Tag Archives: rusia
Finlanda şi România în război, asemănări şi deosebiri (1)
Cel puţin într-o privinţă, preşedintele a avut dreptate: ni s-a umplut ţara de experţi. Fel de fel de experţi care vin pe la televiziuni să-şi dea cu părerea, care mai de care, despre evenimente şi fapte, cu o morgă dată de greutatea argumentelor şi cunoştinţelor lor. Mai ales în preajma unor date cruciale, a împlinirii unor ani de la anumite evenimente importante pentru istoria noastră, ecranele televiziunilor sunt invadate de aceşti experţi istorici, strategi sau militari. Nu ştiu pe ce bază se face selecţia acestora, dar am constatat că majoritatea cunosc evenimentele tangenţial, dar îşi dau cu părerea şi afirmă unele lucruri pe care le consideră, după părerea lor, axiome indiscutabile, dar acestea nu rezistă la o analiză mai serioasă. Din păcate, moderatorii nu sunt pregătiţi pentru o asemenea analiză, iar asta îi face pe respectivii experţi să devină şi mai pătrunşi de importanţa afirmaţiilor lor. De exemplu, la fiecare 22 iunie o mare masă de experţi strigă în gura mare că trebuia să ne oprim pe linia Nistrului şi o spun ca şi o axiomă de netăgăduit, pe moment nu are cine să-i combată. Prin acest fapt, ei devin tot mai siguri de cele afirmate, ei mergând mai departe făcând o comparaţie între noi şi Finlanda acelor ani. Am scris, în articolul „Ne puteam opri la Nistru?”, argumentele pro şi contra, încercând să expun acele decizii prin prisma cauzelor operaţionale, militare, tactice şi strategice. Astăzi mă voi opri asupra comparaţiilor dintre România şi Finlanda în acea perioadă, pentru a încerca să detaliez cazul finlandez, prea puţin cunoscut publicului nostru, pentru a-l lăsa pe el, publicul, să decidă dacă există mai multe similitudini sau diferenţe între noi şi Finlanda în al doilea război mondial. Dar pentru asta va trebui să încep cu începutul.
Taxe de import sau o nouă provocare?
Autor: Oleg Gherman
Pe 26 septembrie 2012, în aceeaşi zi în care liderul separatist de la Tiraspol, Evghenii Şevciuc, s-a întâlnit la Chişinău cu prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, „serviciul vamal rmn”, introduce taxe vamale speciale pentru importul de bunuri accizabile din dreapta Nistrului. Bunurile accizabile sunt: produse petroliere, băuturi alcoolice, ţigări, articole de giuvaergerie, blană naturală etc., deci mărfuri care în stânga Nistrului coastă mult mai ieften decât în dreapta. Nina Ştanski, „ministrul”de externe al așa zisei republici moldovenești nistriene, pe pagina sa Facebook, a declarat: „Astfel, Transnistria își apără producătorii interni. La Viena în luna septembrie, am anunțat părților participante la formatul ’5+2′, că vom fi nevoiți să introducem astfel de măsuri. Însă, răspunsul părții moldovenești nu a urmat”. Liderii politici din Republica Moldova, sunt şocaţi şi nu pot găsi explicaţii acestui gest. Ce ar însemna acest gest? O nouă batjocură, după cea de la Moscova? Provocare? Dorinţa rmn de a participa în acest dialog de pe poziţii egale?
Din punct de vedere economic, rmn nu pierde şi nici nu câştigă nimic în urma acestor taxe. Preţul la bunurile accizabile în stânga Nistrului, uneori sunt inexplicabile, deoarece sunt mai joase decât în ţările exportatoare acestor bunurilor, de exemplu produse petroliere sunt mai ieftine decât în Rusia, berea ucraineană e mai ieftină decât în Ucraina, iar pe ţigări rare ori găseşti timbru de acciz, ceea ce dă dovadă că aceste mărfuri pătrund pe piaţă traversând o cale nu chiar legală (dacă cuvântul „legal” poate fi folosit referitor la rmn). Nu putem vorbi nici de protejarea producătorului intern, deoarece mărfurile accizabile care se produc şi în stânga Nistrului, sunt de o calitate mai înaltă, decât cele produse în Rusia, Ucraina sau Republica Moldova. Deci acest gest, nu e altceva decât o „palmă” Republicii Moldova.
Joi 28 iunie protestam în fața ambasadelor Federației Ruse și Germaniei. Vino și tu!
