveau curajul să le susţină.

Cu toate acestea, pe avocatul Ioan Podaşcă îl copleşesc emoţiile atunci când vorbeşte despre sine pentru că, spune el, toată viaţa a vorbit despre alţii prin prisma meseriei. “Eu nu reprezint pe omul Podaşcă. Eu reprezint un secol de viaţă, care a trecut prin mai multe etape: etapa tinereţii în care am suferit, etapa comunistă în care am suferit, dar şi etapa dintre 1935 până la abdicarea regelui.”

Viaţa avocatului Podaşcă este o adevărată carte de istorie. La aniversarea celor 100 de ani de viaţă, rememorează un moment istoric: colectivizarea din 1945 înnăbuşita în sânge. „Oamenii care au fost aduşi în faţa judecăţii, am fost delegaţi eu şi câţiva alţi 50 de avocaţi, pe care i-am apărat şi pentru asta am suferit. Ne-a arestat, după asta ne-a băgat într-o cazarmă în care ne-au umplut cu ploşniţe noaptea pentru simplul fapt că am apărat nişte oameni”. Singurul lucru de care se mai teme astăzi este singurătatea. “De ziua mea doresc ca fericirea pe care o am eu astăzi să fie difuzată tuturor celor care m-au sărbătorit”. Un singur lucru îşi mai doreşte sărbătoritul: generaţiile din urmă să ajungă să pună bazele unei societăţi întemeiată pe morală şi credinţă. Read more

Triburile germanice din vremea Imperiului Roman au fost mai mult sau mai puţin categorisite în grupurile mai bine cunoscute (goţi, vandali etc.) care au izbutit sã prade Roma. Adevãrul este cã aceşti barbari erau mult mai diversificaţi şi variaţi, ducând o viaţã mai bogatã decât ar transpare din multe texte scrise. Sã aruncãm o privire asupra unor triburi mai puţin familiare, un fel de notã de subsol la barbarii mai glorioşi care au împins Europa în Evul Mediu.

Harii

Tribul acesta este menţionat doar trecãtor de cãtre Tacitus, în cunoscuta lucrare “Germania”. Denumirea tribului derivã din cuvântul proto-germanic “harjaz”, care înseamnã “rãzboinic”. Într-adevãr, rãzboinicii acestui trib şi-au câştigat reputaţia nu doar datoritã forţei lor superioare, ci şi tacticii. Obişnuiau sã-şi picteze corpul şi scuturile în negru şi sã-şi atace duşmanii noaptea. Istoricii moderni au asociat tribul cu unele practici şi credinţe ale cultului lui Odin precum “einherjer” (rãzboinicii morţi care vor lupta la apocalipsa Ragnarök), vânãtoarea sãlbaticã sau berserker (luptãtori ce purtau blana unui urs sau aveau furia acestuia şi luptau fără armuri sau chiar complet goi). Harii nu au descendenţi şi s-au amestecat probabil cu triburile vecine.

Batavii

Batavii şi-au luat numele de la cuvântul Germanic “batawjo”, care înseamnã “insulã bunã”, locul în care s-au stabilit, adicã mai modernul Betuwe, în Olanda, în delta Rinului. Batavii fuseserã parte dintr-un trib mai larg, chatti, de care s-au separate dupa o disputã. De atunci s-au aliat cu romanii, înzestrând aramat romanã cu soldaţi. O unitate auxiliarã chiar le purta numele. Ulterior batavii se revoltã împotriva romanilor dupã execuţia unui commandant, dar sunt Read more

Adunarea Senatului si a sefilor de unitati legionare politice, a fixat în ziua de 5 Ianuarie 1933 la Focsani, regimul parlamentarilor legionari. Regimul acesta si l-a aplicat Seful Legiunii, în primul sau parlament si a fost aplicat si celor 4 parlamentari.

I. Diurna

1) Parlamentarii Legiunii sunt parlamentari datorita sfortarilor si sacrificiilor materiale si morale ale tuturor legionarilor din tara.

2) Diurna parlamentara nu le apartine. Ea apartine Legiunii, ea va acorda fiecarui parlamentar strictul necesar pentru o existenta modesta.

Pentru ca nu este drept ca parlamentarul sa-si creeze o situatie materiala mai buna, în timp ce toti camarazii lui duc o viata din ce în ce mai grea. Ce tablou moral mizerabil ar fi, daca unii dintre noi ne-am îmbuiba cu tot felul de bunatati, de haine si de ghete, sau ne-am purta sotia în lux, iar altii dintre noi, raniti în urma luptelor, ar trai o viata de sfâsietoare mizerie.

