Blog Noua Dreaptă

În diplomaţie şi politica internaţională anumite teme stringente nu sunt întâmplătoare. Acestea sunt instrumentate de cancelariile occidentale şi serviciile secrete în general. Faptul că prinţul Charles, moştenitorul tronului Regatului Unit, încă din 1989, s-a implicat în viaţa politică şi a vizitat România de foarte multe ori nu este o pură întâmplare. La acel nivel ierarhic nimic nu este întâmplător şi totul are un scop. Se tot vorbeşte deja în presa internaţională şi naţională de revenirea monarhiei în România. Pare utopic azi ca Charles să vină rege al Românei, dar această idee se dezbate deja în publicaţii importante şi la o televiziune de prestigiu: Ziua de Cluj, Inpolitics, Adevărul, NapocaNews şi televiziunea B1. Să se discute pe plan internaţional ca prinţul Charles să devină regele României, tatăl viitorului rege al Angliei, şi ţara noastră să intre ca membră a Commonwealth nu este lucru puţin. Mai mult, deja Charles se mândreşte cu originea sa nobiliară din Vlad Ţepeş. Dacă stăm să gândim patriotic şi nu îngust şi idiot ca unii comentatori de pe statele de plată ale SRI, prinţul Charles şi Casa Regală britanică se mândreşte că se înrudeşte cu Casa Domnească a Basarabilor. Cine ar fi crezut că bieţii noştri domnitori obidiţi de turci sau eroi ai luptei cruciate antiotomane vor deveni azi exemple pentru marile Case Regale ale Europei. Unii republicani de la noi se simt foarte vexaţi de ipoteza unui rege născut în Anglia. Dar eu le spun că preşedinţia este la români o invenţie comunistă a lui Nicoale Ceauşescu din 1974. România este o ţară mare cu o istorie măreaţă şi o Casă Domnească de prestigiu dacă tocmai prinţii Casei Regale britanice se mândresc că sunt urmaşii lui Vlad Ţepeş.

Vă spun un adevăr mare, pe care Charles nu l-a afirmat încă: Casa Regală Britanică se trage, prin filiaţie din marea familie a Basarabilor. Charles se înrudeşte de fapt cu Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeş. De la Vlad Ţepeş există o înrudire prin filieră feminină: contese maghiare şi germane până la înaintaşii lui Charles, dar originea lor e în Casa Domnească a Basarabilor întemeietorii Ţării Româneşti şi al bastionului cruciat antiotoman. Vlad II Dracul (n. cca. 1390 – d. 1447) a fost domnitor al Țării Românești între 1436 și 1442 și din nou din 1443 până în 1447. Membru al familiei Basarabilor și fiu al lui Mircea cel Bătrân. Domnitorul Țării Românești era în mod oficial vasal al regelui Ungariei. Era și comandant de frontieră cu responsabilitatea de a proteja comerțul și drumurile comerciale între Țara Românească și Transilvania pentru Biserica Romano-Catolică. Deși Vlad II era în favoarea Bisericii Catolice, se știe că a ucis membri ai liniei rivale a Basarabilor, familia Dăneștilor. Vlad II și-a primit titlul de “Dracul” după ce a fost Read more

Premierul israelian Benjamin Netanyahu si ministrul Apararii Ehud Barak sunt favorabili unor atacuri asupra instalatiilor nucleare iraniene. In schimb, sefii serviciilor de informatii si de securitate se opun.

otrivit corespondentilor militari ai principalelor posturi de televiziune, Netanyahu si Barak fac presiuni asupra celorlalti membri ai Guvernului sa sustina o actiune militara impotriva Iranului.

Totusi, seful Statului Major, generalul Benny Gantz, directorul Mossad, Tamir Pardo, seful serviciilor de informatii militare, generalul Aviv Kochavi, si directorul Shin Beth (servicii de securitate interna), Yoram Cohen, se declara impotriva acestui plan. Aceasta opozitie ar urma sa impiedice, cel putin in perioada imediat urmatoare, recursul la o optiune militara, apreciaza corespondentii militari.

“Frontul iranian este prioritatea”, a afirmat joi directorul departamentului politic al Ministerului Apararii, Amos Gilad, citat de site-ul de stiri Ynet si de televiziuni, intr-un discurs sustinut in fata studentilor. “Benjamin Netanyahu este primul care a considerat Iranul o amenintare majora. Ministrul Apararii intelege si el amploarea acestei amenintari”, a subliniat Amos Gilad, reafirmand ca “toate optiunile sunt pe masa”. Read more

După ce însuşi a vorbit cu Părintele ceresc prin rugăciune, Sfântul Voievod Neagoe Basarab cheamă la sine, ca un părinte iubitor, pe cei apropiaţi, să îi povăţuiască: “Iată, acum mi să apropie ceasul morţii, ci păsaţi de chemaţi pre iubiţii miei coconi şi pre dragile mele cocoane şi pre dragii miei boiari şi slugi”. Şi fiecăruia, pe rând, îi adresează cuvânt de despărţire şi de întărire pentru vremea când părintele lor nu le va mai fi alături.

Pe fiii săi îi învaţă “precum zice Solomon: Fiiule, priimeşte învăţătura tătâne-tău şi ascultă sfatul mâne-ta, ca să trăeşti în veci. Dreptu aceia, feţii miei, şi eu vă învăţ, mai nainte de toate, de acestea: să aveţi frica lui Dumnezeu în inimile voastre şi să vă fie sufletele curate, dinpreună cu trupurile, şi să iubiţi săracii şi mişăii şi să le faceţi milostenie şi să vă rugaţi lui Dumnezeu şi Preacuratei lui Maici cu tot de-adinsul. Şi nu numai din gură, ci cu toată inima şi cu tot sufletul şi cu tot cugetul”. Cu ajutorul lui Dumnezeu, domnia asupra urmaşilor săi se va face în pace: “Că Domnul Dumnezeul şi stăpânul nostru Iisus Hristos iaste bun şi îndurător şi milostiv şi cu mila sa va îmblânzi toate valurile mării, care sunt rădicate asupra voastră. Şi veţi trece cătră linişte cu bine şi cu blândeţe, unde să vor unge trupurile voastre, şi veţi domni în lumea aceasta cu pace, iar sufletele vor dobândi sufletescul bine cel de veci, cu cei ce au îngăduit lui Dumnezeu din veci şi pânâ acum”.