Noua Dreapta protesteaza joi 28 iunie a.c. fata de ocuparea pe 28 iunie 1940 a Basarabiei, Bucovinei de Nord si tinutului Herta de catre Uniunea Sovietica, ca o consecinţa directă a Pactului Molotov-Ribbentrop, pact reactualizat si intarit in 2011 la Geneva prin intelegerea dintre Angela Merkel si Vladimir Putin.
Noua Dreapta va comemora totodata sutele de mii de basarabeni si bucovineni arestati dupa 28 iunie 1940, deportati in Siberia sau Kazahstan, supusi foametei si unui regim inuman de deznationalizare, umilire, tortura psihica si rusificare fortata.
Coordonatele manifestarilor:
10.00 – 11.00 – protest la Ambasada Federatiei Ruse din Sos. Pavel Kiseleff nr. 6, Bucuresti.
11.15 – 12.30 – protest la Ambasada Germaniei din Str. Cpt. Av. Gheorghe Demetriade 6-8, Bucuresti.
Manifestarile de vor incheia cu note de protest inaintate domnilor Oleg S.Malginov, Ambasadorul Federatiei Ruse in Romania si Andreas von Mettenheim, Ambasadorul Republicii Federale Germania in Romania.
Biroul de Presă al Noii Drepte
200 de ani de la ocuparea Basarabiei comemorați la Soroca (Galerie Foto)
Miercuri, 16 mai, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la prima ocupaţie rusească a Basarabiei, Noua Dreaptă Basarabia, Partidul Naţional Român, Partidul Liberal şi Acţiunea 2012 (Bălţi) au organizat o manifestaţie comemorativă în or. Soroca, în faţa Cetăţii în care strămoșii noștri au luptat vărsând sângele său sfânt pentru libertatea Patriei.
Manifestaţia a fost deschisă cu un Te Deum oficializat de un sobor de preoţi, după care au urmat discursurile în care cei adunaţi au subliniat importanţa luptei pentru reunificarea Ţării şi au condamnat ocupaţia rusească.
Primele lupte ale Armatei Române cu bolşevicii (1917 – 1918)
Un lucru cu desăvârşire uitat, România s-a aflat printre primele state care au intrat în luptă deschisă, cu arma în mână, împotriva bolşevismului. Dacă nu chiar primul.
S-a recunoscut şi s-a demonstrat prin mii de pagini scrise şi documente care continuă să apară adevărul incontestabil conform căruia comunismul a fost un regim criminal, responsabil de moartea a milioane de oameni, mult mai mulţi decât a reuşit să ucidă nazismul, un regim nu mai puţin odios, dar din fericire care a durat mult mai puţin. Nu mai contenesc laudele către cei ce au contribuit la eliminarea regimului nazist, iar despre eliminarea comunismului se mai amintesc doar contribuţiile occidentalilor care, prin politica lor, au reuşit să facă să se prăbuşească această ideologie criminală şi înrobitoare. Prea puţin s-a spus şi se spune despre contribuţia acestor luptători anonimi, de cele mai multe ori, sau despre lupta unor popoare întregi care au pus stavilă comunismului chiar din momentele facerii sale, fără de care, poate istoria şi implicit harta lumii ar fi ar fi arătat altfel. Iar la loc de cinste, printre aceste popoare care au luptat de la început împotriva ciumei roşii, se numără şi poporul român. Poate este chiar primul, alături de ruşii albi, care a luptat cu arma în mână împotriva celor ce încercau să cuprindă tot globul în mrejele ideologiei otrăvite promovate atât de intens de aventurierii istoriei cunoscuţi sub numele de Lenin, Troţki sau Stalin, şi alţii ca ei, mai puţin vizibili, dar nu mai puţin periculoşi pentru întreaga omenire. Poporul român a luptat împotriva comunismului, cunoscut atunci sub numele de bolşevism, încă din primele clipe ale facerii sale, încă din momentul în care niciunul din liderii lumii nu-şi dădea seama cu ce pericol se confrunta omenirea. Fără lupta lor, harta lumii ar fi arătat altfel, iar pentru înfrângerea acestui flagel statele rămase libere ar fi trebuit să depună eforturi mult mai mari, poate peste puterile lor, pentru a readuce suflul libertăţii în regiunile îmbrăţişate de imperialismul rusesc convertit sub masca internaţionalismului comunist, dar tot sub hegemonia nemiloasă a Moscovei.
