Blog Noua Dreaptă

Editorial scris de Cristian Hainic pentru NapocaNews.

Acum ceva timp am fost prezent la lansarea cărţii lui Mircea Platon şi Ovidiu Hurduzeu, A treia forţă: România profundă. Strânşi într-o sală de conferinţe la Romexpo, am asistat la un mic spectacol de pantomimă a echipei de tineri „ucenici” ai lui Dan Puric, Passe-partout. A fost primul şi deocamdată singurul spectacol de artă contemporană la care am asistat şi în care să nu fie livrată ideea respingerii tradiţiilor şi a credinţei. Acest spectacol mic naşte întrebări importante.

Aveam până nu de mult impresia că toată arta contemporană se îndreaptă spre o destabilizare a oricărei idei subzistente de-a lungul timpului. Această impresie mi-au creat-o spectacolele la care am asistat prin Cluj-Napoca, unde mai ales trupele de tineri studenţi (criticii contemporani ai artei cred că, în general, teatrul se deplasează de la statutul de instituţie la divizarea în grupuri cât mai mici, de genul) preferă să joace piese care să nu-i oblige la o reprezentare scenică rigidă. Problema este că sub stindardul acestui argument, cele mai năstruşnice idei politice ies la iveală pe scenă. De la studenţii sau proaspăt absolvenţii care aduc pe scenă outfit-ul „punk” şi impresia unei sporadice interpretări a unui scenariu a cărui existenţă ar dori să o submineze, până la trupa de francezi (cu studenţia de mult terminată) din cadrul festivalului Man.in.Fest, care se axează clar pe unele motive scenice precum distrugerea instituţiilor, a politicii (în speţă cea republicană), a statului ca şi fascist prin simpla sa nomenclatură de „stat” – asemenea spectacole mi-au creat impresia de care vorbeam mai sus.

Diferenţa era evidentă şi, într-o anumită măsură, la fel şi motivele care au făcut-o posibilă. Fără îndoială, există trupe „postmoderne” de teatru şi în Bucureşti, la fel cum există încă trupe de teatru „constructive” şi la Cluj-Napoca. Însă vreau să mă refer la greutatea pe care o au ele în reprezentarea unui anumit think-tank cultural în aceste două oraşe (observaţi că instituţia Teatrului Naţional este exclusă din comparaţie; dacă ar fi să o includem, teatrul este încă instituţionalizat în ambele oraşe). Astfel, în timp ce Bucureştiul are o linie – atenţie! – neîntreruptă de gânditori care s-au raportat la precedent fără să încerce să-l dezrădăcineze sau să-l acuze deconstructiv (deconstrucţia e o anulare a legitimităţii unei entităţi, a nu se confunda cu ceea ce o simplă critică la adresa aceleiaşi entităţi presupune), la Cluj-Napoca mediul academic tinde mai mult spre preluări ideologice şi metodice din mediul francez. Avem profesori şi catedre de filosofie care fac un adevărat lobby împotriva „părinţilor” care le-au creat cadrul (adică instituţia) din sânul căreia acum aceşti „fii” vorbesc acum despre revoluţie culturală şi dezaprobă orice formă de exercitare a conducerii Universităţii.

În timp ce o critică a unui aspect sau a unor aspecte ale acesteia din urmă ar fi binevenite pentru o reformare a sa ca instituţie, de aici şi până la a învălui cu un aer de „fascism” mitic orice relaţie de exercitare a puterii pentru o funcţionare optimă a unei structuri mai este doar un simplu pas odată cu „reprezentanţii” postmoderni ai anti-culturii postmoderne.