Rugăciunea este ultimul cuvânt al omului care se desparte de această lume

După cum toată viaţa a învăţat despre grija omului pentru sufletul său, mai importantă decât grija de cele materiale, acum, în faţa morţii, grija cea lumească nu mai există: “Pentr-aceia, eu de astăzi înainte nu mă mai grijăsc de iubiţii miei coconi, nici de dragile mele cocoane, nici de boiarii miei cei credincioşi, nici de slugile mele, nici de avuţie, nici de rudenii, nici de podoabe sau de lucrurile cele dăşarte ale lumii aceştiia, nici de altceva de nimic, fărâ numai ce-mi iaste grijă de sufletul mieu şi cum voi trece prin vămile cele înfricoşate”. Read more

Refuzul Uniunii Sovietice de a adera la Convenţia de la Geneva din 1929 privind regimul prizonierilor a făcut imposibilă activitatea Crucii Roşii Internaţionale în beneficiul celor aflaţi în captivitate. Se ştie că însuşi fiul lui Stalin din prima căsătorie, Iakov Djugaşvili, căzut prizonier la germani, nu a putut beneficia de asistenţa Crucii Roşii Internaţionale. Supremă ironie a istoriei: ofiţeri polonezi aflaţi în acelaşi lagăr cu el renunţau la o parte din conţinutul pachetelor primite prin Crucea Roşie Internaţională pentru a-i face lui Iakov Djugaşvili un pachet de prizonier.

Doi cercetători români, Vitalie Văratic şi Ilie Schipor, şi-au asumat sarcina de a explora arhivele din Federaţia Rusă, pentru a cunoaşte exact numărul prizonierilor români din Uniunea Sovietică, numărul celor decedaţi în captivitate, locurile unde au fost înmormântaţi şi alte momente şi aspecte ale prizonieratului lor. Din mărturiile memorialistice – semnalăm doar volumul lui Eniţă Pânzaru, Un pas la stânga, un pas la dreapta şi… Miciurinsk, Oranki-Monastârka (Editura Universităţii din Bucureşti, 2008), care oferă un tablou pe cât de realist, pe atât de zguduitor al vieţii de lagăr – ştim că prizonieratul a fost nu numai un calvar, ci şi o situaţie limită, în care oamenii şi-au dezvăluit adevărata lor faţă: egoism, laşitate, compromis, cruzime. Alături de păcate, s-au manifestat însă şi virtuţi: altruism, dăruire, credinţă, sacrificiu. Prizonieratul a făcut o triere între oameni şi viermi, între caractere şi lichele, între demni şi robi.

În aşteptarea publicării volumului preconizat de Institutul Diplomatic Român, dorim să semnalăm două documente sovietice care cuprind informaţii revelatoare despre atitudinea autorităţilor române faţă de situaţia prizonierilor noştri din URSS, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Read more

Pentru prima dată sunt de acord cu o iniţiativă a membrilor simpli din PCM: cetăţenii români de origine secuiască din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş trebuie să se declare secui şi nu maghiari la rubrica “etnia” de la recensământul acesta. Recensamant 2011 creează disensiuni în comunitatea maghiară din judetul Covasna. Nu se stie cine concret a distribuit în municipiul Sfântu Gheorghe mai multe cărți poștale cu sigla Partidului Civic Maghiar, care îi îndemna pe maghiari să se declare secui la recensământ. E clar că secuii sunt reprezentanţii unui alt popor decât cel maghiar. Secole de-a rândul regalitatea de la Budapesta şi nobilii maghiari au încercat să-i maghiarizeze pe secui. S-a dovedit istoric că secuii sunt un melanj etnic huno-avaro-român. Ei s-au simţit cultural și spiritual de-a lungul istoriei altceva decât ungurii. De aceea au avut relaţii excelente cu domnii valahi ai Moldovei şi Ţării Româneşti. Nu de puţine ori au fost aliaţi cu Petru Rareş sau cu Mihai Viteazul împotriva nobilimii maghiare opresoare. Moise Secuiul a fost un aliat de onoare şi nădejde al lui Mihai Viteazul împotriva Bathorestilor, aceşti nobili unguri infatuaţi. Onomastica, toponimia şi hidronimia din scaunele secuieşti dovedesc că secuii s-au contopit cu masa majoritară românească, în 900 de ani de existență în sud-estul Carpaţilor.

Să urmărim ce spun istoricii de originea secuilor în enciclopedia-dacica.ro: „Gestele unguresti (Anonymus, Simon de Keza, Chronicon Pictum etc.) au acreditat ideea ca “Zaculos” – secuii ar fi “ramasite ale hunilor” care ar fi continuat sa vietuiasca dupa dezagregarea imperiului lui Attila în N-E Ungariei actuale si N-V Romaniei actuale, “în campia de la Cigla”. Prea putin numerosi pentru a organiza ei însisi expeditii de prada în “ducatele” romanesti sau slave vecine, ar fi iesit în întampinarea valului maghiar, trecand prin nordul Transilvaniei în Galitia. O optiune dictata de interes, considerata un motiv suficient de catre unii cercetatori, la fel de interesati, în domeniul istoriei, pentru a acredita ideea unei apropieri dictate de “vocea sangelui” între secui si cei ce aveau sa intre în istorie sub numele slav de “unguri”. Desi gestele timpurii si istoricii unguri – care le-au preluat unele opinii de interes practic, politic – atribuie ambelor popoare aceeasi origine “hunica”, secuii fiind astfel un fel de precursori ai valului maghiar, la o cercetare mai atenta a izvoarelor, Clio restabileste adevarul: ungurii de astazi sunt maghiari, în aceeasi masura în Read more

Vineri, 14 octombrie 2011, filialele Noii Drepte din Maramureş, Bistriţa- Năsăud şi Cluj-Napoca au comemorat, în cadrul unei manifestări organizată la Baia Mare de către Asociaţia „ Eternul Maramureş”, împlinirea a 67 de ani de la martiriul românilor ucişi fără vreo vină de către horthyşti, la Moisei, spre finalul celui de-al doilea război mondial.