Cum am salvat aliaţii în 1916
România a intrat în războiul mondial la 15 august 1916 nu pentru a cuceri alte teritorii, cum greşit spuneau şi o mai spun inamicii noştri, ci pentru a elibera ţinuturi româneşti, locuite în majoritate absolută de români, aflate sub stăpânire românească timp de secole, dar atunci, prin capriciile istoriei, supuse monarhiei Austro-Ungare, a cărei singur scop declarat era deznaţionalizarea românilor şi maghiarizarea lor, în aşa fel încât provinciile locuite de ei să ajungă preponderent maghiare. De acelaşi tratament avea parte şi Basarabia, de această dată supusă rusificării de către imperiul ţarist de la Petrograd.
Rusia ridică tonul către Israel: Nu îndrăzniţi să atacaţi Iranul!
Rusia a avertizat Israelul ca atacarea Iranului ar fi dezastruoasa pentru intreaga zona si a incercat sa minimizeze esecul misiunii AIEA la Teheran, sustinand ca exista sanse pentru noi negocieri legate de programul nuclear iranian.
“Orice scenariu militar impotriva Iranului ar fi dezastruos pentru intreaga regiune si pentru intregul sistem al relatiilor internationale”, a declarat miercuri, in cadrul unei conferinte de presa, adjunctul ministrului rus de Externe, Ghennadi Gatilov, citat de Ynetnews.com, care preia Reuters.
Declaratia oficialului de la Moscova este una dintre cele mai puternice luari de pozitie a Rusiei, in fata unui eventual conflict militar cu Iranul, in timp ce Israelul si Statele Unite nu au exclus posibilitatea atacarii Teheranului in cazul in care diplomatia si sanctiunile nu-si fac efectul.
Crampeie de amintiri
CUM AM AJUNS LA CREDINTA FANATICÃ ÎN PUTEREA DE PROPAGANDÃ A CÃRŢII
Ca sã pot lãmuri acest fapt, trebuie sã anticipez cu multi ani înainte aceste aduceri aminte cu alte aduceri aminte. Pe la sfârsitul lui Noiembrie 1898 m’am înscris la Universitatea din Iasi, ca primul student român din Bucovina, venind de la liceul din Suceava. Încã de la învãtãtorii mei din sat stiam de existenta “natiei” românesti în întregimea ei, împãrtitã în diferite tãri sub diferite stãpâniri. Încã de atunci a încoltit în gândul meu de copil ideea cã toate aceste tãri ar trebui sã alcãtuiascã o singurã tarã mare si slobodã. Si mai curios este faptul ca înca de atunci s’a transformat aceasta dorinta a sufletului meu în siguranta absoluta ca asa va fi si cã eu voi vedea înfãptuindu-se acest dor. Învãtãtorii îmi dãduserã numai idei mai slabe si mai timide, dar prin întâmplare eu citisem despre Horea, despre Avram Iancu, despre câtiva haiduci si stiam din casa pãrinteascã din povesti despre Stefan-Vodã si din cântece despre Plevna si Grivita. Ajuns cu acest bagaj sufletesc la liceul din Suceava, am actionat din prima zi asupra colegilor mei, devenind conducãtorul lor sufletesc. Peste câtiva ani îi convocam de zeci de ori, la miez de noapte, în ruinele Cetãtii, spre a pune la cale viitorul cu arma în mânã. Totusi era firesc -datã fiind vârsta si lipsa de experientã- sã fiu destul de neprecaut pentru a atrage, în sfârsit, atentia politiei de sigurantã si a administratiei austriece. Astfel dorul meu de a face studiile universitare în România liberã s’a înfãptuit cu precipitare prin trecerea hotarului blestemat într’un întunecos miez de noapte. De lângã gara Burdujeni, privind luminile Sucevii, fãcându-mi semnul crucii, am ridicat bratul si am jurat sã nu mai trec hotarul acestei împãrãtii decât su sabia în mânã.
La Universitatea din Iasi am fost bine primit de rectorul A. D. Xenopol si de tinerii profesori nationalisti, cu care am luat contact imediat: Ion Gãvãnescul, A. C. Cuza si altii. Între studenti am fost ales vicepresedinte al “Comitetului National Studentesc”, pe atunci sub presedentia studentului nationalist Vasile Brãescu, si vicepresedinte al societãtii nationaliste “Solidaritatea”. Apoi am fost delegat în numele studentimii în “Comitetul Ligii Culturale” din Iasi.