de Daniel Bitea

O stim cu totii. Am invatat-o cu totii la ora de biologie la liceu. Celebra teorie prin care omul se trage din animale sau cum ca toate organismele vii au un stramos comun. La vremea ei era o teorie revolutionara care pentru unii cercetatori de pe aceea vreme reprezenta adevarul sau «lumina de la capatul tuneluilui», o revelatie in domeniu biologiei. Desi contestata de unii cercetari ai vremii, teoria evolutionista a prins aripi din cauza revolutiei industriale care tindea spre un concept , adoptat de comunism, cum ca omul este un obiect sau un animal. Pentru multi atei teoria reprezenta « biblia » necredintei lor. Cu tot fastul cu care este prezentata teoria evolutionista chiar si in zilele noastre, ea este plina de goluri si de inexactitati. Daca la inceputurile predarii ei in scoli si universitati era acceptata ca cea mai corecta teorie privind originea omului si a speciilor, in zilele noastre se mentioneaza ca nu este in total corecta si exacta. Voi incerca in continuarea sa va prezint aceste inexactitati din teorie.

Daca toate fiintele vii provin de la un stramos comun, stramosul comun de unde provine ?? Sigur, multi zic ca stramosul comun o aparut din materia existenta pe pamant, din minerale, dar..exista un mare DAR..materia genetica cum o aparut ?? Codul care ne guverneaza pe noi, ne da aspectul exterior, apartenenta la o specie, acest cod cum a aparut ?? Da, cercetatorii au reusit sa obtina proteine sintetizate din minerale in laboratoare, dar nu au obtinut materie genetica, din cauza complexitatii ei, pe care nu o putem intelege in ziua de azi cu toata tehnologia pe care o avem. Multi cercetatori spun ca viata o aparut datorita proteinelor…prostii…cum poti sa ai viata daca nu sunt reguli pentru aceaa viata pentru a se guverna ? Exista particule subvirale (mai mici decat virusii) care sunt formate numai din proteine. Da pentru a functiona ele au nevoie de un cod genetic pe care sa-l infecteze, caruia sa ii schimbe « gandire » in a forta celula ai sintetiza lui particule si nu celulei infectate. De aici rezulta cum ca virusurile si particulele subvirale nu exista fara un cod genetic si celule capabile de metaboliza. Deci oricat ar sintetiza cercetatorii in laboratoare particule subvirale, nu rezolva nimic in demonstrarea teoriei. (nota : particulele subvirale sunt formate exclusiv din proteine. Virusurile pot avea si cod genetic si proteine in structura lor, dar ele nu au metabolism propriu, deci sunt paraziti exclusivi, iar codul lor genetic este infim, cu rolul exclusiv de a schimba « gandirea » unei celule gazda).