Membrii şi simpatizanţii Noii Drepte au participat la sfânta slujbă de pomenire a sufletelor martirilor, oficiată de un sobor de nouă preoţi ortodocşi, după care au străbătut în marş, cu făclii şi candele aprinse, zona centrală a municipiului Baia Mare până la monumentul Ostaşului Român din Parcul Municipal, unde a fost depusă o coroană de flori, s-a păstrat un moment de reculegere şi a fost rostită o scurtă şi emoţionantă alocuţiune în amintirea celor ucişi atunci, pomenindu-se numele fiecăruia dintre aceştia.

Se cuvine să evocăm în câteva cuvinte tragedia petrecută în acel ultim an întunecat de criminală ocupaţie horthystă, ocupaţie soldată cu zeci de mii de victime nevinovate din rândul românilor din Transilvania de Nord.

Grupul celor asasinaţi la Moisei era compus din ţărani simpli, toţi acuzaţi de „trădare” faţă de Ungaria lui Horthy. Erau în realitate patrioţi români sau simpatizanţi ai acestora, câţiva ţărani care refuzaseră să-şi dea vitele ocupanţilor, marea majoritate dezertaseră din detaşamentele de muncă forţată ale armatei ungare, sau pur şi simplu erau oameni bănuiţi a fi ostili regimului horthyst ungar. Nu a existat nicio anchetă serioasă, nu a fost efectuată nicio judecată şi nu s-a pronunţat nicio condamnare legală contra lor, nicio acuzaţie la adresa lor nu a fost dovedită şi nu a putut fi dovedită. Dar uciderea lor înfiorătoare a fost premeditată şi planificată atent, după cum rezultă din cercetări, mărturii şi documente. Read more

TVR 1 a difuzat o casetă video care spulberă o veche minciună propagată de Ion Iliescu. Deşi fostul preşedinte neagă, FSN hotărâse, pe 23 decembrie 1989, chemarea trupelor sovietice.

Televiziunea Română a început să-şi mai spele din păcatele de la Revoluţie. Programul 1 al postului naţional a difuzat joi seară, în cadrul emisiunii „Exclusiv”, un document video care demontează o minciună veche de 22 de ani. Ion Iliescu a negat cu vehemenţă, în ultimele două decenii, că ar fi cerut ajutor militar sovietic în timpul Revoluţiei din 1989. L-au contrazis mai mulţi martori care au auzit cum fostul preşedinte solicita sprijinul URSS: actorul Ion Caramitru, inginerul Mihail Montanu, doctorul Florin Filipoiu, omul de fotbal Cornel Dinu, realizatorul TV Mihai Tatulici şi mulţi alţii. „Adevărul” a publicat aceste mărturii în cadrul unor ample seriale dedicate Revoluţiei.

În cadrul emisiunii de joi seară, de la TVR, regizorul Cornel Mihalache a prezentat o casetă video zdrobitoare pentru aşa-numiţii „emanaţi” ai Revoluţiei. Caseta este datată „23 decembrie 1989″ şi reprezintă înregistrarea transmisiunii directe a programului din acea zi. În respectivul fragment video apare crainicul TVR George Marinescu (decedat în septembrie, anul acesta) care citeşte următorul comunicat: „Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străini şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, pentru a distruge ceea ce poporul român a cucerit”. Acest document reprezintă o pistă de plecare solidă în interpretarea istorică a ceea ce până acum s-a numit Revoluţia Română din 1989. O revoluţie care se dovedeşte a fi o autentică lovitură de stat. Read more

Sursa:NapocaNews

CEDO a dat ultima sentinţă după 13 ani de procese: generalul Caba şi căpitanul Dando nu pot fi condamnaţi. Cei doi au dat ordinul să se tragă în mulţime dar au fost închişi doar cei care au apăsat pe trăgaci. Caba şi Dando beneficiază de pensii militare.

Procesul Revoluției de la Cluj a fost închis definitiv. Doi militari, generalul Caba Florian, care a coordonat represaliile în zona străzii Horea din centrul Clujului, și căpitanul Carp Dando, care a condus dispozitivul de reprimare din Piața Unirii, unde au murit 24 de clujeni, au scăpat definitiv de justiție.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, ca inadmisibilă, cererea Asociației pentru Adevărul Revoluției din Cluj pentru a obliga România să redeschidă dosarul penal împotriva celor doi militari. „Ținând seama de toate aspectele care i-au fost prezentate și în limitele competenței sale de a examina solicitările formulate, Curtea a considerat că nu au fost îndeplinite condițiile de inadmisibilitate prevăzute în Convenția Drepturilor Omului”, se arată în comunicarea care a fost trimisă de CEDO, pe adresa Asociației pentru Adevărul Revoluției Cluj.

În dosarul “Revoluția de la CLuj”, au fost condamnați patru ofițeri la pedepse cuprinse între 8 și 15 ani de închisoare. Cel mai mult a primit maiorul în rezervă Ilie Dicu, care se află în prezent încarcerat la Penitenciarul Gherla. Dicu este acuzat că a împușcat în cap, de foarte aproape, doi clujeni.