Din toate aceste locuri pe care le ocupam, gândul meu de fiecare zi era spre “românii din tãrile subjugate” -expresie curentã atunci între studenti si în genere în Tarã. Cum era si firesc, prima mea actiune s’a îndreptat spre Bucovina. Rezultatele bãnesti din câteva conferinte tinute în Aula Universitãtii -prima a fost a mea despre românii din Bucovina-, cum si câteva ajutoare mai importante de la Liga Culturalã din Iasi, au fost trimise Societãtii “Scoala Românã” din Suceava, care ajuta pe elevii români la învãtãturã si care mã ajutase si pe mine tot timpul.
Noua Dreaptă Italia la congresul Forza Nuova
Sâmbătă 10 decembrie şi duminică 11 decembrie s-a ţinut la Roma al doilea Congres Naţional al mişcării politice Forza Nuova. Astfel la invitatţa lui Roberto Fiore, liderul FN, o delegaţie a Noii Drepte Italia, în frunte cu vice-preşedintele filialei Dan Mircea Cristian, a participat la dezbaterile din cadrul acestui congres. Alături de delegaţia românească au mai participat reprezentanţi ai unor mişcări naţionaliste din Spania, Suedia, Rusia, Franţa şi Irlanda.
FN este o mişcare politică care îşi propune reconstrucţia naţională a Italiei, iar pe plan extern, o colaborare în termeni identitari a popoarelor europene. Dintre obiectivele FN merită amintite lupta împotriva legilor ce susţin avortul, tutelarea familiilor şi încurajarea creşterii demografice, blocarea imigraţiei extra-europene, condamnarea masoneriei şi a sectelor secrete sau lupta împotriva cămătariei legalizate prin intermediul sistemului bancar modern.
ND fiind o mişcare ce doreşte renaşterea identitară şi spirituală a românilor de pretutindeni, având deci unele idei asemănătoare celor de la FN, a dat curs invitaţiei, întărind astfel legătura de prietenie ce există între cele doua mişcări.
Între regele Mihai I şi Ion Antonescu…
Autor: Alexandru Sudițoiu-ND Hunedoara
În acest articol doresc să-mi expun părerea despre două personalităţi importante din istoria României moderne, respectiv regele Mihai I şi mareşalul Ion Antonescu, conducător al României. Ambii au jucat un rol important în al doilea război mondial dar sau aflat, aşa cum s-a văzut la sfârşit, în tabere diferite datorită unor mari diferenţe de caracter. Pentru mine ca şi naţionalist şi adept al sistemului monarhic situaţia de faţă îi puţin mai paradoxală având în vedere că regele Mihai a fost, la 23 August, un laş şi un trădător care a asigurat intrarea trupelor sovietice în România, asigurând astfel sfârşitul libertăţii noastre ca popor şi distrugerea tradiţiei şi implicit a identităţii naţionale. Într-adevăr, nici mareşalul Antonescu nu a fost un om ideal, a făcut multe greşeli în special din punct de vedere politic, dar a fost un patriot, un geniu militar şi un om cu caracter, un om puternic care nu tremura în faţa pumnului sovietic.
Se pune problema , între regele Mihai şi Mareşalul Antonescu, memoria cui trebuie onorată şi a cui trebuie uitată ? În perioada comunistă regele a reprezentat mereu un simbol de speranţă pentru românii prinşi în ghiarele fiarei sovietice cât şi pentru o bună parte din românii ce se aflau în exil, dar pe vremea aceea puţini ştiau vina pe care Mihai I o poartă pe conştiinţă , aceea de a da vieţilor soldaţilor români pe mâna hoardelor sovietice, cărora le-a şi permis să intre în România. Cu siguranţă regele a fost un om naiv din punctul ăsta de vedere şi cum nu şi-a cerut niciodată scuze pentru greşelile sale putem să luăm acest lucru ca pe o trădare nu ca pe o greşeală, fiindcă acestui om niciodată nu i-a părut rău de cele întâmplate.
Europa, ameninţată de Medvedev. Rachete Iskander vor distruge scutul american
Rachetele balistice strategice, care intră în dotarea trupelor ruseşti de rachete cu destinaţie strategică şi a Forţelor Navale, vor fi înzestrate cu complexuri de străpungere a scutului american antirachetă şi noi blocuri de luptă de înaltă eficienţă, a declarat preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev.