Teoria spune cum ca un animal prin procesul de evolutie si selectie naturala supravietuieste. Nici afirmatia aceasta nu este corecta. Multi oameni se bazeaza pe ideea de aclimatizare sau adaptare sunt procese in sprijinul teoriei. Acestea sunt 2 lucruri diferite. Adaptarea si aclimatizarea se refera la procesul prin care un animal/planta mutat/a din arealul lui specific in alt areal se adapteaza la noile conditii si noile temperaturi. Un animal adaptat/aclimatizat nu este un animal evoluat. Un animal evoluat ar insemna ca el sa fie diferit de specia din care provine, adica sa fie o noua specie. Acest lucru nu se intampla prin aclimatizare/adaptare. Este ca si cum eu m-as duce din Romania, tara cu clima temperata si cu o cultura specifica, in Congo, tara cu clima tropicala si cu o cultura diferita, si eu as supravietui, nu as muri, deoarace m-am adaptat culturii locale si la clima locala, dar asta nu inseamna ca eu sunt mai evoluat sau ca sunt o alta specia, asa cum sustine teoria. In schimb, chiar cu adaptare/aclimatizarea apar surprize in cadrul unei specii. Daca teoretic cineva ar aduce oi din Australia in Romania, sansele sunt ca oile sa moara pe drum si cele care supravietuiesc sa moara la scurt timp dupa ce ajung la destinatie din cauza schimbarii climei. Asta nu inseamna ca oile respective au fost supuse procesului de selectie naturala si din cauza ca nu s-au adaptat ele trebuiau sa moara. Toate adaptarile/aclimatizarile facute de om sunt minore. Adica diferentele de clima erau nesemnificative in asa fel incat animalul/planta nu le-a observat sau le-a putut tolera in dauna unei cresteri incetinite sau a unei productii mai slabe. Selectia naturala mai spune cum ca animalele slabe sunt eliminate din cauza bolilor sau ca sunt elimintate de ceilalti membri. E discutabil acest lucru. Unii indivizi sunt predispusi genetic la unele boli. In plus sunt boli de care nu scapa nici cel mai in forma individ (ex. ciuma) oricat de bine hranit si ingrijit ar fi. In plus izolarea unui individ mai slab de restul grupului are niste obiective de supravietuire a grupului. Adica ei sacrifica pe cel mai slab pentru ca grupul sa supravietuiasca. Daca nu se pune chestiunea supravietuirii grupului stati linistiti ca animalul mai slab nu este alungat/izolat.
Mai este de asemenea afirmatia cum ca un individ va renunta la tot ce nu ii este de folos pentru a suprvietui. Si aceasta afirmatie este contrazisa de natura. Eu personal nu am vazut un animal care sa isi amputeze un membru nefunctional, sau o excrescenta a pielii care ii este nefunctionala. Aceste lucruri nu il ajuta, ba chiar un membru nefunctional ar fi o piedica in deplasare, un bagaj pe care il tragi dupa tine, dar cu toate astea nu am vazut un animal care sa-si amputeze un membru nefunctional. In plus, teoria zice ca prima oara o aparut bacteria fara flagel (flagelul este un organ de mobilitate format din mai multe componente) si deabia pe urma au aparut bacteriile flagelate. Iarasi teoria se contrazice singura. Cum flagelul este format din mai multe componente, ele ar fi aparut pe « bucati » pe bacterie. Asta inseamna ca bacteria ar avea o componenta din flagel, care singura este nefunctionala, deci in plus, complet neutilizabila, care comform teoriei, ar trebui sa renunte la ea. Pai daca renunta la o componenta nu mai poate avea flagel, care este format din mai multe componente. Rezulta de aici ca este practic imposibil , conform teoriei, ca individul sa evolueze…. Deci teoria se contrazice pe ea insasi. Atunci vine intrebarea: de ce este sustinuta cu atata incapatanare de unii oamenide stiinta ??….Raspunsul este simplu. In lipsa unei alte dovezi care sa il scoata pe Dumnezeu inafara ecuatiei de creator suprem, oamenii sustin teoria evolutiei, chiar daca se contrazice pe ea insasi.

Din pacate comunismul si-a gasit un aliat in teoria evolutiei. Cum spunea Marx « darwinismul este comunismul demonstrat stiintific ». Comunistii iau teoria evolutionista si o aplica direct omului, pe care il transforma intr-un animal (in cel mai bun caz) sau intr-un obiect asupra caruia un grup de oameni au toate puterea. Din cauza acestei asocieri evolutionism-comunism au rezultat cele mai mari atrocitati ale secolului 20.

De asemenea si nazistii au preluat ideea evolutionista in teoria rasei supreme, catalogand rasa ariana ca fiind rasa suprema si celalalte rase ca fiind involuate sau inapoiate. Ideea evolutionista cum ca conflictul permanent duce la evolutie si al eliminarea indiviziilor slabi a fost cu desavarsire aplicata in ambele ideologii politice, mai ales in comunism.

In concluzie, aceasta teorie a lui Darwin nu a adus nici un beneficiu omenirii, aducand numai crime si atrocitati. Se estimeaza ca din cauza comunismului (cel mai mare aplicator al teoriei evolutioniste) au murit aproape 100 de milioane de oameniin toata lumea, si cu toate acestea, evolutionismul continua sa fie predat in scoli si universitati din intreaga lume.

de Andrei N.

Acum caţiva ani mă uitam pe un canal american de umor la o emisiune a lui Jay Leno. Întrebarea emisiunii lui era cu ce alta natiune ar trebui să intre S.U.A. în război. Mergând el pe stradă cu o harta modificată întalneşte un veteran de război. Mare „patriot”, îi spune lui Jay Leno că ar trebui ca america să facă un crater imens din tot orientul mijlociu.