3) Cheltuielile banesti facute nu se mai întorc, dupa cum nu se întoarce nici sanatatea celui care a suferit pentru Legiune, nici viata celui care a murit pentru dânsa.

Acestea sunt jertfe si jertfa nu se cere înapoi.

Dogma legionara ne spune: cantitatea de jertfa facuta, determina victoria. Gloria noastra este gloria jertfei pe care o facem.

4) Nu este un scop, un tel, acela de a fi parlamentar: noi trebuie sa mergem înainte catre biruinta. Ca parlamentari, nu putem decât sa pregatim victoria. De aceea, fondurile provenite Legiunii din diurne, vor înzestra organizatia cu tot ce-i trebuieste pentru lupta: ziare, brosuri, automobile etc. Read more

În ziua de 26 iulie 1941, diviziile 2 cavalerie şi 25, 51, 150 puşcaşi – ultimele unităţi ale Armatei Roşii aflate pe pământul Basarabiei – s-au retras peste Nistru, pentru a nu cădea în încercuirea forţelor româno-germane. Momentul consfinţea încheierea operaţiunilor militare desfăşurate pentru eliberarea teritoriilor cedate de România ca urmare a ultimatumului sovietic din vara anului 1940, dar nu şi încheierea participării Armatei Române la cel de-Al Doilea Război Mondial.

Misiunea eliberării Basarabiei revenise Grupului de armate general Antonescu, constituit la 22 iunie 1941, sub comanda genaralului de armată[1] Ion Antonescu. Grupul – compus din armatele 11 germană (general-colonel cavaler Eugen Franz von Schobert), 3 română (general de corp de armată Petre Dumitrescu) şi 4 română (general de corp de armată Nicolae Ciupercă) – a fiinţat însă ca structură de comandament doar până la 17 iulie 1941, deoarece Marele Cartier General (M.C.G.) român, prin Ordinul de operaţii nr. 23 din 18/19 iulie, a stabilit o nouă subordonare a forţelor, conformă cu situaţia creată la 17 iulie când, unităţi ale armatelor 3(r.) şi 11 (g.), au depăşit teritoriul naţional şi au forţat Nistrul în aripa stângă a dispozitivului româno-german.

Conform ordinului amintit, Grupul de armate general Antonescu a fost împărţit în Frontul de nord, comandat de generalul von Schobert, ce dispunea de Armata 11 (g), căreia îi fusese subordonată Armata 3 (r), cu misiunea de forţare a Nistrului şi străpungere a Liniei Fortificate Stalin şi Frontul de sud, comandat de generalul de corp de armată Nicolae Ciupercă, constituit deArmata 4 (r), cu misiunea neutralizării trupelor sovietice din sudul Basarabiei. Read more

Scandalul provocat de iniţiativa UDMR-ului de retrocedarea a arhivelor către cultele religioase scoate la lumină amănunte mai puţin ştiute legate de arhivele din Transilvania care au fost transferate la Budapesta şi pe care Ungaria s-a obligat, prin Tratatul de la Trianon, să le înapoieze României. La mai bine de 91  de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon aceste arhive sunt încă la Budapesta.

În cadrul dezbaterii HISTORIA, transmisă miercuri de adevarul.ro şi adevarultv.net, legate de iniţiativa UDMR de a retroceda arhivele către cultele religioase, istoricul Marius Diaconescu a făcut o serie de dezvăluiri despre arhivele ce aparţin, conform Tratatului de la Trianon, României şi care, în prezent, se află la Budapesta.

Îngrijoraţi de efectul negativ pe care l-ar putea avea asupra cercetării istoriei României propunerea parlamentarilor UDMR de a retroceda arhivele către Biserici, istoricii au dat ca drept exemplu Ungaria.

În Ungaria arhivele bisericeşti au fost secularizate (în România au fost centralizate). După 1990 s-a recunoscut dreptul de proprietate al bisericilor asupra acestor arhive, dar documentele au rămas în continuare în custodia Arhivelor Naţionale Maghiare, cu liberul acces al cercetătorilor. Arhivele nu au fost retrocedate fizic bisericilor. Read more

Celebra Piatră a Soarelui care le-a permis, potrivit poveştilor scandinave, navigatorilor vikingi să se orienteze pe mare chiar şi atunci când cerul era acoperit de nori, nu este o simplă legendă, au anunţat oamenii de ştiinţă, care au demonstrat eficienţa acesteia într-un studiu publicat miercuri.