De asemenea, potrivit Vocea Rusiei, Medvedev a menţionat că „dacă, alte măsuri nu vor fi suficiente, Federaţia va amplasa în vestul şi sudul ţării sisteme de luptă moderne, care să asigure distrugerea componentei europene a scutului antirachetă american. Unul dintre aceşti paşi va fi instalarea complexului de rachete „Iskander” într-o zonă specială din Kaliningrad”. Medvedev a dat însărcinarea să se intensifice acoperirea obiectivelor forţelor nucleare strategice în cadrul creării sistemului de apărare aeriano-cosmică.
Vorbind despre scutul antirachetă european, Medvedev a declarat că Rusia „nu va fi de acord să participe la un program care, peste 6-8 ani, este capabil să slăbească potenţialul de descurajare militară. Acest program a luat startul, iar realizarea sa are loc într-un ritm tot mai rapid: în Polonia, România, Turcia şi Spania”.
Ce sancţiuni asupra Iranulului a impus Occidentul şi ce reacţii au stârnit?
Secretarul american de Stat Hillary Clinton a anunţat luni un nou set unilateral de sancţiuni asupra Iranului în urma noului raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, care susţine că proiectul nuclear iranian pare a avea şi elemente militare. Reacţiile internaţionale au fost ambivalente: Occidentul le susţine şi le aplică, pe când Rusia le critică.
Blocată de opoziţia Rusiei şi Chinei, America nu a putut impune, printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate, un nou set de sancţiuni mai dure împotriva Iranului. De aceea, Statele Unite împreună cu o serie de aliaţi occidentali (printre care Marea Britanie şi Canada) au decis adoptarea unor sancţiuni unilaterale menite să pună presiune pe autorităţile de la Teheran. Prezentă într-o conferinţă de presă alături de Secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner , Hillary Clinton a vorbit despre o „creştere semnificativă a presiunii” pentru a determina Iranul să renunţe la proiectul său de creare de arme nucleare. Noile sancţiuni, a explicat Secretarul american de Stat, vizează industria petrochimică, petroliferă şi sectorul financiar.
„Mesajul este clar. Dacă Iranul rămâne intransigent, va creşte presiunea asupra sa şi va deveni din ce în ce mai izolat. Astăzi, Statele Unite acţionează pentru a face Iranul să se decidă”, a explicat Clinton.
Putin îl acuză pe Gorbaciov că a distrus URSS-ul
Îi este dor de URSS. Vladimir Putin îl acuză pe Mihail Gorbaciov că a distrus “marea Rusie”, renunţând la putere în 1991, cu o zi înainte de semnarea, prevăzută, cu Belarus şi Kazahstan, a unei noi Uniuni.
“La 21 decembrie (1991), Gorbaciov a semnat renunţarea la putere. Nu am avut în istoria ţării decât două momente la fel de grave, când puterea supremă a renunţat la prerogativele sale şi la responsabilitatea a ceea ce se întâmpla în ţară: ţarul – a plecat şi imediat au început aceste evenimente oribile, sângeroase – şi 1991″, a continuat Putin, potrivit declaraţiilor transmise de postul de televiziune Rossia24, preluat de Mediafax..
Exprimându-se în cadrul unei întâlniri la Kremlin cu veterani şi pensionari, Putin şi-a împărtăşit sentimentele trăite în momentul prăbuşirii, în urmă cu 20 de ani, a regimului comunist. “M-am dus să îmi repar o roată, când persoanele de acolo m-au întrebat: eşti pentru URSS sau pentru Rusia?”, a povestit Putin. Rusia, ca şi alte republici ale Uniunii Sovietice, contesta atunci puterea supremă a lui Mihail Gorbaciov. “Le-am spus: dar este vreo diferenţă? Se numeşte altfel, dar este tot Rusia, marea Rusie“, a declarat Putin.
Sârbii din Kosovo cer cetăţenie rusă
Mai mult de 20.000 de sârbi din Kosovo au cerut Dumei de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus) să le acorde cetăţenia rusă. Potrivit Ambasadei Rusiei la Belgrad, paşaportul rusesc e văzut ca un garant al securităţii lor. Consilierul Ambasadei Rusiei la Belgrad, Oleg Buldakov, i-a informat pe jurnalişti că mai multe mii de sârbi kosovari au cerut Dumei cetăţenie rusă. Potrivit diplomatului rus, principala cauză a acestei avalanşe de cereri este frica sârbilor pentru propria lor siguranţă.