Acest răspuns marcant mi-a revenit acum câteva zile când am văzut un articol despre primul război din Golf (1990-1991). Un alt veteran, tot american, care luptase acolo acuza guvernul S.U.A. ca ar fi detonat în ultima zi a războiului (27 februarie 1991) un focos nuclear de 5 kilotone. Explozia presupusă ar fi avut loc intr-o zonă nelocuită, în apropiere de oraşul Basra. Deşi grea de crezut, declaraţia soldatului a fost luată în serios de mai multe organisme de presa internaţionale.

Rezultatele cercetării lor au ridicat multe semne de întrebare. Spre exemplu, în zona cu pricina au fost gasite dovezi de contaminare cu deşeuri nucleare. Încidenţa bolilor cancerigene era de 100 de ori mai mare în 2006 decât în 1991. Trei agenţii independente de cercetare seismica au înregistrat un cutremur care corespunde unei explozii puternice, la data de 27 februarie 1991. Răspunsul autorităţilor americane a fost ambiguu. Ei recunoşteau doar ca aveau în arsenal bombe de o asemena putere, dar insistau că era muniţie convenţională.

Focos nuclear sau muniţie convenţionala, o asemenea bombă este folosită pentru a ucide oameni nevinovaţi, nu este o armă cu care se câştigă bătălii. O întrebare care trebuie să şi-o pună fiecare om este ce viitor vom avea pe acest pămant daca asemenea arme pot fi folosite fără repercursiuni ? Dacă ne gândim la politica americanilor de a-şi speria poporul, de a se înconjura de inamici imaginari, de terorişti si de anticrişti, atunci parcă înţeleg de ce acel om vrea să vadă cratere in loc de statele lumii.

Nu îndrăznesc să-mi imaginez că tot mai mulţi oameni vor vrea cratere pe Pământ.

de Cristi Hainic

Cea mai generală definiţie a acţiunii afirmative este tratarea preferenţială a unor grupuri de oameni. Ea este un curent, în speţă socio-academic şi de talie mondială, care respinge rasismul ca teorie a separării biologice a raselor umane. Principala problemă pe care o presupune este că acel grup ce urmează a fi tratat preferenţial trebuie el însuşi conturat ca fiind aparte şi, astfel, separat de celelalte pe anumite criterii.

În toată orientarea sa ca acţiune socială, „afirmarea” grupurilor restrânse pleacă tacit de la premisa pe care doreşte, deci, să o combată. De aceea, ea nu reprezintă defel o depăşire a diferenţei, pentru că orice drept diferenţiază prin el însuşi, în speţă când este pretins de grupuri minoritare. Situaţia cotidiană generată de acţiunea afirmativă este paradigmatică: într-o structură competitivă, nu calificarea obţinută prin studiu sau practică pentru a face ceva primează, ci apartenenţa socială. Adică, s-a sfârşit cu the best man for the job, care este, dacă ne aducem aminte, esenţa modelului aristocratic grecesc exprimată în şase cuvinte. Iar bătrânii noştri părinţi greci ţineau aristocraţia la loc de onoare.

În orice caz, o acţiune afirmativă nu poate pleca decât de la presupoziţii discriminatorii, chiar dacă apartenenţa etnică sau socială este diferită de cea a grupului direct vizat. De exemplu, sentimentul de auto-învinuire specific occidental, privind fostele colonii sau populaţiile folosite ca sclavi nu va fi niciodată depăşit prin tratarea, în continuare, a respectivelor grupuri ca obiectul acţiunii occidentalilor: „noi v-am rănit, noi vă vindecăm”. Aceasta este din principiu o discreditare prin care orice încercare de emancipare proprie este scurtcircuitată înainte chiar de a se contura. Adoptăm o politică a imigraţiei ca pe o glumă, ne punem infrastructura, economia şi toate structurile sociale la bătaie, şi ce-am făcut? Am observat că pe cei pe care am vrut să-i ajutăm i-am tratat ca pe nişte copii incapabili să-şi sufle singuri nasul. Acţiunea afirmativă nu reuşeşte să depăşească modelul parental-obsesiv occidental.