Se ştie că vikingii au parcurs mii de kilometri, navigând în direcţia Islandei şi a Groenlandei, şi au descoperit fără îndoială America de Nord în jurul anului 1000, cu mult înainte de Cristofor Columb. Însă abilitatea lor de a naviga fără busolă pe distanţe atât de lungi şi în condiţii nefavorabile (noapte polară, furtuni, căderi de zăpadă, etc.) a rămas învăluită în mister până în zilele noastre.

Pe lângă excelentele cunoştinţe astronomice şi maritime pe care le aveau, vikingii ar fi utilizat “pietre ale Soarelui”, prin care priveau spre cer pentru a determina poziţia exactă a astrului, invizibil cu ochiul liber în condiţii meteorologice nefavorabile, deducând astfel direcţia corectă pentru ambarcaţiunile lor.

Legendele care le menţionează nu prezintă nicio indicaţie despre natura acestor pietre legendare, iar arheologii nu au identificat niciuna în mod formal în vestigiile descoperite. Read more

În diplomaţie şi politica internaţională anumite teme stringente nu sunt întâmplătoare. Acestea sunt instrumentate de cancelariile occidentale şi serviciile secrete în general. Faptul că prinţul Charles, moştenitorul tronului Regatului Unit, încă din 1989, s-a implicat în viaţa politică şi a vizitat România de foarte multe ori nu este o pură întâmplare. La acel nivel ierarhic nimic nu este întâmplător şi totul are un scop. Se tot vorbeşte deja în presa internaţională şi naţională de revenirea monarhiei în România. Pare utopic azi ca Charles să vină rege al Românei, dar această idee se dezbate deja în publicaţii importante şi la o televiziune de prestigiu: Ziua de Cluj, Inpolitics, Adevărul, NapocaNews şi televiziunea B1. Să se discute pe plan internaţional ca prinţul Charles să devină regele României, tatăl viitorului rege al Angliei, şi ţara noastră să intre ca membră a Commonwealth nu este lucru puţin. Mai mult, deja Charles se mândreşte cu originea sa nobiliară din Vlad Ţepeş. Dacă stăm să gândim patriotic şi nu îngust şi idiot ca unii comentatori de pe statele de plată ale SRI, prinţul Charles şi Casa Regală britanică se mândreşte că se înrudeşte cu Casa Domnească a Basarabilor. Cine ar fi crezut că bieţii noştri domnitori obidiţi de turci sau eroi ai luptei cruciate antiotomane vor deveni azi exemple pentru marile Case Regale ale Europei. Unii republicani de la noi se simt foarte vexaţi de ipoteza unui rege născut în Anglia. Dar eu le spun că preşedinţia este la români o invenţie comunistă a lui Nicoale Ceauşescu din 1974. România este o ţară mare cu o istorie măreaţă şi o Casă Domnească de prestigiu dacă tocmai prinţii Casei Regale britanice se mândresc că sunt urmaşii lui Vlad Ţepeş.

Vă spun un adevăr mare, pe care Charles nu l-a afirmat încă: Casa Regală Britanică se trage, prin filiaţie din marea familie a Basarabilor. Charles se înrudeşte de fapt cu Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeş. De la Vlad Ţepeş există o înrudire prin filieră feminină: contese maghiare şi germane până la înaintaşii lui Charles, dar originea lor e în Casa Domnească a Basarabilor întemeietorii Ţării Româneşti şi al bastionului cruciat antiotoman. Vlad II Dracul (n. cca. 1390 – d. 1447) a fost domnitor al Țării Românești între 1436 și 1442 și din nou din 1443 până în 1447. Membru al familiei Basarabilor și fiu al lui Mircea cel Bătrân. Domnitorul Țării Românești era în mod oficial vasal al regelui Ungariei. Era și comandant de frontieră cu responsabilitatea de a proteja comerțul și drumurile comerciale între Țara Românească și Transilvania pentru Biserica Romano-Catolică. Deși Vlad II era în favoarea Bisericii Catolice, se știe că a ucis membri ai liniei rivale a Basarabilor, familia Dăneștilor. Vlad II și-a primit titlul de “Dracul” după ce a fost Read more

Premierul israelian Benjamin Netanyahu si ministrul Apararii Ehud Barak sunt favorabili unor atacuri asupra instalatiilor nucleare iraniene. In schimb, sefii serviciilor de informatii si de securitate se opun.

otrivit corespondentilor militari ai principalelor posturi de televiziune, Netanyahu si Barak fac presiuni asupra celorlalti membri ai Guvernului sa sustina o actiune militara impotriva Iranului.