Cererea către Duma de Stat a fost primită de la diferite asociaţiii ale sârbilor din Kosovo şi a fost semnată de aproape 21.000 de sârbi. Această solicitare a fost transmisă Ambasadei Rusiei la Belgrad, care, la rândul său, a înaintat-o Ministerului rus al Afacerilor Externe, care urmează să o prezinte Camerei inferioare a Parlamentului rus. Astăzi, există o nouă încercare de integrare a „popoarelor frăţeşti slave”, deşi consecinţele ar putea fi chiar mai grave pentru Rusia decât era Uniunea Rusia-Belarus-Iugoslavia.
Uniunea Europeană obligă Guvernul român să aprobe până în decembrie exporturile de gaze
Guvernul roman este obligat sa elimine pana in luna decembrie 2011 barierele legislative impuse comertului transfrontalier cu energie electrica si gaze, se arata in proiectul privind primul memorandum suplimentar de intelegere dintre Uniunea Europeana si Romania, document obtinut de HotNews.ro. Potrivit acestuia, Guvernul trebuie sa prezinte pana pe 15 decembrie 2011 un plan pentru fluxurile de export si import de gaze la granita cu Ungaria. Documentul mai prevede finalizarea pana in ianuarie a calendarului privind eliminarea treptata a preturilor reglementate la energie.
Totodata, Ministerul Finantelor si Ministerul Muncii trebuie sa defineasca exact consumatorii vulnerabili in legile privind electricitatea si gazele si sa stabileasca mecanismele de protectie a acestora.
Pachetul Ahtisaari și în Timoc-Banat pentru românii aflați sub colonizarea Belgradului
Autor: Mona Agrigoroaiei-ND Iași
Serbia, stat sovin si antiromanesc, a aplicat in Valea Timocului-Banat o politica intensa de sarbizare, negand cele mai elementare drepturi romanilor aflati sub cizma coloniala a Belgradului.
Institutiile statului roman, impregnate cu elemente pro-sarbesti si antinationale s-au dedat la o propaganda megalosarba in ceea ce priveste Kosovo si nerecunoasterea independentei sale, “uitand” total de romanii din Valea Timocului – Banat. “Amnezia” a cuprins chiar si pe presedintele roman Traian Basescu, prieten ” la catarama” cu presedintele sarb Boris Tadic.
Consider ca treaba este foarte serioasa si tine de interesele noastre nationale romanesti. Orice tip de compromis cu interesul national tine de tradarea de tara. Inainte de a discuta despre Kosovo si de a face declaratii neconditionate pro-sarbe, inainte de a ne lasa felicitati de Duma de stat rusa in ceea ce priveste pozitia noastra referitoare la Kosovo (act care marcheaza stupiditatea diplomatica a actualei puteri, devenita vasala axei Moscova-Belgrad) ar trebui ca atat presedentia, cat si parlamentul sa iasa cu declaratii dure impotriva sovinismului antiromanesc sarb care se face simtit cu forta in Timoc si Banat!
Timocul si Banatul sunt tinuturi romanesti si ar trebui incorporate la patria mama. Serbia este un stat care de-a lungul istoriei sale a cucerit si colonizat, sau “a primit cadou” multe teritorii care nu sunt ale sale. Sarbii nu vorbesc niciodata de Serbia Etnica, ci amintesc numai de “Serbia Mare” (Velika Srbija). De ce?! Pentru ca daca ar vorbi de Serbia Etnica, ar ramane numai fostul pasalac Belgrad. Celelalte teritorii sunt cucerite si colonizate. Adevarata granita a Romaniei cu Serbia este la 30 km de Belgrad. Marile Puteri, la conferina de la Paris, au facut o nedreptate romanilor impartind Banatul in doua. Nu s-a respectat in acest punct principiul nationalitatilor!
Siria. UE impune sancţiuni, Rusia vinde arme
Rusia continuă să-şi onoreze contractele privind livrarea de arme către Siria, atât timp cât nici o decizie internaţională nu împiedică Moscova să procedeze astfel, a declarat un reprezentant de rang înalt în domeniul apărării, aflat la salonul aeronautic de la Dubai. “Deoarece nu există nici o restricţie privind livrarea de arme în Siria, Rusia îşi va îndeplini toate angajamentele contractuale faţă de această ţară”, a declarat adjunctul serviciului federal de cooperare tehnico-militară, Veaceslav Dzirkaln.