Read more

de Constantin Noica

S-a intamplat printre noi ceva. Suntem cu adevarat martori la cele intamplate? Putem da cu adevarat marturie la cele ce am vazut? Chiar daca nu credeti in Romania legionara, vedeti Romania legionara? In timpul Revolutiei Franceze, cartiere intregi din Paris n-au simtit ca se afla sub revolutie. Stateau oamenii linistiti, nepasatori, vegetativi, pe cand, alaturi de ei, altii mureau pentru rafuieli mici, dar uneori si pentru idei mari. S-ar putea sa se petreaca asa si cu Romania legionara. Si, totusi, daca pe glob nu s-ar intampla evenimente de rasunet, Romania ar captiva intreaga lume, cel putin atat cat captivase Razboiul Civil din Spania. E ceva de necrezut in aventura pe care o traim. E prezenta sufletului, pe care-l poti despica in doua, ca pe legenda aceea nordica, dar care se reface neincetat. Iar daca intamplarile sunt acestea, mai pot oamenii sta cu ochii inchisi? Si cei care cred in Romania legionara, si cei care nu cred inca trebuie sa inteleaga, sa se straduiasca sa inteleaga. Nu Miscarea Legionara ne-o cere, ci setea noastra de a pricepe limpede de ce Miscarea Legionara, in ciuda prigonirilor, exista; de ce Romania legionara, in ciuda dezintereselor de azi, poate exista.

Legiunea exista si Romania legionara poate exista, pentru ca darul pe care l-a adus Corneliu Codreanu comunitatii noastre este viata, harul vietii. Nu luati cuvantul acesta drept literatura. Viata e ceva determinat: faptul devenirii si al progresului. Acolo unde exista progres de la o stare joasa la una inalta, acolo, umanitatea e vie. Si Romania cealalta traia: dar traia in inertie; traia pentru ca traise. Corneliu Codreanu aduce fapta noua, viata noua. Atunci cand nu se innoieste, viata nu mai este cu adevarat. Oricine poate deosebi limpede, dupa gandul acesta, Miscarea Legionara de celelalte grupuri de vietuire romaneasca: in timp ce toate celelalte organizatii aveau un program si voiau sa-l aplice, Legiunea detinea un impuls de viata si nazuia sa-l desfasoare. Ea singura progresa. Ceilalti erau, in cel mai fericit caz, buni si se straduiau sa ramana astfel. Legionarii nu ravneau sa fie buni. Ei stateau sub scoala. Sunt singurii care au inteles ca „trebuie sa devii altul”, cum spunea Capitanul. E viu numai cine e in stare sa devina altul. Dar luati faptele ca sa vedeti cat progres este in Miscarea Legionara si cum numai in lumina progresului poate fi ea judecata. De unde porneste ea? De la revolta, de la haiducie. O mana de tineri sunt revoltati ca in tara e coruptie, ca politicienii sunt vanduti strainilor, ca-si bat joc de truda saracului. Si atunci, care e primul lor gand? Sa se revolte si sa pedepseasca. Cititi paginile de la inceputul cartii „Pentru legionari”, lasati-va patrunsi de elanul pedepsitor al tinerilor acelora; urmariti-i cum nu vedeau altceva de facut decat sa

Read more

De-a lungul istoriei, o mare parte a lumii a fost condusă de către imperii. Pentru ca o bucată mare de pământ să fie considerată imperiu trebuie să fie condusă politic de către un monarh, un împărat sau poate un tiran.

Cum declinul Statelor Unite este ovaţionat în ştiri şi în rândul opiniei publice, Business Insider a realizat un top al celor mai mari imperii din trecut.

Dincolo de modelul de conducere, singurul lucru pe care l-au avut în comun este că fiecare dintre ele a dispărut.

Din topul Business Insider lipsesc însă o serie de imperii, precul cel Otoman sau cel bizantin.

10. Califatului Rashidun s-a întins pe o suprafaţă de 4,82 milioane de kilometri pătraţi, reprezentând 6% din suprafaţa Pământului. Califatul a apărut după moartea profetului Mohammed în 632 d. Hr. în contextul disputelor dintre urmaşii săi. În ciuda faptului că era un imperiu dominat de religie, celelalte confesiuni au avut parte de un tratatment bun atâta trimp cât plăteau impozitele către calif.

9. Imperiul Portughez a fost primul imperiu colonial modern din istorie, ale cărui colonii au dăinuit cel mai mult. Imperiul a fost creat în 1415 prin capturarea Ceutei (un teritoriu marocan de astăzi) şi a dăinuit până în 1999, când Portugalia a predat Chinei oraşul Macao. Cea mai valorosă colonie a imperiului, Brazilia, şi-a cucerit independenţa în 1822. Read more

Filiala Noua Dreaptă Argeş alaturi de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, a comemorat 62 de ani de la începerea groaznicului proces de exterminare a elitei legionare, la închisoarea care se afla la doar câteva zeci de metri de locul unde, astăzi, o mână de patrioţi, ne-am rugat pentru zecile de oameni care au fost ucişi într-un mod bestial. În toate manualele de istorie din lume, în cărţile de psihosociologie sau de politologie, acest proces poartă denumirea de ,,Experimentul Piteşti”.

Secolul XX a doborât de câteva ori recordul mondial în criminalitate şi oroare: 10 milioane de oameni ucişi în primul război mondial, 55 de milioane în al doilea război mondial, 10 milioane de oameni ucişi în numele nazismului şi peste 100 de milioane ucişi în numele comunismului.Trebuie să facem imposibilă repetarea unor asemenea catastrofe. Crimele nazismului au fost condamnate just şi exemplar. Crimele comunismului (care continuă să existe, spre ruşinea omenirii) trebuie condamnate la fel. Acest lucru este posibil numai prin cunoaşterea întregului adevăr. Incredibil, dar nu se ştie aproape nimic despre cea mai diabolică crimă a comunismului: genocidul sufletelor care a avut ca scop generarea “omului nou”. Acest genocid, în forma lui extremă, a început în România în 1949, la penitenciarul politic din Piteşti, sub forma unui experiment nici măcar închipuit vreodată: “reeducarea” deţinuţilor prin torturarea continuă, fizică şi sufletească, chiar de către colegii de detenţie.