Bibliografie:

NEWTON, Lisa, „Reverse Discrimination as Unjustified”, în Ethics, nr. 83, iulie 1973

EASTLAND, Terry şi BENETT, William J., Counting by Race. Equality from the Founding Fathers to Bakke and Weber, New York: Basic Books, 1979

„Is Affirmative Action Legal?”, aici.

sursa: Gardianul

Membrii “Uniunii Artistilor Pooli (UAP)”, al carei presedinte este George Roncea, risca pedeapsa cu inchisoarea de la 6 luni la 4 ani, in cazul in care Politia ii va gasi vinovati ca au pictat obscen fereastra unuia dintre sediile Uniunii Artistilor Plastici. Desi Roncea sustine ca totul s-a realizat in perfecta legalitate, pentru ca Atelier 35 este “un loc de exprimare libera a culturii”, Vlad Ionescu, reprezentantul galeriei, ne-a explicat ca fatada cladirii apartine Primariei, in fata careia noul “UAP” trebuie sa raspunda.

Uniunea lui Roncea a decis, in semn de protest fata de expozitia “Euromaniac” a lui Benedek Levente, sa “decoreze” peretii Atelier 35 cu desene reprezentand harta Romaniei ce isi introduce un fictiv organ genital in cea a Ungariei. Infiintata ieri, “Uniunea Artistilor Pooli” se defineste ca un grup artistic ce promoveaza arta si cultura graffiti. “Artistic vorbind, demersul nostru expozitional a fost determinat de expozitia «Euromaniac» a artistului Benedek Levente, sustinuta la Atelier 35, galerie a vechiului UAP, o institutie închistata si creata de comunisti. Am hotarat ad-hoc sa ne constituim în grup de reactie plastica antiterorista dupa ce am aflat din mass-media ca un Benedek Levente (…) a expus un numar de imagini cu tenta sexuala, unele cu note profanatoare si discriminatoare, care incitau la ura si/sau expuneau dispretului public partile intime ale femeilor”, explica noul “UAP”, in plangerea penala pe care a depus-o la Parchetul Bucuresti. Membrii organizatiei au delimitat spatiul din fata atelierului, luni dimineata, inainte de a se apuca sa picteze sediul. Despre aceasta intamplare, avocatul Mihai Rapcea, membru in organizatie, ne-a povestit ca pe langa ei au trecut de mai multe ori politisti, chiar si membri ai Jandarmeriei, care s-au uitat, “au fluierat admirativ”, dar nu le-au spus nimic. “A fost un act artistic, nu un act de vandalism. Nu s-a distrus nimic. Daca spargeam un geam, atunci insemna ceva. Ne facem vinovati doar de un act artistic”, a conchis Rapcea.

Read more

…pare a ne arăta un articol din ultimul număr al revistei Dilema veche, în care Lucian Mîndruţă ne spune cu o emfază de nou (încă unul…) schimbător al lumii cum ne-am concentrat atenţia pe problema acceleratorului de particule şi am ignorat ceea ce se întâmplă la noi acasă, sub nasul nostru. El crede că – dar o spune cu o satiră demnă de a revela adevărul-adevărat, de tip „slick”: vă readuc eu cu picioarele pe pământ băi ăştia – nu trebuie şi nici nu are cum să ne preocupe vreo problemă a „lumii” în general, pentru că „lumea noastră, a tuturor, a murit demult”. Acum nu a rămas decât să lăsăm totul să decurgă în relativitatea lumilor care se pot reduce până la una per persoană. Problema aici este că, şi prin absurd fiind zisă aceasta, dacă lumea unor fizicieni ar ajunge la împlinire, există toate şansele ca lumea altora să nu mai fie. Repet, chiar şi prin absurd.