Anunţul survine în ciuda apelurilor internaţionale, în special ale secretarului de stat american, Hillary Clinton, care a cerut Moscovei să se alinieze în “partea bună a istoriei”. Ţările occidentale cer demisia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, din cauza represiunilor împotriva mişcării de protest, declanşată la 15 martie şi care s-a soldat până acum cu peste 3.500 de morţi, conform estimărilor ONU. La începutul lunii octombrie, preşedintele rus Dmitri Medvedev l-a contactat telefonic pe omologul său sirian, pentru prima dată în această problemă, cerându-i să meargă pe calea reformelor sau să demisioneze. Rusia se opune constant unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care să impună sancţiuni Siriei, insistând asupra necesităţii dialogului şi a neamestecului străin în afacerile interne ale altei ţări.
UE va sfârşi ca URSS?
Pare greu de crezut, dar situaţia actuala din Uniunea Europeană seamănă izbitor cu cea a Uniunii Sovietice din anii ’80. Şi totuşi, analiza făcută de către François Heisbourg, consilier special al Fundaţiei pentru Cercetare Strategică de la Paris, îndeamnă către ceea ce mulţi numesc “federalizarea UE”. Miliardarul George Soros îndemna nu demult ca statele din zona euro să aibă un minister de finanţe comun.
“La fel ca în URSS-ul lui Gorbaciov, fiecare iniţiativă europeană de rezolvare a contradicţiilor sistemului vine prea târziu: planurile de salvare <> se succed la fel ca glasnost şi perestroika”, spune Heisbourg, care continua: “În ambele cazuri, asistăm la o pierdere a vitalităţii economice, cu aceeaşi erodare a creşterii, în pofida diferenţelor dintre sistemele economice respective. Se constată mai ales o dificultate de gestionare a contradicţiilor inerente diferitelor proiecte ideologice şi politice. În cazul UE, ideologia aflată la baza ei, aceea <>, moştenită de la cele două războaie mondiale, va mobiliza din ce în ce mai puţin viitoarele generaţii: cum să creezi în acel <> pe baza unui sentiment de teamă nu faţă de ceilalţi ci faţă de sine?”.
Biserica Ortodoxă Rusă sprijină regimul președintelui Bashar al-Assad
Liga Arabă a decis sâmbătă suspendarea temporară a Siriei şi a cerut sancţiuni împotriva Damascului, făcând apel la “opoziţie” să vină la sediul său din Cairo pentru a discuta despre “tranziţie”, a anunţat sâmbătă ministrul de Externe şi premierul din Qatar, ţară care i-a susţinut şi pe rebelii care l-au răsturnat de la putere pe colonelul Gaddafi în Libia.
De asememea, Liga Arabă va impune sancţiuni economice şi politice statului sirian şi a cerut ţărilor membre ale organizaţiei să-şi retragă ambsadorii de la Damasc, a precizat primul ministru qatariot, şeicul Hamad Bin Jassim. Rămâne de văzut însă ce state îşi vor închide reprezentanţele diplomatice de la Damasc, recomandarea Ligii nefiind obligatorie.
18 dintre cei 22 de membri ai Ligii Arabe au votat suspendarea Siriei, acest lucru fiind una dintre principalele revendicări ale rebelilor, susţinuţi de SUA, islamiştii radicali, agenţi occidentali şi de Turcia. Libanul, Yemenul şi Siria au votat împotrivă şi Irakul s-a abţinut.
Motivul suspendării a fost nerespectarea în totalitate a planului convenit cu Liga Arabă pe 2 noiembrie şi care prevedea încetarea violenţelor, începerea unui dialog cu opoziţia şi eliberarea tuturor persoanelor deţinute în perioada care s-a scurs de la începutul mişcărilor de protest. Regimul sirian a eliberat peste 500 de prizonieri şi a retras blindatele de pe străzile oraşelor, interzicând armatei să folosească armamentul greu. Cu toate acestea, soldaţii loiali regimului au continuat să fie atacaţi de grupăi teroriste.
Moscova invadată de musulmani (Video)
Nu doar occidentul se confruntă cu problema imigrației musulmane, un număr mare de musulmani trăiesc și în Rusia. O parte din aceștia sunt autohtoni, dar majoritatea sunt imigranți veniți din fostele republici sovietice.