“Reeducaţii” erau obligaţi să se autodenunţe, să se nege pe sine, să-şi denunţe şi să-şi renege familia, prietenii şi iubita, adică să-i “demaşte” dezicându-se de ei, de tot ce aveau mai sfânt, batjocorind credinţa în Dumnezeu şi Sfintele Taine. “Reeducatorii” îi obligau să participe la veritabile ritualuri satanice antireligioase. În final, “reeducaţii” erau obligaţi să devină “reeducatorii” altora, adică torţionari. Cei care refuzau, erau obligaţi să se “reeduce” din nou, până acceptau rolul de “reeducator”; dacă continuau să refuze, riscau să fie ucişi. Mulţi au încercat să se sinucidă pentru a scăpa de infern, dar foarte puţini au reuşit. Read more

LEGIONARI ASASINATI LA INCHISOAREA DIN RÂMNICU- SÃRAT IN NOAPTEA DE 21-22 SEPTEMBRIE 1939

1. Clime Gheorghe (Inginer); 2. Cantacuzino Alexandru (Avocat); 3. Totu Nicolae (Avocat); 4. Tell-Christian Alexandru (Avocat); 5. Furdui Gheorghe (Doctor in Teologie); 6. Dobre Banica (Licentiat); 7. Polihroniade Mihail (Avocat); 8. Craja Paul (Medic); 9. Simulescu Sima (Profesor); 10. Apostolescu Gheorghe (Comerciant); 11. Istrate Gheorghe (Licentiat); 12. Banea Ion (Avocat, Medic); 13. Serafim Aurel (Inginer).

Dupa condamnarea Capitanului, se insceneaza un al doilea proces; in el se urmareste acum condamnarea celor pe care guvernul ii socotea in Statul Major al Miscarii Legionare. In vederea acestui proces, la 18-IV-1938, sunt alesi si scosi din lagarul de concentrare Ciuc -unde se gaseau arestati peste doua sute de legionari- un grup de 19: cei doisprezece de mai sus (mai putin Ion Banea), plus Vasile Christescu (ucis in Ianuarie 1939), Eugen Ionica, Traian Cotiga (ucisi la Brasov) si alti patru legionari. Procesul “celor 19″ s’a judecat cu usile inchise. Acuzarea era aceiasi ca si in procesul Capitanului. Condamnarea: 7 ani inchisoare. Pe cand isi executau aceasta nemeritata pedeapsa, innoaptea de 21-22 Septembrie 1939, sunt tariti pe rand in curtea inchisorii si asasinati. Pe Inginerul Gheorghe Clime, inainte de a-l asasina,calaii l-au desfigurat in schingiuiri pentru ca sa smulga dela el Read more

Ati fost in Miscarea Legionara?

Am fost si nu imi pare rau. Insa nu am suprapus Miscarea Legionara peste invatatura crestina. Ar fi o greseala de moarte. Vrei sa fii un legionar bun? Trebuie sa fii un bun ostas crestin, asemenea mucenicilor ostasi din vechime. E ca in armata. Faci intai armata la regulile armatei si cand esti liber, te intorci de unde esti. S-au facut greseli si in Miscarea Legionara pentru ca se incuraja uciderea, dar eu nu cunosc ce a fost in spatele acestor crime si nici comploturile din interior, despre care se vorbea. Erau legionari adevarati de mare valoare. Eu sunt prezent ca monah si bucuros ca am fost legionar inainte. Cand m-am dus eu – un copil de 18 ani – la Casa Verde din Bucurestii Noi, m-am prezentat Capitanului. Codreanu era o personalitate remarcabila si te cucerea pe loc, un adevarat erou. Dupa ce am terminat, mi-a zis: „Treci la facutul temeliei!” Alaturi de mine era un camarad foarte voinic, pe nume Zapada, rece si militaros care m-a certat ca n-am stat drepti in fata Capitanului cand am pus mana pe lopata. Eu, care eram militaros din fire, pentru ca nu poti sa rezisti cu jumatati de masura in viata – mi-am zis in sinea mea ca n-am venit aici sa fac armata si i-am spus: „Am sa-ti dovedesc, camarade, ca stiu sa stau si drepti, dar deocamdata sunt un copil si nu stiu cum trebuie sa ma comport”. In sfarsit… Sunt fericit ca mi-a ajutat Dumnezeu de m-am facut calugar. Nimic nu-i mai important decat a darui viata lui Hristos. Calugaria este peste Miscarea Legionara. Toate acestea sunt experiente de viata, istorie personala. Ii multumesc lui Dumnezeu prin toate cate am trecut.

Ati fost in tabara de munca de la Carmen Silva, unde era si Capitanul?

Am fost, cum sa nu? Eram la targa cu generalul Cantacuzino. Eram la Carmen Silva cand a venit Capitanul si a zis: „Sa nu mai ramana piatra peste piatra aicea!” Si am plecat cantand cu el, la Ghiol. Se cheltuise mult ca sa se scoata pietrele de la Ghiol, dar fara rezultat. Si am scos toate pietrele in… jumatate de ceas. Si v-am spus ce mult s-a cheltuit ca sa se scoata toata piatra. Deci problema vietii nu e a zice, ci a misca. Vrei sa ajungi? Misca! Nu sta pe loc! Nu a zice, ci a misca inseamna a ajunge. Si trebuie sa mergi, nejudecand lucrurile. Nu stii cu cine lupti, ca peste tot e nevoie de o arma, de o pozitie, de o strategie. E o mare Read more

Nici un regim din trecut de la noi nu şi-a făcut o mai bună reclamă decât comuniştii, nu a arătat că stă pe adevăr, că e justificat ştiintific, deci că e actual si că ceilalţi sunt depăşiţi, inactuali şi anacronici. Şi nimeni nu s-a înselat pe sine, cum s-au înselat comuniştii. Asta din cauză că erau necredincioşi si că nici un har de sus n-a putut coborî ca să-i lumineze. Erau autonomi şi la singura lumină a minţii lor n-au putut merge bine înainte.

Mulţimea prea mare de deţinuţi de la noi, precum şi apăsarea formidabilă a lor de o autoritate tiranică în temniţe, a făcut dovada până la ce grad de neomenie şi răutate poate ajunge omul care l-a părăsit pe Dumnezeu şi a ajuns materialist si ateu.

În temnitele noastre s-a experimentat limita maximă până la care rezistă omul apoi începe prăbusirea, degradarea, animalizarea lui.