Totusi, seful Statului Major, generalul Benny Gantz, directorul Mossad, Tamir Pardo, seful serviciilor de informatii militare, generalul Aviv Kochavi, si directorul Shin Beth (servicii de securitate interna), Yoram Cohen, se declara impotriva acestui plan. Aceasta opozitie ar urma sa impiedice, cel putin in perioada imediat urmatoare, recursul la o optiune militara, apreciaza corespondentii militari.

“Frontul iranian este prioritatea”, a afirmat joi directorul departamentului politic al Ministerului Apararii, Amos Gilad, citat de site-ul de stiri Ynet si de televiziuni, intr-un discurs sustinut in fata studentilor. “Benjamin Netanyahu este primul care a considerat Iranul o amenintare majora. Ministrul Apararii intelege si el amploarea acestei amenintari”, a subliniat Amos Gilad, reafirmand ca “toate optiunile sunt pe masa”. Read more

După ce însuşi a vorbit cu Părintele ceresc prin rugăciune, Sfântul Voievod Neagoe Basarab cheamă la sine, ca un părinte iubitor, pe cei apropiaţi, să îi povăţuiască: “Iată, acum mi să apropie ceasul morţii, ci păsaţi de chemaţi pre iubiţii miei coconi şi pre dragile mele cocoane şi pre dragii miei boiari şi slugi”. Şi fiecăruia, pe rând, îi adresează cuvânt de despărţire şi de întărire pentru vremea când părintele lor nu le va mai fi alături.

Pe fiii săi îi învaţă “precum zice Solomon: Fiiule, priimeşte învăţătura tătâne-tău şi ascultă sfatul mâne-ta, ca să trăeşti în veci. Dreptu aceia, feţii miei, şi eu vă învăţ, mai nainte de toate, de acestea: să aveţi frica lui Dumnezeu în inimile voastre şi să vă fie sufletele curate, dinpreună cu trupurile, şi să iubiţi săracii şi mişăii şi să le faceţi milostenie şi să vă rugaţi lui Dumnezeu şi Preacuratei lui Maici cu tot de-adinsul. Şi nu numai din gură, ci cu toată inima şi cu tot sufletul şi cu tot cugetul”. Cu ajutorul lui Dumnezeu, domnia asupra urmaşilor săi se va face în pace: “Că Domnul Dumnezeul şi stăpânul nostru Iisus Hristos iaste bun şi îndurător şi milostiv şi cu mila sa va îmblânzi toate valurile mării, care sunt rădicate asupra voastră. Şi veţi trece cătră linişte cu bine şi cu blândeţe, unde să vor unge trupurile voastre, şi veţi domni în lumea aceasta cu pace, iar sufletele vor dobândi sufletescul bine cel de veci, cu cei ce au îngăduit lui Dumnezeu din veci şi pânâ acum”.

Rugăciunea este ultimul cuvânt al omului care se desparte de această lume

După cum toată viaţa a învăţat despre grija omului pentru sufletul său, mai importantă decât grija de cele materiale, acum, în faţa morţii, grija cea lumească nu mai există: “Pentr-aceia, eu de astăzi înainte nu mă mai grijăsc de iubiţii miei coconi, nici de dragile mele cocoane, nici de boiarii miei cei credincioşi, nici de slugile mele, nici de avuţie, nici de rudenii, nici de podoabe sau de lucrurile cele dăşarte ale lumii aceştiia, nici de altceva de nimic, fărâ numai ce-mi iaste grijă de sufletul mieu şi cum voi trece prin vămile cele înfricoşate”. Read more

Refuzul Uniunii Sovietice de a adera la Convenţia de la Geneva din 1929 privind regimul prizonierilor a făcut imposibilă activitatea Crucii Roşii Internaţionale în beneficiul celor aflaţi în captivitate. Se ştie că însuşi fiul lui Stalin din prima căsătorie, Iakov Djugaşvili, căzut prizonier la germani, nu a putut beneficia de asistenţa Crucii Roşii Internaţionale. Supremă ironie a istoriei: ofiţeri polonezi aflaţi în acelaşi lagăr cu el renunţau la o parte din conţinutul pachetelor primite prin Crucea Roşie Internaţională pentru a-i face lui Iakov Djugaşvili un pachet de prizonier.