Una dintre cele mai importante sărbători ale islamului, Kurban Bayram (Sărbătoarea Sacrificiului), a fost sărbătorită de 63.500 de musulmani în Sankt-Petersburg. La Moscova numărul lor a fost de trei ori mai mare: aproximativ 170.000 de mii.
Dar în Moscova trăiesc între 1,2 și 1,5 milioane de musulmani, în jur de 10% din populația orașului. În capitală rusă sunt însă doar 6 moschei, dar numai patru au acceptat desfășurarea ritualului sacrificării.
Însă majoritatea musulmanilor nu au încăput în moschei, find nevoiți să stea în genunchi pentru rugăciune direct în stradă. Anul acesta sărbătoarea Kurban Bayram a picat duminica, motiv pentru care nu a cauzat probleme traficului rutier. Însă când acest eveniment nu cade la sfârșit de săptămână, traficul este îngreunat.
Rusia: Atacarea Iranului, o gravă eroare
O intervenţie militară împotriva Iranului ar constitui o “gravă eroare”, a declarat luni ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
Rusia a reacţionat astfel la afirmaţia preşedintelui statului Israel Shimon Peres privind această posibilitate.
“Nu este pentru prima dată când oficiali israelieni vorbesc despre un posibil atac asupra Iranului. Poziţia noastră este cunoscută: aceasta ar fi o gravă eroare, ce ar putea avea consecinţe imprevizibile”, a spus şeful diplomaţiei ruse într-o conferinţă de presă comună cu omologul său irlandez, transmite Agerpres.
Serghei Lavrov a reiterat că problema nucleară iraniană, ca şi oricare altă problemă a lumii contemporane, nu poate fi soluţionată pe care militară. “Implicarea militară duce doar la multiplicarea victimelor şi a suferinţelor umane. Orice conflict poate fi soluţionat exclusiv pe baza principiilor aprobate de comunitatea internaţională în statul ONU. (…) Utilizarea forţei este permisă doar în două situaţii: fie în caz de autoapărare, când un stat este atacat, fie la decizia Consiliului de Securitate al ONU”, a explicat ministrul rus de externe.
Odessa, o victorie scump plătită
În ziua de 26 iulie 1941, diviziile 2 cavalerie şi 25, 51, 150 puşcaşi – ultimele unităţi ale Armatei Roşii aflate pe pământul Basarabiei – s-au retras peste Nistru, pentru a nu cădea în încercuirea forţelor româno-germane. Momentul consfinţea încheierea operaţiunilor militare desfăşurate pentru eliberarea teritoriilor cedate de România ca urmare a ultimatumului sovietic din vara anului 1940, dar nu şi încheierea participării Armatei Române la cel de-Al Doilea Război Mondial.
Misiunea eliberării Basarabiei revenise Grupului de armate general Antonescu, constituit la 22 iunie 1941, sub comanda genaralului de armată[1] Ion Antonescu. Grupul – compus din armatele 11 germană (general-colonel cavaler Eugen Franz von Schobert), 3 română (general de corp de armată Petre Dumitrescu) şi 4 română (general de corp de armată Nicolae Ciupercă) – a fiinţat însă ca structură de comandament doar până la 17 iulie 1941, deoarece Marele Cartier General (M.C.G.) român, prin Ordinul de operaţii nr. 23 din 18/19 iulie, a stabilit o nouă subordonare a forţelor, conformă cu situaţia creată la 17 iulie când, unităţi ale armatelor 3(r.) şi 11 (g.), au depăşit teritoriul naţional şi au forţat Nistrul în aripa stângă a dispozitivului româno-german.
Conform ordinului amintit, Grupul de armate general Antonescu a fost împărţit în Frontul de nord, comandat de generalul von Schobert, ce dispunea de Armata 11 (g), căreia îi fusese subordonată Armata 3 (r), cu misiunea de forţare a Nistrului şi străpungere a Liniei Fortificate Stalin şi Frontul de sud, comandat de generalul de corp de armată Nicolae Ciupercă, constituit deArmata 4 (r), cu misiunea neutralizării trupelor sovietice din sudul Basarabiei.


























![romare[1]](http://blog.nouadreapta.org/wp-content/uploads/2011/11/138x156xromare1.jpg.pagespeed.ic.HVVcEqwZMk.jpg)

