Dar Lucian Mîndruţă s-a gândit şi la aceasta şi ne loveşte cu o axiomă ca de nicăieri: e de un miliard de ori mai bine ca Pământul să fie distrus în căutarea cunoaşterii decât „să ne omorâm între noi unii pe alţii”. Nu ştiu dacă L.M. a omorât pe cineva şi/sau crede că va fi omorât în viitorul apropiat, dar eu unul nu îmi proiectez viaţa în funcţie de această dihotomie. Şi nici alţi amici de-ai mei. Iar dacă există cel puţin un om care nu face ceea ce spune L.M. că facem, afirmaţia acestuia din urmă îşi pierde vădit pretenţia de adevăr general. O problemă mai serioasă ar fi că, după deja mii de ani în care nimeni nu a reuşit să spună ce este aceea cunoaşterea fără să i se dea în cap – intelectualiceşte vorbind – cu cel mult câteva zeci de ani după, iată că avem în acest colţişor de revistă de cultură pe cineva care ne spune răspicat: cunoaşterea înseamnă experiment ştiinţific. Chiar când credeai că epoca scientiştilor ia sfârşit, vine L.M. şi ne spune că fără ştiinţă „umanitatea e o sumă de aurolaci, trăgând pe nas tradiţii şi ritualuri, serviciu şi acasă, tinereţe şi bătrâneţe şi nici un fel de sens…”. Pentru L.M. se pare că cercetarea ca experiment ştiinţific dă sens vieţii, ceea ce ne duce cu gândul la unii din cei mai absurzi căutători de înţelepciune – filosofi – empirici. Toate pentru ca, într-un final, autorul nostru să se decidă: el e gata să renunţe la planeta asta pentru fizician şi cercetarea sa. El e gata, deci, să renunţe la toţi (şi, prin urmare, la lumea tuturor, pe care o făcea dispărută adineauri), în condiţiile în care tocmai el spunea mai înainte că nu avem nici o capacitate de a hotărî asupra preferinţelor altora.

Astfel se încheie cercul de trimiteri contradictorii care amestecă actualul cu atitudinea critică „mainstream” şi care ar da perfect pe paginile acelea cu articolaşele lui Andrei Gheorghe din Zile şi nopţi, dar în nici un caz în Dilema veche. Pentru că aceasta este, într-adevăr, o revistă între bună şi foarte bună, iar tocmai „colţurile negre”, cum este cel al articolului semnat Mîndruţă te fac să te întrebi dacă nu tinde, de fapt, să devină un nou Zile şi nopţi, mai amplu şi fără atâtea reclame.

Cristi Hainic

Dupã ce, la 8 Septembrie 1940, au ucis 11 persoane în comuna Ciumirna, trupele horthyste au pornit cãtre comuna Trãznea, unde au intrat la data de 9 Septembrie. Câtiva copii, aflati cu vitele la pãscut, au fost împuscati si lãsati morti pe izlazul comunal. Dupã ocuparea satului, auzindu-se focuri de armã spre soseaua din marginea localitãtii, trase de soldati în stare de ebrietate, unitãtile maghiare au dezlantuit un groaznic macel. Românii au fost masacrati cu focuri de mitraliere, strãpunsi cu sãbiile si baionetele, iar casele atacate cu grenade si incendiate. În urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români şi 6 evrei.

In ziarul “România nouã” din data de 1 Ianuarie 1941, se relata ca Nicolae Brumar a fost luat de-acasa si, împreunã cu sotia si cele douã fiice ale sale, împuscat lângã o capitã de fân. Trupurile lor au fost sfârtecate cu baionetele. Vasile Mãrgãrus a fost ridicat de acasã, strãpuns cu baioneta în mai multe parti ale corpului si apoi împuscat în cap cu gloante dum-dum. Preotului ortodox, ascuns în casa parohialã, i s’a dat foc si a ars împreunã cu casa. Preoteasa cu fiicã-sa au sãrit pe fereastrã în ulitã, dar de soarta lor nu se stie nici azi. Pe cei 9 soldati din Traznea, reîntorsi din România ca demobilizati, i-au împuscat cu efectele militare pe ei. Invãtãtorul cu sotia s’au refugiat din fata urgiei în comuna Pusta. Aici au fost prinsi si adusi amândoi la Traznea, unde au fost rãstigniti pe usa bisericii si împuscati.