Doi cercetători români, Vitalie Văratic şi Ilie Schipor, şi-au asumat sarcina de a explora arhivele din Federaţia Rusă, pentru a cunoaşte exact numărul prizonierilor români din Uniunea Sovietică, numărul celor decedaţi în captivitate, locurile unde au fost înmormântaţi şi alte momente şi aspecte ale prizonieratului lor. Din mărturiile memorialistice – semnalăm doar volumul lui Eniţă Pânzaru, Un pas la stânga, un pas la dreapta şi… Miciurinsk, Oranki-Monastârka (Editura Universităţii din Bucureşti, 2008), care oferă un tablou pe cât de realist, pe atât de zguduitor al vieţii de lagăr – ştim că prizonieratul a fost nu numai un calvar, ci şi o situaţie limită, în care oamenii şi-au dezvăluit adevărata lor faţă: egoism, laşitate, compromis, cruzime. Alături de păcate, s-au manifestat însă şi virtuţi: altruism, dăruire, credinţă, sacrificiu. Prizonieratul a făcut o triere între oameni şi viermi, între caractere şi lichele, între demni şi robi.

În aşteptarea publicării volumului preconizat de Institutul Diplomatic Român, dorim să semnalăm două documente sovietice care cuprind informaţii revelatoare despre atitudinea autorităţilor române faţă de situaţia prizonierilor noştri din URSS, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Read more

Pentru prima dată sunt de acord cu o iniţiativă a membrilor simpli din PCM: cetăţenii români de origine secuiască din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş trebuie să se declare secui şi nu maghiari la rubrica “etnia” de la recensământul acesta. Recensamant 2011 creează disensiuni în comunitatea maghiară din judetul Covasna. Nu se stie cine concret a distribuit în municipiul Sfântu Gheorghe mai multe cărți poștale cu sigla Partidului Civic Maghiar, care îi îndemna pe maghiari să se declare secui la recensământ. E clar că secuii sunt reprezentanţii unui alt popor decât cel maghiar. Secole de-a rândul regalitatea de la Budapesta şi nobilii maghiari au încercat să-i maghiarizeze pe secui. S-a dovedit istoric că secuii sunt un melanj etnic huno-avaro-român. Ei s-au simţit cultural și spiritual de-a lungul istoriei altceva decât ungurii. De aceea au avut relaţii excelente cu domnii valahi ai Moldovei şi Ţării Româneşti. Nu de puţine ori au fost aliaţi cu Petru Rareş sau cu Mihai Viteazul împotriva nobilimii maghiare opresoare. Moise Secuiul a fost un aliat de onoare şi nădejde al lui Mihai Viteazul împotriva Bathorestilor, aceşti nobili unguri infatuaţi. Onomastica, toponimia şi hidronimia din scaunele secuieşti dovedesc că secuii s-au contopit cu masa majoritară românească, în 900 de ani de existență în sud-estul Carpaţilor.

Să urmărim ce spun istoricii de originea secuilor în enciclopedia-dacica.ro: „Gestele unguresti (Anonymus, Simon de Keza, Chronicon Pictum etc.) au acreditat ideea ca “Zaculos” – secuii ar fi “ramasite ale hunilor” care ar fi continuat sa vietuiasca dupa dezagregarea imperiului lui Attila în N-E Ungariei actuale si N-V Romaniei actuale, “în campia de la Cigla”. Prea putin numerosi pentru a organiza ei însisi expeditii de prada în “ducatele” romanesti sau slave vecine, ar fi iesit în întampinarea valului maghiar, trecand prin nordul Transilvaniei în Galitia. O optiune dictata de interes, considerata un motiv suficient de catre unii cercetatori, la fel de interesati, în domeniul istoriei, pentru a acredita ideea unei apropieri dictate de “vocea sangelui” între secui si cei ce aveau sa intre în istorie sub numele slav de “unguri”. Desi gestele timpurii si istoricii unguri – care le-au preluat unele opinii de interes practic, politic – atribuie ambelor popoare aceeasi origine “hunica”, secuii fiind astfel un fel de precursori ai valului maghiar, la o cercetare mai atenta a izvoarelor, Clio restabileste adevarul: ungurii de astazi sunt maghiari, în aceeasi masura în Read more

Vineri, 14 octombrie 2011, filialele Noii Drepte din Maramureş, Bistriţa- Năsăud şi Cluj-Napoca au comemorat, în cadrul unei manifestări organizată la Baia Mare de către Asociaţia „ Eternul Maramureş”, împlinirea a 67 de ani de la martiriul românilor ucişi fără vreo vină de către horthyşti, la Moisei, spre finalul celui de-al doilea război mondial.