Nicăieri nu s-a arătat forţa spiritului ca în temniţele noastre sub comunişti. Ea a fost imensă şi a depăsit tot ce se ştia până acum. Cu o masă de 600 de calorii pe zi s-au menţinut mii de oameni în Aiud mai mult de un an, unii până la un an şi şase luni.

Cu o masă foarte scăzută cu care unii credeau că nu vor rezista decât un an doi, au rezistat până la 11 ani. Forţa spiritului a menţinut materia să nu moară în conditii atât de grele, că nimeni n-ar fi crezut că acest lucru este posibil. Iar la această lipsă a alimentaţiei se adaugă lipsa căldurii, lipsa aerului însorit, căci erau obloane la ferestre, lipsa preumblării, pedepsele, uneori absolut nemotivate, bătaia tuturor în unele perioade pentru intimidare, insultele, ameninţările, apăsarea psihică şi uneori teroarea. Read more

Sursa: NapocaNews

PS Bartolomeu Anania nu a lămurit niciodată acuzaţia de a fi fost unul dintre “stâlpii reeducării” de la Aiud. Potrivit istoricului clujean Virgiliu Ţârău, vicepreşedinte al CNSAS, în acest caz s-ar fi produs un “transfer de identitate” şi că, de fapt, ar fi vorba despre fratele Mitropolitului, Dumitru Anania, deţinut în aceeaşi perioadă în sinistra închisoare. Tăcând, ÎPS Bartolomeu a luat asupra sa, până la moarte, păcatele fratelui său.

Istoria încrustată în zidurile închisorii Aiud ascunde secrete dramatice, ale căror efecte au influenţat generaţii şi au pus la încercare credinţa şi credibilitatea multor persoane, scrie oradecluj.ro.

Este şi cazul primului Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, ÎPS Bartolomeu, care a murit la începutul acestui an fără să explice public un episod-cheie din viaţa sa: detenţia din perioada 1958-1964 şi, mai ales, eventuala sa implicare în experimentul de reeducare marxistă de la Aiud.

Potrivit istoricului Virgiliu Ţârău, care a încheiat de curând documentarea pentru o carte dedicată reeducării legionarilor, felul în care Bartolomeu Anania este evocat în memorialistica unor foşti deţinuţi legionari ar putea fi influenţat de atitudinea fratelui său, care şi-a executat pedeapsa în acelaşi timp. Ţârău susţine că e posibil ca în mentalul foştilor deţinuţi politici să se fi operat un “transfer de identitate” între cei doi fraţi Anania, mai ales că despre fratele mai mare, Dumitru, se ştie cu certitudine că a fost unul dintre şefii operaţiunii de reeducare prin muncă, mai scrie scrie oradecluj.ro.

Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu Anania, a fost una din personalităţile marcante ale Bisericii Ortodoxe Române şi a îmbinat în mod fericit religia şi cultura, fiind numit “Leul Ardealului” pentru intransigenţa şi conservatorismul în apărarea valorilor ortodoxe. Read more

Din martie 1949, Nicolae Ceauşescu, membru în Comisia Agrară, s-a ocupat de confiscarea moşiilor de 50 hectare. În judeţul Vrancea, Ceauşescu a tras cu pistolul spre mulţime. Plenara CC al PMR din 3-5 martie 1949 a decis trecerea la „proprietatea socialistă“ în agricultură. Nicolae Ceauşescu a fost implicat din plin în colectivizare.

După Congresul I al PMR (februarie 1948), Nicolae Ceauşescu a primit o nouă responsabilitate de la tovarăşii din conducerea Partidului. Începând cu 13 mai, el a fost numit subsecretar de stat la Agricultură, fiind adjunctul lui Vasile Vaida, ministrul de resort. Ceauşescu mai avusese responsabilităţi agricole în Partid, fiind şef al Secţiei Centrale Ţărăneşti a CC, după alegerile din 1946.

Pregătirea colectivizării

În epocă circula o anecdotă legată de calificările diriguitorilor celui mai important minister al ţării: „Agricultura e condusă de doi cizmari”. Vaida fusese maistru cizmar, la Cluj-Napoca, înainte de război. Timp de un an, Nicolae Ceauşescu a avut un rol foarte important în Ministerul Agriculturii. Având în vedere că regimul pregătea colectivizarea, era nevoie de studii „în teren” privind modalităţile prin care ţăranii ar fi urmat să fie deposedaţi de pământ. Bineînţeles, aceste planuri erau secrete, deoarece Guvernul nu dorea să agite spiritele la sate. Read more

Sursa: Ionuţ Ţene-NapocaNews

Când scriu aceste rânduri abia m-am întors din weekend de la Mărişel, unde am fost pe urmele celebrei amazoane românce Pelaghia Roşu, mama tribunului Indrei Roşu, care a reuşit în timpul Revoluţiei de la 1849 să zdrobească trupele regulate ale armatelor maghiare, conduse de Hatvani şi Vasvari Pal. Am fost invitat la cabana unor ofiţeri români, proveniţi dintr-o familie de carieră a Armatei Române, cadre militare care şi-au întărit caracterul şi bărbăţia cu Kalaşnicovul în mână pe fronturile împotriva terorismului şi a luptătorilor Al Qaeda din Irak şi Afganistan. Şi-au ridicat în ani o cabană chiar pe locurile istorice unde au călcat paşii lui Avram Iancu şi pe stâncile unde Pelaghia Roşu a zdrobit trupele invadatoare maghiare ce doreau asuprirea moţilor. M-am simţit mai mult decât minunat să calc pe urmele celor care şi-au dat sângele în luptă pentru drepturile românilor. După o săptămână grea şi stresantă am reuşit să mă resetez psihic şi să mă reconfortez reconstituind bătălia eroinei Pelaghia Roşu la Crucea Eroilor s-au pe stânca de la Ţâcla. Eroii noştri nu mor niciodată. Nu mi-am refuzat nici să stau ore întregi pe şezlong cu o bere rece Becks în mână să privesc munţii lui Iancu spre Măguri Răcătău şi semeţele creste ale lui Horea de la Poiana Horii. Mă simt bine în preajma ofiţerilor români şi discuţiile despre faptele de vitejie ale românilor îmi plac aşa de mult că nu doresc să se mai încheie niciodată. Din când în când cântecul brazilor ne mai întrerupeau vorbele despre eroismul înaintaşilor.