Satul Treznea este situat în partea de sud-est a judeţului Sălaj, la 20 kilometri de Zalău. Satul este atestat, arheologic, din neolitic, pe vatra lui formîndu-se, ulterior, o comunitate daco-romană. Atestarea documentară este de la anul 1440. La revoluţia din 1918, sătenii au izgonit autorităţile regimului austro-ungar, în frunte cu notarul Gruppa. Atunci au pătruns şi pe moşia lui Bay Ferenc, căruia i-au luat bunuri şi animale. Prin reforma agrară din 1921-1923, moşia lui Bay a fost supusă exproprierii: o parte din pămîntul din jurul conacului şi din zona Măgura a fost dată ţăranilor nevoiaşi, care şi-au întemeiat gospodării. Chiar şi după reforma agrară, Bay a rămas cel mai înstărit om din sat. A urmat Diktatul de la Viena, în urma căruia armata horthystă a invadat cea mai mare parte a Ardealului.

Read more

de G.H.

Ca în fiecare an, pe 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului, hramul bisericuţei din incinta fostei închisori de femei de la Mislea (jud. Prahova), actualmente transformată în spital-cămin pentru bătrâni, s-a desfăşurat comemorarea femeilor decedate în acel loc, în urma procesului de exterminare la care au fost suspuse de regimul comunist. Evenimentul a fost organizat de către Federaţia Asociaţiilor Foştilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti din România (FAFDPLAR).

Penitenciarul este situat în comuna cu acelaşi nume din judeţul Prahova, aflată la jumătatea distanţei dintre Câmpina şi Ploieşti. Penitenciarul Mislea a luat fiinţă în 1869, pe locul fostei mănăstiri Mislea, întemeiată de Radu Paisie în 1534.

Din 1944, penitenciarul a fost destinat atât deţinutelor politice, cât şi celor de drept comun. Între 1952 şi 1956 acesta devine loc de detenţie exclusiv pentru deţinutele politice, iar din 1956 penitenciarul îşi pierde, formal, componenta politică. În realitate, penitenciarul Mislea a continuat să fie şi după 1956 loc de detenţie destinat femeilor condamnate pentru infracţiuni cu caracter politic. Aşa a fost şi cazul doamnei Aspasia Oţel-Petrescu, deţinută la Mislea până în 1958.

Read more

Avocatul Mihai Rapcea, vicepresedinte al Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Apatrizilor si Refugiatilor si George Roncea, jurnalist si corespondent de razboi, invitati la TV Constanta intr-o emisiune pe tema conflictului ruso-georgian:

Filiala clujeana a Asociatiei Noua Dreapta a comemorat sambata 30 august la monumentul Eroilor Neamului de pe Cetatuia din Cluj-Napoca, 68 de ani de la semnarea Diktatului de la Viena, actul care a hotarat unilateral cedarea a peste 42.243 de kilometri patrati din teritoriul Romaniei - Ardealul de Nord - locuit in majoritate de catre romani.

Membrii Noii Drepte au depus o coroana de flori, au aprins lumanari si s-au rugat pentru cei aproape 1000 de civili romani ucisi in timpul ocupatiei horthyste.

Presedintele filialei clujene a Noii Drepte, Alexandru Santu, a tinut o scurta cuvantare grupului prezent la comemorare, in care a descris suferintele romanilor ardeleni din timpul ocupatiei unguresti si a accentuat importanta pastrarii cultului eroilor, mai ales referitor la un eveniment relativ recent, care inca starneste pasiuni si orgolii in randul unei parti a minoritatii si politicienilor maghiari din Romania.