Membrii şi simpatizanţii Noii Drepte au participat la sfânta slujbă de pomenire a sufletelor martirilor, oficiată de un sobor de nouă preoţi ortodocşi, după care au străbătut în marş, cu făclii şi candele aprinse, zona centrală a municipiului Baia Mare până la monumentul Ostaşului Român din Parcul Municipal, unde a fost depusă o coroană de flori, s-a păstrat un moment de reculegere şi a fost rostită o scurtă şi emoţionantă alocuţiune în amintirea celor ucişi atunci, pomenindu-se numele fiecăruia dintre aceştia.

Se cuvine să evocăm în câteva cuvinte tragedia petrecută în acel ultim an întunecat de criminală ocupaţie horthystă, ocupaţie soldată cu zeci de mii de victime nevinovate din rândul românilor din Transilvania de Nord.

Grupul celor asasinaţi la Moisei era compus din ţărani simpli, toţi acuzaţi de „trădare” faţă de Ungaria lui Horthy. Erau în realitate patrioţi români sau simpatizanţi ai acestora, câţiva ţărani care refuzaseră să-şi dea vitele ocupanţilor, marea majoritate dezertaseră din detaşamentele de muncă forţată ale armatei ungare, sau pur şi simplu erau oameni bănuiţi a fi ostili regimului horthyst ungar. Nu a existat nicio anchetă serioasă, nu a fost efectuată nicio judecată şi nu s-a pronunţat nicio condamnare legală contra lor, nicio acuzaţie la adresa lor nu a fost dovedită şi nu a putut fi dovedită. Dar uciderea lor înfiorătoare a fost premeditată şi planificată atent, după cum rezultă din cercetări, mărturii şi documente. Read more

TVR 1 a difuzat o casetă video care spulberă o veche minciună propagată de Ion Iliescu. Deşi fostul preşedinte neagă, FSN hotărâse, pe 23 decembrie 1989, chemarea trupelor sovietice.

Televiziunea Română a început să-şi mai spele din păcatele de la Revoluţie. Programul 1 al postului naţional a difuzat joi seară, în cadrul emisiunii „Exclusiv”, un document video care demontează o minciună veche de 22 de ani. Ion Iliescu a negat cu vehemenţă, în ultimele două decenii, că ar fi cerut ajutor militar sovietic în timpul Revoluţiei din 1989. L-au contrazis mai mulţi martori care au auzit cum fostul preşedinte solicita sprijinul URSS: actorul Ion Caramitru, inginerul Mihail Montanu, doctorul Florin Filipoiu, omul de fotbal Cornel Dinu, realizatorul TV Mihai Tatulici şi mulţi alţii. „Adevărul” a publicat aceste mărturii în cadrul unor ample seriale dedicate Revoluţiei.

În cadrul emisiunii de joi seară, de la TVR, regizorul Cornel Mihalache a prezentat o casetă video zdrobitoare pentru aşa-numiţii „emanaţi” ai Revoluţiei. Caseta este datată „23 decembrie 1989″ şi reprezintă înregistrarea transmisiunii directe a programului din acea zi. În respectivul fragment video apare crainicul TVR George Marinescu (decedat în septembrie, anul acesta) care citeşte următorul comunicat: „Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străini şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, pentru a distruge ceea ce poporul român a cucerit”. Acest document reprezintă o pistă de plecare solidă în interpretarea istorică a ceea ce până acum s-a numit Revoluţia Română din 1989. O revoluţie care se dovedeşte a fi o autentică lovitură de stat. Read more

Sursa:NapocaNews

CEDO a dat ultima sentinţă după 13 ani de procese: generalul Caba şi căpitanul Dando nu pot fi condamnaţi. Cei doi au dat ordinul să se tragă în mulţime dar au fost închişi doar cei care au apăsat pe trăgaci. Caba şi Dando beneficiază de pensii militare.