Pelaghia Roşu (n. 1800, Mărişel, judeţul Cluj – d. 10 iulie 1870, Mărişel, judeţul Cluj) a fost învăţătoare şi luptătoare paşoptistă în timpul revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania. S-a născut în satul Mărişel, judeţul Cluj, fiind unicul copil al judelui sătesc Ioan Dufle. A fost instruită acasă de către tatăl său, care o educa folosind cărţi româneşti. A fost trimisă ulterior la şcoală de către părintele său la Budapesta, unde va învăţa carte timp de trei ani, după care se va întoarce în satul natal. A fost căsătorită cu Ioan Roşu şi a avut un singur copil, botezat Indrei. Acesta va deveni în timpul revoluţiei Read more

Sursa: NapocaNews

În zorii zilei 6 septembrie 1940, în urma unor mişcări de stradă organizate de Mişcarea Legionară condusă de Horia Sima, în capitală şi în marile oraşe, regele Carol II, considerat vinovat de dezastrul ţării, abdică în favoarea Marelui Voievod Mihai de Alba-Iulia, după ce cu două zile înainte investise pe generalul Antonescu cu puteri depline în stat. Străzile marilor oraşe sunt invadate de mase de oameni, care salută entuziast sfârşitul regimului totalitar carlist. La 14 septembrie 1940, Regele Mihai semnează decretul prin care România devine Stat Naţional-Legionar.

A urmat o guvernare comună, a Mişcării Legionare şi a elementelor fidele generalului Antonescu, care a durat ceva mai mult de 4 luni. Până la 21 ianuarie 1941. Timp de 50 de ani, regimurile totalitare nu au permis o analiză onestă, ştiinţifică, a acestei guvernării. Analizele au fost întotdeauna viciate de comandamente ideologice, adevărul fiind denaturat, într-un fel sau altul, de politruci sau de istoricii aserviţi regimurilor respective. La 71 de ani de la acele evenimente, în condiţiile unui stat de drept, întemeiat pe principiile democraţiei, românii au dreptul să cunoască, detaşat şi liber, adevărul istoric. Aşa cum a fost.

Poate v-a picat vreodată în mână cartea Dorotheei Christescu (doctor în Litere la Sorbona), “Parisul lor”, scrisă în 1944. Evocă momente din Parisul ocupat de armata nazistă. Nu numai că au relatat despre conflagraţia mondială, însă s-au implicat în luptă şi au contribuit cu ce li s-a permis în apărarea ţăriilor lor (femeile nu aveau dreptul să lupte pe front; în Statele Unite, abia în 1948 femeile au fost recunoscute ca parte a armatei, n.r.).

Au preluat şi sarcinile soţilor în familii, dar şi locul lor la muncile câmpului şi în fabrici. Unele erau surori medicale, altele, piloţi de avioane sanitare. O parte le duceau soldaţilor mâncarea pe front, între două atacuri. Unele lucrau în organizaţii militare- interceptau convorbiri şi ordine, interpretau fotografiile trimise de trupele în recunoaştere, iar câteva au fost agenţi secreţi.

În total, aproximativ două milioane de femei s-au înrolat în Al Doilea Război Mondial. Câteva din cifrele vremii- femei care au luptat în război: 400.000 americance, 45.000 canadicence şi 800.000 rusoaice.

În America, femeile au participat la război astfel: 140.000- înrolate în armată, 100.000 în Marină, 13.000, în Garda de Coastă, 1000, în Aviaţie, iar 74.000, în Corpul surorilor medicale, potrivit womwnshistoryabout.com. Read more

Drumul pe care l’au străbătut falangele de tineri, in cântecele aducătoare de nădejdi şi biruintă, nu ar fi fost atât de drept şi de conform cu cele mai sfinte nazuinte româneşti, dacă nu ar fi apărut din sânul acestui generatii – ca o stâncă in mijlocul valurilor – omul, chemat sa stea in fruntea ei ca un deschizător de drumuri, Căpitanul.

Din sufletul cald şi mare al acestui conducător au ieşit ca nişte porunci, principiile şi normele vietii celei noui. Lucrând pe planul istoriei viitoare şi dela o înăltime neînteles pentru majoritatea bătrână, trăitoare pentru burtã, petrecere şi… democratie. Dar l’a înteles generatia tânără.

Asemenea unui uriaş constructor el a cimentat credintã în sufletele tinere, entuziasmându-le, îmbărbătându-le şi animându-le, impunându-se prin însuşirile sale deosebite. S’a făcut impus pentru ca îl impuneau persoana şi faptele sale legendare. Nimeni n’a fost mai hulit ca el. Nimeni n’a fost mai prigonit. Toată viata lui a fost o continuă lupta şi un lant nesfârşit de primejdii. Istoria politică a României nu cunoaşte in tot trecutul ei încă un caz asemănător. Calomniile cele mai ordinare, provocările şi toată gama de josnicie a trădătorilor şi lichelelor nationale, au căutat să-l nimicească, fără să-l poată atinge sau umbri pe acest uriaş al generatiei noastre, ea însăşi foarte mare, in seria generaţiilor româneşti. Read more

Într-o oarecare măsură, faima detestabilă care s-a creat legionarilor este de înteles deoarece din 1941 si până în 1990 ei n-au putut să răspundă la nici una din calomniile rostite pe seama lor, iar din ’90 încoace posibilitătile lor de a răspunde noilor calomnii sunt infinit mai reduse decât ale calomniatorilor. Acuzatorii de azi ai Miscării Legionare sau n-o cunosc sau refuză să recunoască valorile morale si intelectuale care au aderat la crezul ei.

Nu pot însă uita dintre oamenii politici din afara Legiunii atitudinea de onestă aprobare adoptată de Iuliu Maniu. În 1937 acest om de o inflexibilitate proverbială a convingerilor sale, n-a putut totusi să nu declare: „D-l Codreanu este convins ca si mine că fără a respecta regulile de corectitudine în viata publică si particulară si fără a tine seama de morala crestină, nu se poate asigura dăinuirea unei natiuni, si că părăsirea acestei morale ar însemna si pentru poporul nostru ceea ce a însemnat pentru alte popoare din trecut: distrugerea si pieirea. Pentru aceasta suntem de acord în tendinta de a impune în viata particulară publică si socială, corectitudinea, onoarea si morala crestină pe care astătzi – cu durere spun – atâtia o calcă”.

În toamna anului 1944, după publicarea unui apel adresat tineretului de a se înscrie în partidul National-Tărănesc, a declarat: „Recunosc că d-l Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în lupta si salvarea tării căi politice; el a ales o cale superioară si anume aceea de a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care, pe căi de înăltare patriotică să dăruiască totul, moral si spiritual. Astfel, d-l Codreanu voia să creeze mai întâi o elită conducătoare si apoi un partid.” În 1945, primind vizita d-nei Codreanu, mama Căpitanului si fiind rugat de aceasta să-i dea un memoriu lui Petru Groza – în care se cerea eliberarea din lagăr a fiicei si a nurorii sale – Iridenta Mota si Elena Codreanu – că fuseseră sotii de legionari, decedati cu multi ani înainte, ele nefăcând nici un fel de politică, Iuliu Maniu le-a spus: „Nu pot să fac nimic. Astept si eu să fiu arestat. Doamnă, eu nu am avut copii, dar dacă as fi avut, as fi dorit să semene cu fiul d-voastră Corneliu!” Read more

Elena Zelea Codreanu (n. 2 decembrie 1902 – d. 5 septembrie 1994) născută Ilinoiu a fost soţia liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu. Au adoptat împreună o fiică pe nume Cătălina.

A cunoscut clipe de înălţare, dureri cumplite şi suferinţe fără margini. Dacă a început printr-o nuntă ca în poveşti, la care mii de oameni veneau să-l cinstească pe omul pe care-l vedeau izbăvitorul neamului, viaţa a continuat cu o groază a urmăririlor, ca cea din 1933-1934 când soţul ei era vânat de forţele poliţieneşti pentru a fi împuşcat, şi a continuat şi sub guvernele ulterioare culminând cu asasinarea acestuia din noaptea de 29/30 noiembrie 1938. Odată cu invazia sovietică şi instaurarea comunismului a fost târâtă un deceniu prin închisori: Mislea, Târgşor, Arad, Oradea.

A mai fost trimisă pentru 5 ani în lagărul de muncă de la Loteşti, unde a stat 2 ani , pentru ca apoi să fie deportată în Bărăgan şi eliberată abia în 1963. Deoarece nu i s-a putut imputa nimic nici nu i s-a intentat proces.

Relevant în acest sens este şi episodul petrecut într-una din închisorile unde a fost închisă. Profitând de inspecţia unor “sus-puşi” ai partidului comunist, în momentul în care deţinutele au fost scoase în front, Elena Codreanu a ieşit din front şi a întrebat:

- Domnilor, vă rog să-mi spuneţi de ce am fost arestată şi de ce mă ţineţi aici, fiindcă eu nu am făcut nimic!
– Cum te cheamă?
– Elena Zelea Codreanu.
– Şi mai întrebi de ce?…

Sursa: Metapedia

Read more

Centrul pentru Investigare a Crimelor Comunismului din Romania a inceput astazi o serie de cercetari pentru depistarea ramasitelor umane lui detinutului politic Valeriu Gafencu, mort in 1952 in penitenciarul de la Targu Ocna, dupa ce a fost condamnat la 25 ani de temnita si munca silnica, pe simplul motiv ca s-a opus regimului comunist. Nicolae Steinhardt l-a numit pe Gafencu „Sfantul Inchisorilor”.

In baza unei solicitări primite la CICCR in data de 20 iunie 2011 din partea Valentinei Gafencu, au fost incepute o serie de investigatii privitoare la stabilirea locului unde au fost îngropate ramasitele pamantesti ale fratelui acesteia, Valeriu Gafencu, care a murit la data de 18 februarie 1952 in penitenciarul-spital de la Targu Ocna.

Trupul lui Valeriu Gafencu a fost inhumat in apropierea penitenciarului din Targu Ocna, in perimetrul cimitirului situat langa biserica ortodoxa cu hramul Sfintii Imparati Constantin si Elena aflata in Parohia Poieni, pe strada Crizantemelor. In încercarea de cautare, identificare si recuperare a osemintelor celui care a fost Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor, cum l-au numit toti cei care l-au cunoscut, numire care a fost institutionalizata de catre monahul Nicolae Steinhardt, CICCR organizeaza incepand cu data de 5 septembrie 2011, timp de cateva zile, o cercetare arheologică in spaţiul acestui cimitir.

In penitenciarul-spital de la Târgu Ocna, conform surselor documentare existente, numai în perioada dintre anii 1950 si 1954 au decedat un numar de 54 de persoane, care erau condamnate pentru delicte politice. Dupa deces, cadavrele acestora au fost inhumate in cimitirul de langa biserica situata in apropierea închisorii. Gropile au fost sapate in incinta cimitirului, pe terenul neocupat atunci de mormintele mai vechi, unele marcate cu cruci din lemn, altele cu monumente funerare din piatra, acestea din urma existand si astazi. Intre anii 1977 si 1997, timp in care imobilul penitenciarului a adapostit Sanatoriul pentru bolnavi psihici, pacientii decedaţi aici, care nu au fost putini, au fost ingropati tot in spatiul acestui cimitir. Multe din aceste morminte, desi la inceput aveau cruce, nemaifiind intreţinute si revendicate, odata cu trecerea timpului au fost date uitării iar locurile au fost ocupate de morminte ulterioare. Ulterior, spatiul din cimitir care nu mai era ocupat de morminte vizibile, a fost parcelat si impartit credinciosilor din parohia locului pentru locuri de înmormântare. Ca urmare, în prezent, terenul cimitirului este aproape în întregime ocupat de morminte mai noi sau mai vechi. Read more