Procesul Revoluției de la Cluj a fost închis definitiv. Doi militari, generalul Caba Florian, care a coordonat represaliile în zona străzii Horea din centrul Clujului, și căpitanul Carp Dando, care a condus dispozitivul de reprimare din Piața Unirii, unde au murit 24 de clujeni, au scăpat definitiv de justiție.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, ca inadmisibilă, cererea Asociației pentru Adevărul Revoluției din Cluj pentru a obliga România să redeschidă dosarul penal împotriva celor doi militari. „Ținând seama de toate aspectele care i-au fost prezentate și în limitele competenței sale de a examina solicitările formulate, Curtea a considerat că nu au fost îndeplinite condițiile de inadmisibilitate prevăzute în Convenția Drepturilor Omului”, se arată în comunicarea care a fost trimisă de CEDO, pe adresa Asociației pentru Adevărul Revoluției Cluj.

În dosarul “Revoluția de la CLuj”, au fost condamnați patru ofițeri la pedepse cuprinse între 8 și 15 ani de închisoare. Cel mai mult a primit maiorul în rezervă Ilie Dicu, care se află în prezent încarcerat la Penitenciarul Gherla. Dicu este acuzat că a împușcat în cap, de foarte aproape, doi clujeni.

Read more

de Constantin Noica

S-a intamplat printre noi ceva. Suntem cu adevarat martori la cele intamplate? Putem da cu adevarat marturie la cele ce am vazut? Chiar daca nu credeti in Romania legionara, vedeti Romania legionara? In timpul Revolutiei Franceze, cartiere intregi din Paris n-au simtit ca se afla sub revolutie. Stateau oamenii linistiti, nepasatori, vegetativi, pe cand, alaturi de ei, altii mureau pentru rafuieli mici, dar uneori si pentru idei mari. S-ar putea sa se petreaca asa si cu Romania legionara. Si, totusi, daca pe glob nu s-ar intampla evenimente de rasunet, Romania ar captiva intreaga lume, cel putin atat cat captivase Razboiul Civil din Spania. E ceva de necrezut in aventura pe care o traim. E prezenta sufletului, pe care-l poti despica in doua, ca pe legenda aceea nordica, dar care se reface neincetat. Iar daca intamplarile sunt acestea, mai pot oamenii sta cu ochii inchisi? Si cei care cred in Romania legionara, si cei care nu cred inca trebuie sa inteleaga, sa se straduiasca sa inteleaga. Nu Miscarea Legionara ne-o cere, ci setea noastra de a pricepe limpede de ce Miscarea Legionara, in ciuda prigonirilor, exista; de ce Romania legionara, in ciuda dezintereselor de azi, poate exista.

Legiunea exista si Romania legionara poate exista, pentru ca darul pe care l-a adus Corneliu Codreanu comunitatii noastre este viata, harul vietii. Nu luati cuvantul acesta drept literatura. Viata e ceva determinat: faptul devenirii si al progresului. Acolo unde exista progres de la o stare joasa la una inalta, acolo, umanitatea e vie. Si Romania cealalta traia: dar traia in inertie; traia pentru ca traise. Corneliu Codreanu aduce fapta noua, viata noua. Atunci cand nu se innoieste, viata nu mai este cu adevarat. Oricine poate deosebi limpede, dupa gandul acesta, Miscarea Legionara de celelalte grupuri de vietuire romaneasca: in timp ce toate celelalte organizatii aveau un program si voiau sa-l aplice, Legiunea detinea un impuls de viata si nazuia sa-l desfasoare. Ea singura progresa. Ceilalti erau, in cel mai fericit caz, buni si se straduiau sa ramana astfel. Legionarii nu ravneau sa fie buni. Ei stateau sub scoala. Sunt singurii care au inteles ca „trebuie sa devii altul”, cum spunea Capitanul. E viu numai cine e in stare sa devina altul. Dar luati faptele ca sa vedeti cat progres este in Miscarea Legionara si cum numai in lumina progresului poate fi ea judecata. De unde porneste ea? De la revolta, de la haiducie. O mana de tineri sunt revoltati ca in tara e coruptie, ca politicienii sunt vanduti strainilor, ca-si bat joc de truda saracului. Si atunci, care e primul lor gand? Sa se revolte si sa pedepseasca. Cititi paginile de la inceputul cartii „Pentru legionari”, lasati-va patrunsi de elanul pedepsitor al tinerilor acelora; urmariti-i cum nu vedeau altceva de facut decat sa

Read more